VIDEO Fostul preşedinte al CJ Cluj Horea Uioreanu a ieşit din Penitenciarul Gherla: „Cel mai dor mi-a fost de familie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Cluj a hotărât ca fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Horea Uioreanu, care se afla în arest preventiv de la sfârşitul lui mai pentru fapte de corupţie, să fie eliberat miercuri, 12 noiembrie, din Penintenciarul Gherla. Acesta a ajuns acasă şi a declarat că cel mai mult i-a lipsit familia.

Update 18.30 Horea Uioreanu a ajuns acasă, în Cluj-Napoca, şi a declarat că cel mai mult i-a lipsit familia. „Cel mai dor mi-a fost de familie“, a precizat acesta. La poarta Penitenciarului Gherla, Uioreanu a fost aşteptat de primarul din Gherla, după care a fost condus acasă de unul dintre fiii săi. 

„Mi-a fost dor de casă. Mă bucur că am ajuns în faţa casei, mi-a fost dor de cei doi băieţi, de familie. Acum că am ajuns acasă mă simt foarte bine. A fost o perioadă grea, a trecut şi sper ca revederea cu familia să şteargă toate neplăcerile. Ce mi-am dorit cel mai mult e să ajung acasă şi am ajuns“, a delcarat Horea Uioreanu jurnaliştilor.

Acesta a afirmat că nu comentează decizia judecătorilor şi că duminică va vota cu urna mobilă, aşa cum a făcut şi pe 2 noiembrie.
Uioreanu mai declarat că aceasta este cea mai anostă campanie electorală. „Mi se pare cea mai anostă campanie electorală“, a spus acesta.


"Curtea de Apel a respins contestaţia declarată de DNA şi a dispus astfel înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Horea Uioreanu va părăsi în cursul acestei zile (miercuri - n.r.) penitenciarul, după ce decizia instanţei va ajunge la Gherla", a declarat Smaranda Bara, avocatul fostului preşedinte al CJ Cluj, citată de Mediafax.

Horea Uioreanu nu are voie să iasă din casa sa fără permisiunea judecătorului şi nu are voie să ia legătura cu martorii şi inculpaţii din dosarul de corupţie. În schimb va avea însă acces la internet şi telefon.

image
image

Aceeaşi decizie este valabilă şi pentru omul de afaceri Vasile Pogăcean, arestat alături de Uioreanu, celălalt arestat în acelaşi dosar, Ioan Bene, fiind deja în arest la domiciliu, în baza unei decizii definitive de marţi a Curţii de Apel Cluj.

Tribunalul Cluj a hotărât să înlocuiască, luni, 10 noiembrie, arestul preventiv cu măsura arestului la domiciliu.

Horea Uioreanu a fost arestat preventiv pe 29 mai sub acuzaţiile de luare de mită, fals în înscrisuri şi spălare de bani. Preşedintele suspendat al CJ Cluj, Horea Uioreanu, a fost trimis în judecată, în luna iunie, în stare de arest pentru trei infracţiuni de luare de mită, din care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.

Mai puteţi citi:

Preşedintele CJ Cluj, trimis în judecată pentru că a determinat un agent SRI să-i dea informaţii secrete

INTERCEPTĂRI Legea tăcerii funcţiona la CJ Cluj. Afaceristul care l-a mituit pe Uioreanu spune despre platforma ilegală: „O ştiut toată lumea”

DNA: Uioreanu declara în 2012 că are venituri lunare de 6.213 lei, dar cheltuia peste 20.000 de lei

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite