EXCLUSIV Soartă ca-n filme. Ţăranul din Ardeal călit în războaie, ucis de taurul comunal

EXCLUSIV Soartă ca-n filme. Ţăranul din Ardeal călit în războaie, ucis de taurul comunal

Lukacs Ferenc, cel din mijloc, a păzit obiective militare (poduri) în Al II-lea Război Mondial FOTO: arhiva personală a strănepotului său, Lukacs Jozsef

Lukács Ferenc, un ţăran din Secuime, a avut o poveste de viaţă scrisă, parcă, după un scenariu de film. Născut în 1892, bărbatul a luptat în Primul Război Mondial de partea austro-ungarilor, a căzut prizonier la ruşi, a susţinut cauza bolşevicilor, a supravieţuit celui de-Al Doilea Război Mondial care a nimicit lumea şi, paradoxal, la 72 de ani, a fost ucis de taurul comunal.

Ştiri pe aceeaşi temă

Viaţa bate filmul, iar povestea lui Lukács Ferenc, un ţăran din judeţul Harghita, străbunicul unui istoric clujean, confirmă aceasta. Harghiteanul, abia ieşit din adolescenţă, s-a trezit pe frontul Primului Război Mondial, luptând pentru împăratul de la Viena. S-a numărat printre primii prizonieri luaţi de ruşi, a fost dus în Siberia. Apoi, în plin război civil rusesc, a luat parte la Revoluţia din 1917, de partea bolşevicilor. A ajuns acasă abia la doi ani după ce s-a terminat războiul, în 1921, s-a căsătorit şi a trăit din agricultură şi creşterea animalelor în satul natal, Ciumani. Deşi a supravieţuit ambelor războaie, secuiul şi-a găsit sfârşitul la 72 de ani, în 1964, în urma unui accident stupid: împuns în piept de taurul comunal.

Un glonţ i-a „tatuat” pe vecie creştetul

Urmaşul său din Cluj, istoricul şi muzeograful Lukács József, povesteşte că străbunicul său era un om hotărât, puternic, curajos şi care nu făcea compromisuri. De la el s-au păstrat poveştile de război, fragmentate cum sunt, şi câteva obiecte: o baionetă din Primul Război Mondial, pe care străbunicul său o folosea la căsăpitul porcilor de Ignat, un lanţ de ceas împletit din păr de cal făcut în prizonierat, valiza de război şi două fotografii.

„Străbunicul era la sfârşitul stagiului militar obligatoriu, atunci când a început Primul Război Mondial. Fiind deja un soldat echipat şi instruit, a fost printre primii care au ajuns pe front, undeva în Galiţia“, povesteşte strănepotul Lukács József (foto dreapta, sursa: Facebook).

În primele lupte de pe frontul rusesc, în toamna lui 1914, harghiteanul a fost rănit de un glonţ, care i-a brăzdat creştetul şi l-a făcut să cadă prizonier la ruşi. „Toată viaţa sa a fost tuns chel, deoarece a avut acea rană aceea imensă pe creştet, o urmă a războiului“, spune istoricul. Ruşii l-au dus alături de alţi prizonieri în spatele frontului, într-un conac părăsit transformat în tabără de prizonieri, aflat prin Siberia, lângă Munţii Urali. Acolo a fost folosit ca forţă de muncă.
„La acel conac rusesc, fiecare prizonier a fost întrebat ce meserie are, iar acest străbunic al meu a spus că e împodobitor de brad de Crăciun. Ruşii nu s-au prins că glumea pe seama lor şi s-au minunat că din meseria asta se poate trăi, mai ales că o dată pe an este Crăciunul. Din istorisirea aceasta putem deduce că străbunicul meu avea un mare simţ al umorului“, mărturiseşte clujeanul.


Lukács Ferenc în Al II-lea Război Mondial, al treilea din stânga FOTO: arhiva personală a lui Lukács József

Hrană: raţe bete

Cât priveşte hrana, se pare că prizonierii acelui conac-tabără erau destul de abili în a şi-o procura. Ce făceau? Din familie, istoricul clujean a auzit o istorioară de toată minunea: „Prizonierii au luat vişine din vişinată şi le-au dat la raţe. Păsările s-au îmbătat, au căzut jos şi nu s-au mai mişcat. Le-au arătat ruşilor şi le-au zis că păsările sunt bolnave. Ruşii s-au ferit să le mănânce de teamă să nu se îmbolnăvească şi le-au dat prizonierilor“.

Dintr-o altă poveste de familie, Lukács József a aflat că străbunicul său a participat, voit ori ba, la Războiul civil care a cuprins Rusia în 1917 şi i-a adus pe bolşevici la putere.

„Nu ştiu dacă s-a alăturat de bună-voie sau nu. El era pe drumul de întoarcere acasă, din Siberia spre Harghita. Se pare că bunicul meu a participat la acest război civil şi, din câte am aflat, a fost de partea roşiilor, adică a  bolşevicilor“, povesteşte urmaşul.

Din poveştile păstrate de familie, strănepotul harghiteanului a dedus că înaintaşul său a adoptat multe dintre ideile bolşevice. Cum îşi explică aceasta? „Gândiţi-vă! El era un om de la ţară, un ţăran simplu, care fost angrenat într-un război mondial, a suferit o rană cruntă, a ajuns în prizonierat la mii de kilometri de casă. Acolo a trebuit să supravieţuiască fără niciun sprijin, a învăţat limba rusă şi, când a auzit idei precum frăţia dintre popoare, a ajuns la concluzia că acest război l-au făcut domnii. Şi-a zis probabil: «Din cauza domnilor am ajuns eu unde sunt. Păi, hai să lupt împotriva domnilor, ca lucrurile să nu se mai repete!»“, afirmă istoricul.

Baioneta din război cu care omora porcii de Ignat FOTO: arhiva personală a lui Lukács József

Paznic de pod în Al II-lea Război

Harghiteanul s-a întors acasă în 1921 şi s-a însurat cu o fată „bătrână” de 21 de ani. „Se pare că străbunica mea era foarte înaltă şi, în acea vreme, era considerată o fată neatractivă. Ajunsese la vârsta de 21 de ani şi nu era măritată. Eu am cunoscut-o când avea 76 de ani. Nu mi s-a părut înaltă“, afirmă clujeanul. În  Al Doilea Război care a cuprins lumea, străbunicul clujeanului era deja trecut de 40 de ani. Avea şi un fiu de 20 de ani, de vârsta la care el a fost târât pe front în toamna lui 1914.

Dar în Al II-lea Război Mondial nu a mai fost dus pe front, a rămas în judeţul Harghita şi, împreună cu fiul său, au fost puşi să păzească diverse obiective militare, cum ar fi poduri, aşa cum apare într-o fotografie care s-a păstrat cu Lukács Ferenc. În acea imagine apare flancat de alţi militari, îmbrăcaţi, asemeni lui, în uniforma trupelor maghiare. Făceau parte din ariergardă, adică din acea unitate militară care se află în urma armatei şi îi păzeşte spatele.

Lănţişorul împletit din păr de cal FOTO: arhiva personală a lui Lukács József

În toamna lui 1944, când armatele germane şi maghiare erau în retragere, iar cele ruseşti erau la graniţă, Lukács Ferenc trebuia să păzească un pod. Gândindu-se la fiul său de doar 20 de ani, a cărui viaţă abia începea, bărbatul a luat decizia de a dezerta.

„Este această poveste în familie care spune că străbunicul meu şi fiul lui au stat într-o fel de grotă, sub un pod, zile întregi. Stăteau ascunşi şi ascultau cum trec camioanele şi tancurile ruseşti pe deasupra. Când nu au mai auzit să treacă vreo maşină ori vreun tanc, atunci au ieşit şi, prin poteci, păduri, au mers acasă, în Ciumani, unde au mai stat ascunşi o vreme“, mărturiseşte strănepotul acestuia.

Astfel, Lukács Ferenc a supravieţuit şi celui de-Al Doilea Război Mondial. Harghiteanul a trăit până în 1964, la vârsta de 72 de ani. „A fost omorât de taurul comunal. Pur şi simplu. La un moment dat, taurul comunei a scăpat din locul unde era ţinut. Străbunicul a îndrăznit să se apropie de animal, iar taurul l-a atacat şi l-a împuns în piept. A mai trăit o săptămână după aceea“, povesteşte Lukács József.

INFOGRAFIE 100 de ani de la Marele Război

Aproape un milion de ardeleni în Marele Război

Lukács Ferenc este unul dintre cei 926.500 de ardeleni care au participat la Primul Război Mondial. Povestea lui o puteţi afla şi vizitând expoziţia „Ardelenii în Marele Război. 1914 - Când Împăratul ne cheamă sub drapel“, organizată de Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj la muzeul instituţiei, unde lucrează strănepotul său, istoricul Lukács József.

Mai puteţi citi:

EXCLUSIV Ardeleni în Marele Război. Moţul care l-a trădat pe Împărat a fost decorat de Rege şi a văzut America 

Un ţăran din judeţul Alba are o poveste asemănătoare cu cea din romanul lui Liviu Rebreanu, „Pădurea spânzuraţilor“: a luptat pentru Imperiul Habsburgic în Primul Război Mondial şi a dezertat, dar nu a fost prins, ca în carte. A fost decorat de Carol al II-lea şi a plecat peste Ocean în speranţa unui trai mai bun. După 100 de ani, istoria sa a fost descoperită de un strănepot, cu prilejul organizării unei expoziţii.

FOTO Transilvania de peste Atlantic. Povestea celei de-a 14 colonii americane  

În secolul al XVIII-lea a existat, timp de 18 luni, o colonie în Statele Unite ale Americii care a purtat numele de Transylvania. Deşi nu a fost recunoscută de Congres şi nu a existat ca stat, totuşi ea nu a dispărut. În 2013 există în SUA un comitat Transylvania (parte a statului Carolina de Nord), o universitate cu acest nume şi, an de an, povestea coloniei este rememorată sub forma unei scenete.

FOTO Primul fotojurnalist de război din lume a fost un clujean: 202 ani de la naşterea lui Carol Popp de Szathmáry

Carol Popp de Szathmáry (1812-1887) a fost primul fotoreporter de război, a imortalizat scene din Războiul din Crimeea şi din Războiul de Independenţă al României, unde l-a însoţit pe Regele Carol I, al cărui fotograf oficial a fost. Sâmbătă, 11 ianuarie, s-au împlinit 202 ani de la naşterea sa. Data de 11 ianuarie a fost declarată în 2010 Ziua Artei Fotografice în România.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: