Emil Boc explică scenariul clujean de începere a şcolii: „Jumătate de clasă la şcoală, jumătate on-line”

Emil Boc explică scenariul clujean de începere a şcolii: „Jumătate de clasă la şcoală, jumătate on-line”

Primarul Emil Boc a explicat cum se va începe şcoala la Cluj-Napoca: „clasele 0-4 merg la şcoală în fiecare zi, clasele a 8-a şi a 12-a merg la şcoală în fiecare zi. Restul claselor au învăţământ hibrid”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Suntem pregătiţi la Cluj pe 14 septembrie să începem şcoala, sub rezerva avizării pe 7 septembrie de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă cu scenariu combinat. Clasele 0-4 merg la şcoală în fiecare zi, clasele a 8-a şi a 12-a merg la şcoală în fiecare zi. Restul claselor au învăţământ hibrid. Jumătate de clasă la şcoală, jumătate on-line, iar săptămâna viitoare se inversează”,  a declarat Emil Boc la Ziua Live
 

„Au fost unele comunităţi unde nu era WiFi, degeaba ar fi avut tabletă”

 
Boc a susţinut că autorităţile clujene au lucrat pentru acest scenariu de când au apărut primele informaţii despre deschiderea anului şcolar.  „Au fost unele comunităţi unde nu era WiFi, degeaba ar fi avut tabletă. Am reuşit să amplasăm WiFi inclusiv în zonele defavorizate, pentru ca şi acei copii să aibă acces la educaţie, după ce au avut acces la tabletă. Aceste lucruri ţin de fişa postului (…) E uşor de zis nu-mi dă guvernul sau n-am primit indicaţii, n-am primit sfaturi. Părinţii trebuie să ştie ce fac în 14 septembrie. Aici sunt puţin mai radical cu cei care spun aşteaptă doar cu mâna întinsă sau să le dea de gratis”, a mai arătat edilul.
Boc a mai susţinut că au fost achiziţionate calculatoare, laptopuri, tablete, căşti audio, camere video pentru şcoli, pentru ca şcoala online să se desfăşoare fără probleme. 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările