Emil Boc, despre cetăţenii-justiţiari care fac ordine în autobuze la Cluj: „Într-un stat de drept, doar prin autorităţile legale ne facem ordine şi disciplină“

Emil Boc, despre cetăţenii-justiţiari care fac ordine în autobuze la Cluj: „Într-un stat de drept, doar prin autorităţile legale ne facem ordine şi disciplină“

Preşedintele OGVPPFA, Svajczer Csaba, a declarat că din 2018, membrii asociaţiei nu acţionează în autobuze, ci doar în staţii. FOTO: OGVPPFA

Acţiunile asociaţiei Organizaţia Generală Voluntară Pentru Prevenirea - Faptelor AntiSociale (OGVPPFA), prin care încearcă să facă ordine în mijloacele de transport în comun din Cluj-Napoca, trebuie să respecte cadrul legal, a susţinut primarul Emil Boc.

Ştiri pe aceeaşi temă

Întrebat la o emisiune radio despre activitatea OGVPPFA, primarul Emil Boc a susţinut:
 
„Orice spirit civic este binevenit în condiţiile legii. Cât timp lucrurile se desfăşoară într-un cadru legal, este în regulă. Trebuie să avem grijă să nu degenereze în altceva! Trebuie să avem grijă lucrurile sunt curate, conform regulamentului de transport în comun, să sesizăm autorităţile statului când constatăm abateri, da. Dar nu încurajez dincolo de acest element de a sesiza autorităţile statului! Într-un stat de drept, doar prin autorităţile legale ne facem ordine şi disciplină. Acest lucru trebuie bine ştiut, spiritul civic este de aplaudat, în condiţiile legii”, a precizat Emil Boc, într-o emisiune radio.
 
Conform regulamentului Companiei de Transport Public din Cluj-Napoca, doar controlorii angajaţi ai companiei pot verifica bilete şi pot solicita persoanelor care încalcă regulamentul sau legea să coboare din mijlocul de transport în comun. Mai mult, aceştia nu pot să-i oblige pe călători să prezinte actele de indentitate, dacă aceştia nu doresc. Pentru asta trebuie să ceară ajutorul „organelor abiliate”. Cetăţenii pot fi legitimaţi de poliţişti, jandarmi şi, în anumite cazuri, de poliţiştii locali. 
 

Preşedintele OGVPPFA: „Noi nu mai urcăm în autobuze”

 
Preşedintele OGVPPFA, Svajczer Csaba, a declarat pentru Pressone că din 2018, membrii asociaţiei nu acţionează în autobuze, ci doar în staţii:     
 
„Noi nu suntem paramilitari. Noi facem activităţi pe RATUC (n.r. - regia de transport în comun din Cluj-Napoca), dar din 2018 numai în staţii. Nu mai urcăm în autobuze, aşa ne-am înţeles cu Banga Ovidiu Vasile, locţiitorul şefului poliţiei locale, Bonţidean. Noi nu mai urcăm în autobuze. Le spunem cu vorba civilizată la oameni: «Vă rugăm frumos să nu urcaţi!». Încercăm să stopăm prin vorbă civilizată, să prevenim să se urce, ca lumea să poată circula frumos pe maşină”, spune Svajczer.
 
Acesta spune că el şi voluntarii săi nu intervin niciodată: „Sunăm Poliţia locală, ei vin şi şi acţionează. Noi numai observăm şi sesizăm, nu avem dreptul să punem mâna pe ei”. Acesta a explicat că fotografia cu membrii asociaţiei într-un autobuz este de anii trecuţi. 
 
Poliţia Cluj a refuzat să încheie un parteneriat de colaborare cu Asociaţia Organizaţia Generală Voluntară pentru Prevenirea Faptelor Antisociale (O.G.V.P.P.F.A.), care recent s-a apucat să cureţe autobuzele de cerşetori şi colindători.
 
Citeşte şi
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: