Fostul şef al Poliţiei Rutiere Cluj este acuzat de 11 infracţiuni. El ar fi înşelat BRD cu 248.000 de euro şi şi-ar fi falsificat declaraţiile de avere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul şef al Poliţiei Rutiere Cluj Alexandru Mureşan, trimis în judecată pentru 11 infracţiuni, ar fi prejudiciat cu peste 248.000 de euro o bancă de la care a contractat două împrumuturi prin falsificarea unor declaraţii de venit, arată procurorii în rechizitoriul întocmit în acest caz. Mureşan mai este acuzat că nu a trecut în declaraţiile sale de avere depuse la Poliţie toate datoriile şi veniturile familiei.

Conform rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului Curţii de Apel Cluj, care l-au trimis în judecată pe Alexandru Mureşan pentru 11 infracţiuni, între care înşelăciune şi fals, prejudiciul cauzat de acesta, prin falsificarea unor declaraţii de venit, este de 248.500 de euro şi nu a fost recuperat. Potrivit sursei citate, la începutul anului 2008 Mureşan a hotărât, împreună cu soţia sa, să cumpere un teren în Cluj-Napoca, pe care apoi să construiască o casă de locuit, ei găsind un teren pe strada Becaş. Pentru achiziţionarea terenului, cei doi au cerut un credit de 200.000 de euro de la o bancă.

Mureşan acuză angajaţii băncii

"Au solicitat 200.000 de euro de la BRD. M.A. (Mureşan Alexandru - n.r.) avea un venit de 4.700 de lei, iar soţia sa 4.060. În aceste condiţii, pentru obţinerea creditului M.A. s-a folosit de o adeverinţă de venit de la IPJ Cluj pe care a falsificat-o prin adăugarea cifrei 4 la grupul iniţial din rubrica «alte venituri lunare cu caracter permanent» şi în care a consemnat astfel, în mod nereal, că venitul său lunar mediu este în sumă de 8.755 lei", se arată în rechizitoriu. Mureşan arată în rechizitoriu că funcţionarii de la BRD i-ar fi  falsificat adeverinţele de venit, iar în ceea ce priveşte omisiunea de a trece în declaraţiile sale de venit anumite datorii şi venituri ale soţiei, acesta a arătat că la începutul căsniciei s-a înţeles cu aceasta că "nu se amestecă unul în afacerile celuilalt". 

Credit pentru casă

Conform aceleiaşi surse, funcţionarii băncii au acordat creditul în 4 aprilie 2008. Din septembrie 2011, Mureşan a încetat să mai achite ratele bancare, iar împotriva sa a început procedura de executare silită a garanţiilor, nefinalizată până în prezent. Procurorii susţin că în august 2008 Mureşan avea nevoie de bani pentru a continua construcţia pe strada Becaş şi a cerut un nou credit, de 48.500 de euro, de la BRD. Astfel, el ar fi falsificat o nouă adeverinţă de la Poliţia Judeţeană prin completarea ulterioară a unor sume neconforme cu realitatea, la rubrica "alte venituri lunare cu caracter permanent", care atesta astfel, în mod nereal, că ar avea un venit lunar mediu de 8.868 de lei. La 11 septembrie 2008 a fost încheiat contractul de credit, iar din septembrie 2011 Mureşan nu şi-a mai plătit ratele.

Rată lunată de 1,400 de euro

În cursul urmăririi penale, fostul şef al Poliţiei Rutiere Cluj a negat că ar fi falsificat cele două adeverinţe, susţinând că un consilier de clienţi de la bancă, S.L.M, care are calitatea de martor în dosar, ar fi falsificat adeverinţele de venit, fără acordul său, aceasta urmând să obţină astfel nişte bonusuri.

"Pentru creditul de 200.000 de euro, Mureşan avea o rată lunară de 1.414 euro. În momentul contractării creditului de 200.000 de euro, M. A. putea justifica venituri totale de 8.795 lunar, în timp ce trebuia să plătească rate şi alte angajamente la BRD şi la alte bănci de aproximativ 10.730 de lei, aceasta fără a mai lua în calcul cheltuielile minime de subzistenţă", se mai arată în rechizitoriu.

Mureşan a mai fost cercetat şi pentru faptul că, atunci când a completat declaraţiile de avere aferente anilor 2007-2011, nu a consemnat în totalitate şi în mod corect o serie de împrumuturi contractate de la mai multe persoane, în sumă totală de 1.540.000 de euro, 20.000 de dolari şi 70.000 de lei, primite cu titlu de împrumut sau cu alt titlu de soţia sa sau de el personal, de la 16 persoane.

Soţia a vândut 45 de apartamente

"De asemenea nu a evidenţiat cota parte din veniturile de peste 2.821.000 de euro obţinute de soţia sa din vânzarea a 45 de apartamente construite în Cluj-Napoca şi nu a evidenţiat dobândirea unei case construite pe strada Becaş. Mureşan a spus că el nu a avut cunoştinţă de afacerile derulate de soţia sa, despre veniturile, datoriile şi împrumuturile contractate de aceasta", se mai precizează în rechizitoriu. Pentru aceste fapte, procurorii au dispus scoaterea de sub urmărire penală.

Procurorii au făcut şi verificări în cazul imobilului în care Mureşan stătea cu chirie, împreună cu familia sa.

"Existau suspiciuni cu privire la modul de închiriere a acestui imobil, în condiţiile în care, anterior anului 2011, acesta a fost închiriat către familia lui Mureşan contra unei chirii anuale de 3.169 de lei, iar începând cu anul 2011, de când Mureşan a solicitat decontarea chiriei de către IPJ Cluj, chiria lunară a fost de 2.000 de lei. În urma verificărilor efectuate nu s-a reuşit dovedirea săvârşirii de către învinuit a unor fapte prevăzute de legea penală", se mai arată în rechizitoriu.

Prejudiciul nu a fost recuperat

Prejudiciul total cauzat de Alexandru Mureşan prin săvârşirea celor două infracţiuni de înşelăciune este de 248.500 de euro şi nu a fost recuperat până în prezent.

Alexandru Mureşan va fi judecat de Curtea de Apel Cluj pentru 11 infracţiuni, printre care înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals în declaraţii. Şeful Poliţiei Rutiere Cluj, Alexandru Mureşan, a fost suspendat din funcţie, fiind pus la dispoziţia Poliţiei Judeţene, după ce a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Curţii de Apel Cluj pentru mai multe infracţiuni, printre care uz de fals, înşelăciune şi fals în înscrisuri oficiale.

Fost şef al Poliţiei rutiere Cluj

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Curţii de Apel Cluj, Sebastian Dobrescu, declara, joi, corespondentului MEDIAFAX, că Alexandru Mureşan a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de fals, două de înşelăciune, două de fals în înscrisuri oficiale şi alte infracţiuni.

Dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Cluj. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Adnana Ilieş, declara că, în urma unei comunicări a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, primită în 17 iunie, după punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a lui Mureşan, şeful Poliţiei Judeţene Cluj a emis o dispoziţie privind punerea la dispoziţie a ofiţerului.

"Pe perioada punerii la dispoziţie, Alexandru Mureşan execută sarcini şi îndatoriri dispuse de şeful IPJ, lucrând la serviciul cabinet", a spus Adnana Ilieş. Funcţia de şef al Serviciu Rutier este vacantă până la ocuparea postului prin concurs. Alexandru Mureşan a fost şef al Serviciului Poliţiei Rutiere Cluj în perioada 2005-2011, iar din 2011 şi până în februarie 2013 a fost adjunctul şefului Poliţiei Judeţene Cluj. În luna februarie a acestui an, Mureşan şi-a reluat postul de şef al Poliţiei Rutiere Cluj.

Citiţi şi 

Şeful Poliţiei Rutiere Cluj a fost suspendat din funcţie şi este cercetat penal din cauza neregulilor privind averea sa

Adjunctul şefului Poliţiei Cluj, „zburat“ la Poliţia Rutieră. Are o vilă de 300.000 de euro care nu apare în declaraţia de avere

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite