De ce nu le mai pasă românilor de sancţiunile impuse de Guvern în pandemie. Psihologul Daniel David: „Pedeapsa şi-a pierdut rolul!”
0În ciuda sancţiunilor şi a lipsei de locuri în secţiile de ATI pentru infectaţii cu COVID-19, se pare că românilor nu le mai pasă de măsurile luate de Guvern. Psihologul Daniel David analizează modul în care a fost gestionată până acum pandemia de COVID-19 şi explică de ce „pedeapsa şi-a pierdut rolul de pedeapsă”.
Psihologul Daniel David, autorul „Psihologiei poporului român”, a explicat de ce măsurile din ce în ce mai restrictive luate de Guvern şi sancţiunile din ce în ce mai severe nu par să-i convingă pe români să le respecte.
Guvernul ar trebui să aibă în vedere şi sfatul psihologilor atunci când comunică măsurile luate; strategiile de comunicare trebuie să fie diferite în funcţie de localitate, vârsta, educaţia destinatarilor; mass-media să nu mai confunde divertismentul cu expertiza şi să aducă în zona de ştiinţă horoscopul/astrologia/magia albă; vedetele să se rezume la talentul lor şi nu la a da sfaturi medicale – sunt câteva dintre soluţiile recomandate de psihologul Daniel David, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai şi autorul volumului „Psihologia poporului român”, pentru ca măsurile luate de Guvern să fie respectate.
Adevărul: Guvernul a adoptat restricţii mai severe pentru ţinerea sub control a pandemiei de COVID-19, în aşteptarea alegerilor parlamentare. De ce nu au funcţionat măsurile luate diferenţiat în fiecare judeţ în funcţie de rata infectării?
Daniel David: Mulţi oameni nici nu ştiu unde să se uite ca să afle de deciziile autorităţilor locale. În structura noastră psihoculturală încă oamenii se uită la puterea centrală. Aşadar, între cele două variante – 1. măsuri diferite luate de autorităţile locale şi 2. măsură comună luată de autorităţile centrale – era şi varianta unor măsuri diferenţiate, bazate pe dovezi, promovate public de autorităţile centrale.
Din ultimul studiu pe care l-aţi publicat rezultă că o abordare diferenţiată în funcţie de profilul psihologic al judeţelor ar putea funcţiona. S-ar aplica şi la „terapia de şoc” de o lună încercată acum de autorităţi până la alegeri sau merge doar la o abordare pe termen mai lung?
Da, profilul psihocultural contează, dar nu singur! Determinismul comportamental în acest context este multifactorial. Aşadar, abordarea diferenţiată trebuie să ia în calcul mai mulţi factori. Acum era din nou nevoie de „terapia şoc”, deoarece am ajuns în situaţia de criză de sănătate publică. Nu ştiu dacă toate măsurile luate sunt însă bazate pe dovezi (vezi închiderea şcolilor la clasele 1-4). În plus, aşa cum am mai spus, aş avea în vedere în viitor şi varianta unor măsuri diferenţiate, bazate pe dovezi, promovate public de autorităţile centrale.
Psihologii trebuie consultaţi
Sunt două tipuri de elemente de care depinde gestionarea pandemiei – măsurile luate de guvern/autorităţi locale şi comportamentul oamenilor. Ce pot face Guvernul şi autorităţile pentru ca măsurile luate acum să fie mai eficiente?
Guvernul ar trebui să includă în nucleul central de decizie organizaţiile majore ale psihologilor. Specialiştii în medicină şi sănătate publică pot spune ce trebuie făcut şi au spus-o/o spun bine. Însă implementarea acestor lucruri în comportamentul individual ţine de alţi specialişti şi de alte discipline.
Legat de cea de-a doua categorie de elemente – comportamentul oamenilor - cum alegem ce să credem din multitudinea de informaţii contradictorii care ne sunt puse în faţă? Care e mecanismul prin care oamenii decid ce să creadă? Cine şi ce poate să facă pentru a-i responsabiliza?
Problema este una complexă. Am scris despre contaminarea psihologică aici. Sumarizând şi simplificând, ca să nu evit răspunsul, spun că în pasul 1. orice înţelegem este iniţial codat în mintea noastră ca fiind adevărat. În pasul 2, decidem dacă chiar este sau nu adevărat, prin alte mecanisme psihologice complexe, precum calitatea informaţiei, credibilitatea sursei informaţiei, integrarea informaţiei în arhitectura noastră cognitivă (ex. memoria autobiografică), gândire critică, emoţiile generate etc.; unele din aceste mecanisme sunt automate, altele conştiente.
Pasul 2 poate să fie blocat prin faptul nu eşti atent la informaţiile la care te expui, sunt prea multe informaţii la care te expui, eşti stresat sau obosit, nu ai abilităţile de analiză critică, nu ai toleranţă la frustrare/incertitudine, etc.; în acest fel tot ce auzi şi înţelegi se codează în mintea ta ca fiind adevărat!
„Ne bucurăm de talentul vedetelor, dar...”
Ce argumente se pot folosi pentru a-i convinge pe sceptici, pe cei care cred că pandemia e o mare conspiraţie?
Mass-media să nu mai confunde entertainment-ul cu expertiza şi să aducă în zona de ştiinţă horoscopul/astrologia/magia albă etc.; aşa formăm pseudoexperţi care se pricep la orice, promovează fake news şi teorii ale conspiraţiei, iar în situaţii de criză pentru omenire lucrul acesta ne costă. Mass-media şi autorităţile să promoveze şi ştiinţa într-un mod atractiv, nu doar prin solemnităţi plicticoase şi să promoveze modele comportamentale care funcţionează cu succes în pandemie.
Media este supra-saturată de opiniile unor ne-specialişti cu privire la Covid-19. Aveţi un mesaj pentru vedetele care se pronunţă pe tot felul de chestiuni medicale?
Mesajul meu pentru vedete este să servească şi să bucure oamenii prin talentul prin care au ajuns vedete. Să nu alunece în alt rol, că devine impostură! Oamenilor le-aş spune să apreciem şi să ne bucurăm de talentul vedetelor, dar medical si psihologic să facem ce spune medicul/psihologul, nu vedeta pop/rock (sau de alt tip).
Când este eficientă pedeapsa
Scandalul Cambridge Analytica a demonstrat că anumite mesaje pot fi targetate foarte bine către anumite categorii ale populaţei. Guvernul a demarat o campanie de informare cu privire la măsurile de siguranţă medicală. Nu pare să fii avut efect foarte mare. Credeţi că ar trebui targetată diferit populaţia?
Simplu spus, da, ar trebui strategii diferite pentru populaţii diferite! Dar nu în logica Cambridge Analytica, ci în logica de a te adresa diferit măcar populaţiilor vulnerabile, transparent şi cu respectarea eticii. Aş lua în calcul variabile, atât individuale cât şi cu referire la localitate, obligatoriu cele psihoculturale, condiţia medicală, vârstă şi educaţie (inclusiv nuanţate poate pe urban/rural).
Pedeapsa pare să fie singura soluţie care a funcţionat până acum pentru a-i face pe români să respecte măsurile de siguranţă. De ce nu s-ar continua cu această strategie?
Deoarece pedeapsa şi-a pierdut funcţia de pedeapsă! Psihologic vorbind, o pedeapsă este eficientă pe termen mediu/lung doar dacă: (1) este anticipată; (2) se administrează non-agresiv şi ferm; (3) în paralel întărim un comportament alternativ celui pe care îl pedepsim. Noi am fost nepregătiţi la trecerea de la starea de urgenţă la cea de alertă (a fost un moment de derută, iar constrângerile ulterioare nu au fost bine anticipate), au venit alegerile şi s-a pulverizat solidaritatea autorităţilor pentru implementarea de măsuri la nivel naţional, tonul devenind agresiv şi combativ, măsurile nemaifiind ferme, ci mereu discutabile, iar alternativele comportamentale nu au fost niciodată clar recomandate şi întărite în comunicarea publică.
Sfat pentru părinţi
Părinţii sunt puşi zilele acestea într-o situaţie complicată: vor munci de acasă, iar copiii vor face şcoală de acasă. Sunt anumite sfaturi pe care puteţi să le daţi? Ar trebui Guvernul să reconsidere închiderea totală a şcolilor (cu exceţia creşelor)? Există anumite voci care susţin că măsurile de închidere temproară a şcolilor (care i-ar lipsii pe elevi de interacţiunea socială şi cea cu profesorii) ar compromite întregi generaţii, mai ales în cazul elevilor aflaţi în perioada de formare. Există studii care pot conforma/infirma acest lucru?
Da, le reamintesc să acceseze şi să folosească Ghidurile practice pentru stilul de viaţă în pandemie, focalizat pe reglare emoţională şi pe reglare comportamentală . În plus, să nu creadă că dacă sunt acasă totul va fi mai simplu. Dimpotrivă! Comportamentele de părinte şi cel de angajat vor interfera, deoarece apar în acelaşi context, iar asta va genera stres! Într-adevăr, în condiţii de non-pandemie, adesea comportamentul de părinte şi cel de angajat erau alternative, în contexte diferite, astfel că putea fi bine reglate. Acasă, în condiţii de pandemie, acestea apar în acelaşi context şi uneori sunt solicitate în paralel, generând conflict şi stres. Este nevoie de un orar clar, care să separe contextual cele două tipuri de comportamente.
Este greu de spus în baza studiilor de acum ce efecte vor fi asupra generaţiilor viitoare, prin învăţământul online. Eu nu văd încă un risc în acest sens, decât în cazul claselor 1-4, care nu au apucat încă să beneficieze major de rolul profesorului ca mediator al actului de cunoaştere. Pentru ceilalţi poate să fie o perioadă de tranziţie, iar pentru sistemul educaţional o oportunitate de a se moderniza, prin digitalizare şi o nouă pedagogie.
Ce-i face pe români să respecte măsurile de securitate medicală
Concluziile studiului UBB (PCCF/UEFISCDI - vezi mai jos detalii) arată că autonomia şi concentrarea puterii crescute înseamnă respectarea interdicţiilor de deplasare, deci mobilitate redusă. Putem considera că aceeaşi relaţie ar exista şi faţă de alte măsuri de siguranţă medicală care ar ţine sub control pandemia (purtarea măştii, evitarea deplasărilor inutile, igiena mâinilor)?
Nu ştim exact, că nu am făcut această analiză. Dar, într-o ipoteză educată, cred că da, chiar dacă probabil nu în aceeaşi măsură! Altfel spus, orice măsuri percepute de populaţie ca parte a pachetului impus de autorităţi ar putea fi influenţate de factorii psihoculturali menţionaţi. Trebuie ştiut că în zona indivizilor autonomi există o asumare mai mare a responsabilităţii pentru propria sănătate. În plus, dacă măsurile anti-pandemie sunt clar şi credibil prezentate, pe baza unor cunoştinţe de psihologie, măsurile vor fi asimilate mai uşor în comportamentul individual. Ca un exemplu simplu, eu am spus că dincolo, de formulările generale, măsurile trebuiau formulate şi după nişte principii psihologice, spre exemplu mai implementaţional (Dacă/Atunci). Asta măcar în zona populaţiilor vulnerabile. Simplu şi direct spus, formularea „Spală-te pe mâini” nu are aceeaşi penetrare comportamentală la nivel de individ ca una care spune „Dacă intri în casă, Atunci spală-te pe mâini”; dar acestea sunt cunoştinţe de psihologie şi de influenţare a comportamentului, lucru poate mai puţin relevant în acest context al pandemiei...
O astfel de abordare diferenţiată, despre care vorbeşte studiul UBB, ţine de Guvern sau pot fi luate măsuri la nivel local? Să zicem că avem două localităţi A - cu grad mare de autonomie şi concentrare a puternii şi B - cu grad mic de autonomie şi de concentrare a puterii (deşi probabil, unde autonomia e mare, concetrarea puterii e mai mică). Concret, cum ar putea fi abordate diferit probleme precum : purtarea măştii, închiderea restaurantelor, închiderea şcolilor/grădiniţelor, restricţiile de mişcare?
Nu există date atât de specifice acum pentru România. Acum nivelul cel mai detaliat de analiză îl putem face la nivel de judeţ, iar datele sunt mai riguroase începând cu nivelul de regiune de dezvoltare. Nu este aici locul unor strategii diferenţiate, deoarece asta înseamnă analiză psihologică complexă. Dar aş spune că acolo unde concentrarea puterii şi/sau autonomia sunt mai reduse, trebuie acţiuni suplimentare energice, dincolo de reglementările comune asumate de autoritatea centrală (ex. educaţie pentru pandemie; acţiuni de conştientizare în populaţiile vulnerabile; prezenţa autorităţii pe teren la modul vizibil, etc.).
De ce au eşuat ţări de la care România ia exemplu
Cum se explică faptul că ţări cu grad crescut de autonomie - Franţa, Germania, SUA - înregistrează creşteri ale ratei de infectare? Pe de altă parte, în ţări colectiviste precum Grecia, situaţia pare mai bună.
Ţările colectiviste au adesea o concentrarea mare a puterii sociale, care ştim acum că contează în impunerea unor măsuri de reducere a mobilităţii sociale (cel puţin în studiul nostru din ţară). Grecia este, totuşi, o ţară cu concentrarea puterii sociale. Chiar dacă ai un nivel crescut de autonomie, dacă nu mai sunt restricţii nu prea ai motive să te restrângi comportamental; asta cred că s-a întâmplat în aproape toate ţările în care pandemia s-a re-înteţit.
Românii caută exemple de bune practici - în general când vine vorba de elemente privind civilizaţia, dezvoltarea, sistemul de sănătate - în ţări vestice precum Germania, SUA, Franţa etc. Vedem că şi aceste ţări au dificultăţi cu COVI-19. Aţi identificat o ţară din lume în care autorităţile au acţionat corect şi au reuşit să ţină sub control pandemia? Care a fost abordarea câştigătoare? Putem să o replicăm la noi?
Greu de spus în acest moment. Strategiile au fost destul de diferite – chiar în relaţie cu lockdown-un (când/cum/cât/unde) - ceea ce este bine, ţinând cont că ţările au profiluri psihoculturale diferite. Eu spun că România s-a descurcat destul de bine! Argumentele mele sunt că (1) raportând numărul de teste la populaţie (per 1 000 000 de locuitori), România stătea zilele trecute destul de bine (până la 30 octombrie 2020 era aproape de Olanda şi peste Turcia sau Polonia); (2) iar indicele de infectare (1 septembrie 2020 - 31 octombrie 2020) nu ne aşeza în topurile internaţionale. Ne place nouă însă să maximizăm negativul şi să minimizăm pozitivul. Dar, raportat la resurse şi la instituţiile pe care le avem, cred că ne-am descurcat onorabil, până acum, fără ca asta să însemne că nu trebuie să fim atenţi la pericol şi să-l manageriem şi mai bine.
În ţările asiatice comuniste sau regimurile autoritare, impunerea măsurilor restrictive a avut o rată de acceptare foarte mare din partea populaţei. Cum fac Guvernele să fie respectate restricţiile în democraţiile consolidate, cu oameni autonomi?
Făcându-i pe „autonomi” parte a înţelegerii situaţiei şi a deciziilor naţionale – să simtă că vocea le este ascultată -, ceea ce va creşte încrederea oamenilor în autorităţi, iar asta îi va face foarte deschişi (că eficienţi deja sunt) în a le implementa în comportamentul individual.
Studiu UBB: profilul psihocultural în mobilitatea socială în pandemie
O echipă de cercetători ai Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), coordonată de prof. univ. dr. Daniel David, a analizat legătura dintre variabilele psihoculturale şi mobilitatea comunitară în perioada stării de urgenţă.
Studiul este o extensie în condiţia pandemiei COVID19 a proiectului PCCF/UEFISCDI, proiect în care se urmăreşte o analiză mai detaliată a profilului psihocultural al ţării prin hărţi psihologice la nivel de zone ale ţării (prestabilite geografic/administrativ-teritorial şi/sau derivate psihologic), pentru a le relaţiona apoi cu inegalităţile/polarizările economice (ex. indicatorul GINI) şi cu alţi indicatori PESH (Political/Economic/Social/Health).
Rezultatele obţinute în acest studiu arată că Autonomia (aici Colectivism mai scăzut) şi Concentrarea puterii sociale au fost cei mai buni predictori psihoculturali ai reducerii mobilităţii în condiţiile stării de urgenţă. Altfel spus, judeţele cu scoruri mai mari la Autonomie sau la Concentrarea puterii sociale şi-au redus mobilitatea socială conform constrângerilor stării de urgenţă. Variabilele-predictor psihoculturale au fost măsurate înaintea variabilelor criteriu legate de mobilitate. Dublat de conceptualizarea variabilelor psihoculturale ca elemente formative pentru psihologia individuală, acest lucru poate sugera o legătură cauzală, fără a se anula însă definitiv o posibilă relaţie corelaţională.
Autonomie şi concetrarea puterii sociale
Psihologic vorbind (vezi şi modelul psihologului olandez Hofstede), prin Autonomie înţelegem faptul că grupurile servesc mai ales interesele individuale şi se constituie pe baza valorilor comune, chiar şi între indivizi între care nu există relaţii anterioare (cele mai multe ţări vestice au un astfel de profil); alternativa este Colectivismul, unde interesele grupului sunt mai importante decât cele ale individului, iar grupurile se formează în logica mai generală a relaţiilor de familie (ex. familie/cunoştinţe/prieteni), România având unul din cele mai reprezentative scoruri de Colectivism din Uniunea Europeană. În cazul Concentrării puterii sociale, puţini conduc mulţi, iar distanţa psihosocială între cei care conduc şi cei conduşi este mare, România având unul din cele mai mari scoruri din Uniunea Europeană; alternativa este Distribuirea puterii sociale între indivizi din diverse zone, care se controlează reciproc, pentru a împiedica concentrarea puterii şi autoritarismul (cele mai multe ţări vestice au un astfel de profil).
„Aceste rezultate, gândite pragmatic şi nuanţat, ar putea avea şi unele implicaţii pentru reglementările naţionale şi locale în pandemie. Spre exemplu, acolo unde nici nivelul de Autonomie, nici cel de Concentrare a puterii sociale nu sunt foarte crescute, pentru aplicarea regulilor de reducere a mobilităţii sociale trebuie dezvoltate strategii foarte adaptate profilului psihocultural al judeţului/zonei (ex. 1. monitorizarea mai severă a implementării regulilor, 2. formularea psihologică implementaţională a regulilor (Dacă/Atunci), 3. campanii de conştientizare a pericolului şi a regulilor de urmat, atât generale, cât şi adaptate grupurilor vulnerabile etc.)”, afirmă coordonatorul studiului, prof. univ. dr. Daniel David.
Notă: Toate judeţele sunt în zona concentrării puterii sociale, cu unele nuanţe între ele, dar în această categorie de concentrare a puterii. Toate judeţele sunt în zona colectivismului, cu unele nuanţe între ele, dar în această categorie de colectivism. Pentru zonele albe nu a existat un eşantion suficient de mare, conform recomandărilor lui Hofstede et al. (2010); într-o ipoteză educată şi urmând practicile din domeniu, se poate presupune că scorurile sunt similare cu cele ale judeţelor învecinate.
Concentrarea/Distribuirea puterii sociale Colectivism/Autonomie (Individualism)
Notă: Zonele roşii arată zone cu niveluri ridicate de concentrarea ale celor două caracteristici psihoculturale, în raport cu valorile medii: Concentrarea puterii sociale şi Autonomie (hot spots); în cazul României, autonomia arată scoruri mai scăzute de colectivism. Zonele albastre indică o concentrare mare a Colectivismului (cold spots). Zonele gri sunt zone fără diferenţiere mare (medii).
Mai multe informaţii despre analiza realizată de cercetătorii UBB pot fi consultate AICI.
Se încarcă comentariile...
