De ce uităm să zâmbim? 174 de motive să începem ziua râzând - proiectul unui fotograf care vrea să reamintească oamenilor că viaţa e frumoasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânără care a zâmbit camerei fotografului Cristian Manta FOTO: arhiva Cristian Manta
Tânără care a zâmbit camerei fotografului Cristian Manta FOTO: arhiva Cristian Manta

”Uităm să zâmbim mai des”, spune Cristian Manta, un fotograf cu un proiect inedit, pentru care nu cere bani, ci doar zâmbete. Şi-a pus în cap să le reamintească oamenilor de ce viaţa e frumoasă. ”Alegem să zâmbim ca să transformăm griul din jur în culoare. Cred că noi toţi facem România mai frumoasă prin atitudinea noastră de zi cu zi”, adaugă el.

”Sunt un fotograf, căsătorit cu cea mai frumoasă femeie, Daniela. Sunt din Bucureşti, dar locuiesc în Arad, am 31 de ani şi vreau să inspir oameni”, aşa se prezintă Cristian Manta. Spune că are multe motive să se trezească dimineaţa bine dispus. Nu doar 174, cum şi-a denumit proiectul la care lucrează - ”174 Motive de a zâmbi”. Crede că această cifră e ” doar un număr minimal” şi depinde doar de noi dacă ne începem ziua plângându-ne de milă sau gândind pozitiv.

”Sunt atât de multe motive! Câţi dintre noi au un pat unde îşi pot odihni capul, au ce pune pe masă şi mânca, câţi dintre noi ne bucurăm că cineva ne strânge în braţe şi ne spune că ne iubeşte - acea persoană poate mama, tata, copilul, soţul, soţia sau altă persoană iubită - , câţi dintre noi au haine bune pe care le pot îmbrăca? Nu mai zic de maşină, telefoane sau alte lucruri... Câţi dintre noi putem păşi, gândi, vedea... şi aici se pot enumera multe motive”, mărturiseşte fotograful.

Pe stradă, în autobuz, în parc a simţit apăsarea oamenilor, tristeţea din ochii lor. 

”Uităm să zâmbim mai des. Atunci m-am întrebat, oare noi, oamenii, am uitat că dincolo de toate provocările vieţii, de monotonia în care de multe ori ne învârtim, avem motive să zâmbim? Cineva trebuie să ne reamintească că viaţa nu înseamnă să priveşti zi de zi doar asfaltul gri, ci să începi să-ţi ridici ochii şi spre cer, să începi să te bucuri de lucrurile pe care le ai deja. Atunci m-am gândit să încep să opresc oameni pe stradă şi să-i întreb dacă au motive de a zâmbi, dacă fac asta des sau zâmbetul este ceva uitat în colţul ascuns al sufletului nostru”, povesteşte Cristian (foto mai sus, credit foto: arhiva personală) despre cum a început proiectul său.

oameni zambind foto

Colecţia de zâmbete

Iniţiativa sa constă în fotografii cu oameni pe care fotograful îi opreşte întâmplător pe stradă, le spune despre proiectul său şi îi întreabă care este motivul pentru care zâmbesc după care le cere voie să le facă o poză. Pozele le postează pe pagina de Facebook a proiectului şi plănuieşte anul acesta o expoziţie cu aceste chipuri zâmbitoare.

”Îmi doresc să fie cel mai mare proiect de zâmbete care a existat în Europa şi, în acelaşi timp, prin proiectul acesta vreau să trag un semnal de alarmă: viaţa este frumoasă şi trebuie neapărat, dacă credem că nu mai avem motive de a zâmbi, să le găsim în interiorul nostru, să ne facem linişte şi să ne numărăm motivele şi să ne schimbăm modul de a percepe viaţa. Vreau să ajung în fiecare oraş din România şi Europa, să adaug cât mai mulţi oameni în colecţia de zâmbete. 174 motive de a zâmbi să răsune cumva în inimile oamenilor transmiţând un mesaj: am motive de a zâmbi, hai să fac o diferenţă, hai să îmi încep ziua diferit!”, povesteşte fotograful.

Optimist convins, Cristian crede că percepţia despre viaţă a oamenilor se va schimba în momentul când vor înţelege că bucurie nu înseamnă doar bani, cel mai bun telefon, cel mai nou gadget, ci ”să poţi privi şi cerul, să respiri şi frumuseţea acestei lumi... şi să nu crezi că lumea este ofilită”.

Ce zic chipurile din colecţie

Oamenii fotografiaţi de Cristian i-au spus diverse motive.

”Ce mă face pe mine să zâmbesc? Tot ce e frumos! De la a vedea şi audia un spectacol de calitate, la o veste bună, şansa întâlnirii unor oameni minunaţi sau poate bucuria de a vedea doi bătrânei ţinându-se de mână, care îmi dovedesc de fiecare dată că iubirea este cel mai puternic sentiment uman, iar unde există iubire, există viaţă lungă şi frumoasă, precum şi multe zâmbete!
Dar aşa e, recunosc, sunt zile în care şi eu uit să o fac...
Sunt zile în care îmi pierd minţile în problemele vieţii şi simt că nu mă regăsesc aici şi niciunde, sunt zile în care disper şi îmi pierd speranţa în tot ceea ce credeam cândva realizabil, sunt zile în care privesc în gol şi sunt zile în care mă uit la stele, pentru că şi tristeţea face parte din viaţă, iar dacă n-am fi niciodată trişti, n-am învăţa să apreciem lucrurile frumoase şi n-am învăţa să fim recunoscători pentru tot ce avem!”, i-a mărturisit Tudor Bărbos (foto mai sus, credit: arhiva Cristian Manta), în Cluj, lui Cristian Manta.

oameni zambind foto

Un răspuns pe care nu l-a uitat este al unui bărbat abătut ce-şi ţinea în braţe copilul. ”M-am oprit în dreptul unui bărbat cam la 35 de ani care ţinea un copilaş de aproximativ un an în braţe. L-am întrebat dacă are motive să zâmbească şi dacă vrea să fie parte din proiect. Mi-a răspuns trist că nu are motive să zâmbească. I-am spus că nu poate zice asta, că are multe motive, iar unul dintre ele îl ţinea atunci în braţe”, spune fotograful.

În această primăvară speră să urce fotografiile şi pe site-ul proiectului, unde va fi o secţiune în care oamenii vor putea să-şi descarce sufletul, să lase o poveste de viaţă în care să spună cum au ales să nu mai fie victime în viaţă, ci învingători.

oameni zambind foto

Mai puteţi citi:

EXCLUSIV România şi cele 365 motive ca să îţi iubeşti ţara

Turism la firul ierbii. Asta are de gând să facă Călin Precup, un clujean, sociolog de profesie şi fotograf în timpul liber. Ideea sa se numeşte „Proiect 365 România“ şi timp de 365 de zile, împărţite „frăţeşte“, cum zice el, în doi ani, va vizita cu trenul, autobuzul sau pe jos 365 de destinaţii din ţară care sunt prea puţin ştiute. După ce le va afla poveştile le va pune într-un album, pe care vrea să-l ducă în şcoli.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite