EXCLUSIV Fabrica Ecolor, furnizor Ikea, se va extinde în Parcul Industrial Tetarom 3 din Jucu. Vor fi create 400 de locuri de muncă

EXCLUSIV Fabrica Ecolor, furnizor Ikea, se va extinde în Parcul Industrial Tetarom 3 din Jucu. Vor fi create 400 de locuri de muncă

Paturi, dulapuri şi noptiere produse la Jucu sunt comercializate în magazinele Ikea din Europa. FOTO: Adevărul

O firmă din industria lemnului şi mobilei poartă negocieri pentru deschiderea unei unităţi de producţie în Parcul Industrial Tetarom 3 din comuna clujeană Jucu, potrivit declaraţiilor consilierului judeţean PSD Remus Lăpuşan. Primarul localităţii Jucu, Dorel Pojar, a declarat pentru "Adevărul" că s-au purat discuţii cu compania Ecolor, care produce paturi, dulapuri şi noptiere pentru compania Ikea. Investiţia ar crea 400 de locuri de muncă.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Suntem într-o fază destul de avansată şi, în momentul în care Parcul Industrial Tetarom 3 din comuna Jucu va fi extins cu 24 de hectare, există un investitor străin care să vină să investească şi să înfiinţeze o unitate de producţie. Este vorba despre o firmă din industria lemnului şi mobilei, care va crea circa 400 de locuri de muncă. Autorităţile judeţene discută extinderea Parcului Industrial Tetarom 3 printr-un transfer de teren cu o suprafaţă de 24 de hectare de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj către Tetarom. Cred că în acest an vom realiza extinderea“, a spus Lăpuşan, fără a oferi alte detalii privind identitatea firmei respective.
 
Investiţie Ecolor
 
În ciuda ştirilor din presă în care se preciza că investitorul este compania Ikea, primarul localităţii Jucu, Dorel Pojar, susţine că nu a venit nimeni la discuţii de la Ikea, în schimb a purtat negocieri cu conducerea firmei Ecolor, un furnizor care are deja o unitate de producţie în Jucu. Ecolor produce mobilă încă din 2005, la Jucu, clientul exclusiv fiind Ikea. Zeci de TIR-uri cu paturi, noptiere şi dulapuri produse la Cluj iau drumul marilor magazine Ikea din Europa în fiecare zi. Firma clujeană are 3 hale de producţie şi intenţionează să se extindă.  Compania-mamă a Ecolor este Gyllensvaans Möbler din Suedia, o firmă producătoare de mobilă înfiinţată în 1946 şi principalul furnizor al IKEA încă din 1952. În Parcul Industrial Tetarom 3, unde a fost fabrica Nokia, funcţionează fabricile Bosch şi DeLonghi.
 
IKEA nu vine la Jucu 
 
"Compania Ikea Group nu are în plan deschiderea unei unităţi de producţie în România, nici la Jucu, nici în altă localitate. Menţionăm că Ikea Group nu deţine în prezent nicio unitate de producţie în România", se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, către Mediafax, agenţia care a transmis ştirea, de către reprezentanţii grupului suedez. 
 
Comenzile de la Ikea au crescut cu 100%
 
Fabrica de mobilă din Jucu a primit, în 2011, comenzi de 110 milioane de euro din partea grupului suedez. Paturi, noptiere şi dulapuri fabricate la Jucu ajung în fiecare zi în magazinele IKEA. Oficialii fabricii anunţau atunci că producţia firmei  va creşte cu peste 100% în următorii 3-4 ani. Surse din mediul economic susţin că Ecolor are asigurate comenzile până în 2018 pentru Ikea. 
 
Citeşte şi 
 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: