Doi din trei ardeleni beau bere când se întâlnesc pe terase cu prietenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Bratu, directorul Asociaţiei Berarii României.
Constantin Bratu, directorul Asociaţiei Berarii României.

Doi din trei ardeleni beau bere când se întâlnesc pe terase cu prietenii, relevă un studiu GfK România, comandat de Asociaţia Berarii României. Studiu mai relevă că 40% din iubitorii de bere au declarat că aceasta nu le lipseşte din frigider în sezonul cald.

Berea este nelipsită de pe mesele ardelenilor, fie că se întâlnesc cu prietenii în oraş sau îşi petrec timpul liber acasă, în familie, relevă un studiu  efectuat de compania de cercetare de piaţă GfK România la solicitarea Asociaţiei Berarii României şi prezentat la Cluj-Napoca. Potrivit acestuia, când ajung pe o terasă, ardelenii adulţi consumă bere într-un procentaj covârşitor – 70%. Berea se bea şi acasă, împreună cu ceilalţi adulţi din familie – 1 din 2 ardeleni consumatori de bere o aleg pentru relaxarea de acasă după o zi de muncă. „Rezultatele acestui studiu confirmă încă o dată faptul că berea este un produs bine integrat stilului de viaţă modern al românilor, un adevărat liant social; spiritul său convivial completează perfect momentele pe care le petrecem alături de familie şi prieteni”, a declarat Constantin Bratu, director general, Asociaţia Berarii României.    

De ce beau ardelenii bere 


“Potrivit acestui studiu, berea ocupă un loc important în topul produselor consumate de ardeleni în timpul verii: 40% din iubitorii de bere au declarat că aceasta nu le lipseşte din frigider în sezonul cald. Doi din trei ardeleni consumatori de bere o apreciază pentru proprietatea sa de a hidrata organismul şi tot atâţia cred că berea însoţeşte cel mai bine întâlnirile cu prietenii. În plus, peste 70% din ardelenii care iubesc berea cred că un consum moderat de bere poate preveni apariţia pietrelor la rinichi. Aproape o treime din consumatorii ardeleni de bere o preferă pentru că este fabricată din ingrediente naturale, iar un sfert cred că berea poate fi considerată o sursă naturală de vitamine de tip B”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Berarii României. Studiul a fost efectuat pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, de 1.024 persoane, bărbaţi şi femei, cu vârsta peste 18 ani, iar perioada în care s-a derulat studiul a fost mai – iunie 2012. Rezultatele studiului sunt reprezentative la nivel naţional pentru populaţia României cu vârsta peste 18 ani. 

Românii au băut anul trecut 1,6 miliarde de litri de bere 

“Volumul pieţei berii a atins 18,2 milioane hl în 2012, înregistrând o creştere cu 7% faţă de anul anterior. În ceea ce priveşte volumul de vânzări înregistrat la nivelul membrilor Asociaţiei Berarii României, acesta a atins 16,6 milioane de hectolitri (1,6 miliarde de litri de bere) hl, cu 6,5 % mai mult decât anul precedent. Deşi în 2012 s-a înregistrat un trend ascendent al consumului de bere, producătorii sunt rezervaţi în ce priveşte evoluţia în acest an, deoarece factorii care au influenţat creşterea în 2012 au depins de conjunctură, fiind  prematur să se vorbească despre un trend pozitiv pe termen lung. Românii nu au avut în 2012 mai mulţi bani în buzunar decât în anii precedenţi, ca să îi încurajeze spre o creştere a consumului. Totuşi, vara lungă, cu temperaturi ridicate şi evenimente sportive importante – EURO 2012 şi Jocurile Olimpice - au creat un context favorabil consumului de bere. Anul 2013 a debutat cu o presiune fiscală sporită pe piaţa berii, prin creşterea accizei. Impactul creşterii accizei este încă greu de estimat şi de aceea producătorii sunt mai degrabă precauţi în previzionări privind evoluţia consumului pe anul în curs, mai ales că puterea de cumpărare a românilor rămâne în continuare fragilă”, se mai arată în comunicatul Asociaţiei. 

Citeşte şi

Nutriţionistul Nicolae Hâncu recomandă consumul unui litru de bere pe zi 

Studiu: Consumul de bere previne instalarea virozelor respiratorii

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite