De la nepăsare la ură. Clujenii care adună haine pentru copiii refugiaţilor din Siria. „Realitatea este mult mai gravă decât vedem noi la televizor“

De
la nepăsare la ură. Clujenii
care adună
haine pentru copiii refugiaţilor din Siria.
„Realitatea este mult mai gravă decât vedem noi la televizor“

Un copil refugiat e spălat de mama lui într-un lighean de plastic su privirile altor copii în tabăra de refugiaţi Debaga la periferia Erbilului Irak FOTO EPA / Jens Kalaene

Mai mulţi clujeni inimoşi s-au mobilizat şi au adunat haine groase pentru copiii refugiaţilor sirieni din Grecia. Iniţiativa aparţine Oanei Mîndruţ şi s-a lăsat nu cu sprijin cum ne-am fi aşteptat, dimpotrivă cu jigniri pe Facebook şi cu un limbaj ce lasă de dorit într-un oraş cu pretenţii precum Clujul. Sociologii justifică agresivitatea din postări prin argumente ce ţin şi de faptul că tăcerea nu mai e o valoare în vremurile noastre.

Oana Mîndruţ, preşedintele Asociaţiei Life Education for all, a iniţiat mai bine de două săptămâni o campanie umanitară gândită să ajute copii refugiaţilor sirieni din Grecia. A fost în vară în acele tabere, a ajutat cum a putut şi a păstrat legătura cu minunăţiile de copii pe care i-a întâlnit acolo. Iar recent a primit o veste cumplită: „Ne-au sunat să ne spună că au murit în tabăra de la Nea Kavala 18 copii. A fost un val de frig în urmă cu câteva săptămâni. Şi ne rugau dacă putem să le ducem aeroterme“, spune clujeanca.

„... că îşi vor spală copilaşii la găleată sau lighean şi că vor ajunge să trăiască din milă celor mai generoşi dintre noi“

Postarea ei de pe Facebook unde povesteşte ce a văzut în taberele refugiaţilor şi cum a empatizat cu copiii arată că privirile şi zâmbetul sunt, uneori, cel mai bun mod de a comunica:

„Hadia, Fadia, Lava, Roxan, Laveen, Loreen, Noor, Slava sunt doar câteva dintre fetiţele pe care am avut bucuria să le cunosc în tabăra de refugiaţi din Kalochori (Grecia) în această vara. Limba nu a fost o barieră pt că emoţia, zâmbetul, joacă şi îmbrăţişările au făcut să se întâmple nu doar comunicarea dintre noi dar şi o legătură de suflet care nu s-a rupt după 4 luni (o dată la câteva zile primesc de la ele un mesaj scurt-"Hello Oana, how are you? You good? when you comeback?" şi mi se chirceşte sufletul a neputinţă. A neputinţă de a face mai mult pt ele şi ceilalţi copii şi părinţi refugiaţi dintr-o ţară devastată de război, care şi-au pus la bătaie economiile de-o viaţă, au lăsat în urmă o parte din familiile lor, s-au expus cu disperare capriciilor marii şi au ajuns pe uscat doar cu nişte bani în buzunare. Nici în cel mai negru scenariu nu cred că s-au gândit că vor stă, mai bine de 1 an de zile în corturi pe câmp sau în hale dezafectate, că-şi vor improviza duşuri dintr-un furtun cu apă rece şi 2 paturi puse paravan, că vor împărţi cu încă 500 de oameni cele 4 duşuri şi 20 de ţoalele ecologice din tabăra, că vor mânca zilnic aceeaşi mâncare rece şi fără gust (o dată pe zi!) primită de la statul grec, că vor fi păziţi de armata, că vor fi trataţi cu milă şi, uneori, cu dispreţ şi chiar cu ură, că îşi vor spală copilaşii la găleată sau lighean şi că vor ajunge să trăiască din milă celor mai generoşi dintre noi“.

În mijlocul refugiaţilor, Oana ne-a povestit că a făcut ore de engleză cu copii şi s-au creat o legătură sufletească între ei.

„Mi se chirceşte sufletul doar când mă gândesc la aceşti copii şi la părinţii lor care au trecut prin 5 ani de război, traversarea marii într-o barcă de cauciuc suprapopulată şi 1 an de zile de umilinţe şi trăi la cort pe câmpuri sau hale dezafectate. Vine iarnă şi aceşti oameni vor îngheţa de frig în corturile lor! Ajutaţi-ne să-i ajutăm! Avem nevoie de aeroterme, îmbrăcăminte şi încălţăminte de iarnă, paturi pt a se înveli, căciuli, şosete groase....

Săptămânal primesc mesaje de la fetiţele cu care am lucrat şi cu care m-am jucat doar 2 săptămâni azi vara; dar ele nu au uitat şi deşi îmi doresc enorm să fac mai mult pt ele şi să le revăd prefer să-mi calc pe inima şi să le trimit acei bani pe care i-aş folosi pt deplasarea în Grecia. Ştiu, cu siguranţă, că există mulţi oameni buni dintre cei care vor citi această postare care-şi chiar permit să cumpere sau să doneze din hainele, încălţămintea sau jucăriile copiilor lor. Şi-mi place să cred că gena bunătăţii nu se activează doar de 2 ori pe an! odată la Paşti şi odată la Crăciun şi că cei care iubesc copiii, iubesc toţi copiii, indiferent de religie, stare socială sau culoarea pielii!“, nota clujeanca pe 6 noiembrie pe Facebook, pe pagina asociaţiei.

 


Cei care vor să doneze haine de iarnă sau vor să dea bani pentru campania „Dăruim căldura refugiaţilor sirieni!“ pot lăsa donaţiile lor la sediul Radio Impuls din Cluj de pe strada Octavian Goga, numărul 42, până pe 19 noiembrie, sau în spatele Magazinului Central de pe strada Ferdinand, cu rugămintea să treacă pe cutii că sunt pentru campania adresată copiilor refugiaţilor sirieni din Grecia.

Jigniri pe Facebook

Nu foarte mulţi au răspunsul rugăminţii Oanei şi au donat, în schimb mulţi au criticat campania iniţiată de ea adresând jigniri şi cuvinte de ocară. Unii dintre cei din urmă se întrebau de ce „demenţii“ din campanie nu îi ajută pe copii sărmani din România, alţii erau îi calificau „analfabeţi“ şi „violenţi“ pe refugiaţii sirieni, iar tot ce se poate oferi acum e un „glonţ“ acestor „musulmani“.

„M-am abţinut să le răspund oamenilor. Şi pe mine m-au jignit reacţiile lor. Ei nu înţeleg. Sunt manipulaţi de politicieni şi de presă. Cei care nu au fost să vadă care e situaţia, le e mult mai uşor să preia o informaţie care le vine bine lor. (...) Oamenii aceia stau la cort de un an de zile, taberele sunt militarizate, n-au voie să intre, să iasă. Sunt blocaţi acolo, trăiesc din mila celorlalţi, statul le oferă o masă pe zi. Am văzut-o cum arată. Nici eu n-aş mânca-o“, spune Oana Mîndruţ.

În opinia ei, diferenţa dintre copiii nevoiaşi din ţară şi copiii refugiaţilor e că aceia sunt apatrizi, n-au niciun fel de statut, părinţii lor nu pot să lucreze, nu are nimeni grijă de ei pe când în România există instituţii, adăposturi de noapte şi ONG-uri care pot da o mână de ajutor.

„Una dintre reacţiile pe care le aud: cum sunt aşa săraci când ei sunt îmbrăcaţi în haine de firmă. Sunt îmbrăcaţi în hainele pe care le primesc donaţii de la oameni. Aceia (n. r. ţările nordice, SUA, Noua Zeelandă, Spania) nu trimit orice“, completează Oana.

Însă, pe lângă vorbele de ocară din partea semenilor, concluzia Oanei legat de refugiaţi, după ce a făcut voluntariat pentru ei, este că nicio cameră de filmat sau vreo fotografie reuşesc să comprime destul suferinţa din sufletele acelor oameni care au pierdut totul şi al căror viitor este incert: „Mi-am dat seama că realitatea este mult mai gravă decât vedem noi la televizor“.

Românii nu au cultura tăcerii

Ca să explicăm tonul agresiv din postările de pe Facebook am apleat la un sociolog cu doctorat, totodată jurnalist. Marius Benţa consideră că acest gen de reacţii se înscriu într-un trend: oamenii preferă să preia opinii legitimate ale unor personaje din media sau din politică decât să ai propriile păreri. Potrivit acestuia, agresivitatea în mesaje şi postări pe reţelele sociale se explică şi prin faptul că în România se promovează verbalizarea, iar tăcerea e ceva ce nu-şi mai are rostul.

„Tăcerea nu mai e valorizată în lumea noastră. Nu mai e văzută ca o valoare“, afirmă Benţa.

 

Mai puteţi citi:

De ce văd musulmanii Europa ca pe tărâmul făgăduinţei. Turcolog clujean explică motivul pentru care UE are nevoie de refugiaţi

Românii au avut mereu o neîncredere faţă de străini, moştenire a secolelor sub stăpânire străină, iar acum manifestă aceeaşi reticenţă şi faţă de refugiaţi. Însă aceştia, explică Călin Felezeu, vicepreşedintele Institutului de Turcologie şi Studii Central-Asiatice din cadrul UBB, văd în Europa acel loc civilizat, unde le va fi bine. O percepţie asemănătoare au avut şi migratorii care au cucerit Roma, în urmă cu sute de ani, adaugă istoricul.

De ce are nevoie Europa de imigranţi. Infuzia de „sânge tânăr”, obligatorie pentru viitorul bătrânului continent: „Nu e un fenomen nociv, trebuie doar înţeles”

Miile de refugiaţi arabi care au luat calea Europei sunt „leacul” de întinerire a populaţiei de pe bătrânul continent. Concluzia îi aparţine istoricului clujean Ioan Bolovan, şeful Comisiei internaţionale de Demografie Istorică. Pe de altă parte, România, care suferă de „boala” a îmbătrânirii populaţiei ca şi alte state europene, pare a nu fi nici în viitorul apropiat ţinta imigranţilor, din cauza sărăciei şi a politicilor sociale proaste.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: