Faţa neştiută a chirurgiei estetice. Medic: „În loc să motiveze pacientul să se recupereze, familia încearcă să-l împace: «cine te iubeşte, te iubeşte şi aşa»“

Puţină lume ştie că ”sora geamănă” şi mai puţin cunoscută a chirurgiei plastice este chirurgia reparatorie. Medicul clujean Mihai Aşchilian, care face şi operaţii de chirurgie recuperatorie, spune că lumea nu ar trebui să renunţe să lupte şi să nu se lase descurajată de ceea ce îi oferă, la o primă vedere, sistemul medical românesc.

Unele accidente lasă urme nedorite pe corpul nostru, urme care pot fi corectate de chirurgia reparatorie, latura mai puţin cunoscută a chirurgiei estetice, cea de care unele vedete abuzează.

”Chirurgia reparatorie ar trebuie să fie accesibilă tuturor, pentru că ţine de bunul mers al unei societăţi care îşi respectă cetăţenii şi îi doreşte perfect apţi, fizic şi psihic. Dar este un lanţ întreg care nu funcţionează aşa cum ar trebui, de la medicul de familie, ce poate identifica un caz şi să-l trimită către un specialist chiar dacă pacientul habar nu are că are această opţiune, până la organizarea în spitale, unde, pe anumite specialităţi ar trebui să existe echipe mixte de chirurgi - cum este exemplu oncologiei, unde foarte multe intervenţii ar trebui făcute în tandem, un chirurg oncolog şi un chirurg plastician”, este de părere chirurgul clujean Mihai Aşchilian (credit foto la toate imaginile din text: arhivă personală)

Acesta a vorbit, într-un interviu pentru ”Adevărul”, despre ce este chirurgia reparatorie, despre şocul pe care îl resimte un pacient care a avut nevoie de jumătate de an ca să se poată uita în oglindă, dar şi despre atitudinea nepotrivită pe care o au rudele unor pacienţi ce apelează la chirurgia reparatorie.

Ce este chirurgia reparatorie, când se apelează la ea şi ce ar trebui să ştie oamenii despre ea?

Termenul de chirurgie plastică provine de la grecescul „plastikos”, ceea ce înseamnă „a modela”. Sub denumirea generică de chirurgie plastică, disciplina înglobează atât chirurgia reconstructivă, cât şi pe cea estetică. Ultima are rolul de a ameliora aspectul corpului, prin corectarea unor deficienţe fizice sau prin îndepărtarea semnelor trecerii timpului, în timp ce chirurgia reconstructivă are menirea de a repara părţi sau funcţii ale corpului în urma unor boli, accidente sau malformaţii congenitale.
Oamenii ar trebui să ştie că medicina a făcut atât de mari progrese încât aproape orice formă de traumă sau malformaţie poate suporta intervenţii care să îi asigure pacientului un confort mai bun, de la o funcţionalitate mai bună la un aspect estetic mai plăcut.

Sfatul meu e să nu se lase dezarmaţi de sistem şi să nu renunţe să-şi dorească mai mult decât li se oferă, poate, la o primă încercare.

Cum reacţionează oamenii ajunşi în această situaţie?

Sufletul şi psihicul pacientului chiar mai afectate de către trauma ce a generat rana. Ca om, simt foarte multă compasiune pentru că ştiu că orice malformaţie înseamnă mai mult decât văd ochii.
Profesional, este o provocare de fiecare dată. Spre deosebire de intervenţiile chirugicale estetice, cazurile din zona reparatorie sunt foarte diferite, detalii mici schimbă întreg ansamblul. Şi îmi doresc să reuşesc să ajut în a reda în egală măsură funcţionalitatea zonei afectate, dar şi aspectul estetic.

Pacienţii vin cu foarte multe speranţe, pentru ei refacerea unei zone traumatizate înseamnă un pas spre revenirea la normal. Unii sunt după lungi sesiuni de chimioterapie sau după alte câteva operaţii, sunt oameni care şi-au testat limite şi acum nu îşi doresc decât ca viaţa lor să fie “ca înainte”.
Toţi vor să închidă o perioadă urâtă din viaţa lor şi atunci primul lucru pe care vor să-l afle e cât de repede vor reuşi să fie din nou funcţionali, cât îşi vor recupera din funcţiuni şi cum să-şi dozeze aşteptările vis-à-vis de partea estetică, fiindcă nu întotdeauna este posibilă o revenire totală.

Care a fost cel mai dramatic caz pe care l-aţi operat şi prin ce anume v-a impresionat?

Mă impresionează nu neapărat aspectul medical, ci povestea pacienţilor. Când vezi o tânără de doar 20 de ani, ajunsă la tine după alte 17 intervenţii eşuate, că mai are tăria de a lupta, nu poţi să nu te gândeşti că eşti obligat să faci tot ce poţi. În cazul la care mă refer, am reuşit să conving 2 specialişti de la clinica Marienhospital din Stuttgart să mi se alăture probono în operaţie, au fost practic 4 intervenţii efectuate succesiv pentru a reconstrui integral nasul distrus nu doar de accidentul rutier prin care trecuse tânăra, ci mai mult de intervenţiile chirurgicale nereuşite. 

A durat 7 luni pregătirea pacientului pentru operaţie şi alte 6 luni până când aceasta s-a putut privi în oglindă şi să-şi regăsească imaginea pe care o credea pierdută.

Astfel de cazuri îţi aduc aminte cât de puternici sunt anumiţi oameni şi cât de mult contează pentru noi, medicii, să nu uităm că pacienţii au nevoie de la noi de solidaritate şi dăruire totală pentru fiecare caz.

Este chirurgia reparatorie în minte romanilor un SF, ceva greu realizabil, inimaginabil?

E greu de crezut, dar cei mai puţini convinşi sunt nu pacienţii, ci oamenii din jurul lor, familiile, prietenii. În loc să motiveze pacientul să încerce să recupereze ce se poate recupera, estetic sau funcţional, anturajul încearcă să-l împace cu situaţia şi le transmit mesaje ca: “las, bine că ai scăpat cu viaţă!”, “cine te iubeşte, te iubeşte şi aşa..”.
Mai rău e când se ajunge la situaţii dramatice, se rup relaţii şi se destramă căsnicii pentru că partenerii nu se pot adapta la noua situaţie şi preferă să “fugă” în loc să găsească soluţii.

Nici sistemul nu ajută pentru că nu există o colaborare între specialităţi, chirurgii operează şi lasă exclusiv în seama pacientului preocuparea de a se recupera. Orgoliile sau dezinteresul primează şi de foarte multe ori pacientul nici nu ştie că are varianta unei intervenţii reparatorii. Iar când află şi încearcă să descopere mai mult, cel mai adesea căutând informaţii pe net, dă peste site-urile şi canalele de ştiri care promovează eşecurile din operaţiile plastice, ceea ce nu e încurajator.

Dar orice se poate educa.

Mai puteţi citi:

Ce cred bărbaţii că-şi doresc femeile. Chirurg estetician: „Vor să fie în prim plan şi nu vorbim doar de atenţia celor din jur, ci şi de cum se raportează la ele“  

Mihai Aşchilian, un chirurg estetician în Cluj-Napoca, crede că reprezentantele sexului frumos ar trebuie să aibă prioritate zilnic, dar că „e o utopie pe care nici ele nu o mai visează“. Medicul consideră că e greu să fii femeie.

Neurochirurgul Ştefan Florian: „Când am o operaţie dificilă, spun că dacă am fi pe stadion şi eu aş fi Hagi, lumea m-ar aclama. Cum nu sunt...“ 

Ştefan Florian (54 de ani) este un apreciat neurochirurg român care operează zilnic cu creierul, şi la propriu, şi la figurat. Ştefan Florian vorbeşte despre presiunea pe care o simte în fiecare secundă când „cotrobăie“ prin creierii pacienţilor săi.

Mihai Lucan, şeful Institutului de Transplant Renal Cluj, despre şpagă, operaţii şi Arşinel: „Facultăţile de Medicină au devenit fabrici de cârnaţi“ 

Mihai Lucan (66 de ani) este medicul urolog care a creat la Cluj-Napoca un puternic centru de transplant renal. Activitatea sa, trecută în CV-ul cu multe distincţii, premii şi titluri, este lăudată de unii şi contestată de alţii. Într-un interviu acordat ziarului „Weekend Adevărul“, Lucan vorbeşte despre cum vede şpaga, cum a simţit pe pielea lui, ca pacient, incompetenţa medicilor şi despre cum ar resuscita sistemul naţional de sănătate.