Fetiţă cu mâna ruptă, tratată în batjocură la spital. Cum a decis un medic rezident, fără radiografie, că fractura s-a vindecat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul fetiţei cu mâna ruptă din Cluj care nu a fost operată timp de o lună de zile a fost „rezolvat” printr-un raport al Ministerul Sănătăţii în care se arată că, de fapt, pacienta a fost tratată corespunzător.

„Adevărul” a relatat, la începutul lunii septembrie, povestea lui Miriam, o fetiţă care  a fost operată după mai bine o lună din momentul în care s-a prezentat, cu mâna ruptă, la Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii din Cluj-Napoca.

GALERIE FOTO

Niciunul dintre cei trei chirurgi ortopezi nu a fost în spital pentru a o putea opera pe micuţă. După multe drumuri şi scandal, pacienta a fost operată la un alt Spital – cel de Recuperare, unde medicii au avut o intervenţie „de 3 ore din cauză că au fost nevoiţi să taie oasele, care erau sudate prost”, a spus mama fetiţei, Raluca Mureşan. 
 

Raluca Mureşan a făcut o petiţie la Ministerul Sănătăţii şi a primit un raport privind situaţia sesizată. Cum era de aşteptat, în viziunea celor care au întocmit actul – adică conducerea spitalului reclamat, Spitalul de Copii – cadrele medicale de aici şi-au făcut treaba exemplar. 
 

De cealaltă pare, mama fetiţei spune că raportul conţine mai multe informaţii false. 

Discuţii fictive în raport: „eu nu am vorbit cu doctorul”

Raluca Mureşan a explicat, pentru „Adevărul”, care sunt principalele puncte ale raportului care nu corespund cu realitatea. 
 

Astfel, în raport se arată că fetiţa a ajuns în 24 iulie 2019 la Urgenţe cu fractură la antebraţul stâng:

„In serviciul nostru, pacienta a fost consultata de Dr. Fulop Renata, medic rezident chirurgie pediatrica, anul 5. S-a efectuat radiografie Y3distala antebrat stang, 2 pozitii, APILL. Diagnostic radiologic: Fractura metafiza distala ambele oase antebrat stang cu deplasare. Mama a fost inforrnata de diagnostic. Dr. Fulop Renata impreuna cu Dr. Ordeanu Calin i-au propus mamei, reducerea ortopedica, la sala de gips, fara anestezie, datorita faptului ca pacienta a consumat alimente inainte de prezentarea in serviciul nostru. Mama si-a dat acordul, verbal. Dr. Fulop, sub indrumarea Dr. Ordeanu a practicat reducerea ortopedica si imobilizare gipsata brahiopalmara membru superior stang. Dupa reducere s-a efectuat radiografie de control.”
 

Raluca Mureşan susţine: „partea în care se arată că doctorul Ordeanu a propus reducerea ortopedică împreună cu rezidenta nu e adevărată. Pe noi ne-a văzut numai rezidenta. Dânsa a spus că recomandă operaţia pentru data de 26 iulie, deoarece fractura are şanse mari să nu se sudeze bine. A spus şi că în primul pas, antebraţul se va reduce ortopedic (va fi tras osul deplasat la loc-nr),  ceea ce a şi făcut. S-a făcut o radiografie şi rezidenta a spus că arată bine, să venim la control peste 7 zile, să vedem cât se va deplasa osul, pentru că era clar că din cauza hematomului prezent osul se va deplasa. Am venit la control aşa cum ni s-a cerut. De fiecare data am mers cu copilul la control nemâncat, pentru că rezidenta a spus că în caz de ceva, va fi operată.”
 

Mama lui Miriam spune că afirmaţia din raport în care se arată că doctorul Ordeanu a vorbit cu ea în 24 iulie este falsă: 
 

„Eu personal nu am vorbit cu doctorul Ordeanu numai în august, o dată dacă nu mă înşel când s-a uitat la mână şi o dată pe hol, când ne-a întrebat alte chestii care nu aveau legătură cu motivul pentru care eram acolo. A consulat-o pe fiica mea numai în 7 august, când a cerut îndepărtarea ghipsului, să vadă cum e mâna din punct de vedere clinic. Când asistentul care a pus ghipsul a întrebat dacă poate să se spele fetiţa pe mână înainte de a pune alt ghips, el a spus către ghipser: „ce vrei, să se deplaseze mai mult decât e acum?”.

image

Raluca Mureşan, mamă a trei copii, a fost purată de la Spitalul de Copii la Spitalul de Recuperare din cauză că un rezident a refuzat să-i dea radiografiile. 

GALERIE FOTO: MEDICII AU FĂCUT 4 SETURI DE RADIOGRAFII, DAR AU OMIS SĂ FACĂ RADIOGRAFII ÎN ZIUA ÎN CARE AU DECLARAT FRACTURA VINDECATĂ 

Verdictul unui consult pe fugă: „antebraţul s-a vindecat”

   

În raport se arată că motivul pentru care fetiţa nu a fost operată într-o primă fază este faptul că i s-a vindecat fractura: 
 

„14.08.2019 - Fractura se consideră vindecată. Se suprimă ghipsul circular. Clinic antebraţul este normal conformat, neprezantând deformare locala sau modificari funcţionale. Dr. Ordeanu îi explica mamei, că pe radiografia efectuata in data de 07.08.2019, radiusul prezinta o uşoară angulaţie, dar datorită faptului că antebraţul clinic este fără modificări, recomandarea este să menţină încă 2 săptămâni o atelă gipsată antebrahio-palmară, fără a fi nevoie de intervenţie chirurgicală. Mama accepta tratamentul conservator, verbal. S-a practicat imobilizare gipsată antebrahio-palmară membru superior stâng. Recomandare - control peste 2 săptămâni, în serviciul nostru.”
 

Raluca Mureşan susţine că nu există nicio dovadă asupra faptului că antebraţul a fost vindecat, medicii omiţând să ceară o radiografie actualizată:
 

„În data de 14 august nu s-a făcut nici foaie privind starea pacientei, doar un consult pe fugă făcut de către rezidentă, fără radiografie. S-a declarat vindecata în 14 august, dar daca e sa ne luam după acte, o să vedeţi că nu există nicio dovadă. Nu s-a făcut fişa, nu s-a înregistrat trecerea la atela şi nu s-a făcut radiografie. În actele raportului lipseşte fişa din 14 august.”

   

Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii a rămas fără chirurgi ortopezi

Conducerea Spitalului de Copii a refuzat să răspundă reporterului „Adevărul” cum a rămas instituţia fără un chirurg ortoped, în condiţiile în care ne aflăm în centrul medical Cluj-Napoca. În raportul trimis de Ministerul Sănătăţii, Ralucăi Mureşan, apar şi răspunsurile: 
 

„La intrebarea: Este adevărat că nu a existat un medic la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii care să poată opera cazul respectiv? Da, începand cu data de 22.08.2019 pana în 30.08.2019 nu a fost niciun medic deţinând specialitatea de Ortopedie Pediatrica. 
 

Pentru remedierea unor posibile situatii de Forta Majora şi pe perioada strict limitata s-a solicitat colaborarea Compartimentului de Ortopedie Pediatrica a Spitalului Clinic de Recuperare Cluj, care a si rezolvat cazul de fata. Acest protocol cu Compartimentul de Ortopedie Pediatrica a Spitalului Clinic de Recuperare Cluj a fost incheiat in data de 23.08.2019 pentru perioada 26.08. - 30. 08.2019.”

Concedii şi probleme de familie  

În raport se arată că din 15 august, dr. Ordeanu Călin a intrat în concediu de odihnă. În 21 august, doctorul Horaţiu Gocan decide să o trimită pe pacientă la Spitalul de Recuperare, fără a fi discutat înainte cu medicii de aici, deoarece: „aveam o problemă familială gravă şi stiam că voi lipsi în zilele urmatoare neputand opera bolnava decât după ce mă întorceam. In acest context i-am propus apartinatoarei varianta descrisa. Nu se punea problema interventiei chirurgicale in aceeasi zi, ci a doua zi cel mai devreme. De asemenea nu era cazul ca bolnava sa fie intemata de urgenta. Consider ca atitudinea mea a fost una corecta nelasand bolnava la voia intamplarii ".
 

Totuşi, în raport,  nu s-a precizat unde era cel de-al treilea chirurg ortoped al spitalului. 
 

Rezidentul care a încălcat legea
 

Raluca Mureşan spune că în raport nu se spune nimic despre un medic rezident de la Spitalul de Copii – Moldoveanu – „care ne-a plimbat după radiografii. Eu le-am cerut când am fost în 21 august şi s-a tot codit, spunând în final că dacă ne trebuie, doctorul de la recuperare să îmi facă o hârtie.” Abia când a ajuns la Spitalul de Recuperare, medicul de aici i-a explicat că „prin lege părintele are dreptul să ceara radiografiile. Atunci am mers la Spitalul de Copii şi am cerut să vorbesc cu directoarea şi au început să repare ce s-a putut”, povesteşte Raluca. Tot la Spitalul de Recuperare a aflat că există şi o modalitate mai puţin dureroasă de reducere a osului fracturat (repunerea osului la loc-nr). În cazul fetiţei sale, la Spitalul de Copii a fost nevoie de 5 persoane s-o ţină pentru reducerea osului, deoarece fetiţa mâncase înainte şi se putea face anestezie generală. Operaţiunea a fost extrem de dureroasă. Medicii de la Recuperare au informată să exista şi varianta de anestezie locală, pentru a scăpa-o pe fetiţă de durerile crunte. Atât s-a putut la Spitalul de Copii. 
 

Raluca Mureşan spune că aşteaptă încă un răspuns de la spital şi spune că e foarte posibil să dea instituţia în judecată. 
 

Conducerea Spitalului de Copii nu a trimis până în momentul publicării un punct de vedere. 

Citeşte şi

Situaţie revoltătoare la Cluj-Napoca: fetiţă operată la o lună după ce şi-a rupt mâna. „Toţi medicii de la Spitalul de Copii erau în concediu“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite