Cum vedea un militar din secolele trecute religiozitatea românilor: „Tineretul nu se spovedeşte. Nici preotul nu vrea să-i rabde în biserică“

Cum vedea un militar din
secolele trecute religiozitatea românilor: „Tineretul nu se
spovedeşte. Nici preotul nu vrea să-i rabde în biserică“

Felul în care românii înţelegeau religia acum câteva secole i-a surprins pe călătorii străini  FOTO Adevărul

Un locotenent din armata suedeză vizita Moldova în secolul al XVIII-lea, iar lucrurile care l-au surprins le-a pus pe hârtie. Mărturiile sale pot fi citite şi azi în volumul al optulea din „Călători străini despre Ţările Române“.

Locotenentul din armata suedeză, neamţ la origini, pe numele său întreg Erasmus Heinrich Schneider von Weismantel povesteşte în mărturiile sale despre felul de a fi al moldovenilor, despre vitejia soldaţilor, frumuseţea femeilor şi modul, neaşteptat pentru el, în care aceşti români înţeleg spiritualitatea.

Militarul nota, la 1713, că nimeni din Ţara Moldovei habar n-are ce e o predică, că locuitorii au minime cunoştinţe despre Biblie şi că preotul cântă psalmii ”din obişnuinţă”. Puţini ştiu rugăciunea Tatăl Nostru, iar femeile sunt neînduplecate când vine vorba de post, deşi nu prea calcă pragul bisericii. 

Erasmus Heinrich Schneider von Weismantel mărturiseşte că a rămas surprins de contradicţiile descoperite în ce priveşte religia românilor din această parte a ţării, din acele vremuri:

„Aşa după cum sunt originea, firea, obiceiurile şi moravurile lor, tot astfel este şi credinţa şi religia lor, deşi ei se socotesc creştini şi anume de rit ortodox. Totuşi, la oamenii de rând noţiunile despre creştinism nu merg mai departe decât că ei ştiu că au fost botezaţi, că ar exista sfânta treime, îngerii şi satana şi că ar fi o viaţă veşnică şi o osândă veşnică. Despre Cuvântul Domnului şi despre Biblie nu au nicio cunoştinţă, iar puţinii lor preoţi au foarte puţine cunoştinţe, căci nu ştiu mai mult decât doar să citească, iar mulţi dintre ei nici nu ştiu să scrie.
Ce este o predică nu ştie nimeni în toată ţara. Popa cântă cântările şi psalmii rituali numai din obişnuinţă, pe lângă popă enoriaşii nu sunt în stare nici să înţeleagă bine şi nici să tălmăcească cele auzite (...) Ar vrea şi ei să se roage, dar nu ştiu nicio rugăciune, chiar Tatăl Nostru îl ştiu foarte puţini oameni din toată ţara.
Ei cad doar în genunchi înaintea icoanelor, dimineaţa şi seara, mari şi mici şi în loc de rugăciune fac atâtea cruci câte vor (...) Totuşi, ca să arate că ei sunt creştini adevăraţi şi că pe deasupra ei mai aparţin singurei religii adevărate, ei se fălesc cu postul şi în fapt şi postesc foarte mult şi aspru (...) iar femeile, măcar că aproape nu ştiu nimic despre cuvântul lui Dumnezeu, ţin totuşi morţiş la post şi la ceremoniile lor deşi ele se duc puţin – şi multe dintre ele chiar deloc – la biserică“, notează militarul.

Imagine din cartea „Firea românilor“, volum coordonat de Daniel Barbu FOTO Florina Pop

Acesta mai scrie că pe fete şi flăcăi nu îi vezi la biserică decât dacă e vreo nuntă sau „intră de curiozitate, căci nici preotul nu vrea să-i rabde în biserică“.

Când vine vorba despre ce înţelegeau moldovenii prin cuvântul „păcat“, militarul povesteşte o discuţie avută cu un ţăran:

„Despre păcatele mai uşoare, ei nu cred şi nu ştiu să fie într-adevăr păcate, ci «crede acesta» numai iar «despre» cele mortale. Mi-a spus o dată un ţăran pe când îl îndemnam să se ducă la biserică şi să se roage acolo: «Ce să fac eu – erau cuvintele sale – la biserică sau pentru ce să mă rog, căci eu nu am niciun păcat, nu am ucis pe nimeni şi nici nu am furat. Soldaţii voştri însă sunt oameni păcătoşi şi au de ce să se roage, eu însă nu» (...) În toate acestea ei se ţin aproape numai doar de ruşi, iar pe noi nu ne socot creştini: pentru că mâncăm carne în zilele lor de post, nu ne facem cruce înaintea icoanelor lor şi îndeobşte nu urmăm eresurile lor. Tineretul nu se spovedeşte, ci numai doar cei bătrâni şi foarte puţini dintre aceştia şi ei ştiu că «doar?» botezul şi cuminecătura sunt taine bisericeşti. (...)“.

Imagine din cartea „Firea românilor“, volum coordonat de Daniel Barbu FOTO Florina Pop

Erasmus Heinrich Schneider von Weismantel numeşte creştinismul din Moldova secolul al XVIII-lea unul „aşa de grozav“, iar locuitorii „aşa de îndărătnici că nici nu lasă nicidecum de voie bună să îngropăm pe morţii noştri alături de ai lor sau măcar numai în acelaşi cimitir, chiar dacă în cele din urmă s-au încredinţat şi lămurit că eram şi noi creştini măcar că nu ţineam posturile lor, în a căror ostentaţie se mărginea toată religia lor creştină“.

 

Mai puteţi citi:

Mărturii ale străinilor despre români: „Sunt iubitori de noutăţi, înşelători ca grecii şi neruşinaţi ca ţiganii“

Călătorii străini prin Ţările Române în secolele XV-XVIII au lăsat mai multe mărturii scrise prin care creionează portrete ale locuitorilor şi ale vieţii din acele vremuri în bătrânele provincii româneşti.

Moldovenii, în viziunea lui Cantemir: „În afară de credinţa ortodoxă şi ospitalitate, cu greu am putea găsi ce să lăudăm“

În urmă cu trei secole, cărturarul Dimitrie Cantemir, unul dintre domnitorii care s-au aflat la cârma Moldovei, lăsa moştenire una dintre primele descrieri ale românilor de la est de Carpaţi. Se găseşte în cartea numită „Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae“/„Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei“, scrisă limba latină între anii 1714 şi 1716 la cererea Academiei din Berlin

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările