Fostul şef al Vămii Cluj, trimis în judecată într-un nou dosar pentru abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alain Florin Modrea FOTO: Adevărul
Alain Florin Modrea FOTO: Adevărul

Procurorii DNA Cluj l-au trimis miercrui, 10 aprilie, în judecată pe Alain Florin Modrea, şef al Biroului vamal Cluj la data comiterii faptelor. El este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată şi uz de fals, în formă continuată.

Procurorii serviciului teritorial Cluj al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată al fostului şef al Biroului Vamal Cluj, Alain Florin Modrea, pentru de abuz în serviciu contra intereselor publice, două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată şi uz de fals, în formă continuată.

La data de 27 august 2007, Alain Florin Modrea, în timp ce era şef al Biroului vamal Cluj, a stabilit, contrar dispoziţiilor legale, ca taxa vamală pentru autoturismul Nissan 350 Z să se calculeze la valoarea de facturare a autoturismului (care, fiind în sumă de 1.874 USD, prezenta suspiciuni de subevaluare) şi nu la valoarea de 20.000 de euro decisă de Comisia analizei de risc din cadrul Biroului vamal Cluj-Napoca.

Astfel, inculpatul a creat un prejudiciu în valoare de 17.953 lei, reprezentând taxe vamale şi TVA, potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA.

„Alain Florin Modrea a luat această decizie în condiţiile în care folosea două autoturisme (Jeep Grand Cherokee şi Nissan Murano) puse la dispoziţie de societatea comercială, favorizată în modalitatea descrisă mai sus, ai cărei reprezentanţi aveau în acea perioadă interese în legătură cu importul unor autoturisme în România prin vama din Cluj Napoca.

Pentru a crea aparenţa de legalitate a utilizării celor două autoturisme, inculpatul a încheiat cu firma proprietară a maşinilor, două contracte de leasing, fără a achita ratele aferente acestor contracte. Cu toate acestea, pentru a dovedi că a achitat ratele, inculpatul Modrea Alain Florin a semnat în fals mai multe facturi fiscale, pe care le-a depus cu ocazia efectuării cercetărilor în acest dosar penal.

De asemenea, în cursul lunii iunie 2007, inculpatul a depus la Biroul vamal Cluj un contract de cesiune fals pentru a justifica legalitatea utilizării unuia dintre cele două autoturisme“, potrivit pna.ro.

Autoritatea Naţională a Vămilor  s-a constituit parte civilă în cauză pentru suma de 17.953 lei (plus majorări de întârziere, dobânzi şi penalităţi aferente până la data plăţii efective). În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unui imobil aparţinând inculpatului Modrea Alain Florin.

Fostul şef al Vămii Cluj a mai fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie în calitate de şef al Serviciului Inspecţie Fiscală şi Control Ulterior din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj.

În acel dosar penal, Curtea de Apel Cluj a dispus, la data de 18 martie 2013, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, decizie care nu este definitivă.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite