Fostul lider al filialei PSD Cluj, acuzat că-şi foloseşte angajaţii de la firma de call-center pentru a-l denigra pe şeful social-democraţilor din Maramureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Zetea şi Liviu Alexa
Gabriel Zetea şi Liviu Alexa

Conflict deschis între doi lideri PSD din Ardeal în ziua în care la Maramureş au loc alegeri pentru preşedinţia organizaţiei judeţene. Actualul preşedinte, Gabriel Zetea spune că va face plângere penală împotriva unei firme deţinute de Liviu Alexa, fost preşedinte interimar al PSD Cluj. Acesta este acuzat că a instrumentat o campanie de denigrare împotriva lui Zetea. La rândul său, Alexa susţine că-l va da în judecată pe Zetea pentru calomnie.

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, liderul filialei PSD Maramureş şi vicepreşedinte PSD al Regiunii de Nord-Vest, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, 5 februarie, că va depune plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare împotriva firmei „Call Mania”, reprezentată de administratorul Liviu Alexa, fostul preşedinte interimar al PSD Cluj. Motivul: „Au fost folosite date cu caracter personal ale membrilor social-democraţi, fără consimţământul acestora”.


Zetea susţine că este victima unei campanii de denigrare pornite împotriva sa de către reprezentanţii firmei deţinute de Alexa. „Începând din data de 3 februarie 2020, în judeţul Maramureş a început o agresivă campanie telefonică de denigrare a propriei persoane. Operatorii, care sună foarte mulţi maramureşeni, se recomandă ca fiind reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Baia Mare, reprezentanţi de la cabinetul primarului Cătălin Cherecheş şi proliferează atacuri la adresa mea”, a precizat Zetea.

„Aceste apeluri telefonice nu vin din Primăria Baia Mare şi nu sunt mesaje transmise de primarul municipiului“, spune preşedintele PSD Maramureş, fapt confirmat şi de edilul Cătălin Cherecheş, care a transmis un comunicat public în cursul zilei de marţi, 4 februarie, în care a infirmat toate aceste atacuri. 

Acuzat că ar închiriat din fonduri publice un avion pentru nuntă


Liderul social-democrat din Maramureş a precizat că în aceste apeluri telefonice este acuzat de foarte multe lucruri diferite, legate de viaţa sa privată. Unul dintre acestea face referire la faptul că, anul trecut, ar fi închiriat din fonduri publice un avion privat pentru a-i transporta la nunta sa pe mai mulţi lideri social-democraţi: „Am închiriat într-adevăr, la acel moment, un avion, pentru prieteni, colegi, care urmau să facă o deplasare de la Bucureşti, dar asta este o problemă privată. Am un contract de intermediere pentru transport, o factură emisă pe numele meu, o plată făcută din contul personal, dintr-o bancă din Baia Mare, încă din acel moment. Stau oricând transparent şi deschis la orice control pe care îl poate face orice instituţie abilitată din România”.

O altă plângere împotriva acestei societăţi comerciale din Cluj-Napoca a fost depusă către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal, iar o sesizare a fost făcută şi către Vodafone România, a cărei infrastructură logistică este închiriată de către această societate pentru proliferarea acestor mesaje denigratoare. 

Liviu Alexa: „îl dau în judecată pentru calomnie”  

Fostul preşedinte interimar al PSD Cluj, Liviu Alexa, a precizat pentru „Adevărul” că-l va da în judecată pentru calomnie pe Gabriel Zetea.

O replică la plângerea lui Zetea a venit şi în publicaţia deţinută de Alexa - Ziar de Cluj – în care este citată o anchetă din Ziuanews, care arată că avionul care a adus liderii PSD din Bucureşti la nunta lui Zetea ar fi fost plătit de firma MAX Business Concept SRL.

„Joi, la Baia Mare, au loc alegeri pentru preşedinţia organizaţiei PSD Maramureş. Fireşte ca in pole-position este Gabriel Zetea. Baronul Consiliului Judeţean Maramureş unde e preşedinte. Zetea e şi vicepreşedinte al PSD pe plan naţional. Acum, dacă tot face pe intransigentul şi corectul - dând în judecată jurnaliştii care scriu despre afacerile sale - îl putem întreba pe Gabriel Zetea: De ce nu a plătit el, direct companiei Tarom, deplasarea şi a făcut-o prin interpuşi?”, se arată în articolul nesemnat din Ziar de Cluj.  

O posibilă cauză a problemelor dintre cei doi poate să aibă legătură cu faptul că în 14 ianuarie, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, l-a înlocuit pe Liviu Alexa din funcţia de preşedinte interimar al PSD Cluj, cu un deputatul de Maramureş, Gheorghe Şimon. 

Citeşte şi

Cine este Liviu Alexa, noul preşedinte al PSD Cluj. De la ieşiri grobiene la adresa colegelor de presă „vagine jurnalistice“, la servilisme faţă de Dragnea şi Dăncilă

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite