Dezvăluiri despre viaţa Doinei Cornea, într-o biografie unică: „Iliescu ne transmitea îndrumările lui Mihail Gorbaciov la şedinţele FSN“

Dezvăluiri despre viaţa Doinei Cornea, într-o biografie unică: „Iliescu ne transmitea îndrumările lui Mihail Gorbaciov la şedinţele FSN“

Doina Cornea şi doi dintre liderii CFSN, Silviu Brucan şi Dumitru Mazilu (decembrie 1989 - ianuarie 1990). FOTOGRAFII: Arhivă personală Doina Cornea

Episoade interesante din viaţa disidentei Doinei Cornea sunt scoase la iveală, în premieră, în cartea biografică scrisă de istoricul clujean Cornel Jurju. Şedinţele FSN în care Iliescu transmitea îndrumările din Est, momente pe care autorul le numeşte „iniţiatice” în care Doina Cornea a testat toleranţa regimului şi întâmplări din copilăria trăită în Transilvania de după Dictatul de la Viena sunt câteva dintre acestea.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Eu nu sunt, n-am nimic deosebit. Sunt un om ca toţi oamenii. Şi atunci, făcând zi de zi un mic exerciţiu de rezistenţă, eu m-am îmbogăţit şi întărit spiritual. Eu citeam nişte cărţi şi cu gândul să găsesc argumente împotriva comunismului, a materialismului. M-am înarmat pentru asta şi exersam. Fiecare puteam face asta. Toţi am fost la fel de laşi, la fel de fricoşi. Eu am fost la fel ca şi ceilalţi, exact aşa de fricoasă, de laşă, poate mai mare. Dar, eu am încercat să fac exerciţii şi alţii nu. Au zis că e degeaba. Aşa spun românii la toate...“ – aceste cuvinte de o actualitate izbitoare îi aparţin Doinei Cornea şi i-au fost relatate istoricului clujean Cornel Jurju într-un interviu care cuprinde episoade biografice.

Făcute pentru prima dată publice, aceste dezvăluiri ne ajută să înţelegem viaţa unuia dintre cei mai importanţi opozanţi ai regimului Ceauşescu. Le puteţi regăsi pe toate în cartea „Doina Cornea dincolo de zid“, publicată de editura Argonaut şi lansată, pe 28 noiembrie, la Biblioteca Central-Universitară din Cluj-Napoca. Istoricul Cornel Jurju a trecut în revistă, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“ cele mai relevante episoade din viaţa Doinei Cornea de la o vârstă fragedă şi până la finalul anilor 90.
 
Istoricul consideră că, spre deosebire de disidenţii români care doreau reformarea sistemului comunist, Doina Cornea a fost un caz unic: ea cerea eliminarea comunismului, nu transformarea lui într-un comunism cu faţă umană.
 

Doina Cornea, împreună cu Leontin Iuhas (stânga), în zilele Revoluţiei din 1989 (Cluj). FOTO: Arhivă Doina Cornea
 
 

A luat în calcul chiar riscul maxim, riscul suprem, acela de a-şi pierde viaţa 

 
 
„Weekend Adevărul“: Unul dintre cele mai interesante aspecte din viaţa Doinei Cornea este curajul de care a dat dovadă în acţiunile sale de opoziţie la adresa regimului comunist. Ea n-a putut fi „cuminţită“ de ameninţările, de şicanele şi nici de violenţa cu care regimul comunist au tratat-o pe ea şi pe familia ei. Găsim în carte explicaţia acestui curaj? 
 
Cornel Jurju: Doina Cornea se referă de mai multe ori la chestiunea resurselor pe care le-a găsit pentru a-l înfrunta pe Nicolae Ceauşescu. Ea spune despre sine, şi este destul de exigentă în privinţa asta, că n-a fost mai curajoasă decât alţi români, spune că a fost o fricoasă, numai că s-a pregătit spiritual, a exersat în timp acest moment al înfruntării cu regimul. Viaţa ei conţine mai multe momente pe care le-aş numi iniţiatice, în care ea a testat toleranţa la protest a regimului. Ea la fel de bine putea să fie arestată, anchetată sau persecutată în anii '50, '60 sau '70, dar că atunci au fost diverse împrejurări, diverse conjuncturi favorabile care i-au permis să scape de acele momente dificile şi complicate. Odată ce a trimis prima scrisoare la Europa Liberă, în 1982, odată ce a pornit pe acest drum ea şi-a asumat toate riscurile până la capăt şi chiar specifică lucrul acesta, că a luat în calcul chiar riscul maxim, riscul suprem, acela de a-şi pierde viaţa în confruntarea cu Securitatea şi cu Nicolae Ceauşescu. Putea să rămână în străinătate. Securitatea i-a permis să călătorească în Franţa în 1984, iar eu bănuiesc că a făcut-o intenţionat gândindu-se că nu se va întoarce. Ea spune că nu putea să rămână în Occident pentru că i-ar fi dezamăgit pe cei care credeau în ceea ce făcea, în gestul ei, în mesajul ei. Atunci s-a întors în România fiind dispusă să rămână aici până la capăt.
 
 
Odată ce a trimis prima scrisoare la Europa Liberă, în 1982, odată ce a pornit pe acest drum, ea şi-a asumat toate riscurile până la capăt şi chiar specifică lucrul acesta, că a luat în calcul chiar riscul maxim, riscul suprem, acela de a-şi pierde viaţa în confruntarea cu Securitatea şi cu Nicolae Ceauşescu.
 
Cornel Jurju, istoric
 

FOTO: Istoricul clujean Cornel Jurju este autorul cărţii biografice „Doina Cornea - dincolo de zid”
 
 

Doina Cornea şi portarul, singurii care au refuzat jurământul de credinţă 

 
 
Povestiţi-ne câteva dintre aceste momente pe care le numiţi iniţiatice în care Doina Cornea a testat toleranţa la protest a regimului.
 
În 1948 pe când era studentă fusese desfiinţată Biserica greco-catolică, ea fiind greco-catolică, şi a început să multiplice un mesaj prin care credincioşii greco-catolici erau chemaţi să nu-şi părăsească biserica, să nu-şi părăsească credinţa. Acel document a fost găsit de Securitate, care a anchetat-o de mai multe ori, dar ea, cumva, nu şi-a asumat până la capăt respectivul gest. A spus că a fost la Biserică şi acolo a primit acea hârtie. N-a mai povestit că ea a început s-o multiplice şi plănuia s-o distribuie şi altor persoane.

Alte momente importante au fost cele în care a refuzat, în studenţie, să intre în UTM (Uniunea Tineretului Muncitoresc) şi, apoi, în PCR (Partidul Comunist Român). În 1974, cadrele didactice din universitate, ea fiind asistentă Filologie, în cadrul Facultăţii de Litere de la Cluj-Napoca, erau obligate să depună jurământul de fidelitate faţă de Ceauşescu şi faţă de regim. Ea şi portarul de la Filologie au fost singurii care au refuzat să semneze acel jurământ şi în acelaşi timp să-l şi rostească. A citit textul, dar nu a mai pronunţat cuvântul „ Jur”. A fost un moment pe care ea l-a simţit ca fiind foarte umilitor care, a contat foarte mult în pregătirea deciziei ei. 
 
Doina Cornea a fost asistentă universitară în cadrul Facultăţii de Litere. FOTO: Arhivă Doina Cornea
 
 
După ce a apărut momentul de disidenţă Paul Goma, despre care Doina Cornea a aflat la Europa Liberă, ea ar fi vrut să-i trimită o scrisoare de solidaritate, dar nu a găsit o adresă a scriitorului. Atunci a luat una dintre cărţile lui Paul Goma – „Camera de alături”, a ales unul dintre textele cărţii şi le-a tradus împreună cu studenţii la clasă. Le-a şi spus că a luat această hotărâre din solidaritate cu Paul Goma. N-au terminat traducerea la primul seminar şi urma s-o continue la următorul. Între timp, unul dintre studenţi a informat conducerea facultăţii, iar Doina Cornea a primit un telefon în care i s-a atras atenţia că ar fi bine să nu continue traducerea. Ea a răspuns colegului din conducerea facultăţii care i-a dat acel mesaj că fiecare e responsabil pentru gesturile lui şi a continuat traducerile din Paul Goma.
 

Solidară cu o colegă evreică

 
Care a fost secretul rezistenţei Doinei Cornea în lupta cu regimul comunist?
 
Cred că acesta vine dintr-o experienţă de viaţă care a călit-o, care a obişnuit-o să afirme lucruri în care credea, care a obişnuit-o să fie pe contrasens în raport cu opinia majoritară.
 
Credeţi că are legătură cu modul în care a fost educată de către părinţii? Cu ce se ocupau aceştia?
 
Mama ei a fost ţărancă, iar tatăl a avut studii medii, a fost pretor în administraţie, pe vremea aceea exista un nivel intermediar între judeţ şi comună – plasa, ei bine, el a fost şef de plasă în mai multe zone, dar mai ales în Reghin.
 
Instinctul ăsta al ei de a avea puterea să-şi spună opinia apare încă din copilărie, pe când era elevă la o şcoala din Reghin în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, Reghinul fiind aflat în zona ocupată de Ungaria după Dictatul de la Viena din august 1940. Undeva în 1944, când statul maghiar a hotărât să-i trimită pe evrei din Ungaria în lagărele de exterminare, precum Auschwitz, la o anumită oră profesorul maghiar a început un discurs în care punea tot felul de întrebări: „Ştiţi voi de ce nu aveţi pâine? Ştiţi voi de ce o duceţi rău?“. Înainte de asta i-a ridicat în picioare pe elevii evrei, care erau supuşi unui rechizitoriu, erau  desfiinţaţi, anulaţi, iar răspunsul la aceste întrebări a fost: „Din cauza lor nu le aveţi pe toate acestea“, după care i-a scos afară din clasă. Doina Cornea, pentru că cea mai bună prietenă a ei era elevă evreică, din solidaritate, a ieşit afară, înfruntându-l pe profesor. A avut un anumit fond sufletesc cu care s-a născut şi care a predispus-o la aşa ceva.  
 

Doina Cornea şi familia. 
 
Apoi, i-a dat putere să reziste şi familia, şi spune de foarte multe ori lucrul acesta în interviul pe care i l-am luat. Fiica care era în Franţa şi care a transmis în permanenţă informaţii despre ea presei din Occident şi mediilor diplomatice. Fiica ei a fost responsabilă pentru acel val de solidarizare cu Doina Cornea din Occident. De asemenea, a sprijinit-o foarte mult fiul ei, Leontin Horaţiu Iuhas. Ea chiar spune că fără fiul ei n-ar fi putut continua acea extraordinară luptă, greu de înţeles pentru România anilor '80, de opozant anticomunist. Leontin i-a fost alături în permanenţă fără să-i ceară niciodată să renunţe. A susţinut-o.  
 
Apoi cred că a contat foarte mult latura asta spirituală a Doinei Cornea, prin care ea încerca şi a reuşit să neglijeze diverse componente ale vieţii, cărora noi, azi, le dăm o foarte mare importanţă: situaţia materială, elemente care ţin de confort. Ea, în primul rând era dornică să-şi afirme convingerile şi ideile cu orice preţ, cu preţul sacrificării confortului, a situaţiei materiale, inclusiv al vieţii.
 

De ce consideraţi că Doina Cornea nu a fost o disidentă a regimului comunist?

 
Eu am încercat să situez biografia Doinei Cornea în problematica disidenţei şi opoziţiei anti-comuniste din România şi am considerat că Doina Cornea nu poate fi pusă alături de disidenţi precum Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu sau chiar Mihai Botez, care n-au dorit înlăturarea regimului comunist, ci doar reformarea lui în limitele a ce experimenta Uniunea Sovietică în vremea respectivă – „Perestroika“ şi „Glasnost“ sub Mihail Gorbaciov. Chiar şi alţi disidenţi români din anii '70-'80, proveniţi din zona societăţii civile n-au mers până într-acolo să pună problema trecerii la societatea de tip democrat occidental. Doina Cornea este probabil un caz aproape unic de român care a ajuns în acel punct în care a supus comunismul unei negaţii complete, atât sub aspect ideologic, cât şi în ceea ce priveşte comunismul ca practică a puterii, formulând explicit nevoia trecerii României la un sistem politic-economic-constituţional democratic.

Doina Cornea se individualizează prin radicalismul mesajului ei, în care pune problema existenţei comunismului, a regimului comunist şi în mod explicit pune problema trecerii României spre economia capitalistă, spre un regim democratic, ceea ce nu se poate spune că s-a întâmplat în cazul celei mai mari părţi a disidenţilor din România. Ea n-a urmărit reformarea comunismului, ajungerea la un comunism cu faţă umană, ci căderea comunismului.
 

Fotografie realizată de dispozitivul de filaj al Securităţii. Din 1982, după ce a trimis prima scrisoare la Europa Liberă, Doina Cornea a fost constant urmărită de Securitate. FOTO: Arhiva CNSAS
 
 
 
I-a dat putere să reziste şi familia, şi spune de foarte multe ori lucrul acesta în interviul pe care i l-am luat. Fiica ei care era în Franţa a fost responsabilă pentru acel val de solidarizare cu Doina Cornea din Occident. De asemenea, a sprijinit-o foarte mult fiul ei, Leontin Horaţiu Iuhas.
 
Cornel Jurju, istoric
 
 

„A fost ţinută, câţiva ani după '90, într-un regim de teroare“

 
 
Ce v-a povestit Doina Cornea despre activitatea ei după 1990?
 
E foarte importantă şi activitatea ei după Revoluţie. A fost inclusă în Frontul Salvării Naţionale (FSN) de către Iliescu şi povesteşte despre primele şedinţe la care a participat. Doina Cornea şi-a dat seama foarte repede că Ion Iliescu şi FSN nu vor să reformeze cu adevărat sistemul politic şi economia României în sensul unei democraţii de tip occidental, ci că mai degrabă vor sa rămână în zona de influenţă sovietică şi să promoveze reforme cu caracter limitat inspirate de „Perestroika“ lui Gorbaciov. Ce i-a atras foarte mult atenţia la cele trei şedinţe ale FSN la care a participat la sfârşitul lui decembrie 1989 - începutul lui ianuarie 1990, a fost că acestea se desfăşurau după următorul tipar: Ion Iliescu, care era preşedintele FSN, era chemat la telefon lipsea o perioadă destul de mare de timp, câteva zeci de minute, după care se întorcea la reuniune şi le transmitea celor de acolo că a vorbit cu Mihail Gorbaciov, care le dă următoarele sfaturi şi îndrumări destinate conducerii României din acea perioadă. Observând toate aceste lucruri, Doina Cornea şi-a dat seama cu cine are de-a face, care e orientarea şi care sunt intenţiile reale ale lui Ion Iliescu şi ale FSN-ului şi în jurul datei de 20 ianuarie a părăsit FSN-ul.
 

Doina Cornea, Ariadna Combes (fiica), Leontin Horatiu Iuhas (fiul), împreună cu regele Baudouin al Belgiei (Bruxelles, martie 1991)
 
 

Ce s-a întâmplat după acest moment?

 
Doina Cornea a revenit într-o situaţie similară cu cea de dinainte de decembrie '89 în care corespondenţa era urmărită de către regimul FSN-ist sau cel puţin ea aşa bănuieşte. Primea telefoane de ameninţare, scrisori de ameninţare. Câţiva ani după '90 ea a fost ţinută într-un regim de teroare de către noul regim. Calomniile din partea unei părţi a mass-mediei au curs la adresa ei, cum ar fi „Adevărul de Cluj“, „Adevărul“ şi mai ales „România Mare“, ziarul lui Vadim Tudor. Activitatea ei a devenit, în consecinţă, una de opoziţie şi de critică făţişă şi intransigentă la adresa lui Ion Iliescu şi a FSN-ului. Acest mesaj ea l-a promovat atât în interiorul României, în zona mass-mediei în care a putut accesa, dar şi în deosebit de extinsa activitate internaţională pe care a susţinut-o la începutul anilor '90, perioadă în care a fost invitată la mai multe manifestări civice, reuniuni politice în Franţa, Belgia, Germania, Norvegia şi SUA. De fiecare dată, a avut posibilitatea de a-şi comunica opiniile critice la adresa lui Ion Iliescu şi a regimului din România. Aceste presiuni s-au diminuat după 1994 şi mai ales după 1997 , când în sfârşit s-a produs alternanţa la putere în România.
 
Toate aceste mesaje pe care ea le transmite după 1989, toată critica pe care o formulează la adresa regimului Iliescu erau plasate sub semnul nevoii de democratizare a României şi ea considera că testul real al democratizării României era pe de-o parte, alternanţa la putere, anume în urma unor alegeri democrate puterea să fie preluată de forţele de opoziţie. Pe de altă parte, Doina Cornea fiind  o monarhistă convinsă, credea că revenirea României la forma de guvernământ a monarhiei Constituţionale şi revenirea pe tronul României a Regelui Mihai va consolida parcursul democratic al României şi integrarea în structurile euro-atlantice. 
 
A fost o perioadă în care ea a avut întâlniri foarte importante –  a fost primit de preşedintele Franţei, Francois Mitterrand, de regele Belgiei, de Margaret Thatcher, a participat la mai multe reuniuni ale Consiliului Europei, Doina Cornea fiind reprezentantul cel mai important al societăţii civile româneşti. Eu spun că pentru primii doi ani după 1990, Doina Cornea a avut întâlniri cu personalităţi politice de prim nivel ale Europei mai numeroase şi mai importante decât Ion Iliescu, care a trebuit să îndure o situaţie de evidentă marginalizare mai ales după mineriadele de după 1990 şi apoi de după 1991.  
 
 
Doina Cornea şi-a dat seama foarte repede că Ion Iliescu şi FSN nu vor să reformeze cu adevărat sistemul politic şi economia României în sensul unei democraţii de tip occidental, ci că mai degrabă ei vor sa rămână în zona de influenţă sovietică şi să promoveze reforme cu caracter limitat inspirate de Perestroika lui Gorbaciov.
 
Cornel Jurju, istoric
 
Ce v-a impresionat cel mai tare din ceea ce v-a povestit Doina Cornea?
 
Au fost o sumedenie de evenimente, de exemplu, la începutul anilor  50, pe când era profesoară de Franceză în Zalău, a fost trimisă în satul Ciumărna, judeţul Sălaj, pentru a le vorbi sătenilor despre binefacerile colectivizării, pentru a le spune că nu există Dumenzeu. Ea trebuia să facă propagandă ateistă. Ajunsă în sat, era duminică, a fost întâmpinată de activistul de partid din localitate, care i-a spus că oamenii sunt la biserică. S-a oferit să meargă să-i adune. Ea a preferat să meargă la biserică, o construcţie veche, din lemn, cum sunt cele din Maramureş, şi a observat că acoperişul este deteriorat. Atunci i-a întrebat pe săteni de ce nu-l repară. Atunci ea a scos din portmoneu chenzina pe care o primise şi a donat-o sătenilor pentru a-şi repara biserica.
 
Cred că cel mai important lucrul în această carieră de opozant anticomunist al Doinei Cornea nu a fost determinată atât de motive materiale sau care ţineau de confortul personal al ei, al familiei, al rudelor. Doina Cornea a negat regimul comunist de pe poziţii filosofico-spirituale. Ei i se părea că regimul comunist în primul rând distruge naţiunea română din punct de vedere spiritual şi atunci toată acţiunea ei s-a dorit a se transforma într-o şansă de reabilitare, de  reînsănătoşire spirituală morală a poporului român. Ea nu a fost un opozant, acuma vulgarizez, din motive de stomac, ci a fost un opozant din motive spirituale. 
 
 
Doina Cornea, Corneliu Coposu, Flavia Coposu şi Simina Mezincescu.
 
 
Cum vedea Doina Cornea pasivitatea românilor faţă de regimul comunist, România fiind practic una dintre ultimele ţări care au părăsit blocul sovietic?
 
 Explicaţiile ei sunt destul de elaborate. Pe de o partea, ea considera că regimul comunist din România era mai opresiv decât altele din regiune, apoi era de părere că PCR era foarte slab intelectualizat, asta încă din anii 30-40 şi, în consecinţă în fruntea partidului au ajuns persoane foarte limitate, cu un oarecare primitivism, care au generat această forma de regim politic extraordinar de opresiv, plus că nu se produceau fisuri la nivelul vârfului regimului care să permită apoi manifestări mai ample. Ea nu ezită să taxeze o anumită delăsare, o anumită resemnare a românului, o anumită îndoială că dacă o singură persoană face ceva nu se întâmplă nimic. Considera că românii sunt resemnaţi, că erau afectaţi de un plus de laşitate care făcea mai puţin propice o atmosferă pentru opoziţie, pentru rezistenţă.
 
Ea vedea principala cauză în agresivitatea şi brutalitatea regimului comunist mai ales din anii 40-50, care a condus la eliminarea fizică şi morală a elitei, a intelectualităţii româneşti, adică persoanele şi personalităţile în jurul cărora se putea dezvolta o acţiune inclusiv intelectuală mai consistentă de opoziţie la adresa regimului comunist. 
 
Ce părere are Doina Cornea despre intelectualitatea românească? 
 
Ea se referă mai ales la intelectualitatea dinainte de 1990. Era de părere că intelectualitatea românească importantă formată până la instaurarea comunismului a fost eliminată fizic, a fost marginalizată, vocea ei în cultură, în universităţi, în societate, a fost, practic, eliminată. Atunci, în sistemul de învăţământ, mai ales în cel universitar, această generaţie importantă de intelectuali a fost înlocuită cu intelectuali făcuţi peste noapte, cu persoane obediente faţă de Partidul Comunist, faţă de regim care mai departe s-au comportat în consecinţă, au scris pe placul regimului, s-au transformat, evident nu toţi, în propagandişti ai regimului. Era de părere că marea parte a intelectualităţii din comunism, anii 60, 70, 80, provenea dintr-un păcat originar:  acest compromis pe care ei l-au făcut cu regimul, cu sistemul, adică o categorie întreagă de dascăli, de intelectuali, care în mod normal nu ar fi putut obţine anumite poziţii, au fost recompensaţi de regim cu anumite funcţii importante, iar în schimb, ei au oferit obedienţă regimului şi o loialitate ce nu poate fi fundamentată moral, cultural, axiologic.
 
CV
 
Numele: Cornel Jurju
 
Data şi locul naşterii: 25 ianuarie1974, Cluj-Napoca
Studiile şi cariera: Absolvent Facultatea de Istorie Filosofie, secţia Istorie (1997), Universitatea Babeş-Bolyai.
Absolvent masterat istorie orală (1998).
Membru în Colegiul de Redacţie al Anuarului Institutului de istorie Orală (1998-2002).
Câteva studii şi cărţi publicate:
„Rezistenţa anticomunistă în regiunea Huedin. Grupul Capota Dejeu“, în Anuarul Institutului de Istorie Orala din Cluj.
„Rezistenţa armată anticomunistă în zona Huedinului. Grupul Şuşman“, în Anuarul Institutului de Istorie Orala din Cluj.
„Mitul venirii americanilor. Studiu de caz: rezistenţa anticomunistă de la Huedin“, în Anuarul Institutului de Istorie Orala din Cluj.
„Ziua abisală – 30 decembrie 1947. De la România regală la republica «paradisiac㻓, în volumul colectiv „Regele, comuniştii şi Coroana. Adevărata istorie a abdicării lui Mihai I“, Editura Polirom, Iaşi, 2017, (în curs de apariţie).
„Tovarăşii împotriva Coroanei. Ideologie şi propagandă în România comunistă“, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2015
Starea civilă: Căsătorit, un copil
Locuieşte: în Cluj-Napoca
 

Doina Cornea 
 

Biografie Doina Cornea

 
S-a născut la Braşov în 30 mai 1929. Părinţii (Iacob şi Maria) aparţineau nivelului mediu al societăţii transilvane interbelice, fiind de confesiune greco-catolică. În 1948 a devenit studentă în Cluj, la Facultatea de Litere, secţia franceză-italiană.
 
A absolvit facultatea în 1952, devenind (în acelaşi an) profesoară de franceză la o şcoală din oraşul Zalău. Aici s-a căsătorit cu avocatul Cornel Leontin Iuhas cu care a avut doi copii: Ariadna (n. 1954) şi Leontin Horaţiu (1956)
Cu sprijinul profesorului Henri Jacquier în anul 1959 a devenit asistent la Catedra de Franceză a Universităţii din Cluj. Pentru că a refuzat să intre în U.T.M. şi mai târziu în P.C.R. cariera universitară i-a fost blocată la gradul de asistent  până la pensionarea abuzivă din anul 1983.

A devenit oficial opozant al regimului comunist în august 1982. Atunci postul Radio Europa Liberă îi publica primul text critic la adresa realităţilor din România comunistă şi care era intitulat Scrisoare către cei ce n-au încetat să gândească. Până în decembrie 1989, Radio Europa Liberă şi alte importante ziare occidentale aveau să publice/difuzeze în jur de 30 de texte ale Doinei Cornea în care era criticat regimul comunist şi Nicolae Ceauşescu.

Împreună cu fiul său a participat la revoluţia din Cluj cu începere din 21 decembrie 1989. În 22 decembrie, fără a fi consultată, a fost inclusă în Consiliul Frontului Salvării Naţionale. După demisia din F.S.N. şi până după jumătatea anilor 90, activitatea internă şi internaţională a Doinei Cornea a avut ca principal obiectiv democratizarea reală a României, prin realizarea alternanţei la putere. În plan intern a devenit membru fondator al G.D.S. şi al Alianţei Civice. 
 
Citeşte şi
 
 
 
 

Doina Cornea cu părinţii (Iacob şi Maria Cornea); cândva la jumătatea anilor ’30 în apropierea Cazinoului din Constanţa. FOTOGRAFII: Arhiva personală Doina Cornea

Imagini din aceeasi galerie
  • Doina Cornea cu părinţii (Iacob şi Maria Cornea); cândva la jumătatea anilor ’30 în apropierea Cazinoului din Constanţa. FOTOGRAFII: Arhiva personală Doina Cornea
  • Familia Cornea: Doina Cornea, Leontin Cornel Iuhas (soțul) și copiii - anii 50. FOTOGRAFII: Arhiva personală Doina Cornea 
  • Doin Cornea. 
  • Doin Cornea. 
  • Fotografie realizată de dispozitivul de filaj al Securității. Din 1982, după ce a trimis prima scrisoare la Europa Liberă, Doina Cornea a fost constant urmărită de Securitate. 
  • Doina Cornea împreună cu Leontin Iuhas (stânga) în zilele Revoluției din 1989 (Cluj).
  • Doina Cornea și doi dintre liderii CFSN, Silviu Brucan și Dumitru Mazilu (decembrie 1989 - ianuarie 1990). 
  • Doina Cornea și Majestatea Sa Regele Mihai al României duop 1989. 
  • Doina Cornea, Corneliu Coposu, Flavia Coposu şi Simina Mezincescu.
  • Doina Cornea, Ariadna Combes (fiica), Leontin Horatiu Iuhas (fiul), împreună cu regele Baudouin al Belgiei (Bruxelles, martie 1991) 
Distribuie imaginea
citeste totul despre: