Feleacu, localitatea de lângă Cluj cu „buletin“ de 650 de ani. „Documentul latin din 1367 nu spune nicăieri că felecanii erau răufăcători“

Comuna Feleacu împlineşte 650 de atestare documentară, iar momentul va fi marcat prin trei zile de sărbătoare cu concerte, invitaţi speciale, competiţii sportive, o lansare de carte despre istoria locului şi artificii. Evenimentul a început azi, 7 iulie, şi se încheie duminică, 9 iulie.

„Menţionat prima dată în documente în 1367, cu ocazia strămutării sale din poruncă regală din vârful dealului, Feleacu a fost întemeiat cel mai târziu în primele decenii ale secolului al XIV-lea. Un vârf de săgeată şi mai multe fragmente ceramice descoperite în săpături, cu un interval larg de utilizare, ar putea susţine chiar o datare mai veche, către mijlocul secolului al XIII-lea“, este un pasaj din cartea „De verice montis. Feleacul, Clujul şi Transilvania în Evul mediu“ care se va lansa sâmbătă, 8 iulie, în cadrul unei conferinţe la Biserica Sfânta Treime din Feleacu.

Sărbătoarea din comuna clujeană a început azi, 7 iulie, şi continuă sâmbătă  cu lansarea cărţii amintite la ora 10.00, cu un concurs culinar de la ora 14.00, un concert al celor de al Direcţia 5. Seara se va încheia cu folk şi un foc de tabără.

Duminică, 9 iulie, vor fi campionat de fotbal, spectacol folcloric (de la ora 16.00), unde invitat special este Nicolae Furdui Iancu, iar seara se va încheia cu artificii.

Volumul „De verice montis. Feleacul, Clujul şi Transilvania în Evul Mediu“ a fost scris de Ioan-Aurel Pop, Daniela Marcu Istrate, Tudor Sălăgean şi Alexandru Simon, şi a văzut lumina tiparului cu sprijinul Asociaţiei Composesorat Feleacu.

Mai jos aveţi câteva fragmente din carte:

• „Pe 30 septembrie 1377, din Buda, la începutul noilor campanii împotriva Ţării Româneşti şi a Moldovei, dar şi după apariţia – (tot) sub protecţia regelui – la Râmeţ a arhiepiscopului Ghelasie (2 iulie 1377)24, Ludovic a dat un nou act pentru relaţia dintre Cluj şi Feleac: [...] Am decis să dăm şi să alipim de numitul oraş [Cluj] satul românilor numit Feleac, aflător în pădurea numitului oraş – unde douăzeci de români sunt puşi şi rânduiţi pentru paza drumului – împreună cu cincizecimea din oi ce trebuie să ne vină din partea acelor români“.

• „Ce se poate înţelege din aceste documente? În niciun caz că regele a decis ca satul din pădurea Feleacului să fie strămutat, fiind un cuib de răufăcători şi să atârne de oraşul Cluj, cum au înţeles editorii volumului al XIII-lea, din seria C. Transilvania a colecţiei Documenta Romaniae Historica! Documentul latin din 1367 nu spune nicăieri că felecanii erau răufăcători, ci că, în locul acela, pe drumul care trecea prin pădure, se petreceau fărădelegi şi că, prin strămutarea şi aşezarea sub atârnarea Clujului, se urmărea şi protecţia  drumului respectiv, şi mai ales a oraşului Cluj. Pe de altă parte, sigur este – şi – că viitorii felecani nu se străduiseră să preîntâmpine acele nelegiuri“.

• „Biserica din Feleac a fost atribuită fie lui Ştefan cel Mare, fie lui Matia Corvin, şi asociată fie unei reacţii pro-latine (catolice), fie unei iniţiative progreceşti (ortodoxe). Indiferent care ar fi răspunsul (puţin probabil de ghicit în absenţa unei precizări documentare), majoritatea autorilor au remarcat că trebuie să fi existat în epocă un motiv pentru care s-a ales tocmai Feleacul“

• „În acest fel, de la vechea mitropolie transilvană cu sediul la Feleac, din jurul anilor 1500, până la cea reînviată în 2005, se închide un cerc de o jumătate de mileniu, fertil şi plin de realizări în folosul comunităţii. Este vorba despre o lume românească vie, întruchipată de biserică, lume care a putut rămâne vie mulţumită bisericii noastre de rit bizantin, păstrătoare peste veacuri a tradiţiei şi a identităţii. Rememorarea acestor tradiţii este nu doar un atribut al popoarelor civilizate, ci şi o îndatorire de suflet faţă de antecesori şi o mărturie a perenităţii printre atâtea fapte trecătoare. Lor le-a supravieţuit şi un sat de la porţile oraşului Cluj. Fie al Ungariei, fie al României (prin însăşi Dacia), niciodată al Transilvaniei, Feleacul, locul fără nume valah – de la mijloc – de pe munte, a rămas un hotar peste care nu a trecut nici un amiral fără mare, nici un rege fără ţară“. 

Mai puteţi citi:

De ce a ridicat Ştefan cel Mare biserici în Transilvania. Cum arată lăcaşurile de cult ctitorite de domnul Moldovei în inima Ardealului