EXCLUSIV Ardeleni în Marele Război. Moţul care l-a trădat pe Împărat a fost decorat de Rege şi a văzut America
0
Un ţăran din judeţul Alba are o poveste asemănătoare cu cea din romanul lui Liviu Rebreanu, „Pădurea spânzuraţilor“: a luptat pentru Imperiul Habsburgic în Primul Război Mondial şi a dezertat, dar nu a fost prins, ca în carte. A fost decorat de Carol al II-lea şi a plecat peste Ocean în speranţa unui trai mai bun. După 100 de ani, istoria sa a fost descoperită de un strănepot, cu prilejul organizării unei expoziţii.
Andronic Truţă a fost unul dintre cei aproape un milion de ardeleni care au luptat în Primul Război Mondial, însă unul dintre puţinii care au început Marele Război sub steagul habsburgilor şi l-au terminat sub cel românesc.
Truţă s-a născut într-o zi de vară, în zodia Racului, pe 24 iunie 1890, în satul Cricău, de la poalele Apusenilor, judeţul Alba. Datele sunt confirmate de certificatul de identitate, găsit anul acesta de strănepotul său, Ovidiu Crişan (45 de ani), un conferenţiar care le predă chimie viitorilor farmacişti din Cluj-Napoca, iar în timpul liber scrie cărţi.
În singura poză păstrată în cufărul familiei, Crişan şi-a descoperit străbunicul, un bărbat cu mustaţa ţuguiată, în uniformă militară, alături de soţia sa. În acea imagine, făcută probabil prin 1919-1920, îşi ţine cu o mână soaţa de mijloc şi priveşte direct spre aparatul de fotografiat fără a schiţa vreun zâmbet.
Valiza lui de pe front a devenit lada cu amintiri pe care Andronic Truţă le-a lăsat-o moştenire urmaşilor săi, casa unde a trăit acesta fiind vândută.
Azi, obiect de decor. În urmă cu 100 de ani, valiză de mers pe front. Lada din imagine e o piesă din cadrul expoziţiei dedicate Primului Război Mondial la Muzeul UBB. Ea a fost valiza cu care Andronic Truţă a mers pe front FOTO: Florina Pop
S-a ascuns în munţi
Din amintirile rudelor, Ovidiu Crişan a aflat că străbunicul său ar fi luptat ca subofiţer pe frontul din Galiţia (astăzi, regiune din vestul Ucrainei) pentru austrieci şi că a dezertat, întorcându-se acasă.
„A venit acasă pe furiş, ca în romanul lui Rebreanu, «Pădurea spânzuraţilor». Satul Cricău intră până în Munţii Apuseni. O perioadă s-a ascuns la ceva rude, iar apoi în munţi. Şi prin munţi a trecut în România“, explică Ovidiu Crişan.
Acolo, în sud, s-a înrolat în corpul soldaţilor ardeleni, bucovineni şi bănăţeni. Nimeni din familie nu ştie cum a trecut dincolo, în Regat, cum era numită pe atunci România de ardeleni, şi nici pe ce front a luptat.
În cufărul moştenit s-au păstrat doar documente despre pământuri, certificatul său de naştere, cel de căsătorie, actul de identitate, husele unor bilete de vapor pe care acesta le-a trimis din America, dar nu şi biletele. Ce se ştie cu siguranţă este că a fost decorat pentru eroism de regele Carol al II-lea, iar diploma acordată odată cu medalia confirmă acest lucru.
Ovidiu Crişan, prezentând husa biletelor de vapor pe care străbunicul său le-a trimis din America soţiei şi fiicelor sale FOTO: Florina Pop
Visul american
La un an după Marea Unire, Andronic Truţă s-a însurat cu Eufrosina Oltean. Au avut două fete şi apoi moţul s-a decis să se căpătuiască în America, la fel ca mulţi alţi ardeleni înaintea sa.
Nu venea dintr-o familie de ţărani bogaţi. „Aveau o bucăţică de pământ pe care o munceau. El s-a ridicat puţin, ajungând subofiţer dintr-un ţăran simplu. Am înţeles că era foarte talentat la limbi străine, învăţa foarte repede şi ştia germană, maghiară, o limbă slavă, slovacă cred, şi ceva latină“, mărturiseşte Ovidiu Crişan.
Sperând la un trai mai bun, a plecat în căutarea visului american.
„Prin 1920 şi ceva îl regăsim prin ceva documente în ţară. Nu ştim exact data când a plecat, însă la un an sau doi după ce a ajuns în Statele Unite ale Americii, a trimis acasă bilete pentru străbunica şi pentru fete. Din asta înţeleg că şi-a făcut o oarece stare dacă a reuşit într-un timp aşa de scurt să trimită bilete“, adaugă strănepotul lui Andronic Truţă.
Obiecte păstrate de urmaşii lui Andronic Truţă în valiza sa cu care a fost pe front: dovada de căsătorie cu Eufrosina Oltean, „husele“ biletelor pe care le-a trimis acasă ca familia lui să meargă la el, în America FOTO: Florina Pop
Golgota Americii
Lucrurile nu au decurs cum şi-ar fi dorit el. Surpriza a venit când nevasta lui, Eufrosina, nu a vrut să plece la el, în Statele Unite ale Americii. Era prea legată de loc. Iubind-o enorm, Andronic Truţă s-a întors la familie şi au mai avut încă două fete şi doi băieţi.
„Admir faptul că a vrut să vină înapoi din America. Şi-a purtat singur crucea, cu stoicism îmi place să cred, şi a venit acasă, lângă femeia iubită. Probabil o iubea foarte mult. Iar legătura asta cu pământul şi universul satului pe care el a încercat să o taie l-a întors până la urmă, chiar dacă a crezut că se poate rupe“, consideră Crişan.
Despre străbunicul său a mai aflat că era un om calm şi introvertit: „Cred că întoarcerea din America a luat-o ca pe o Golgotă, şi-a luat crucea în spate şi a purtat-o cum a ştiut mai bine“.
Şi-a aruncat medaliile şi decoraţiile
În Al Doilea Război Mondial, Andronic Truţă a fost rezervist, nu a mai fost chemat pe front. În primii ani de comunism, se zvonea că se fac percheziţii, iar cei care ar fi avut însemne regale ar fi fost pedepsiţi. Atunci, moţul, ca şi alţi consăteni, a aruncat medaliile cu care a fost decorat, inclusiv cea primită de la Regele Carol al II-lea, în 1931. Decoraţia a aruncat-o, dar nu şi actul prin care i se conferea acea distincţie regală (foto dreapta, credit foto: Muzeul UBB).
„Am înţeles de la mama mea că a mai primit medalii în afară de cea de la rege. Pentru ce, nu ştiu. Însă pe toate le-a aruncat împreună cu acele documente care bănuia că i-ar putea face rău“, explică clujeanul.
I s-a tras moartea de la o bătaie
Un certificat medico-legal eliberat în 1951, pe când moţul avea 64 de ani, arată că a fost „victima unei agresiuni“, iar leziunile erau cauzate de un „corp dur“ şi necesitau şapte zile de tratament. Familia nu îşi aduce aminte de ce a fost bătut sau dacă l-au bătut comuniştii, ci doar că loviturile au fost destul de serioase, astfel încât un an-doi mai târziu a murit. Nu i s-a păstrat certificatul de deces.
Nici familia lui Andronic Truţă nu a avut un destin prea fericit. Ovidiu Crişan spune că a fost surprins când a aflat că niciuna dintre cele patru fiice ale lui Truţă, inclusiv bunica sa, nu a trecut de 70 de ani, că au trăit cam cât a trăit şi tatăl lor, dar şi că unul dintre fii s-a sinucis, iar celălalt a suferit de schizofrenie.
„Noi, românii, avem o continuitate a destinelor. Cred că găsim întâmplări din acestea, oarecum stranii, care se repetă la câteva generaţii. Străbunicul meu, fără să-l cunosc, s-a născut în data de 24 iunie (n.r. – 1890), iar eu sunt născut în 25 iunie“, afirmă Ovidiu Crişan.
O întâlnire, cheia descoperirilor
Ovidiu Crişan, conferenţiar la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca, a descoperit toate aceste lucruri din istoria familiei sale, încercând să-i dea o mână de ajutor unui prieten în organizarea unei expoziţii care să marcheze 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial, intitulată „Ardelenii în Marele Război. 1914 / Când Împăratul ne cheamă sub drapel“.
Crişan s-a întâlnit cu amicul său Marius Eppel, şeful muzeelor din Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, şi discutând despre expoziţie şi-a adus aminte că mama sa are acasă un cufăr din Primul Război Mondial. „Am întrebat-o pe mama, am căutat prin hârtiile din cufăr şi aşa am aflat că străbunicul a fost subofiţer în armata austro-ungară. A rămas o fotografie prin nişte documente. Aşa am văzut prima dată figura străbunicului meu“, povesteşte Ovidiu Crişan.
O altă noutate despre familia sa pe care clujeanul a aflat-o cu acest prilej este că şi celălalt străbunic, dinspre tată, era la fel de curajos.
„Tot în zona Cricăului a apărut ceva răzmeriţă între tinerii lui Avram Iancu şi ceva pluton de armată a Imperiului. Iar tinerii s-au retras apoi în munţi, conduşi de un fost subofiţer pe nume Crişan, o rudă din partea tatălui. Dar astea ar fi legende“, încheie strănepotul moţului.
Mustaţă după chipul lui Franz Joseph
În singura poză păstrată de Andronic Truţă, acesta purta mustaţă. La fel se observă şi în fotografiile altor soldaţi ardeleni, prezentate în expoziţia „Ardelenii în Marele Război. 1914 - Când Împăratul ne cheamă sub drapel“, deschisă la Muzeul de Istorie al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, de pe 3 iunie până în luna decembrie.
Este şi cazul lui Ioan Negrea, străbunicul cercetătorului clujean Vlad Popovici. Istoricii vorbesc de mitul „bunului împărat“ prin care ardelenii, indiferent de naţie, purtau un profund respect suveranului.
„În moda masculină din secolul al XIX-lea exista acest model al împăratului. El a fost considerat un exemplu şi prin lunga sa domnie. Unii luau ca model mustaţa“, este de părere Toader Nicoară, profesor de istoria mentalităţilor şi imaginarului la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Domnia împăratului austriac Franz Joseph a fost considerată un exemplu de echilibru, reformare şi bunăstare.
Ioan Negrea, un alt ardelean care a fost pe front în Primul Război Mondial. În imagine e şi pipa sa, păstrată de urmaşi. El e străbunicul cercetătorului clujean Vlad Popovici. Pipa, spun urmaşii săi, nu a fost pe front FOTO: Florina Pop
„Împăratul era un garant al stabilităţii şi al conservatorismului. Fiecare încerca să atingă acel echilibru,
să-şi găsească locul în societate şi să-şi marcheze adeziunea la acest model pe care îl reprezenta figura împăratului“, afirmă istoricul Vlad Popovici.
Ascuns în beciul Poştei
Străbunicul lui Vlad Popovici, Ioan Negrea, s-a născut în 1887 şi a luptat în Primul Război Mondial. A ajuns într-un lagăr de prizonieri din Rusia, într-o localitate situată la jumătatea distanţei dintre Moscova şi Sankt Petersburg. După 1917, după ce bolşevicii au ajuns la putere în Rusia, Ioan Negrea, ca şi alţi prizonieri, a fost eliberat.
A lucrat toată viaţa lui la CFR, iar poza rămasă de la el datează de prin anii ’30. „A venit destul de repede acasă faţă de alţii care au fost nevoiţi să traverseze Asia din cauza conflictelor iscate de bolşevici“, explică Popovici (foto mai jos). Ştie din familia sa că străbunicul era deja ajuns acasă, în satul Războieni (acum în judeţul Alba), la 1 decembrie 1918. Se ocupa cu tăiatul lemnelor pentru poşta locală.
În noiembrie 1918, când nu mai exista dubiu că Imperiul se prăbuşeşte, trupele româneşti erau pe linia Mureşului, iar cele maghiare, în retragere. Au avut loc mai multe incidente, mai ales că la Războieni era nod de cale ferată.
„Gara din Războieni e la doi kilometri de râul Mureş, iar directoarea de la poştă, o unguroaică, l-a ţinut ascuns pe străbunicul în beciul poştei, de frică să nu fie împuşcat. Nu era un moment potrivit să fii român atunci, în zona respectivă“, adaugă Popovici.
“Străbunicul a venit destul de repede acasă, faţă de alţii care au fost nevoiţi să traverseze Asia din cauza conflictelor iscate de bolşevici“, adaugă Vlad Popovici.
Ardeleni în Primul Război Mondial
Populaţia Transilvaniei prin 1914 era aproape de cinci milioane de locuitori. Dintre aceştia, la război au fost chemaţi aproape un milion - 926.500 - de soldaţi şi ofiţeri, după calculele organizatorilor expoziţiei „Ardelenii în Marele Război. 1914-– Când Împăratul ne cheamă sub drapel“.
Unul dintre curatorii expoziţiei, istoricul Marius Eppel, spune că, dintre cei convocaţi pe front, peste 600.000 au fost români, circa 250.000 maghiari, iar aproximativ 100.000 germani.
Expoziţia cuprinde fotografii din anii premergători războiului, extrase din presa vremii în primele luni de conflict, fotografii de pe front care arată viaţa cotidiană din spatele războiului, corespondenţa soldaţilor, poze cu primele victime din Marele Război, cum mai numesc istoricii Primul Război Mondial. Această expoziţie este prima dintr-un şir de manifestări dedicate de Universitatea Babeş-Bolyai primei conflagraţii mondiale şi face parte din programul guvernamental „România 100“, prin care se marchează împlinirea a 100 de ani de la Primul Război Mondial şi aniversarea centenarului Unirii Transilvaniei, Basarabiei şi Bucovinei cu România din 1918.
„Războiul a început brusc pe 28 iunie 1914, când a fost asasinat la Sarajevo moştenitorul tronului Imperiului Austro-Ungar. Ce trebuie să înţeleagă vizitatorul expoziţiei e că războiul nu a însemnat doar bătălie, război a fost şi pe front, dar şi în spatele frontului, şi acasă, dar şi în cazărmi. A fost un puternic sentiment de loialitate faţă de persoana împăratului. Această loialitate i-a împins să meargă pe front. Lucrurile s-au schimbat după ce a intrat România în război. Mulţi ardeleni au fost puşi în dilema de a mai lupta pentru o cauză care nu mai era a lor. Iar când românii au trecut Carpaţii, unii ardeleni au dezertat“, explică Marius Eppel (foto dreapta).
Cert e, aşa cum afirmă istoricul Toader Nicoară, că soldaţii care au luptat atunci în Primul Război Mondial „nu-şi imaginau că soarta lumii se va schimba atât de mult, că Imperiul se va rupe şi că lumea va fi aşa cum o ştim azi“.
Mai puteţi citi:
Geamgiii din zona comunei clujene Mărgău, comuna natală a fostului premier Emil Boc, au colindat ţara-n lung şi-n lat ca să-şi câştige existenţa. Ca să se poată înţelege între ei fără ca alţii să priceapă ce vorbesc, aceştia au inventat un limbaj cu totul aparte care azi este singurul argou profesional rural din România: gumuţeasca.
EXCLUSIV Vampirii din Transilvania, ucişi de propriul mit
Florian Kührer-Wielach (31 de ani), un austriac îndrăgostit de Cluj, a publicat o carte despre geneza vampirilor, plecând de la poveştile Europei secolului al XVIII-lea şi ajungând la vampirul-vedetă de cinema din vremurile noastre, celebrul Dracula. Concluzia fost că nu vampirii au creat mitul, ci mitul a creat vampirii.
FOTO Transilvania de peste Atlantic. Povestea celei de-a 14 colonii americane
În secolul al XVIII-lea a existat, timp de 18 luni, o colonie în Statele Unite ale Americii care a purtat numele de Transylvania. Deşi nu a fost recunoscută de Congres şi nu a existat ca stat, totuşi ea nu a dispărut. În 2013 există în SUA un comitat Transylvania (parte a statului Carolina de Nord), o universitate cu acest nume şi, an de an, povestea coloniei este rememorată sub forma unei scenete.
Povestea unei femei însărcinate în şapte luni, care şi-a urmat soţul pantofar, la începutul lui 1900, în Statele Unite, a inspirat scurtmetrajul „O Lume Nouă“, realizat de Luiza Pârvu, împreună cu soţul ei, Toma Peiu, strănepotul personajului principal. Pelicula descrie trecutul emigraţiei româneşti în SUA.
Carol Popp de Szathmáry (1812-1887) a fost primul fotoreporter de război, a imortalizat scene din Războiul din Crimeea şi din Războiul de Independenţă al României, unde l-a însoţit pe Regele Carol I, al cărui fotograf oficial a fost. Sâmbătă, 11 ianuarie, s-au împlinit 202 ani de la naşterea sa. Data de 11 ianuarie a fost declarată în 2010 Ziua Artei Fotografice în România.
Se încarcă comentariile...
