EXCLUSIV Pişti Kovacsi, antrenorul român care a scris istorie în fotbal. Fiul său: „Dacă vrei să-l caracterizezi pe tata, se foloseşte un cuvânt foarte urât“
0
La aproape 20 de ani de la moartea unei legende, fiul antrenorul Ştefan Kovács povesteşte cum a ajuns tatăl său să scrie istorie în fotbalul european.
Pişti Kovács (2 octombrie 1920-12 mai 1995) a fost singurul român care a obţinut performanţe la care poate nici nu îndrăzneşte să viseze vreun antrenor român: Cupa Campionilor Europeni, Supercupa Europei, Cupa Intercontinentală.
Fiul său, pe care-l cheamă tot Ştefan Kovács, trăieşte la Cluj, a fost inginer, acum e pensionar şi la cei 69 de ani ai săi se declară un bunic fericit. Spune că de la tatăl său, marele antrenor, a învăţat să fie ordonat şi orice ar face să încerce să dea randament maxim.
Îl descrie pe Pişti Kovács ca pe un om care punea suflet în tot ceea ce făcea. Era foarte disciplinat, organizat şi exigent, dar un om cu suflet mare. Antrenorul vorbea cinci limbi (română, maghiară, germană, engleză, franceză), citea pe îndelete presa românească şi cea franceză, coresponda cu diferiţi antrenori şi se interesa mereu despre tot ce însemna fotbal.
În 1971, când avea vreo 25 de ani, Ştefan Kovács a mers să-şi viziteze tatăl în Amsterdam. Pe vremea aceea, Pişti antrena marele Ajax.
„Am plecat pentru două săptămâni în Olanda şi când am trecut de graniţa Ungariei, am văzut o cu totul altă lume, cea a capitalismului. În Olanda m-a frapat disciplina şi ceea ce nu am crezut că o să se ajungă niciodată la noi, acea indiferenţă sau răceală între oameni. Atunci, la Cluj, dacă dădeam câteva telefoane să ne vedem la o miuţă, apoi la o bere, venea lumea. Acolo, în ‘71, vecina locuinţei unde stătea tata a închis uşa când m-a văzut pe mine. La fel a făcut a doua şi a treia oară. L-am întrebat pe tata de ce face asta, dar mi-a spus că nici el nu o cunoaşte, deşi locuia de ceva vreme acolo. Acum, în România e ca acolo, dacă unu’ pică pe stradă, treci pe lângă el mai departe, nu te interesează. De ce? Pentru că totul merge într-o direcţie greşită: egoismul este foarte mare, goana după bani este foarte mare şi frica ca să nu te încarci cu problemele altora este tot aşa de mare“, crede fiul antrenorului, care a mai fost uimit de faptul că bărbaţii olandezi purtau părul lung. Erau clişee neobişnuite pentru un om din Estul Europei. Ştefan îşi aminteşte că atâta timp cât a stat la tatăl său, acesta i-a spus ca dimineaţa, de la 7 până la 9, să nu-l deranjeze pentru că făce revista presei. Citea şi nota tot ce îl interesa.
Cum arăta însă marele Ajax, văzut prin ochii fiului celui care-l antrena?
„Am fost la antrenamente şi abia aşteptam să-l văd pe Cruyff. Surpriză însă: a venit echipa, a intrat pe teren, Cruyff nu era. M-am gândit că cine ştie, nu o veni în ziua respectivă: Dar n-a fost aşa. La antrenamentul respectiv, el a ieşit ultimul pentru că era responsabil cu mingile şi căra în spate 15 bucăţi într-un sac. El, marele jucător. La Ajax nu contau responsabilităţile, se împărţeau egal. Era o foarte mare disciplină la antrenamente, iar atunci fusese rândul lui Cruyff să care mingile“, a mai explicat clujeanul.
Tatăl său l-a prezentat jucătorilor, iar câţiva dintre ei s-au oferit să-i arate oraşului. „La finalul primului antrenament, după ce jucătorii s-au îmbrăcat, tata le-a spus să stea puţin pentru că vrea să-i prezinte fiului său. Am făcut cunoştinţă cu toată lumea. Cinci dintre ei au spus că, a doua zi, înainte de masă, vin cu mine să-mi arate Amsterdamul. Pănă la urmă m-am dus cu Arie Haan“, a povestit Kovacs jr.
El mai spune că atunci când tatăl său a ajuns în Olanda şi-a dat seama la ce nivel ridicat erau jucătorii.
„Dintotdeauna a recunoscut că Ajax este o echipă mare. Cel mai greu a fost ca să menţină această echipă acolo sus. Şi a reuşit să păstreze spiritul de învingător în atmosfera echipei. Ajax-ul, cât a stat tata acolo, a fost o echipă care a vrut să câştige tot timpul. Tata îi lăsa pe jucători să se autodisciplineze. Ulterior, unii au spus că i-a lăsat pe jucători prea liberi, dar subliniez, tata era foarte exigent la antrenamente şi miza pe profesionalismul lor. Unii au zis că dacă ar fi fost mai sever şi în afara antrenamentelor putea să scoată şi mai mult. Mai mult ce? Că a luat şapte trofee în doi ani. A câştigat tot ce se putea câştiga. Nu mai venea lumea la meci pentru că nu mai era nicio miză. Mereu câştiga Ajax“, afirmă Ştefan Kovács.
Kovacs senior făcea mare diferenţă între antrenamente şi viaţa personală, şi nu se amesteca în problemele personale ale jucătorilor decât dacă aceştia îi cereau ajutorul. El a fost cel care a a reuşit să introducă şi la club o anumită disciplină. Concret, preşedintele clubului nu discuta niciodată direct cu jucătorii, iar dacă avea ceva de spus discuta cu cei din conducerea tehnică şi administrativă. Apoi, în ierarhie venea locul căpitanului echipei, şi la final veneau jucătorii. Discuţiile pe această linie mergeau. „Deci nu se ducea un jucător la preşedinte să-i zică una –alta, cum se întâmplă pe la noi. Acolo nu erau bârfe. Exista această ierarhie pe care o respectau toţi“, a explicat el, întărind afirmaţia cu un exemplu. Cel al finalei cu Juventus, din 1973. „Atât de multe jocuri câştigaseră încât crescuse venitul clubului şi nu mai era rentabil să mai câştige meciul respectiv din cauza impozitului. Atunci a venit preşedintele cu directorul administrativ şi a propus ca să nu câştige finala că, dacă nu câştigau, impozitul era mai mic. I-au comunicat tatei care a spus: «asta trebuie să discut cu căpitanul». Şi a vorbit cu jucătorii. Răspunsul venit de la ei a fost: «Noi, oricum suntem profesionişti şi trăim din fotbal, dar suntem şi sportivi şi nu putem face asta » şi au câştigat finala. Clubul, per ansamblu, a pierdut.“, povesteşte clujeanul.
În Olanda, impozitul pe salariul era uriaş. Kovács fiul spune că un jucător cum era Cruyff avea impozit 80% din salariu. Din 100 de guldeni, 80 îi dădea impozit. De aceea olandezii au preferat să plece în Spania sau Portugalia. Lui Cruyff îi plăcea însă la Ajax, pentru că era atmosfera bună. La o recepţie la care erau şi conducătorii Barcelonei, Cruyff îl întreba pe directorul administrativ al Ajaxului ce să spună ca Barcelona să nu-l mai vrea. Directorul i-a spus să ceară o sumă uriaşă - 6 milioane de dolari. „Cruyff s-a dus la conducătorii Barcelonei şi le-a spus cât cere, ăia s-au uitat la el şi au zis ok, te luăm. Atunci, 6 milioane de dolari era o sumă uriaşă. Acum, în 2015, cu atâta e plătit un jucător aproape mediocru în Anglia“, zice Kovács.
Ajax era o echipă foarte unită, dar şi ingenioasă. „A fost un meci amical, nu mai reţin exact unde, în Turcia sau în Grecia şi arbitrul a început să tragă pentru echipa adversă. Căpitanul lui Ajax s-a uitat la tata şi l-a întrebat: Mister, ne dai voie să jucăm 10 minute cum vrem? El i-a răspuns că da. Şi atunci fiecare minge care ajungea la un jucător de la Ajax era degajată în tribună. Practic, nu jucau nimic. Sabotau meciul. Arbitrul nu ştia ce să facă. Aveau spirit de echipă uluitor“, povesteşte urmaşul. După plecarea lui Pişti Kovacs de la Ajax, legăturile cu unii jucători, printre care şi Cruyff s-au păstrat în ciuda distanţei. Anii buni ei s-au sunat, nu neapărat la zile de naştere sau sărbători, ci pur şi simplu ca să mai vorbească.
Parisul celor doi Fekete de la naţională
După ce s-a terminat contractul cu Ajax, Ştefan Kovács a ajuns la cârma naţionalei Franţei. Fiul antrenorului spune că preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal şi Jacques Ferran, un cunoscut jurnalist sportiv (care a şi scris o carte despre tatăl său) l-au convins să meargă în Franţa. „Ca simpatie, tata era mai aproape de francezi decât de olandezi, se înţelegea mai bine cu francezii. Fiind jucător la 17 ani la Charleroi, în Belgia, a prins cultura şi spiritul francez mai bine decât cel olandez. Şi citind presa franceză, cunoştea pulsul“, completează urmaşul antrenorului.
El i-a cunoscut şi pe jucătorii de la naţionala Franţei. A fost în cantonament cu ei şi povesteşte că atunci echipa Franţei avea doar doi jucători de culoare – fundaşii Adam şi Tresor - iar restul albi. Azi e exact invers. „În pauza antrenamentului, Adam şi Tresor au venit la marginea terenului, au întins mâna către mine şi s-au prezentat. Iar Tresor, a zis: Fekete 1. Eu n-am înţeles. Ştiam că e Tresor. Celălalt, Adam, râdea şi a zis: Fekete 2. Iar fekete în maghiară înseamnă negru. I-am zis tatei: ce-i asta? Mi-a răspuns: «eu aşa i-am poreclit, dar nu s-au supărat!»“, zice clujeanul.
El şi-a adus aminte şi de o conferinţă de presă celebră, după un meci pierdut de Franţa acasă, 1-2 cu Argentina. ”Au fost peste 40 de ziarişti. Aproape toţi împotriva lui. Că de ce l-ai băgat pe ăla şi nu pe celălalt, că de ce n-ai folosit tactica aia? De ce aşa şi de ce nu aşa? După ce s-a terminat conferinţa l-am întrebat: «Tată, 40 de ziarişti contra ta?» Iar el mi-a răspuns: «cel mai bine e să fie împotriva ta aşa mulţi pentru că atunci tu te dezvolţi. Dacă toată lumea te laudă baţi pasul pe loc“, povesteşte fiul.
După ce i-a expirat contractul în Franţa, Kovacs a plecat. „A plecat triumfător, cu Steaua Franceză. El a simţit tot timpul momentul când trebuie să plece. A simţit că secundul lui, Michel Hidalgo (n.r. antrenorul care a adus Franţei primul trofeu din istorie, Euro 1984) are viitor şi nu putea să mai stea. Plus că ajunsese la 58 de ani - a ajuns la concluzia că tot mai greu e să stea pe teren“, spune urmaşul antrenorului.
INTERVIU „IORDĂNESCU A FOST COPILUL LUI”
Unchiul Nicolae, un visător
Ştefan Kovacs jr l-a cunoscut bine şi pe unchiul său, Nicolae Kovács, unul dintre puţinii fotbalişti românicare a fost la trei mondiale (1930, 1934, 1938). ”Era o fire foarte-foarte veselă, un visător. A trecut prin viaţă fără probleme. În 71 sau 72 a venit în Cluj şi tata mi-a spus: «te rog frumos să te duci cu el la medicina sportivă să facă un control la plâmâni». Şi m-am dus. Iar doamna de acolo i-a cerut buletinul. I l-a dat. Femeia se uita ciudat şi l-a întrebat ce fel de buletin e ăla. Era buletin de dinainte de război, cu semnătura Regelui Mihai. Şi îi zic: «unchiule, ce buletin ai?». Mi-a zis că până atunci nu i-a cerut nimeni buletinul. «Eu nu sunt om rău, nu fac rău la nimeni», mi-a zis.
DECLARAŢII
„Dacă întrebăm azi un tânăr cine a fost Ştefan Kovács poate ştie, poate nu ştie. Fiecare generaţie trăieşte cu idolii şi personajele ei”
Ştefan Kovacs jr.
„Un tactician desăvârşit, o persoană genială cu simţul umorului şi rezultatele arată că alegerea a fost corectă“,
Johann Cruyff, fost internaţional olandez
“Pişti Kovacs a fost un intelectual al fotbalului şi de aceea a reuşit la toate echipele la care a fost”
Emeric Ienei, fost antrenor
Chirac a oprit şedinţa pentru el
Când a aflat vestea decesului său, preşedintele de atunci al franţei, Jacques Chirac, a oprit şedinţa Consiliului de Miniştri, pentru a marca un minut de reculegere în onoarea celui pe care îl considera „fondatorul fotbalului francez modern”. Ultima formaţie pe care a antrenat-o Ştefan Kovacs este AS Monaco, în 1986-1987, după el echipa fiind preluată de Arsene Wenger, actualul antrenor al lui Arsenal.
CV Ştefan Kovacs
Data naşterii: 2 octombrie 1920
Data decesului: 12 mai 1995
A jucat la: CA Oradea, Charleroi, Olimpia Timişoara, CFR Turnu Severin, Ferar Cluj, CFR Cluj, U Cluj
A antrenat pe: U Cluj, CFR Cluj, România, Steaua, Ajax, Franţa, Panathinaikos şi Monaco
Cum a fost să aveţi un tată antrenor atât de celebru?
Ţinea foarte mult la familie. Niciodată nu mi-a reproşat că nu m-am făcut fotbalist. Ca orice copil, mai ales băiat de antrenor, am încercat şi eu, dar n-a fost să fie. La un meci aveam trei adversari la pământ, eu la 10 metri de poartă, poarta goală, mingea-n faţă mea şi am dat peste. Nu m-am uitat la tata că mi-era ruşine. Apoi mi-a zis: «treci la alt sport!».În liceu, am făcut nataţie şi la polo.
De ce regimul Ceauşescu l-a lăsat pe Ştefan Kovacs să muncească afară?
În muzică, sport, artă erau nişte vârfuri care erau cunoscute în Europa. Făceau şi reclamă pentru România, iar o mare parte din câştig venea la statul român. Deci, statul român câştiga bani. Doar un sfert din salariu îl primeau acolo în străinătate, în valută. Restul îl primeau aici, în România, în lei, dar la cursul valutei din România. Atunci, raportul dolar-leu era: 1 dolar la 18 lei în afară, iar în România era 1 la 2,4.
Tatăl dumneavoastră era mai interesat de fotbalul românesc decât de cel din străinătate?
Corect zis este: oriunde a fost, în Olanda, Franţa, Monaco şi Grecia, nu s-a rupt nicio clipă de fotbalul românesc. Cum atunci nu erau telefoane mobile, coresponda, scria, telefona.
Se spune că Ştefan Kovács a fost mentorul lui Mircea Lucescu. Aveau o relaţie specială?
Nu pot să spun că avea o relaţie specială cu Mircea Lucescu. Erau în relaţii bune, dar cine poate să spună, la orice oră, că l-a ajutat, că toată lumea aşa îl cunoştea drept copilul lui, e Anghel Iordănescu. Puiu Iordănescu a învăţat foarte mult de la tata, ca şi Emeric Ienei. Amândoi. Tata a fost antrenor la Steaua, aproape 5 ani, iar Lucescu la Dinamo, e şi normal că relaţiile erau mai bune cu Iordănescu şi Ienei.
Îmi aduc aminte de o fază simpatică: la o masă erau Ienei, Pavlovici, alţi jucători şi tata. Iar Ienei scoate carnetul de antrenor şi Pavlovici se uită în carnet şi îi zice unui om de la masă să deschidă geamul şi aruncă afară carnetul lui Ienei. «Da’ ce faci, mă?», l-a întrebat Ienei. La care Pavlovici i-a zis: «Mă, da’ ai văzut ce carnet de antrenor ai? Nu semnează Pişti Kovacs la tine, semnează altcineva . Nu-i valabil!». Tata era atunci vicepreşedintele Federaţiei şi semna pentru antrenori.
Cum era tatăl dvs ca om?
Era un om foarte disciplinat, avea totdeauna un program pregătit, un mare iubitor al familiei, al sportului şi un om credincios. Orice făcea, făcea cu devotament maxim. Dacă nu-i plăcea spunea: «nu pot să fac asta». Avea o inimă prea mare. De ce zic asta? Când era în Olanda şi Franţa au fost oameni din România care l-au căutat şi spuneau că-l cunosc şi nu-l cunoşteau. Spre exemplu, îl căutau ca să-i ajute să intre la meci şi tata îi ajuta. Făcea orice pentru jucătorii lui, era ca o doua familie pentru ei. Spre exemplu, la Steaua avea un jucător care nu a avut Bacalaureat, l-a pus pe autobuz şi l-a trimis la şcoală. Ţinea evidenţa tuturor jucătorilor din punct de vedere medical, cât au tensiunea, cât au rezistenţa etc. Era un foarte mare cunoscător al firii omeneşti. Avea o vorbă din bătrâni: trebuie să ştii sub ce stea s-a născut omul. Era foarte iertător, dar şi foarte exigent cu toată lumea. Nu făcea rabat de la exigenţă, indiferent de jucător, fie că vorbim de marele Cryuff sau de alţii. Ca să meargă înainte, nu doar sportul, ci şi viaţa, sacrifica tot. Acum, în 2015, dacă vrei să caracterizezi un astfel de om ca tata se foloseşte un cuvânt foarte urât: fraier! Pentru că niciodată nu s-a gândit la el. La familie, da, dar la el nu. Niciodată n-a fost egoist.
Şi cum şi-a trăit viaţa?
Duminică era o zi importantă pentru fotbal. Atunci erau meciurile. Lunea, el recupera: făcea saună, consuma dietetice, salate, nu bea alcool simplu. Totdeauna bea şpriţ şi tărie cu apă. Nu-i plăcea fără apă. Imediat un pahar cu apă. Când a împlinit 60 de ani, a strâns, la Cluj, toată familia din Timişoara, Oradea, Baia Mare.
Şi le-a zis: «Am împlinit 60 de ani, mă simt foarte bine fizic, mă simt foarte psihic, dar de acum consider că fiecare an este un cadou de la Dumnezeu». Şi a trăit încă 15 ani. Putea trăi şi mai mult, dar a făcut un infarct şi a suferit un şoc psihic, care într-un final l-a dărâmat.
Poartă de fotbal stilizată FOTO: Shutterstock
Mai puteţi citi:
Balint explică conflictul dintre FRF şi foştii colegi: "Merităm un singur lucru!"
Se încarcă comentariile...
