Femeia care-i ajută pe tineri să găsească facultatea potrivită. „Lasă urme adânci dacă nu luăm deciziile la timp“

Femeia care-i ajută pe tineri să găsească facultatea potrivită. „Lasă
urme adânci dacă nu luăm deciziile la timp“

Adina Toma (stânga), alături de viitoare stundentă la Cambridge FOTO: arhivă personală

Ce aduce satisfacţie în muncă? De ce la unele slujbe suntem mai productivi decât la altele? Sunt întrebările la care Adina Toma, consilier pentru admitere la o şcoală privată din Cluj, a căutat răspunsurile şi a făcut un masterat ca să le găsească.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prin slujba sa, Adina Toma îi ajută pe liceenii de la o şcoală privată din Cluj, Transylvania College, să fie admişi la universităţi din toată lumea. Jobul ei este unul obişnuit peste hotare, dar străin în România: consilier pentru admiterea la universitate – university adviser, în engleză. Este foarte important ca, atunci când te orientezi către o universitate, să-ţi alegi un domeniu care pe viitor să-ţi ofere satisfacţie în muncă, consideră ea.

Adina Toma însăşi a căutat sentimentul de mulţumire la locul de muncă şi, pentru a-şi înţelege propriile sentimente legate de joburile pe care le-a avut de-a lungul timpului şi care i-au oferit mai multă sau mai puţină satisfacţie, s-a înscris la un master. Subiectul ales: tocmai satisfacţia în muncă. „L-am făcut pentru sufletul meu“, spune Adina, care şi-a răspuns astfel la întrebarea: de ce joburile de bibliotecară şi profesoară de engleză din State o împlineau, iar cel în care traducea proiecte agricole în cadrul unui ONG a îmbolnăvit-o?

Mărturiseşte că mereu şi-a ascultat inima şi a ales să facă ce-i place, deşi au fost momente în care alegerile ei au dezamăgit aşteptările celor dragi. Şi acum, la cei 40 de ani ai săi, are un job pe placul ei. „Munca ne împlineşte aşa cum familia ne împlineşte. Văd succesul ca o îmbinare dintre succesul de acasă, succesul personal şi succesul profesional“, s-a convins ea.

Ce înseamnă să fii bibliotecară în America

Adina Toma s-a născut într-un mic oraş de munte din Ardeal, în Făgăraş, judeţul Braşov. Soarta a purtat-o departe, peste Ocean, pentru ca apoi s-o aducă înapoi, acasă. Deşi părinţii aveau alte planuri pentru ea, Adina a ales să facă Biblioteconomie şi Arhivistică  în Cluj. 

Singura posibilitate de a afla ce oferă facultăţile şi ce specializări au era o broşură mare, albă. „A fost singura mea sursă de informare“, adaugă ea. Avea de gând să urmeze Jurnalismul, dar, văzând că sunt 40 pe un loc, s-a gândit că nu ar avea şanse. S-a înscris la specializarea Biblioteconomie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj, dar şi la Litere, la Sibiu. A intrat la amândouă. Şi azi vorbeşte cu recunoştinţă de profesoara din Sibiu care a îndrumat-o spre Cluj: „Îţi va fi mai bine acolo“. Acelaşi dascăl i-a mai spus că după ce absolvă la Cluj, poate da diferenţele şi studia Literele la Sibiu. Ceea ce, mai târziu, s-a şi petrecut.

După ce a terminat Biblioteconomia, s-a angajat la Facultatea de Teologie Greco-Catolică, unde a lucrat la bibliotecă şi decanat, iar mai târziu a aplicat la un internship în SUA. Asta se întâmpla prin 2005, îşi aminteşte Adina. În America a lucrat într-o bibliotecă publică şi a predat Engleza străinilor care veneau în SUA să trăiască visul american. Trei ani şi jumătate a făcut asta.

„Mi-am îmbunătăţit mai mult spaniola decât engleza“, povesteşte românca (foto mai jos de la lecţiile de Engleză, credit foto: arhivă personală) despre lecţiile pe care le dădea străinilor, majoritatea mexicani.

În SUA, biblioteca publică e a doua casă

La bibliotecă, colegii i-au văzut potenţialul şi au implicat-o în tot felul de programe. „M-au trecut prin toate departamentele bibliotecii, am învăţat foarte multe de la ei“, mărturiseşte Adina. Munca într-o bibliotecă de peste Ocean presupune multe activităţi, adaugă ea, de la acţiuni cu cei mici până la muncă de tutoring (n.r. – consiliere) pentru că „în America, bilblioteca publică e a doua casă“: copiii ies de la şcoală şi vin la bibliotecă, de unde părinţii îi iau după ce termină programul la job. Povesteşte că făcea inclusiv teme la engleză şi matematică cu puştii.

În biblioteca din State unde a lucrat   FOTO: arhiva personală Adina Toma

Însă, împreună cu iubitul de atunci, actualul soţ, a decis, prin 2008, să revină acasă. „Nu-mi pare rău. Astfel am descoperit că pot să fac şi partea asta de consiliere. Pentru mine înseamnă satisfacţie în muncă 99,99%“, afirmă ea.

Şcoala unde nu sună clopoţelul

La întoarcerea în România, a acceptat un job care nu-i făcea plăcere. Avea de tradus proiecte de agricultură. I se părea că o limitează, că nu poate scrie cum ar vrea şi simţea că nu se potrivea sub nicio formă culturii organizaţionale a acelui ONG.

Îi era clar că dorea să lucreze într-un mediu internaţional unde să-şi exerseze Engleza şi să nu simtă că se limitează. Se gândea la mediul de lucru de la şcoala privată din Cluj Transylvania College încă din America. Google a ajutat-o să afle mai multe despre această şcoală. Şi-a zis că „şcoala aia e un vis unde evoluezi împreună cu copiii“, dar, cu toate astea, a acceptat cealaltă slujbă. Iar ca să afle cum să găsească satisfacţia în muncă, s-a înscris la master şi a făcut un studiu de caz pe acel job.

După ce a terminat masteratul, şi-a dat demisia de la ONG. Simţea încă de când a rămas în concediul de maternitate că nu se va întoarce. S-a apucat de depus CV-uri, iar Transylvania College a fost singurul loc unde şi-a depus CV-ul şi două-trei scrisori de recomandare şi i s-a spus: „Vă mulţumim pentru interesul pe care-l acordaţi şcolii noastre. O să mă asigur că CV-ul dumneavoastră şi scrisorile de recomandare vor ajunge în mâna HR-ului“, povesteşte Adina.

Adina Toma şi o viitoare studentă la Cambridge FOTO: Transylvania College

Mediu de lucru toxic, productivitate redusă

Abia după câteva luni, prin februarie 2013, a primit un telefon şi a fost chemată la interviu, iar de atunci se ocupă cu consilierea liceenilor de la Transylvania College pentru alegerea unei universităţi şi a unei cariere. 

„Am aflat pe propria piele: e important să fim într-un mediu care nu ne afectează sănătatea, care ne motivează, ne încurajează. De aceea, le zic şi copiilor cât de important e să luăm decizii informate la timpul potrivit“, spune Adina Toma.

De altfel, experienţa profesională a făcut-o să conştientizeze că rolul şi satisfacţia muncii, cât şi cultura organizaţională au un impact direct asupra dezvoltării personale şi profesionale. „Când nu suntem mulţumiţi de locul de muncă sau facem parte dintr-un mediu de lucru toxic şi rămânem blocaţi din varii motive într-o muncă nealiniată valorilor sau obiectivelor personale şi profesionale, ne confruntăm cu o productivitate redusă, care va afecta, în cele din urmă, într-un mod negativ şi alte aspecte ale vieţii personale“, adaugă ea.

Pe liceeni îi mai sfătuieşte ca, până la 30 de ani, să nu se concentreze doar pe partea financiară şi să aibă experienţe la mai multe joburi ca să-şi dezvolte cât mai multe abilităţi. Iar când se alege o slujbă, aşa cum se alege şi o facultate, să facă o documentare înainte despre firma care oferă acel job, despre parcursul unor oameni de acolo – dacă au contribuit într-un fel sau altul la dezvoltarea firmei. 

Vă mai recomandăm:

Cum ajungi la Cambridge. Viitoare studentă: „Depinde doar de noi modul în care alegem să ne creăm mentalitatea“

Ama Dragomir este unul dintre puţinii tineri din România care au scăpat deja de emoţiile admiterii la facultate. Le-a trăit intens în ultimele luni ale lui 2018 când a susţinut examene la faimoasa universitate din Cambridge.

FOTO Cea mai bună elevă la Franceză din România este din Teleorman: „Nu vreau să plec din ţară“

Pasiunea pentru limba franceză i-a adus Dariei Burtea premiul al III-lea la Olimpiada Internaţională de profil. Eleva de clasa a XI-a este din Alexandria, judeţul Teleorman, şi merge la olimpiade din gimnaziu. Doi ani la rând a câştigat premiul I pe ţară.

FOTO Lecţii prin Skype cu unul dintre cei mai buni profesori de chitară din lume. „În România sunt foarte mulţi copii deosebit de talentaţi, în multe domenii“

Alexandru Mare, un puşti talentat de doar 14 ani, din Cluj, ia lecţii de chitară clasică prin Skype de la Denis Azabagic, unul dintre cei mai apreciaţi dascăli de chitară clasică de pe glob.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: