Dăscăliţele care s-au întors din SUA să schimbe învăţământul din România. „Mi-e teamă de ce se întâmplă cu un copil din clasa mea în sistemul de stat“
0Mery Blaga, Oana Rădulescu şi Anca Rusu, învăţătoare la bază, s-au întors acasă, la Cluj-Napoca, după ce au trăit peste zece ani în America. Au venit cu gândul să facă lucrurile să meargă şi în educaţia din România. S-au apucat de treabă, iar acum cele trei predau la o şcoală internaţională acreditată Cambridge.
Iubesc copiii la nebunie, au terminat un liceu pedagogic şi, din dorinţa de a vedea lumea şi de a-şi croi un viitor, au plecat în Statele Unite ale Americii (SUA). Mery Blaga (39 de ani), Oana Rădulescu (38 de ani) şi Anca Rusu (38 de ani) fac parte dintre acei oameni care se încăpăţânează să creadă că lucrurile pot fi altfel şi la noi în ţară şi care ştiu mai bine ca oricine ce minune este educaţia făcută cum trebuie. Mery şi Oana sunt învăţătoare, iar Anca e responsabilă cu admiterea la Transylvania College, şcoala internaţională acreditată Cambridge din Cluj-Napoca, unde s-au angajat. O şcoală ca afară, cum ar spune mulţi. Toate trei au locuit mai mult de zece ani în SUA, unde au făcut ce fac şi aici.
În septembrie 2014, când manualele digitale se lăsau aşteptate în şcoli, Mery Blaga ne spunea că s-a întors ca să-i înveţe carte pe copii în România: „Cum de ce? Ca să schimb lucrurile aici!“.
Mery cea fericită
„Când eram mică, i-am zis mamei că eu mă fac învăţătoare. Şi acum îmi aduce aminte mama. Ştiu că atât de mult mi-am iubit învăţătoarea, încât am zis că vreau să fiu ca ea. Şi iată că am ajuns“, spune încântată Mery Blaga.
Când îi rosteşti numele, gândul te duce la Crăciun, deşi, povesteşte dăscăliţa, când mama sa era însărcinată cu ea, fratele ei citea „Copiii căpitanului Grant“ de Jules Verne, iar el a fost cel care le-a zis părinţilor că-şi doreşte o soră cu numele Mary. Însă neatenţia unui funcţionar de la primărie a transformat „a“ în „e“ şi aşa a rămas, dar, aşa cum îi arătă numele de familie – „blag“ în vlahă, româna veche, înseamnă „fericit de“ –, Mery e o fire veselă.
A plecat în SUA în 1998, după ce a predat un an geografia la o şcoală din Cluj-Napoca. „De ce am plecat? Din curiozitate! Să văd şi eu lumea. E aşa de important să ai un termen de comparaţie!“, spune învăţătoarea. Ştia că din salariul de dascăl din România nu va putea face multe şi a prins un contract de muncă pentru studenţi. Crede că tot timpul se găsesc portiţe dacă le cauţi şi vrei să le găseşti.
În anii petrecuţi în SUA, a fost educatoare şi terapeut ABA (n.r. – analiză comportamentală aplicată pentru copiii cu autism) în Chicago. Acolo a văzut, pentru prima dată, ce înseamnă copii cu dizabilităţi (schizofrenie, autism, ADHD pronunţat, copii abuzaţi) şi prin ce metode pot fi ei ajutaţi. Dorinţa de a face mai multe pentru aceştia a determinat-o să facă un doctorat în psihoterapie cu specializare în ABA.
Am discutat cu familia, am pus în balanţă (n.r. – întoarcerea în ţară). Şi am zis că, dacă mereu facem comparaţie, o să fim dezamăgiţi. Ştim unde venim, luăm toate provocările cum vin, facem ce putem mai bine şi mergem cu fruntea sus şi cu pozitivitate. Şi nu regret decizia. Oana Rădulescu, învăţătoare la Transylvania College
Şi, în aprilie 2013, când s-a hotărât să revină acasă, a deschis o pagină de Google, a căutat „autism cluj“, a dat peste Asociaţia Autism Transilvania, a dat interviu online şi, câteva luni mai târziu, a început munca în România. Cei de la asociaţie i-au spus că este un copil cu dizabilităţi care urma să înceapă din toamna lui 2013 şcoala la Transylvania College, iar Mery nu a vrut să-l lase singur.
„Am văzut că e nevoie de cadre didactice la Transylvania College şi am venit aici“, povesteşte Mery. Iar la această şcoală internaţională îi place că i se oferă libertate. „Aici nu mă simt foarte departe de ce făceam în State pentru că am aceleaşi aripi“, spune ea.
Oana din „Valea Soarelui“
„Da, dai mai tare din aripi, dar nu simţi că dai în van. Locul acesta este diferit, o şcoală diferită faţă de ce e în restul României. Te poţi implica în câte proiecte doreşti. Ai libertate. E mai mult stres şi presiune decât în alte şcoli pentru că vrei să performezi“, completează Oana Rădulescu.
Ca şi Mery, Oana îşi aminteşte de privirea caldă şi blândă a învăţătoarei ei de la care a „furat“ multe deprinderi pe care le foloseşte azi. „Fac cât pot de bine totul, nu-mi place să fac lucrurile pe jumătate“, adaugă ea. Oana Rădulescu a plecat în SUA în vara anului 2001 ca studentă şi a revenit după 12 ani, în noiembrie 2013.
FOTO: Transylavnia College are unul dintre cele mai moderne laboratoare
A locuit o lună în Illinois, apoi într-un orăşel din statul Idaho, Sun Valley, un „colţ de rai“, cum zice dăscăliţa. În SUA a lucrat ca recepţioneră la un hotel, apoi ca manager la acelaşi hotel, dar şi la o firmă de catering şi aşa a ajuns la grădiniţa unde a muncit vreo şapte ani. „E aşa frumos să lucrezi cu cei mici!“, spune ea.
De ce am plecat (n.r. – din România)? Din curiozitate! Să văd şi eu lumea. E aşa de important să ai un termen de comparaţie! Mery Blaga, învăţătoare la Transylvania College
Într-una dintre vizitele acasă, la Cluj-Napoca, la părinţi, s-a întâlnit cu Simona Baciu, fondatoarea Transylvania College, la un eveniment organizat de o fundaţie, care i-a spus că are nevoie de oameni. Aşa s-a făcut că, după un an, Oana Rădulescu s-a întors la Cluj. „Am discutat cu familia, am pus în balanţă. Şi am zis că dacă mereu facem comparaţie, o să fim dezamăgiţi. Ştim unde venim, luăm toate provocările cum vin, facem ce putem mai bine şi mergem cu fruntea sus şi cu pozitivitate. Şi nu regret decizia. Acolo ai siguranţă, civilizaţie, dar familia e departe şi parcă nu eşti complet“, mărturiseşte Oana Rădulescu.
În opinia ei, un copil trebuie să vină cu drag la şcoală, să-şi dorească să înveţe, să fie fericit la ore, nu temător. Lucrurile acestea le înţelege foarte bine, mai ales că e şi mamă: „Le-am zis părinţilor că pe mine mă interesează, în primul rând, ca elevii să vină fericiţi la clasă“.
Anca face înscrieri
Absolventă a unui liceu pedagogic şi educatoare timp de trei ani în Cluj-Napoca, Anca Rusu a fost ani mulţi unul dintre oamenii responsabili cu admiterea la Universitatea Northwestern din Chicago. Povestea ei este asemănătoare cu cea a Oanei şi a lui Mery. La 23 de ani, în 1999, a plecat la Chicago, în SUA, căutând soluţii. „Nu vedeam cum, dintr-un salariu de educatoare, voi reuşi să-mi întemeiez o familie, să am o casă, să mă pun pe picioarele mele. Am crezut, aşa cum văd şi tinerii azi, că soluţia era plecarea în străinătate. Vedeam doar partea atractivă“, mărturiseşte Anca.
Lucra la biroul de admitere al Universităţii Northwestern, aflat într-o suburbie a oraşului Chicago, şi făcea înscrierea la cursuri a studenţilor admişi, când un prieten, care avea mai multă încredere în ea decât avea ea atunci în propriile forţe, i-a recomandat un program de studii pentru adulţi.
„A insistat să mă înscriu, credea că-mi va schimba viaţa. Şi a avut dreptate“, zice clujeanca. Un singur curs costa 1.500 de dolari, însă, cum era angajată a instituţiei, a beneficiat de 85% reducere şi aşa şi-a completat studiile, a avut grijă de copiii ei şi de familie. „Au fost cei mai grei ani din viaţa mea, dar şi cei mai frumoşi“, adaugă ea.
Cum nu i-a plăcut felul în care era gândită şcoala primară acolo şi cum copiii cresc foarte individualişti, iar vecinii păstrează destul de mult distanţa, simţea că aceea nu e lumea în care să-şi crească urmaşii. Aşa că, în 2009, s-a întors acasă.
Căuta o şcoală pentru băiatul cel mare şi a dat peste şcoala unde lucrează acum şi unde face cam aceleaşi lucruri pe care le făcea şi în SUA.
Ce ar schimba la învăţământul românesc
Cele trei dăscăliţe au identificat câteva elemente pe care le-ar schimba la sistemul de învăţământ din România. În primul rând, spun ele, elevul trebuie văzut ca individ cu nevoi complete şi complexe, nu doar academice, iar şcoala trebuie să-l pregătească cu adevărat pentru viaţă, nu doar oferindu-i informaţii, ci şi abilităţi sociale care sunt atât de necesare. „De-acum îi învăţ să vadă la ce sunt buni, ce le place, ce-i face fericiţi. Îi încurajez să vorbească despre ei. Cu asta se începe: ca ei să se cunoască, să-şi ştie limitele“, spune Oana Rădulescu. Ea este completată de Mery Blaga: „Nu pot să forţez un copil de clasa a III-a să scrie pe dictando dacă el nu are încă muşchii dezvoltaţi la mână sau dacă el, vizual, nu se poate orienta pe un astfel de caiet. Transylvania College ne dă posibilitatea să-i ajutăm pe copiii aceştia, care în alte şcoli sunt convinsă că ar eşua. Mi-e teamă de ce se întâmplă cu un copil care pleacă de la mine într-un sistem de stat, iar acolo un alt învăţător nu vede ce-am făcut cu el. Spre exemplu, copilului căruia nu-i cer să scrie de mână va fi depunctat în clasa a III-a că nu scrie de mână, deşi poate va fi o lucrare de nota 10“.
De aceeaşi părere este şi Anca Rusu care crede că şcoala nu trebuie să-i ofere elevului doar informaţie, ci să-l pregătească pentru viaţă.
Recomandări pe aceeaşi temă
Clopoţelul a sunat mai repede pentru elevii de la şcolile internaţionale, adică din 1 septembrie. Învăţătoarele de la Transylvania College din Cluj au intrat deja în pâine şi predau de două săptămâni după Abecedarele din anii trecuţi.
La Transylvania Colege din Cluj, singura şcoală acreditată Cambrige în afara capitalei, a avut loc azi, 12 iunie, festivitatea de absolvirea a primei promoţii de liceeni. 14 tineri au absolvit liceul internaţional Transylvania College fiind prima promoţie a acestei şcoli.
Sfaturile românilor de succes pentru tânăra generaţie. Cum să-ţi faci planul de viaţă
Mai mulţi oameni de afaceri din Cluj s-au întâlnit cu liceenii de la Transylvania College, singura şcoală acreditată Cambridge după cea din Bucureşti, şi le-au dat câteva sfaturi din experienţa lor, subliniind rolul pe care continuă să-l aibă educaţia în munca şi formarea lor. „Trebuie să ştii ce te face fericit şi să foloseşti educaţia ca să ai succes“, a fost unul dintre sfaturile esenţiale pe care le-au primit liceenii de la Transylvania College din Cluj. Sfatul acesta a venit de la Renate Roca-Rozenberg, un specialist în PR din Cluj care de 13 ani se ocupă de imaginea TIFF.
Se încarcă comentariile...
