Cum arată avioanele de agrement care vor fi construite la Cluj. Costă mai puţin de 200.000 de euro şi au aparatură de ultimă generaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filiala din România a producătorului belgian de echipamente aerospaţiale Sonaca va începe producţia de avioane de mici dimensiuni la Cluj începând cu 2019.

Sonaca Aerospace Transylvania deţine o fabrică în localitatea Moldoveneşti, judeţul Cluj. Halele de producţie au fost ridicate de compania belgiană Sonaca în urma unei investiţii de 11,8 milioane de euro (în care este inclus şi un ajutor primit de la statul român, de 5,4 milioane de euro). Într-o primă fază, Sonaca Aerospace Transylvaniava a produs componente pentru una dintre fabricile Airbus din Europa, dar începând din 2019 va realiza şi modelul de avion Sonaca S200 (foto jos).

Imagine indisponibilă

„La sediul Sonaca Aerospace Transylvania (SAT) va prinde contur din luna iulie a anului 2019 noul proiect S200, acesta reprezentând un avion de şcoală şi agrement, de mici dimensiuni, monomotor cu elice, având implementată aparatură de ultimă generaţie, care combină performanţa zborului şi rentabilitatea”, au anunţat reprezentanţii companiei. Preţul de plecare pentru acest model este de 177.500 euro. 

Vor produce la Cluj şi sisteme de lansare de rachete

Până atunci, Sonaca Aerospace Transylvania va începe să producă, începând de la sfârşitul acestui an, sisteme de lansare de rachete. „Având în vedere faptul că Sonaca Aerospace Transylvania lucrează în colaborare cu Airbus Defence and Space, începând cu finalul anului 2018 aceasta va susţine producţia prototipurilor rachetei purtătoare Ariane 6”, au mai afirmat reprezentanţii Sonaca. 

Potrivit ArianeSpace.com, Ariane 6 este un sistem de lansare în curs de dezvoltare de către Agenţia Spaţială Europeană, cu un prim zbor de test programat pentru 2020. 

Grupul Sonaca activează în domeniul dezvoltării, fabricării şi asamblării aeronavelor pentru pieţele aerospaţiale, civile şi militare. Sediul principal al companiei este situat în Gosselies, Belgia, dar mai deţine filiale şi în SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Brazilia, Mexic, China, România şi Sri Lanka şi Germania. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite