De ce analizele efectuate la Urgenţe în cazul tânărului implicat într-un accident mortal au ieşit diferit faţă de cele de la IML: explicaţia unui medic

De ce analizele efectuate la Urgenţe în cazul tânărului implicat într-un accident mortal au ieşit diferit faţă de cele de la IML: explicaţia unui medic

Accidentul în care şi-a pierdut viaţa o tânără, iar iubitul ei a rămas infirm, a avut loc pe 21 ianuarie

Adela Golea, director medical al Spitalului Clinic Judeţean Cluj, a explicat motivele pentru care rezultatele analizelor tânărului acuzat iniţial că ar fi urcat drogat la volan nu au fost identice la Unitatea Primire Urgenţe cu cele de la Institutul de Medicină Legală.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ştefan Cârjă, tânărul care se afla la volanul Mercedesului distrus într-un accident soldat cu decesul iubitei sale, Gabriela Rîpan, pe 21 ianuarie, nu a consumat droguri. Rezultatele analizelor de la Institutul de Medicină Legală sunt negative, spre deosebire de cele de la Unitatea de Primire Urgenţe Cluj, care au indicat faptul că şoferul ar fi consumat substanţe psihoactive.
 
„Noi avem la Unitatea Primire Urgenţe un aparat de triaj care arată dacă este posibil să ai în organism anumite substanţe. Aparatul ne atrage doar atenţia că „ar putea fi ceva”, pe grupuri de substanţe, nu în detaliu. Însă există şi substanţe care dau reacţii încrucişate. Aparatul nostru de triaj este pentru dozare calitativă, nu şi cantitativă. Mai departe, analizele, dozarea cantitativă, se fac la Institutul de Medicină Legală. Noi nu avem cum să comparăm rezultatele noastre cu ale lor, nu intră în atribuţiile noastre”, a declarat pentru „Adevărul” Adela Golea.
 
Aceasta spune că, în astfel de cazuri, uneori până şi alimentele consumate pot să provoace anumite reacţii în organism, iar asta se poate traduce prin rezultate care să indice posibilitatea ca persoana respectivă să fi apelat la substanţe psihoactive.
 
„Există şi substanţe care dau reacţii încrucişate, iar ca să dau un exemplu, o dată am avut o problemă dată inclusiv de faptul că cineva consumase salvie. În cazul băiatului, e posibil şi să fi mâncat ceva înainte, iar aparatul să indice apoi că ar fi putut consuma substanţe psihoactive. Noi facem analize strict pe partea medicală, iar medicina nu e matematică”, a conchis directorul medical.
 
Citeşte şi
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: