FOTO Festival clujean de handmade. Cum să-ţi faci singură o bijuterie

FOTO Festival clujean de handmade. Cum să-ţi faci singură o bijuterie

Festivalul clujean de handmade şi artizanat  se va desfăşura la Polus Center  FOTO: organizatori, ediţia din 2012

Festivalul de manufactură şi artizanat „I Made This“, ajuns la ediţia a II-a,  va avea loc la Polus Center în acest weekend. Evenimentul reuneşte artişti importanţi din sfera handmade, iar ca noutate - o zi dedicată specială workshopurilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ediţia de anul acesta aduce ca şi noutate o zi dedicată special workshopurilor, denumită sugestiv „Do it yourself“. Astfel, în prima zi a festivalului, toţi cei prezenţi vor avea oportunitatea să realizeze singuri bijuterii şi accesorii handmade, sub atenta supraveghere şi îndrumare a artiştilor prezenţi la eveniment.

Celelalte două zile ale târgului vor fi dedicate unei expoziţii cu vânzare de produse de manufactură şi artizanat, realizate de către artiştii handmade, anunţă organizatorii Polus Center Cluj şi asociaţia WWMP.

„În prima zi ne-am propus să facem punte între artiştii handmade şi clienţii Polus Center, dedicând-o DIY-do it yourself-ului şi dialogului.

Vom avea un participant special care vine cu furniture, adică diverse accesorii şi componente din care se fac bijuterii handmade, dar şi participanţi care vin special pentru a-şi prezenta tehnicile de lucru. Tot de vineri o vom avea printre noi şi pe doamna Alexandrina Maria Barbuş, o doamnă care poartă exclusiv tricotaje, creaţie proprie. Aceasta nu şi-a mai expus lucrările în Cluj din 2008.

Sâmbătă şi duminică va avea loc o expoziţie cu diverse produse, de la obiecte denumite generic "gablonţuri", la bijuterii, obiecte de decor, papioane şi accesorii pentru bărbaţi, până la felurite accesorii din piele şi lemn lucrate manual”, spune Gabriel Gorgan, coordonatorul evenimentului.

Evenimentul va avea loc la Polus Center în zilele de 12, 13 şi 14 aprilie, între orele 10.00 şi 22.00,  în zona de food court a centrului comercial.
 

Festivalul a ajuns la a doua ediţie  FOTO: organizatori, ediţia din 2012

Imagini din aceeasi galerie
  • Festivalul a ajuns la a doua ediţie  FOTO: organizatori, ediţia din 2012
  • Festivalul are o zi dedicată doar wokshop-urilor FOTO: Organizatori, ediţia din 2012
  • Festrivalul clujean I Made This FOTO: organizatori, ediţia din 2012
  • Festivalul I Made This FOTO. organizatori, ediţia din 2012
  • Festivalul I Made This FOTO: organizatori, ediţia din 2012
  • Festivalul I Made This FOTO: organizatori, ediţia din 2012
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: