FOTO  Tinerii care vor concura la Olimpiada Internaţională de Matematică cu fiul preşedintelui sirian Bashar Al-Assad au sosit la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de tineri din întreaga lume, care vor participa la Olimpiada Internaţională de Matematică de la Cluj (8-14 iulie), au sosit, sâmbătă, 7 iulie, în oraşul de pe Someş.

Delegaţia Siriei, în rândul căreia se află şi Hafez al-Assad, fiul cel mare al preşedintelui Siriei, a sosit, în secret, încă de joi, 5 iulie, la Cluj. Fiul controversatului lider sirian Bashar Al-Assad este însoţit de numeroase gărzi de corp, care îi asigură protecţia pe întreaga durată a şederii sale în România. De altfel, delegaţia siriană este şi cea mai numeroasă. Pe lângă cei cinci olimpici care vor participa la competiţie, alţi cinci oficiali, dar şi mai mulţi bodyguarzi au făcut deplasarea la Cluj.

Sâmbătă, 7 iulie, a venit rândul altor delegaţii, din întreaga lume, să sosească la Cluj. Tinerii au fost întâmpinaţi la aeroport de voluntari care i-au ghidat şi i-au condus la hotelurile unde aceştia vor fi cazaţi.

Preşedintele Klaus Iohannis vine duminică la Cluj

Preşedintele Klaus Iohannis este aşteptat duminică, 8 iulie, la Cluj, unde va participa la ceremonia oficială de deschidere a Olimpiadei Internaţionale de Matematică. Apoi, Iohannis va vizita Institutul Oncologic „Profesor Doctor Ion Chiricuţă”.

„Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla duminică, 8 iulie, în municipiul Cluj-Napoca, unde va participa la ceremonia oficială de deschidere a celei de-a 59-a ediţii a Olimpiadei Internaţionale de Matematică.

Evenimentul, care se desfăşoară în perioada 3-14 iulie, reprezintă cea mai veche şi cea mai prestigioasă competiţie din domeniul ştiinţelor adresată elevilor de liceu, prima ediţie având loc în România, în anul 1959. Prin organizarea în ţara noastră a Olimpiadei Internaţionale de Matematică, s-a dorit marcarea simbolică a Centenarului Marii Uniri, anul acesta la Cluj-Napoca fiind prezenţi aproximativ 1.500 de participanţi din peste 100 de ţări, de pe cinci continente”, se menţionează într-un comunicat de presă.

Un număr de 80 de jandarmi, 60 de poliţişti şi 6 echipaje ISU vor asigura măsurile de ordine publică la Olimpiada Internaţională de Matematică de la Cluj, până pe 14 iulie.

Citeşte şi

Fiul controversatului Bashar Al-Assad a sosit la Cluj. Puştiul de 16 ani vrea să câştige Olimpiada Internaţională de Matematică

Klaus Iohannis vine duminică la Cluj. Preşedintele va participa la ceremonia oficială de deschidere a Olimpiadei Internaţionale de Matematică

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite