Doctorat despre alegeri în România. De ce a ajuns primar omul care crede că Einstein i-a furat teoria relativităţii lui Eminescu
0Este o întrebare la care Angela Rus, cercetătoare de la Academia Română din Cluj, a căutat răspunsuri în doctoratul de care s-a apucat în 2012 şi care s-a concretizat într-o carte, „Alegerile locale în municipiul Cluj-Napoca 1990-1996“. Autoarea descrie sistemul politic românesc din perioada cercetată drept unul „aflat într-un prea lung proces de tranziţie de la comunism la democraţie, nesigur, fragil şi mai puţin viciat decât este în prezent“.
Mulţi clujeni – şi, de ce nu, români - , poate prea mulţi, sunt dezinteresaţi de alegeri, iar unii dintre cei care se duc la vot provin dintr-o categorie ce nu ştie e aia cultură politică şi sunt uşor manipulabili. Tot puţini sunt şi cei care se implică în viaţa comunităţii în care trăiesc şi urmăresc dacă promisiunile cu care au fost seduşi la alegeri devin realitate sau doar alte minciuni. Preferă, în schimb, vorbitul pe la colţuri pentru că e comod, simplu şi se pot rosti uşor cuvinte tăioase pe care nimeni nu şi le asumă. Cum am putea schimba aceste imagini – concluzii la care Angela Rus a ajuns după ani buni de cercetare? „Prin educaţie!“, e convinsă cercetătoarea.
Cartea ei creionează un portret al Clujului anilor 1990-1996 din perspectiva alegerilor şi are un fundament solid din sute de documente din surse juridice, presă şi din dosare de arhivă de la instituţii. ”Eram în căutarea unui subiect inedit pentru teza de doctorat şi totul se-ntâmplă într-un moment anume, în preajma prezidenţialelor din 2009. Întreg tumultul generat de campania electorală, apoi rezultatul alegerilor, gustul lăsat în urma lor mi-au adâncit semnul de întrebare pe care-l aveam de o vreme cu privire la modul în care aleg românii în democraţie, în speţă clujenii. A devenit şi mai stăruitoare nelămurirea în privinţa felului în care a fost posibil ca un oraş precum Cluj-Napoca, într-o perioadă de largă deschidere cum a fost cea oferită de evenimentele din decembrie 1989, să fie administrat – şi nu doar pentru o perioadă scurtă de timp, ci pe parcursul mai multor mandate – de un ales asemeni celui preferat de clujeni în perioada 1992-2004”, mărturiseşte ea.
Cercetătoarea Angela Rus de la filiala clujeană a Academiei Române FOTO Florina Pop
Prin ochii ei, sistemul politic românesc din perioada 1990-1996 este unul „aflat într-un prea lung proces de tranziţie de la comunism la democraţie, nesigur, fragil ... şi mai puţin viciat decât este în prezent“. Iar primele alegeri libere din România - „o şansă pe care România a irosit-o în drumul drept ce i se deschidea spre o democraţie autentică“.
Cu răbdarea şi echilibrul pe care le cere profesia de istoric, cercetătoarea Angela Rus povesteşte despre inconştienţa unora care nu ştiu nici acum puterea ce stă în spatele votului, despre ce au însemnat pentru Cluj mandatele lui Gheorghe Funar şi ce răspunsuri a găsit la întrebarea care o frământa la începutul tezei de doctorat.
Cum i-a furat Einstein teoria relativităţii lui Eminescu
Care ar fi concluziile majore la care ai ajuns după cercetarea făcută?
Cercetarea mea s-a axat pe intervalul cuprins între perioada imediat următoare evenimentelor din decembrie 1989, până inclusiv la cel de-al doilea scrutin local.
În urma analizei, am constat, în primul rând, o involuţie semnificativă a interesului clujenilor pentru participarea la vot.
Dacă în anul 1990, pentru a-şi alege preşedintele şi parlamentul, electoratul din Cluj şi-a exprimat opţiunile într-o proporţie covârşitoare, 86,19%, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu ocazia scrutinelor locale din anii 1992 şi 1996. La primul test electoral local votanţii clujeni s-au prezentat la urne în procent de 68,9%, pentru ca următoarea ocazie oferită acestora de a decide competitorul căruia îi vor acorda încrederea să-i găsească şi mai puţin interesaţi de fenomenul electoral: foarte puţin peste jumătate din corpul votanţilor a fost prezent în secţiile de votare.
O altă concluzie se referă la creşterea în această perioadă a numărului partidelor şi alianţelor implicate în procesul electoral. Dacă în anul 1992, pentru câştigarea fotoliului de primar şi a celor 31 de mandate de consilieri locali, au început campania electorală 16 formaţiuni politice şi 12 candidaţi independenţi, la al doilea scrutin local postcomunist au intrat în cursa electorală 34 de competitori: 24 partide politice, 5 alianţe şi 5 candidaţi independenţi. Creşterea numărului de actori politici dornici să fie parte a jocului electoral a determinat, implicit, şi o înmulţire a candidaţilor intraţi în competiţie. Numărul celor propuşi pentru un post în administraţia clujeană s-a dublat în 1996, comparativ cu cel din anul 1992.
Însă, indiferent de numărul celor dornici să-şi exercite dreptul la vot sau al celor care le-au solicitat încrederea, la Cluj-Napoca a existat, la fiecare scrutin local, acelaşi câştigător. A învins de fiecare dată PUNR-ul, atât în competiţia pentru Primărie, cât şi în cea pentru Consiliu local, partid intrat întotdeauna de unul singur în alegeri şi cu acelaşi candidat pentru fotoliul de primar.
Care au fost sursele pe care le-ai folosit?
Suportul documentar pe care mi-am clădit lucrarea a cuprins ambele categorii de surse uzitate, de regulă, în asemenea elaborate: atât edite, cât şi inedite. Din prima categorie literatura de specialitate, în toate ipostazele ei, mi-a oferit un sprijin esenţial, ca de altfel şi izvoarele juridice. Deosebit de utilă mi-a fost şi presa locală, iar sursele electronice au fost un alt izvor de informaţii foarte mult accesat pe parcursul cercetării mele.
Cât priveşte sursele inedite, trebuie să-ţi mărturisesc că înainte de a mă decide în privinţa titlului lucrării am făcut câteva investigaţii preliminare în spaţiul acestora pentru a-mi asigura elementul de originalitate. Cunoşteam cu certitudine faptul că documentele electorale din acea perioadă n-au intrat în custodia Serviciului Cluj al Arhivelor Naţionale, aşa că m-am înfăţişat, cu multă speranţă şi optimism, la uşa unora dintre participanţii cu rol decisiv în evenimentele pe care doream să le cercetez. Mă refer aici la partidele politice implicate în campaniile electorale din anii 1990-1996, la Primăria Cluj-Napoca, Prefectura şi Tribunalul Cluj.
Nu mică mi-a fost mirarea să constat că există mari dificultăţi în a găsi, azi, informaţii inedite cu privire la implicarea acestor forţe politice şi instituţii publice în procesele electorale din Cluj-Napoca din perioada imediat următoare evenimentelor din decembrie 1989.
În privinţa partidelor politice, schimbările repetate de sedii, criteriile neclare de păstrare a documentelor, trecerea anilor şi-au pus în mod negativ amprenta asupra arhivelor acestor entităţi, acolo unde ele mai există. Un obstacol frustrat a fost pentru mine şi limitarea, uneori intenţionată, a accesului la unele părţi de arhivă rămasă în custodia unor foşti membri de partid, care au refuzat să le facă publice din motive personale. La fel de lipsită de succes a fost, mai apoi, şi tentativa de a realiza câteva interviuri, pe bază de chestionar, cu actorii politici din epocă. Norocul mi-a surâs, totuşi, la „întâlnirea” cu Arhiva Prefecturii Cluj, unde, deşi păstrate în condiţii total improprii, am găsit un număr semnificativ de dosare cu privire la alegerile locale şi-n acelaşi timp o deschidere totală a celor în custodia cărora se află înspre scoaterea la iveală a acestor documente.
Coperta cărţii cercetătoarei Angela Rus FOTO Florina Pop
CLUJENII NU ŞTIU CE PUTERE ARE VOTUL LOR. „ALEGĂTORII NU SUNT OBLIGAŢI SĂ SE SUPUNĂ ORBEŞTE PRIMARULUI“
Cum ai descrie sistemul politic românesc din perioada 1990-1996? Este diferit de cel actual?
Ca pe un sistem politic ... aflat într-un prea lung proces de tranziţie de la comunism la democraţie, ... nesigur, care încă îşi căuta paşii de urmat, care îmbina elemente de democraţie la un loc cu rămăşiţe de dictatură, ... fragil, chiar dacă legislaţia necesară să asigure noilor organisme ale statului reglementarea juridică, multitudinii de actori politici condiţiile de organizare şi funcţionare, iar guvernanţilor legitimitate a fost relativ repede elaborată. Nu a fost însă şi desăvârşită. Cum, de altfel, nu este nici azi. ... Şi mai puţin viciat decât este în prezent.
Însă – şi atunci – ca şi acum, clasa politică ignora problemele reale ale populaţiei, guvernele care se succedau la putere nu gestionau deloc corect situaţia din ţară, exista aceeaşi stare de dezamăgire, de înşelare a aşteptărilor în rândul oamenilor, o lipsă mare de încredere în multe din instituţiile democraţiei.
Cum ţi s-au părut primele alegeri libere din România?
O şansă pe care România a irosit-o în drumul drept ce i se deschidea spre o democraţie autentică. Însă, dincolo de asta, au avut meritul, neîndoielnic, de a fi deschis calea către crearea întregului edificiu al instituţiilor statului de drept. Să ne amintim că veneau după o perioadă de provizorat, cu mult stres, epuizare, tumult şi diferenţieri politice, într-o democraţie care nu era nici deplină, nici perfectă. Urmare a momentului 20 mai 1990 în România s-a revenit la formula tradiţională a bicameralismului, primul Parlament de după evenimentele din decembrie ’89 ales, prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pentru un mandat de doi ani, a funcţionat şi ca Adunare Constituantă, calitate în care a elaborat şi adoptat noua Constituţie a României, ceea ce a contribuit fundamental la consolidarea şi normalizarea societăţii româneşti.
... dar cele din Cluj?
Impresionante şi lăudabile, având în vedere că peste 85% dintre clujenii înscrişi în listele electorale s-au prezentat la urne, votul acestora trimiţând în primul Parlament postdecembrist 16 parlamentari, 13 deputaţi şi 3 senatori. Dezamăgitoare din punct de vedere al învingătorului: şi la Cluj a câştigat Frontul, ca mai peste tot, Ion Iliescu fiind, de departe, preferatul votanţilor (73,82%).
A fost cu siguranţă un vot emoţional, dacă ne gândim că pentru a-şi exprima opţiunea clujenii au stat la cozi interminabile şi cu toate inconveniente cauzate, pe de o parte, de prezenţa peste aşteptări a celor dornici să-şi exprime opţiunea politică, de orientarea cu dificultate pe listele electorale având în vedere lipsa de experienţă într-ale votului democratic, pe de altă parte, de numărul prea mic de cabine de vot şi multe asemenea, au suportat cu calm, răbdare şi toleranţă toată aglomeraţia şi înghesuiala de la centrele de votare.
Ştiu clujenii ce putere au în votul pe care-l dau?
Nu cred că ştiu. Din păcate. Dacă ar conştientiza faptul că au, într-adevăr, libertatea şi puterea de a decide cui acordă încrederea de a le conducere destinele locale şi dreptul de a cere să le fie respectate interesele, s-ar prezenta în număr mare la vot pentru a imprima scrutinului caracterul unei reale competiţii, apoi, ar sancţiona orice deviere de la cursul promisiunilor făcute în campanie, n-ar uita atât de repede că cel căruia i-au acordat încrederea este, de fapt, dator să-şi dovedească buna credinţă şi capacitatea, iar ei, alegătorii nu sunt obligaţi să se supună orbeşte, oricăror hotărâri ale primarului sau ale Consiliului local, chiar şi celor care le sunt potrivnice, n-ar face sluj în faţa aleşilor pe care i-au învrednicit să le reprezinte interesele comunităţii, atunci când aceştia, mai ales în public, cu multă aroganţă binevoiesc să le strângă mâna şi nici nu s-ar umili vreodată la uşa nici unui birou de consilier sau primar.
Cum ai răspunde acum, după cercetarea făcută, la întrebarea: de ce Clujul, un oraş universitar, cu mulţi intelectuali, face alegeri politice nefaste/proaste?
Pentru că majoritatea clujenilor sunt prea puţin interesaţi de fenomenul electoral local - o arată clar procentajul celor care se prezintă la vot -, iar cei care votează, totuşi, reprezintă o categorie lipsită, în general, de cultură politică şi uşor manipulabilă.
De ce în România candidaţii fără dosare la DNA şi pe rolul instanţelor par a nu avea şanse de reuşită la funcţia de primar?
Cred că drumul de la calitatea de candidat până la cea de câştigător al unui mandat politic, fie el şi de primar, e lung şi presărat cu multe obstacole, iar politica este un joc pe care nu-l poate juca oricine.
EPOCA FUNAR: „O PIEDICĂ IMENSĂ, O PIATRĂ DE MOARĂ ÎN EVOLUŢIA CLUJULUI“
Care au fost primarii care şi-au pus amprenta asupra Clujului?
În perioada pe care am cercetat-o – decembrie 1989–iunie 2000 – administraţia clujeană a fost condusă, pe rând, de 6 primari.
Dintre toţi, amprenta unuia singur, cea a lui Gheorghe Funar, mai persistă şi azi: încă mai trecem pe lângă monumente inutile, statui şi busturi hidoase, încă imaginea Clujului este asociată cu a oraşului în care multă vreme tricolorul a stat aşezat pe băncile din parc sau a colorat tomberoanele de gunoi.
În privinţa celorlalţi, poate perioada prea scurtă în care au condus Primăria clujeană, lipsa de experienţă într-ale administraţiei sau politicii, poate trecutul care i-a urmărit pe fiecare în parte, vârsta prea înaintată la care au preluat mandatul sau lipsa curajului de a continua indiferent de felul cum evoluau lucrurile i-au împiedicat să lase urme prea adânci asupra oraşului pe care l-au administrat. Nicolae Vălean, Ioan Pop, Alexandru Şerban, Mihai Tălpeanu sau Teodor Groza au rămas doar nume care întregesc azi lista primilor primari clujeni postdecembrişti.
Cum ai caracteriza mandatele lui Funar?
Ca o piedică imensă, o piatră de moară în evoluţia Clujului.
În toată perioada mandatelor lui Funar, Cluj-Napoca a fost un oraş izolat, marginalizat în competiţia regională şi naţională, deloc competitiv din punct de vedere al reformei economice, deficitar la nivel investiţional, sărac şi corupt, cu un nivel al şomajului crescut, reprezentat de un primar puternic contestat pe plan local, nu doar de propriii angajaţi, ci şi de consilierii locali, edil care a condus administraţia locală într-un mod autoritar, dar şi într-o totală neconcordanţă cu interesele Consiliului local, fără aliaţi şi fără să ţină cont de adevăratele nevoi ale oraşului, care a refuzat sistematic să profite de deschiderea spre democraţie câştigată nu cu mult timp în urmă şi care a excelat ca primar doar în activităţi precum: înălţarea de monumente, dezvelirea de busturi şi sfinţirea de plăci comemorative.
Aşa arăta un buletin de vot anulat de la alegerile locale din iunie 1996 FOTO arhiva cercetătoarei Angela Rus
Cum şi-a construit el prima campanie electorală ? Pe ce idei a mers?
Într-un mod foarte inteligent şi abil. A pornit în cursa electorală afişând un optimism şi o siguranţă de sine dezarmante, fiind convins că va câştiga datorită avantajului pe care i-l ofereau vârsta şi dorinţa lui de a rezolva orice fel de problemă cu care va fi confruntat.
Pentru că era o figură prea puţin cunoscută în lumea neuniversitară a Clujului (chiar dacă ocupa poziţia de vicepreşedinte al PUNR-ului şi al Uniunii „Vatra Românească”), iar între meseria lui de contabil şi funcţia de primar existau prea puţine apropieri, a abordat primele alegeri locale cu foarte multă grijă, documentându-se atent în privinţa modului în care funcţionează o primărie şi a atribuţiilor ce revin primarului.
Aşa încât întregul lui program electoral a fost unul aplicat – de a face funcţionale mecanismele acestei instituţii – şi s-a axat pe două obiective majore: eliminarea birocraţiei şi stârpirea corupţiei. Sancţionarea lor o gândea pusă în practică printr-o simplificare a lanţului birocratic, a circuitului pe care trebuiau să-l parcurgă hârtiile într-o primărie şi, de asemenea, printr-o serie de modificări aduse în structura organizatorică a acestei instituţii. Nimic spectaculos în promisiunile lui, mult asemănătoare, de altfel, cu a celorlalţi candidaţi, doar că ele veneau la pachet cu o retorică naţionalistă şi o atitudine antimaghiară făţişă, pe care nu s-a sfiit s-o demonstreze, nici în timpul campaniei, nici ulterior, prin numeroase declaraţii, proteste şi acţiuni publice.
Aceasta pare să fi fost reţeta care i-a adus, în 1992, după două tururi de scrutin, fotoliul de primar al Clujului. Un ingredient esenţial a fost şi modul în care şi-a făcut propaganda electorală. Spre deosebire de mulţi dintre contracandidaţii săi, acesta a profitat de toate oportunităţile avute la îndemână: presă şi televiziune îndeosebi - pentru că erau gratuite, iar mijloacele materiale la acel moment erau modeste -, afişe, fluturaşi, mitinguri de susţinere şi nenumărate întâlniri cu alegătorii - zilnic era prezent în vreun colţ al oraşului. Ce merită menţionat este faptul că victoria lui a constituit o surpriză pentru mulţi, având în vedere că Funar, cel puţin la începutul cursei electorale, nu prea a fi unul dintre candidaţii cu reale şanse de reuşită.
PRIMARUL IDEAL: „UN OM CU CARE SĂ NU MĂ RUŞINEZ NICI EU, NICI GENERAŢIILE CARE VOR VENI“
A fost un primar potrivit pentru un oraş precum Clujul?
Pentru niciun alt oraş n-ar fi fost potrivit un primar asemeni lui, care, pe tot parcursul mandatelor sale, a dus o politică administrativă în detrimentul intereselor cetăţeanului, într-o totală contradicţie cu necesităţile oraşului şi ale oamenilor săi, opunându-se, sistematic şi cu bună ştiinţă, oricăror investiţii străine în Cluj, din aşa-zise considerente naţionalist-locale, preferând un şomaj ridicat în defavoarea unor locuri de muncă, fie ele şi pentru perioade scurte de timp, menţinând o permanentă stare de tensiune, atât la nivelul administraţiei locale, fapt ce a împiedicat derularea multor proiecte importante pentru oraş, cât şi între cetăţenii Clujului, fluturând neobosit prin faţa etnicilor români pericolul maghiar şi incitând spiritele ambelor tabere cu fiecare acţiune provocatoare pe care o iniţia, implicând instituţia pe care o conducea într-un şir nesfârşit de procese penale, civile, administrative sau comerciale, care, nu doar că au fost lungi şi păguboase pentru Primărie, dar i-au pătat iremediabil imaginea ... şi argumentele ar putea continua.
Care ar fi portretul primarului ideal?
În primul rând să fie un om cu care să nu mă ruşinez nici eu, nici generaţiile care vor veni. De preferat un om al locului, un profesionist, suficient de avut încât să nu fie tentat de îmbogăţirea peste noapte, un om integru, care să nu poată fi nici sedus cu atenţii, nici antrenat în jocuri de culise, fără complexe, curajos şi dornic să gestioneze problemele Clujului aşa cum le-ar gestiona pe cele ale casei şi familiei sale.
În perioada studiată au fost cazuri de trecere de la un partid la altul în rândurile aleşilor locali?
Da. Aş putea spune chiar numeroase şi mai ales din rândul aceluiaşi partid, începând cu anul 1995 când unul dintre consilierii locali, Mihai Valentin Greabu, numit pentru scurtă vreme şi viceprimar, părăsea PUNR-ul, formaţiune pe listele căreia câştigase mandatul şi se înscria în PDSR. Un an mai târziu, un alt membru PUNR, Liviu Neag, după ce obţinuse un loc în Consiliul judeţean Cluj, susţinut de acelaşi partid, demisiona şi el pentru a trece tot la PDSR.
În acelaşi an, 1996, s-au înregistrat însă şi două înscrieri în PUNR: cea a liberalului, până în 1993, Victor Doru Iancu şi a lui Ionel Vitoc, intrat în politică în 1990 ca membru UDC. Un alt caz de migraţie politică a fost chiar al primarului Gheorghe Funar, care, e adevărat, în urma excluderii sale din PUNR – în noiembrie 1997 – şi a unei tentative nereuşite de a înfiinţa o altă formaţiune al cărui preşedinte să fie, după unsprezece luni fără sprijin politic, s-a reorientat şi el, însă spre un partid tot extremist şi la fel de toxic, ajungând la PRM. Primarului i s-a alăturat, după doi ani, un alt PUNR-ist, Eugen Pop, aflat la al doilea mandat în Consiliul local Cluj câştigat pe listele aceluiaşi PUNR. Tot în 1998, au mai fost consemnate şi alte treceri de la o formaţiune politică la alta, doi dintre consilierii clujeni aleşi cu sprijinul Mişcării Ecologiste (Ioan Lupaş în 1992 şi Grigore Dejeu în 1996) trecând la noua-înfiinţata Federaţie a ecologiştilor.
Fenomenul migraţiei a culminat cu momentul septembrie 1999, cu câteva luni înainte de finalul celei de-a doua legislaturi locale. S-a înregistrat atunci demisia în bloc a PUNR-iştilor, doisprezece din cei treisprezece consilieri ai acestei formaţiuni părăsind partidul (Speranţa Coldea ieşise deja din rândurile membrilor săi cu un an înainte). Zece dintre demisionari s-au înscris apoi în PDSR, unul singur (Ionel Vitoc) a ales PNR-ul, iar un altul (Ioan Marinescu), în spirit de solidaritate cu primarul, s-a alăturat PRM-ului. Tot în anul 1999 a schimbat partidul şi un liberal, Ilie Sorin Cociş, pentru a trece la ApR.
Propriul interes a fost singurul lor scop?
Pentru majoritatea dintre ei nu acesta pare să fi fost scopul, dacă le urmărim parcursul politic ulterior. Chiar dacă au schimbat, la un moment dat, partidul pe listele căruia şi-au câştigat mandatul, nu toţi aceştia au mers mai departe pe drumul politicii, mulţi dintre ei mulţumindu-se cu statutul de prezenţă meteorică în viaţa administrativă a Clujului. Aşa a fost cazul lui Mihai Valentin Greabu, care şi-a încheiat cariera politică odată cu finalul primei legislaturi locale, a lui Ilie Sorin Cociş a cărui prezenţă după terminarea singurului mandat în Consiliu local a mai fost remarcată doar în literatura de specialitate, a lui Ioan Avram, Victor Doru Iancu, Ionel Vitoc sau chiar al Speranţei Coldea, aceasta din urmă părăsind şi ea definitiv scena politică, după 8 ani petrecuţi în funcţia de consilier local.
Au fost şi politicieni care, după trecerea la noua formaţiune, nu au mai competiţionat deloc, în nicio cursă electorală, rămânând, pentru o vreme, doar cu calitatea de simplu membru de partid, eventual cu funcţii exclusiv în interiorul acestuia, pentru ca în cele din urmă să se retragă şi ei definitiv de pe scena politicii clujene (Traian Vamoş, Ilie Cântă, Ionel Sărăchie).
Pentru alţi aleşi locali, în schimb, interesul de a rămâne „pe val” a fost evident. Cu siguranţă nu doctrina partidului a fost cea care i-a ţinut în rândurile acestuia, ci susţinerea de care au beneficiat din partea noii formaţiuni.
Cel mai convingător caz este cel al primarului Gheorghe Funar. Să ne amintim doar că motivul pentru care acesta a fost exclus din PUNR avea directă legătură cu faptul că, pierzând şefia partidului, de pe poziţia de vicepreşedinte, a contestat sistematic noua conducere. Iar după înscrierea în PRM, la foarte scurt timp, a fost ales deja secretar general şi coordonator al Departamentului de administraţie locală a acestui partid, pentru ca mai târziu, să ajungă chiar preşedintele acestuia. Toată carierea lui politică după această dată s-a clădit pe susţinerea venită din partea noii sale formaţiuni: cel de-al treilea mandat în fruntea administraţiei clujene l-a câştigat din postura de candidat PRM, cum, de altfel, din aceeaşi postură a câştigat, în 2004, un post în Consiliul judeţean Cluj şi mandatul de senator în Parlamentul României.
Apoi, se remarcă Eugen Pop, unul dintre cei mai longevivi aleşi locali ai Clujului, următorul în clasament după Molnos Lajos, al cărui parcurs politic a depăşit chiar şi performanţele primarului Funar. Câştigător în două legislaturi consecutive pe listele PUNR-ului, după ce a devenit PRM-ist, în iunie 1999, Pop a fost reales în Consiliu local pentru încă două mandate, între 2000-2008, ajungând astfel să fie unul dintre membrii marcanţi ai PRM-ului la nivel local.
Un alt exemplu ar fi Liviu Medrea, care după trecerea la PDSR şi-a continuat traseul politic susţinut de noua formaţiune, obţinând succese notabile: încă 3 mandate succesive în administraţia clujeană. Pe parcursul carierei lui a fost viceprimar, subprefect şi vicepreşedinte al Consiliului judeţean Cluj. Din ambele categorii exemplele ar putea continua.
Sigle de partid din cartea cercetătoarei Angela Rus FOTO Florina Pop
„VORBITUL PE LA COLŢURI NU PRESUPUNE NICI EFORT, NICI IMPLICARE, NICI RESPONSABILITATE“
Sunt aceleaşi personaje care se învârt pe scena politică clujeană din 1990 încoace?
Nu, categoric nu. Sunt numeroase nume din perioada primelor două legislaturi locale care nu se mai regăsesc pe scena politică locală, din diverse considerente.
Unii dintre primii aleşi clujeni nici măcar nu şi-au finalizat mandatul câştigat, pentru că, fie au demisionat invocând motive personale – cum a făcut Sergiu Duca, medicul care ulterior s-a şi retras din politică sau Szász Alpár Zoltan –, fie au fost numiţi în alte funcţii, cum s-a-ntâmplat cu Petru Forna, desemnat, în decembrie 1993, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Austria.
Apoi, au fost consilieri care s-au mulţumit cu o singură experienţă într-ale politicii, cum a fost cazul lui Heredi Gusztáv, Petru Meseşan, Nicolae-Silviu Soucup, Dan Marcel Zolog, Mircea Cârlănaru şi alţii care, după primul mandat, cu toate că şi-au continuat parcursul politic, nu au depăşit două legislaturi; Ilie Cântă, Ionel Sărăchie, Caius Comşa, Ioan Câmpeanu, Victor Doru Iancu, Speranţa Coldea au fost doar câţiva dintre aceştia.
Participarea cu succes la alegerile parlamentare din anul 1992, respectiv, 1996, a oferit unora dintre deja posesorii unui mandat în administraţia locală posibilitatea de a începe o carieră la nivel naţional. De oportunitatea oferită de câştigarea unui loc în Parlamentul României au profitat aleşi clujeni precum: Gheorghe Ioan Tănasă, Konya-Hamar Sándor, Ioan Mihai Tănase, Ioan Vida Simiti, Eckstein-Kovács Péter, Iuliu Păcurariu etc, mai târziu Horea Uioreanu şi chiar Gheorghe Funar. Foarte puţini dintre ei au revenit, la finalul mandatului, în teritoriu.
Chiar dacă sunt nesemnificativi ca număr cei care astăzi se pot lăuda că au performat în Consiliul local Cluj, merită amintite cele câteva excepţii. Prima o reprezintă Molnos Lajos, căruia îi aparţine cea mai lungă carieră în administraţia locală clujeană postdecembristă. După ce în 1992, de pe lista supleanţilor, a preluat mandatul proaspătului deputat Konya-Hamar Sándor, Lajos a fost reales în Consiliu local al Clujului pentru încă patru mandate consecutive. Lui îi urmează în clasament, Eugen Pop, câştigător în două legislaturi pe listele PUNR-ului (1992-1996, 1996-2000), reales în Consiliu Local pentru încă două mandate consecutive (2000-2008) din postura de candidat PRM-ist. Cu 3 mandate de consilier local se califică Palfi Carol, începând din 1996 până în anul 2008 şi Ştefan Dimitriu.
Un caz aparte îl reprezintă Eckstein-Kovács Péter, al cărui parcurs politic ascendent a făcut din el unul dintre cei mai cunoscuţi şi longevivi actori politici, parte din categoria primilor aleşi clujeni.
De ce nu se ia atitudine publică când e vorba de a trage la răspundere primarul/consilierul local/judeţean/parlamentarul pe care oamenii l-au ales, atunci când acesta nu face ce le-a promis?
În general, sunt puţini cei care se implică şi urmăresc punerea în practică a promisiunilor electorale. De cele mai multe ori între acestea şi minciună a fost pus semnul egalităţii încă din perioada campaniei, iar cei care se lasă, totuşi, seduşi de angajamentele pe care şi le iau oamenii politici pentru a le obţine încrederea, uită foarte curând motivele care i-au determinat să aleagă într-un fel sau altul.
De ce preferă să vorbească pe la colţuri în loc să schimbe lucrurile? Cum s-ar putea schimba asta?
Pentru că vorbitul pe la colţuri nu presupune nici efort, nici implicare, nici responsabilitate, nici asumare; e mult mai comod să stai deoparte şi să critici, decât să încerci să schimbi lucrurile atunci când ele nu sunt cum ar trebui să fie. Cum s-ar putea schimba asta ? Prin educaţie.
Mai puteţi citi:
Privită din prisma afişelor şi bannerelor, campania electorală din acest an e descrisă drept una plicticoasă, cu creativitate limitată. Specialiştii în PR şi publicitate consideră că mesajele din unele afişe sunt de multe ori confuze, iar postura crispată a candidaţilor aduce mai degrabă a fotografie de familie din secolul al XIX-lea.
Care sunt raţionamentele alegătorului român în momentul în care merge la urne, de ce votează mandate la rând aceiaşi primari, indiferent de performanţe – sunt tipare pe care încearcă să le desluşească specialiştii consultaţi de „Adevărul“
Se încarcă comentariile...
