Declaraţia stupefiantă a clujeanului care şi-a ucis fiul: „Mi-a zis că, dacă nu-l omor eu, se sinucide“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tatăl copilului, suspectul principal, a fost arestat. FOTO: Arhivă personală
Tatăl copilului, suspectul principal, a fost arestat. FOTO: Arhivă personală

Takacs Gyorgy (46 de ani) a declarat poliţiştilor că şi-a ucis fiul de 8 ani pentru că acesta i-ar fi cerut-o, spunându-i că, în caz contrar, se va sinucide pentru că nu ar fi vrut să locuiască cu mama lui.

Takacs Gyorgy, clujeanul care şi-ar fi ucis copilul de opt ani, a fost externat din spital şi se află în arest preventiv. Surse din rândul anchetatorilor au precizat pentru „Adevărul” care au fost primele declaraţii oficiale ale acestuia:

„A dat o declaraţie stufoasă în care a menţionat că fiul i-ar fi cerut să îl ucidă pentru că nu voia să stea cu mama şi i-ar fi zis că, dacă nu îl omoară el (n. red. - tatăl) o să se sinucidă”.

Părinţii băiatului treceau printr-un divorţ dificil, iar copilul se afla în custodie comună şi petrecea timp cu ambii părinţi.

Takacs Gyorgy a explicat poliţiştilor cum a fost cu tentativa de sinucidere: „A zis că l-a durut când s-a înţepat şi a renunţat”, au spus sursele citate. Potrivit poliţiştilor, acesta ar fi un indiciu că suspectul ar fi avut discernământ în momentul comiterii faptei.

Bărbatul şi-a tăiat venele şi s-a tăiat în zona coastelor, rănile nefiind fatale. După câteva zile de îngrijiri medicale la Terapie Intensivă, bărbatul şi-a revenit şi este în arest preventiv pentru 30 de zile.

Explicaţia psihologului 


 

Psihologul criminalist Gabriela Groza este de părere că declaraţia lui Takacs Gyorgy - conform căreia băiatul i-ar fi cerut să-l omoare, „poate să fie reală: „E posibil să fi spus asta la furie copilul. Dar aici e posibil ca agresorul însuşi să instige victima pe parcursul mai multor conversaţii. I-ar fi putut explica că pot fi împreună după moarte sau că unica soluţie de ieşire din impas ar fi moarte. În orice caz, faptul că i-ar fi cerut asta nu justifica faptă de omor. Nici din punct de vedere juridic şi nici psihologic, nicio persoană sănătoasă psihologic nu-şi omoară cipilul dacă acesta îi cere”. 

Potrivit psihologului, este posibil ca acesta să fi crezut că moartea este singura soluţie de a ieşi din impas.

Groza mai spune că nu e obligatoriu ca făptuitorul să fi comis înainte agresiuni fizice asupra copilului sau a soţiei. „E posibil ca acesta să fi crezut că moartea este singura soluţie de a ieşi din impas. Nu cred că profilul criminalului se potriveşte cu cel al unui agresor cu antecedente de violenţa domestică. Şi agresorul poate fi extrem de şocat, să fie într-o stare în care nu percepe realitatea aşa cum este”, a explicat psihologul.

Specialistul susţine că poate să fie sau nu răzbunare, dar, câtă vreme nu există declaraţiile lui, nu se poate şti cu siguranţă. „Poate fi şi situaţia în care unul dintre soţi nu acceptă despărţirea, iar faptul că şi-a pierdut familia şi nu are nimic altceva în viaţă de care să se lege, alţi membri ai familiei sau prieteni, poate ajunge în situaţia în care crede că a pierdut totul, astfel nu mai are nimic de pierdut. Se poate ajunge astfel la gesturi extrem pe un anumit fond mental”.

Cum a fost prins 

Takacs Gyorgy a fost găsit, marţi seară (28 iulie), în localitatea Filea de Jos, la circa şase kilometri de locul în care a abandonat, în dimineaţa aceleiaşi zile, maşina în care zăcea fiul său decedat. La operaţiunea de căutare au participat zeci de poliţişti şi jandarmi însoţiţi de câini special antrenaţj. Au fost folosite 15 maşini, dintre care şase de teren, bărbatul fiind reperat pe camerele de termoviziune de pe elicopter. „Aparatul de zbor a coborât deasupra unui lan de porumb şi a zburat la intimidare la 2 metri înălţime. Bărbatul s-a speriat şi a fugit. S-a dus spre sat şi a fost văzut de un sătean, care a alertat poliţia şi a fost prins. Era psihic distrus. Nu vorbea coerent. A primit îngrijiri pentru că a încercat să îşi taie venele şi a fost băgat rapid în maşină pentru a primi îngrijiri”, povesteşte un participant la prinderea bărbatului. 

A purtat copilul mort două zile pe bancheta din spate

Raportul Institutului de Medicină Legală concluzionează, conform unor surse apropiate anchetei, că după ce a fost ucis, copilul de opt ani a rămas de sâmbătă seara şi până marţi dimineaţa pe bancheta din spate a autoturismului deţinut de principalul suspect, tatăl acestuia. Deocamdată, anchetatorii nu au stabilit locul unde a fost comisă crima.  Takacs Gyorgy, tatăl copilului de 8 ani găsit mort în maşina acestuia, la începutul săptămânii, ar fi comis crima cu premeditare, consideră judecătorii de la Tribunalul Cluj. Anchetarea lui în libertate ar reprezenta, astfel, un pericol social important, motiv pentru care magistraţii au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Vă recomandăm să mai citiţi:

EXCLUSIV „Copilul a vrut să fie omorât de mine”. Declaraţiile şocante ale bărbatului suspectat că şi-a omorât băiatul

EXCLUSIV A umblat două zile cu cadavrul copilului în maşină. Tatăl, acuzat că a comis crima cu premeditare

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite