FOTO Cum arată noile autobuze electrice scoase pe străzile unui oraş din România. Preţul unui astfel de vehicul este aproape triplu faţă de un autobuz diesel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clujul este primul oraş care dispune de autobuze electrice
Clujul este primul oraş care dispune de autobuze electrice

Autobuzele au fost cumăpărate din fonduri europene, iar preţul unui astfel de vehicul ajunge la aproape 3 milioane de lei.

Primăria Cluj-Napoca şi Compania de Transport Public Cluj au introdus în circulaţie încă un lot de 11 autobuze electrice, care circulă începând de miercuri, 3 aprilie, pe străzile Clujului, alături de alte 11 vechicule identice, achiziţionate încă de anul trecut. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, încă 19 autobuze electrice ar urma să ajungă la Cluj până la finele lunii iulie.

Autobuzele sunt marca Solaris, sunt fabricate în Polonia, la Poznan, iar preţul unui astfel de autobuz electric este de 2.374.725 lei, la care se adaugă TVA, mai mult de dublu faţă de un autobuz diesel obişnuit. Au însă şi două avantaje importante faţă de acestea din urmă: transportul electic este mai ieftin şi nu poluează. Garanţia este de 5 ani sau 500.000 de kilometri, iar fiecare autobuz are o capacitatea totală de transport de 78 calatori, din care: 27 locuri pe scaune şi 51 locuri în picioare. Autobuzele au o autonomie de 105 kilometri, după care sunt reîncărcate la una dintre cele 14 staţii de încarcare.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite