După 15 zile de negocieri şi 22 de cereri depuse, parada „Cluj Pride”, a comunităţii LGBT, se va ţine la Cluj 1 iulie

După 15 zile de negocieri şi 22 de cereri depuse, parada „Cluj Pride”, a comunităţii LGBT, se va ţine la Cluj 1 iulie

Gay Pride Bucuresti 20 mai 2017 FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Parada ”Cluj Pride” se va ţine, până la urmă, pe 1 iulie, anunţă reprezentanţii comunităţii LGBT din Cluj pe Facebook. Autorizaţia a fost eliberată de către Primăria Cluj după 22 de cereri depuse, mai menţionează organizatorii paradei.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Marşul #spunedrept din cadrul Festivalului "Cluj Pride" 2017 se ţine pe 1 iulie, autorizat de către primărie după 15 zile de negocieri continue şi 22 de cereri depuse. Vom reveni în zilele următoare cu informaţii despre locul de întâlnire şi ora exactă. Vă mulţumim tuturor celor care ne-aţi susţinut!“, anunţă, vineri, 23 iunie, reprezentanţii „Cluj Pride“ pe Facebook.

La începutul lunii, Primăria Cluj-Napoca nu a autorizat parada comunităţii LGBT, care a fost anunţată pentru data de 1 iulie. Instituţia motiva decizia neacordării autorizaţiei prin faptul că în ziua solicitată se desfăşoară un alt eveniment care presupune restricţii de circulaţie.

„Cei de la Opera Română au cerut în data de 5 mai autorizarea derulării în Piaţa Unirii din Cluj între 1-2 iulie a spectacolului de operă în aer liber, Traviata. Aceştia au cerut şi aprobarea unor restricţii de circuaţie pe latura de est a pieţei între 30 iunie şi 3 iulie pentru pregătirea scenei şi derularea repetiţiilor. De asemenea au mai solicitat ca în zilele de 1 şi 2 iulie, între orele 17.00-24.00 să se aprobe restricţionarea ciculaţiei pe arterele care încarează Piaţa Unirii“, precizau, pe 17 iunie, cei de la Biroul Mass Media al Primăriei Cluj-Napoca. 

Parada „Cluj Pride“ urma să aibă loc în Piaţa Unirii, însă organizatorii au anunţat azi că zilele următoare vor reveni cu informaţii legate de locul şi ora desfăşurării evenimentului.

Mai puteţi citi:

Parada „Cluj Pride”, a comunităţii LGBT, nu a fost autorizată de Primărie. Evenimentul era programat pe 1 iulie

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: