Fostul preşedinte al CJ Cluj, condamnat pentru corupţie, a obţinut despăgubiri de 5.000 de euro de la Statul Român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, care-şi ispăşeşte o pedeapsă de 6,4 ani pentru luare de mită, a obţinut de la mai multe instituţii ale Statului Român, o despăgubire de 5.000 de euro pentru rele tratamente şi încălcarea vieţii private.

Judecătoria Cluj au decis, la finalul săptămânii, admiterea cererii prin care fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horia Uioreanu, solicita despăgubiri morale pentru că i-au fost încălcate două articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO): 

articolul 3 - conform căruia „nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”, 

articolul 8 – conform căruia „orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale”.

Plângerea s-a referit la perioada în care Uioreanu s-a aflat în arest preventiv la sediul Poliţiei Cluj, din mai 2014 şi până în noiembrie 2014, când a fost plasat în arest la domiciliu. 

Despăgubiri de 5.000 de euro 

Pârâţii au fost Statul Român, Ministerul Afacerilor Interne (MAI),

Inspectoratul General al Poliţiei Romane (IGPR), Direcţia Generală de Politie a Municipiului Bucureşti (DGPB) şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj (IPJ). 

Instituţii amintite vor plăti în solidar suma de 5.000 de euro pentru fapte diferite: 

2.700 de euro - reprezentând contravaloarea prejudiciului moral cauzat ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 3 CEDO. Plăteşte Statul Român, M A I, I G P R şi I P J Cluj, în solidar.

1.800 de euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral cauzat ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 8 CEDO. Plăteşte Statul Român, M A I, I G P R şi I P J Cluj, în solidar.

300 de euro şi, respectiv, 200 de euro, în solidar, de către MAI, IGPR şi DGPB, de asemenea pentru încălcarea aceloraşi două articole CEDO.

Hotărârea, pronunţată în 9 ianuarie 2019, nu este definitivă.

Condamnat la 6,4 ani de închisoare 

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Horia Uioreanu a fost condamnat în ianuarie 2018, definitiv, printr-o decizie a Curţii de Apel Cluj, la 6 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi tentativă la spălare de bani.

Horea Uioreanu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru trei infracţiuni de luare de mită, din care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.
 

Uioreanu a luat o mită de circa 93.000 de euro, conform procurorilor. 

Decizia Judecătoriei Cluj:

„Admite în parte cererea de chemare în judecată. Obligă pârâţii S R, M A I, I G P R şi I P J Cluj, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 2700 euro (echivalentul în lei la data plăţii), reprezentând contravaloarea prejudiciului moral cauzat ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 3 CEDO. Obligă pârâţii S R, M A I, I G P R şi I P J Cluj, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 1800 euro (echivalentul în lei la data plăţii), reprezentând contravaloarea prejudiciului moral cauzat ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 8 CEDO. Obligă pârâţii S R, M A I, I G P R şi D G P B, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 300 euro(echivalentul în lei la data plăţii), reprezentând contravaloarea prejudiciului moral cauzat ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 3 CEDO. Obligă pârâţii S R, M A I, I G P R şi D G P B, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 200 euro (echivalentul în lei la data plăţii), reprezentând contravaloarea prejudiciului moral cauzat ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 8 CEDO. Obligă pârâţii, în solidar, la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.213,13 lei, reprezentând taxă de timbru şi onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Cluj-Napoca. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.01.2018. 

Document: Hotarâre  39/2019  09.01.2019”

Citeşte şi

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, condamnat la 6,4 ani de închisoare. A luat mită circa 93.000 de euro. „E cam mult”, spune Uioreanu

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite