Cum vede un chirurg estetician femeile şi frumuseţea: „Mi-ar plăcea să le simt mult mai stăpâne pe ele“

Într-o lume a reclamelor îmbietoare care promit un bust irezistibil şi buze ispititoare cât ai clipi, unii se încăpăţânează să întrebe „de ce?“ sau „care este, de fapt, problema?“. Şi nu operează decât după ce sunt siguri că asta îl ajută pe pacient să se simtă mai bine în propria piele, nu doar mai frumos. Un astfel de chirurg estetician este Mihai Aşchilian.

După ce îi citeşti blogul, îi urmăreşti intervenţille televizate şi discuţi cu el despre frumuseţe şi minunea de a fi medic, Mihai Aşchilian continuă să surprindă prin modestie, profesionalism şi blândeţe.

„E greu să spui „nu, nu te voi opera”, iar atunci când o fac mă asigur că am petrecut suficient timp cu pacienta pentru a nu fi subiectiv”, afirmă Mihai Aşchilian. E mai mult decât conştient că e greu să se lupte cu superficialitatea care ne înconjoară, fapt care-l mărturiseşte şi pe blogul său în acelaşi stil simplu şi prietenos cu care se exprimă şi în realitate.

Ştie că e greu să meargă împotriva curentului. Însă nu imposibil, şi nici fatal. Această lecţie dură a învăţat-o din primii ani de viaţă când a avut un accident rutier care i-a afectat un picior şi a fost nevoit să petreacă mult timp prin spital o perioadă bună, ceea ce pentru un copil nu e deloc uşor. A învăţat cum să-şi folosească piciorul şi cum să meargă înainte.

„Pentru un copil, acea lungă perioadă de recuperare este mult mai dificil de înfruntat. Atunci am decis că vreau să devin medic, să pun pe picioare oameni cărora poate nici nu li se dau multe şanse. Opţiunea mea pentru această meserie nu s-a schimbat nici când eram la liceu. Apoi am fost admis la Facultatea de Medicina"Iuliu Haţieganu" din Cluj. În timpul studiilor am înţeles că am aptitudinile şi răbdarea necesare ca să mă specializez pe chirurgie, dar aveam nevoie de mai multe provocări, de aceea am ales, în cele din urmă, latura reparatorie şi, mai apoi, estetica a acesteia. Şi nu regret niciun moment alegerea făcută”, mărturiseşte chirurgul.    

Consecvent, clujeanul a urmat multe stagii de pregătire în străinătate cu cei mai buni din domeniu şi încă face asta, periodic, ca să se afle în timp real ultimele noutăţi. Despre şcoala pe care a primit-o în străinătate spune că acolo „meseria se învaţă, nu se fură” şi că profesorul se poartă ca un tată cu învăţăcelul său dându-i, în acelaşi timp, o lecţie de altruism, nu doar una profesională. Tot de acolo a învăţat că la baza relaţiei cu pacienţii săi trebuie să stea binele, sinceritatea şi încrederea.

Aventura de a fi medic în România

Spune că e greu să fii doctor în România. O mărturiseşte şi pe blog: „e greu să te lupţi cu un sistem care nu e bazat pe filosofia meritocraţiei, cu mentalităţi prăfuite care, din păcate, sunt preluate cu atâta uşurinţă, inclusiv de medicii tineri. Dar e frumos să fii medic. Aici, în Asia sau în America, suntem printre oamenii „obligaţi” de profesie să facem bine. Să nu uităm asta şi să facem tot ce ceea ce ţine de noi”.

Tot acolo mai scrie că i-ar plăcea “să vadă că pofta de viaţă nu cunoaşte vârsta din buletin”, că „frumuseţea nu este un lux la care să renunţăm, cu atât mai mult cu cât ea nu ţine doar de modul în care arătăm”.

Legat de goana după un chip şi un corp frumos, chirurgul Mihai Aşchilian spune că “un fizic mai frumos nu creşte durată de viaţă a unei căsnicii, nu îţi asigură promovarea în funcţia de CEO la locul de muncă, nu îţi aduce admiraţia copiilor şi dragostea lor necondiţionată. Suntem mândri că ajutăm oamenii să se simtă mai bine şi punem umărul la creşterea încrederii de sine, dar bazele pentru o viaţă fericită stau în altă parte”. Din păcate, nu mulţi conştientizează asta.

Chirurgul Mihai Aşchilian a vorbit, într-un interviu, pentru „Adevărul”, despre ce înseamnă condiţia de medic estetician, despre motivele (la care puţini se gândesc) pentru care oamenii calcă pragul cabinetului său, dar şi despre cum vede acesta femeile şi frumuseţea.

Aveţi multe specializări în străinătate. Nu aţi fost ispitit să rămâneţi acolo şi să profesaţi?

A trebuit să aleg între o evoluţie profesională mult mai rapidă şi o dezvoltare pe mai multe planuri decât îmi permite actualul sistem din România şi oamenii pe care îi iubesc. E alegerea naturală pe care trebuie să o facă oricine îşi doreste o carieră în altă ţară. Din fericire, specializarea şi faptul că am optat să lucrez exclusiv în privat îmi permit să am, în continuare, posibilitatea să efectuez stagii în spitale din Europa şi să ţin pasul cu inovaţiile din domeniul în care activez.
Îmi lipseşte atmosfera din spitalele în care am lucrat în Franţa, Germania, Belgia şi Olanda. Îmi lipseşte mult altruismul cu care profesorul „investeşte” în elev. Ei au înteles demult că dacă vrem ca medicina să evolueze, e important să nu ţii pentru tine experienţa şi cunoştinţele pe care le ai în spate. Sunt conştienţi că dacă fiecare student/rezident/specialist ar trebui să o ia de la zero, să descopere totul pe cont propriu, să repete aceleaşi greşeli, evoluţia va întârzia cu siguranţă.
Acolo meseria se învaţă, nu se fură.
Poate, de aceea, sunt atât de dezvoltaţi faţă de noi, iar acest lucru nu se datorează exclusiv resurselor financiare alocate, deşi e clar că şi acestea sunt foarte importante.
Pentru mine a fost mai important să fiu alături de familie şi prieteni. Indiferent de parcursul profesional pe care l-aş fi avut în străinătate sau de succesul care ar fi venit, acestea nu ar fi fost suficiente pentru că nu aş fi avut de unde să mă „hrănesc” cu energie, cu poftă de viaţă, cu fericire.
Recunosc că nu m-am putut adapta statului de outsider pe care, vrei nu vrei, îl ai în primii ani acolo. Le admir vesticilor dorinţa de a-şi conserva propriile resurse, ar trebui să împrumutăm şi noi această filosofie. Să scăpăm de complexul care ne face să tratăm preferenţial orice străin venit la noi, de parcă simplu fapt că nu e român îl face superior.

Medicina plastică e văzută de omul de rând drept acea parte a medicinii care te face frumos. Care sunt principalele motive pentru care vin pacienţii la dumneavoastră?

Raţiunile estetice primează. Majoritatea pacienţilor care îmi cer ajutorul sunt femei şi îşi doresc intervenţii care să le îmbunătăţească aspectul fizic. Augmentările mamare sunt cele mai solicitate operaţii, este un trend care se păstrează de ani buni, dar şi rinoplastiile şi otoplastiile sunt şi ele deja nişte intervenţii uzuale. Niciuna dintre aceste intervenţii nu expune pacientul la perioade lungi de refacere, poate acesta este şi motivul pentru care decizia de a apela la ele se ia mai uşor.
Corectarea semnelor timpului, respectiv intervenţiile pentru întinerirea feţei (lifting facial), a pleoapelor (blefaroplastia) sau a gâtului, a început să fie, de asemenea, o preocupare pentru pacienţi.
Dar trăim într-o perioadă a exploziei botoxului şi acidului hialuronic în România, cu un marketing foarte agresiv, iar pacienţii preferă să încerce aceste tehnici non-invazive, deşi, de multe ori, mai ales la vârste peste 50 de ani, rezultatele sunt clar inferioare.

În ultimii ani, şi bărbaţii au început să aibă o altă abordare în ceea ce priveşte chirurgia estetică. Avem multe solicitări pentru corecţia ginecomastiei, o afecţiune care constă în dezvoltarea excesivă a sânilor, generând schimbarea liniei trunchiului în sens negativ. Este drept, am avut foarte multe solicitări pentru această intervenţie de la pacienţi străini, la noi este încă prea puţin cunoscută de către publicul larg şi, deşi sunt bărbaţi care au această problemă, nu ştiu că o pot rezolva printr-o intervenţie chirurgicală.
În general, peste tot în lume, intervenţiile chirurgicale estetice nu sunt accesibile din punct de vedere financiar marii mase a populaţiei, ceea ce transformă această latură a medicii într-un lux de care poate beneficia un grup restrâns.

Din păcate, din această cauză, la noi au de suferit pacienţii care au nevoie o intervenţie de reconstrucţie. Şi nu e vorba doar de bani, ci de un întreg sistem care nu dă o şansă reală pacienţilor ce au nevoie să corecteze anumite defecte dobândite în urma unor accidente sau afecţiuni congenitale. De ani buni, se discută despre nevoia femeilor care au trecut printr-o mastectomie de a beneficia de o operaţie reconstructivă. Nu vorbim de improvizaţiile care se fac în unele clinici de stat, aceste paciente au nevoie de un chirurg specializat chiar mult mai mult decât doamnele ce îşi doresc un bust mai frumos.
Oameni care au trecut prin accidente teribile, pe care chirurgii au reuşit să-i salveze, sunt lăsaţi apoi să se consoleze cu gândul că au scăpat cu viaţă, fără ca cineva să îi îndrume să facă pasul urmator: să se recupereze fizic, dar şi psihic.
Drept urmare, de această latură atât de importantă a chirurgiei plastice vor beneficia, într-un final, doar pacienţii care au educaţia şi îşi permit o intervenţie într-un cabinet privat. Nu este deloc un lucru normal, tocmai din acest motiv, de-a lungul timpului, am efectuat mai multe operaţii probono şi voi continua să îi ajut pe cei care au trecut prin experienţe traumatizante.
Indiferent de motivaţie, chirurgia estetică are o contribuţie pozitivă evidentă asupra psihicului pacientului şi sper ca, în timp, să devină cât mai accesibilă pentru oamenii din diverse clase sociale.

Sunt doamne şi domnişoare care abuzează de medicina plastică. Care credeti ca sunt motivele pentru care tot revin la cabinetul unui medic estetician?

Din păcate sunt, şi, mai grav, nu sunt puţine cazuri. Motivele pentru care recurg la intervenţiile estetice variază în funcţie de vârstă. În cazul pacientelor mai tinere, influenţa unor personaje din zona de entertainment, “vândute” de către media ca exemple de succes în show business, este foarte mare. Reperele lor în materie estetică sunt puternic alterate, naturaleţea nu mai oferă expunere, deci orice intervenţie estetică trebuie dusă la extrem. Totul e extra large: sânii, buzele, până şi albirea dinţilor e dincolo de orice ar putea oferi natura.
În cazul doamnelor trecute de 35-40 de ani, dorinţa de a suferi noi şi noi “îmbunătăţiri” are o explicaţie psihologică. Vârsta e un moment de analiză pentru multe dintre ele, iar ceea ce văd în viaţa lor le nemulţumeşte. Şi atunci găsesc în chirurgie soluţia pentru probleme care nu au nicio legătură cu esteticul. Tocmai de aceea va trece foarte puţin timp de la operaţie până când vor constata că viaţa lor nu a devenit cu adevărat mai bună şi vor încerca iar şi iar fugind, în realitate, de nişte decizii mult mai grele pe care trebuie să le ia.

Vă daţi seama când în spatele dorinţei unei doamne sau domnişoare de a-şi schimba înfăţisarea se ascunde o problemă legată de stima de sine. Cum procedaţi ca să fiţi sigur că mesajul dvs a fost înţeles?

E greu să spui „nu, nu te voi opera”, iar atunci când o fac mă asigur că am petrecut suficient timp cu pacienta pentru a nu fi subiectiv. Prefer să investesc timp decât să adresez un refuz care va fi prost înţeles, în principal pentru că ştiu că nu toţi medicii au această abordare şi respectivul pacient poate oricând găsi pe altcineva care îi facă intervenţia pe care şi-o doreşte. Iar eu vreau să ajut cu adevărat, nu doar să am conştiinţa împăcată. Colaborez şi cu un psiholog.
De altfel, toţi pacienţii mei au opţiunea ca înainte de operaţie să beneficieză de o întâlnire cu un psiholog, cheltuielile fiind acoperite de mine. Există, însă, şi o limită până la care poti intra în viaţa privată a unei persoane, unele paciente se deschid mai uşor, sunt dispuse să îşi analizeze motivele pentru care vor operaţiile, pe când altele sunt deja în punctul în care nicio altă părere nu mai contează,dar e datoria mea să încerc ori de câte ori ştiu că opţiunea pacientului este greşită.

Cum vede un chirurg estetician femeia în acel secol al vitezei?

Femeile pe care le întâlnesc eu sunt inteligente, foarte multe independente financiar şi foarte hotărâte. Mi-ar plăcea să le simt mult mai stăpâne pe ele, astfel încât independenţa lor să se manifeste şi în modul în care gândesc şi iau decizii. Majoritatea sunt, însă, destul de influenţabile de anturaj, îşi caută reperele în prieteni, cunoscuţi, şi mai puţin în ele însele. Uită să fie fericite pentru ele şi preferă să se adapteze la aşteptările celor din jur.

Cum vedeţi frumuseţea?

Este, în primul rând, o stare de spirit. Aţi văzut cât de frumoşi sunt oamenii fericiţi? Oamenii împăcaţi cu viaţa lor şi care au tot timpul un zâmbet pentru cei de lângă ei? Pe aceşti oameni îi iubeşti şi nici nu mai ştii dacă sunt înalţi sau scunzi, au nasul mare sau mic, toate acestea devin detalii. E greu să lupţi cu superficialitatea care ne înconjoară. Într-o perioadă a selfie-urilor, în care toţi suntem frumoşi, a pozelor selectate special pentru Facebook, toţi vrem să fim arătoşi, iar unii dintre noi chiar ne permitem să îmbunătăţim ceea ce ne-a oferit Dumnezeu. Cumva, însă, va trebui să nu uităm că suntem mai mult de atât: cât de multă fericire îţi aduce o cutie frumoasă de cadou, dacă e goală?  

Mai puteţi citi:

Faţa „vorbeşte“: ce femei preferă bărbaţii

O echipă de cercetători din 14 ţări, printre care şi România, a făcut un studiu ale cărui rezultate arată că bărbaţii mileniului trei preferă femeile cu trăsături feminine, dar şi că între opţiunile domnilor şi starea de sănătate a ţării unde locuiesc există o relaţie.

Istoricul unui ideal de frumuseţe de o cruzime barbară: foot binding, practica legării picioarelor în China   

Idealul de frumuseţe feminină a stârnit controverse încă din cele mai vechi timpuri şi constituie şi în ziua de azi un amplu subiect al dezbaterilor. Felul în care a fost privit corpul femeilor oferă o imagine de ansamblu asupra modului de gândire al civilizaţiilor, mod de gândire care s-a schimbat de la epocă la epocă, de la naţiune la naţiune, chiar de la persoană la persoană.   

FOTO Realitate vs. ideal: experimentul care ne arată cât de nemulţumiţi suntem de propriul aspect fizic

Se spune că frumuseţea se vede cel mai bine prin ochii privitorului, iar fotograful britanic Scott Chasserot arată, prin intermediul proiectului său, ce se întâmplă când privitorul este propriul subconştient.    

Torturi de nedescris, la „fabrica de miss“: ce se ascunde în spatele zâmbetului perfect al fetelor de pe podiumurile concursurilor de frumuseţe   

În Venezuela, ţara care deţine recordul de titluri câştigate la cele mai importante competiţii internaţionale de frumuseţe, există aşa-zisele „fabrici de frumuseţe“, în care tinerele, cu vârste curprinse între cinci şi 29 de ani, recurg la metode brutale pentru a atinge standardul de perfecţiune a unei adevărate Miss World, scrie „Daily Mail“ într-un amplu material.