De ce mânâncă românii foarte puţină carne de iepure. Genetician: „Nu poţi să faci nici hamburger, nici shaorma“
0Geneticianul Valentin Petrescu-Mag, „tatăl“ Uriaşului de Transilvania, una din primele trei rase autohtone de iepure, spune că, în România, crescătorii nu sunt susţinuţi semnificativ de stat, iar în supermarketuri marfa importată din străinătate ajunge să fie mai atractivă ca preţ.
„Zootehnia, în general, nu este susţinută prin bugetul de stat, iar iepurii nu sunt subvenţionaţi deloc! Aşa se explică“, spune geneticianul Valentin Petrescu-Mag despre faptul că românii nu se prea omoară să mănânce iepure.
Asta deşi nutriţioniştii ne sfătuiesc să consumăm iepure pentru aportul de fosfor, seleniu, zinc şi fier. Nutriţionistul-dietetician Iulia Hădărean de la Centrul Medical Asteco din Cluj-Napoca spune că este indicat să alegem carnea albă în detrimentul celei roşii din cauza că ingestia frecventă de carne roşie şi carne procesată a fost corelată cu un risc crescut pentru boli cardiovasculare, diabet şi cancer de colon.
„Se recomandă să limităm consumul de carne roşie la nu mai des de două ori pe săptămână, corect preparată şi să optăm mai frecvent pentru carnea albă, în special cea de pui, peşte, curcan sau iepure. Se recomandă consumul de carne de iepure în special pentru că aduce un aport moderat de calorii - 197kcal la 100 de grame de carne -, fiind o sursa bogată de proteine cu valoarea biologică înaltă - 29 de grame proteine/100 de grame carne - şi furnizează un raport bun între Omega 3 şi Omega 6 de aproximativ 1:4“, declară Iulia Hădărean pentru „Adevărul“.
Şi ea împărtăşeşte opinia geneticianului legat de motivele pentru care românii nu consumă carne de iepure.
Valentin Petrescu-Mag explică, într-un interviu pentru ”Adevărul”, detaliile din munca de crearea a unei rase, cum ştiu străinii aprecia bogăţia genetică a unor rase de animale, dar şi de ce, în opinia sa, românii preferă carnea de porc şi pui în dauna celei de iepure.
Adevărul: Ce înseamnă să creezi o rasă?
Valentin Petrescu-Mag: Înseamnă să o gândeşti, să o proiectezi, apoi după ce obţii prototipul dorit trebuie să ajungi la un nucleu consistent de indivizi, adică să îi înmulţeşti ca să ai de unde alege animalele cu caracterele dorite şi să semene între ele. Apoi trebuie să o consolidezi, adică să te asiguri că urmaşii lor şi urmaşii urmaşilor lor nu diferă semnificativ de animalul proiectat. După ce ai o populaţie mare şi uniformă începi demersurile de recunoaştere, îi expui în diferite târguri şi expoziţii ca lumea să îi cunoască şi să îi aprecieze.
Sunt necesare studii care să cuantifice cât de productivă este rasa, ce calităţi are, cum stă la producţia de carne, cât la sută se pierde după sacrificare - aceia sunt bani aruncaţi -, cât de bune mame sunt femelele din acea rasă, câţi pui pot alăpta în condiţii optime, câţi poţi creşte şi câţi ajung la înţărcare, apoi puii cât cresc de repede, care e sporul mediu zilnic, cât sunt de rezistenţi, cât de des se îmbolnăvesc, ca apoi să poţi compara toate acestea cu performanţele altei rase.
În cazul unor rase pur ornamentale - nu e cazul la noi - în loc de productivitate se urmăresc aspecte de estetică, de culoare, de fineţe sau lungime a blănii etc. Dar rasele strict ornamentale nu prea dăinuiesc peste vremuri.
De ce?
De exemplu, la suine, rasa Mangaliţa era gata să fie abandonată. În România aproape dispăruse, noroc ca au conservat-o ungurii peste decenii şi iată acum cât este de căutată, cât este de valoroasă prin rusticitatea ei. Deşi nu e foarte productivă, are nişte calităţi aparte.
De ce unii - mă refer la crescătorii din Ungaria - au o tradiţie în creşterea iepurilor şi noi, românii, nu avem?
Crescătorii nu sunt susţinuţi semnificativ de la bugetul de stat, iar în aceste condiţii producătorul român nu poate să fie competitiv pe piaţa europeană. Chiar şi în supermarketurile din România, marfa importată din străinătate ajunge să fie mai atractivă ca preţ decât cea de aici care nu trebuie transportată sute de kilometri. Nu suntem competitivi. Zootehnia, în general, nu este susţinută prin bugetul de stat, iar iepurii nu sunt subvenţionaţi deloc! Aşa se explică.
O a doua explicaţie: românul este destul de conservator din fire. Dacă nu se mănâncă mult iepure, atunci nici nu se produce. Iar dacă întrebi pe cineva la întâmplare dacă ar vrea să mănânce iepure, o mare parte ar fi încântaţi. Însă preţul mare, faptul că suntem prea ocupaţi şi inerţia de a continua să mâncăm porc şi pasăre ne ţin departe de consumul de iepure.
Acesta să fie singurul motiv pentru care românii nu consumă iepure?
În România nu avem tradiţie în consumul cărnii de iepure, deşi se ştie clar cât este de sănătoasă, nu există dubii privind informarea cetăţeanului. Mai degrabă, zic eu, din comoditate, românul preferă porc sau pui pentru că este uşor să faci un sandviş cu porc sau pui. Iepurele se consumă la masă, cu farfuria în faţă, nu poţi să-l faci nici hamburger, nici şaorma. Astea ţin de disciplina mâncatului. Francezul are tabieturile sale, stă la masă cu familia şi îşi savurează fiecare masă. Noi avem alte tabieturi: luăm mâncarea la mână şi am fugit la serviciu, înfulecând din mers. Iepurele nu se poate mânca aşa.
Mai puteţi citi:
România are oficial, de puţin timp, trei rase de iepuri autohtone create la Cluj şi dezvoltate la crescători din toată ţara. Cei trei urecheaţi se numesc Uriaşul de Transilvania, Iepurele de Cluj şi Iepurele Secuiesc. Primul are deja titluri de campion european, iar ceilalţi de campioni naţionali.
Geneticianul clujean Valentin Petrescu-Mag (33 de ani) a participat, în urmă cu o lună, la Campionatele Europene de Animale Mici şi Mijlocii din Leipzig (Germania), unde patru exemplare din nou creata rasă „Uriaş de Transilvania“ au primit titlul de campion. Aceasta este prima recunoaştere a valorii şi potenţialului pe care îl are această primă rasă românească de iepure.
Se încarcă comentariile...
