Dejeanul care a bătut doi polițiști a fost arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incidentul s-a petrecut în plină stradă, în fața barului.
Incidentul s-a petrecut în plină stradă, în fața barului.

Bărbatul care a bătut doi polițiști vineri dimineață, în plină stradă, în fața unui bar din Dej, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. El riscă o pedeapsă cu închisoarea de patru ani și jumătate.

Incidentul s-a petrecut vineri dimineață, în jurul orei 5. Conducerea unui bar de pe Aleea Tomis din Dej a cerut ajutor prin 112, anunțând că un bărbat aflat în stare de ebrietate refuză să părăsească localul.

La fața locului au sosit doi polițiști, care au reușit să-l scoată pe bărbat în plină stradă. Agresorul i-a îmbrâncit pe polițiști și l-a lovit pe unul dintre aceștia cu o sticlă în cap, polițistul fiind transportat de urgență la spital, cu traumatism cranio-cerebral.

Agresorul a fost reținut vineri și pe numele acestuia a fost deja emis mandat de arestare pentru 29 de zile, fiind acuzat de ultraj. "Dacă va fi găsit vinovat, dejeanul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la patru ani și jumătate", a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, Florin Toloargă.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite