Cum supraveghea unitatea anti-KGB a Securităţii relaţiile româno-sovietice. Exportam strunguri la 1.400 de ruble bucata şi importam acelaşi model la 5.000 de ruble bucata

Cum supraveghea unitatea anti-KGB a Securităţii relaţiile româno-sovietice. Exportam strunguri la 1.400 de ruble bucata şi importam acelaşi model la 5.000 de ruble bucata

Imagine dintr-o fabrică Românească de pe vremea comunismului. FOTO: Historia.

Cât de independentă era România faţă de Uniunea Sovietică înainte de 1989? Cum contracara Securitatea acţiunile informative ale KGB-ului? Cum era discreditată România în faţa turiştilor ruşi? Sunt câteva dintre întrebările la care politologul Remus Ştefureac, fost consilier al şefului SRI în perioada 2008 - 2011, răspunde în cartea „România versus Rusia”.

Fostul consilier al directorului SRI George Maior, politologul Remus Ştefureac, şi-a lansat, joi, 4 iunie, la Târgul Bookfest din Târgu-Mureş, cartea „România vs. Rusia. 50 de ani de realităţi, mituri şi incertutidini 1964 - 2014”. La eveniment au participat fostul şef al SRI, actualul ambasador George Cristian Maior, şi  Ovidiu Enculescu, directorul editurii RAO. 
 
 „Cartea este scrisă de cineva care avea 10 ani în 1989, prin urmare, e detaşat de subiectivismele din acea perioadă şi sper că, fie şi datorită acestui argument, să fie o carte care să cuprindă şi miturile şi realităţile legate de subiect. Am constatat o tendinţă în ultima vreme de a exagera, de a hiperboliza, de a mitiza un conflict între România şi Rusia. Evident că a existat un astfel de conflict, dar, în acea perioadă, Rusia era o putere hegemonică şi nu puteam fi la fel de independenţi precum sugerează unii autori. Această carte surprinde o relaţie, evident, conflictuală, care exista între România socialistă şi Uniunea Sovietică, situaţie marcată pe planuri politice clare. Totuşi, am avut nişte vizite ale unor preşedinţi americani aici; în plus, România a încheiat un acord cu FMI în 1972, iar o mare parte din dezvoltarea industriei ţării s-a bazat pe acest credit de la FMI, sigur, obţinut într-o perioadă în care Uniunea Sovietică se opunea unei astfel de relaţii. Au existat contradicţii, însă ele nu trebuie absolutizate. Dincolo de aceste contradicţii , noi făceam parte din blocul socialist şi , până la urmă, evident, exista o aliniere vis-a-vis de direcţia impusă de Uniunea Sovietică”, a susţinut autorul cu ocazia lansării cărţii.  
E o carte şi foarte actuală, practic, cea mai mare parte a conceptelor prezentate aici cum ar fi dezinformare, manipulare, măsuri active, diversiune, toate aceste concepte dezvoltate inclusiv de serviciile Uniunii Sovietice sunt utilizate astăzi , doar că instrumentele sunt mult mai subtile şi au o capacitate de influenţare mai mare decât în anii 70-80, când citeai un ziar, te uitai la o televiziune şi cam atât”, a declarat Remus Ştefureac, politolog.
 

 

Manipularea serviciilor secrete sovietice


„Un merit al acestei cărţi e legat de faptul că surprinde şi realităţile şi miturile şi, în acelaşi timp, reprezintă o lecţie foarte importantă a istoriei recente pentru viitor. Noi avem tendinţa de a mitiza totul, de a prezenta totul în tuşe groase, exagerate. E o carte şi foarte actuală, practic, cea mai mare parte a conceptelor prezentate aici, cum ar fi dezinformare, manipulare, măsuri active, diversiune, toate aceste concepte dezvoltate inclusiv de serviciile Uniunii Sovietice sunt utilizate astăzi, doar că instrumentele sunt mult mai subtile şi au o capacitate de influenţare mai mare decât în anii '70 - '80, când citeai un ziar, te uitai la o televiziune şi cam atât. Astăzi, dezvoltarea reţelelor de socializare reprezintă un instrument extraordinar. Chiar am văzut, în ultimul timp, articole despre fabrica de troli, aşa-zişii postaci din Sankt Petersburg, care răspândesc diverse tipuri de informaţii în mediile online. Până la urmă, sunt instrumente vechi, ale şcolii să spunem care e descrisă în această carte, dar sunt utilizate mijloacele de comunicare şi informare moderne”, a susţinut autorul. 
 
El crede că este bine ca aceste metode să fie cunoscute, pentru a avea capacitatea de a face distincţie între ce e realitate şi ce e manipulare şi pentru a putea să ne apărăm mai bine în faţa tendinţelor de dezinformare, de subversiune, de manipulare care nu lipsesc şi nu vor lipsi în anii ce urmează.   


România atacă Transnistria


Întrebat despre ştirea difuzată în anumite medii de presa rusă, prealuată şi la noi, conform căreia România va ataca Transnistria, Ştefureac a spus: „Este vorba despre manipulări ridicole şi putem să ne dăm seama de asta chiar dacă nu avem multe informaţii. Pe de altă parte, faptul că astfel de ştiri sunt vehiculate în medii relativ oficiale, ne arată cumva şi că ne aflăm într-o perioadă de reaşezare a unor zone de conflict. Vorbim de situaţia de război din Ucraina, care nu avantajează pe nimeni, nici pe noi şi, cu siguranţă, nici Rusia. Brandul de ţară al Rusiei  e la pământ după o investiţie enormă cu Jocurile Olimpice. Acum se pregătesc de Campionatul Mondial, însă nu ştiu în ce măsură va fi un eveniment cu audienţă globală care să pozitiveze imaginea Rusiei.
 
A existat, fără îndoială, o opoziţie între România şi URSS, care este documentată, structurile de informaţii româneşti au dezvoltat unităţi specifice dedicate , cum ar fi celebra unitate anti- KGB UM110. Sunt date arhivistice clare în acest sens. Dar de aici până la a vorbi de un conflict total şi de o ruptură totală este o cale lungă, a precizat Remus Ştefureac, politolog.
 

Remus Ştefureac (centru) şi fostul şef al SRI, George Maior (stânga), la lansarea cărţii. FOTO: Remus Florescu


Reporterul Adevărul a realizat un mic interviu cu autorul cărţii.  


"Adevărul": Care este cel mai supraevaluat mit al relaţiilor româno-ruse?


Remus Ştefureac: E dificil să identific o situaţie concretă, dar poate mitul cel mai important este acela că între România şi Rusia, înainte de 1989, a existat un conflict total, că noi am fi fost o zonă de rezistenţă împotriva tendinţelor hegemonice ale Moscovei şi împotriva ideologiei comunsimului coordonat de la Moscova. E adevărat că am avut propria noastră specificitate, că ne-am dezvoltat teza naţional-comunismului.

Au existat, să spunem, diferenţieri de opinii, însă de aici până la a sugera o ruptură netă este foarte mult. Trebuie să analizăm mai multe momente ale relaţiilor politice dintre România şi Uniunea Sovietică. Cu toate că România a avut o poziţie aparte în cadrul Tratatului de la Varşovia, totuşi eram aliaţi, participam la aplicaţii militare comune. Marele mit, aş spune, că e acesta, exagerarea acestei opoziţii. A existat, fără îndoială, o opoziţie, care este documentată, structurile de informaţii româneşti au dezvoltat unităţi specifice dedicate, cum ar fi celebra unitate anti-KGB UM110. 
 
Sunt date arhivistice clare în acest sens. Dar de aici până la a vorbi de un conflict total şi de o ruptură totală este o cale lungă. Lucrurile trebuiesc văzute şi analizate cu echilibru, tocmai din acest motiv am folosit în titlul  „50 de ani de realităţi, mituri şi incertutidini 1964 - 2014”, pentru că sunt foarte multe incertitudini care se rostogolesc până în ziua de astăzi. Cum ar fi celebra divizie a ilegalilor din cadrul sericiilor secrete sovietice; aşa-numiţii ilegali erau persoane total acoperite pe care nu le puteai bănui niciodată că ar lucra în favoare unui stat ostil. Nu ştim, deocamdată, care este întregul adevăr, ştim doar că documetarea rămâne să fie realizată de istorici în viitor, pe măsură ce se deschid şi arhivele din alte ţări socialiste sau din alte state occidentale.
 

Sugeraţi în carte o anumită poziţie pe care ar trebui să o adopte România faţă de relaţiile cu Rusia, pentru a eficientiza poziţia noastră geo-strategică în zonă?


Eu cred că România intră pe un drum ireversibil al integrării occidentale şi nu doar ca urmare a acţiunii celei mai mari părţi a clasei politice. În România nu există un partid sau un curent pro-estic, pro euro-asiatic. Clasa noastră politică, cu multele păcate domestice ale ei, nu a făcut probleme din acest punct de vedere. 
 
Fenomenul emigraţionist care afectează România aduce, în acelaşi timp, numeroase avatanje, nu legate neapărat de bani, ci de valori. Sunt oameni care trăiesc acolo (în Vest - n.r.) 5-10 ani şi care ţin legătura cu ţara, transmit acasă anumite idei şi determină un ataşament faţă de valorile societăţii occidentale, care înseamnă libertate, drepturile omului, spirit antreprenorial. 
 
Toate aceste lucruri reprezintă un plus major pentru România, şi dacă e să vorbim de o realitate, ca să revin la întrebare, cred că drumul pentru România e, clar,  acela de integrare totală şi profundă în tot ceea ce înseamnă lumea şi civilizaţia euro-atlantică, aceştia sunt cei doi piloni esenţiali pentru România. Pe acest fundal, evident, e importantă revenirea la o situaţie de normalitate în ceea ce priveşte relaţia cu Rusia, pentru că o stare de conflict nu ne avantajează nici pe noi, nici lumea occidentală şi nici Rusia. Altă alternativă nu văd. 

Atingeţi în carte şi problema Republicii Moldova? 


Mai degrabă tangenţial. Analizez cele aproape 20 de probleme aflate în litigiu în ceea ce priveşte relaţiile dintre România socialistă şi Uniunea Sovietică. La un moment dat, autorităţile române socialiste au ridicat problema Basarabiei, dar destul de timid. Şi acum sunt destul de timide, dar atunci erau şi mai timide. Au fost momente când  Uniunea Sovietică a  fost criticată şi s-au luat poziţii şi vis-a-vis de probleme precum Insula Şerpilor şi tezaur. 

Care sunt sursele de informaţie folosite pentru scrierea cărţii?


Aceasta e o carte de istorie ce se bazează pe Arhivele fostei Securităţii, transferate de SRI Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, prin urmare, sursele au legătură cu acest Consiliu, care mi-a aprobat cererea oficială de a avea acces la aceste arhive. Multe dintre ele sunt prezentate în premieră. Acest element de noutate poate fi un argument în plus în favoarea acestei cărţi. În rest, sigur, au existat discuţii formale şi informale cu foşti lucrărori ai Securităţii, care sunt utile pentru a înţelege fenomenul şi pentru a-ţi explica ceea ce se găseşte în Arhive.    

În timpul documentării, care a fost detaliul care v-a impresionat cel mai mult?


Mi-a atras atenţia o chestiunea aparent banală. A fost o chesiune legată de producerea unor strunguri, apropo de subversiunea economică. Mi-a atras atenţia, pentru că a fost un caz documentat de Securitate, al unei unităţi economice din România care exporta strunguri către Uniunea Sovietică, strunguri produse după un patent al ruşilor. Noi importam din Uniunea Sovietică acele strunguri cu 20.000 de ruble bucata şi exportam acelaşi tip de strung în Uniunea Sovietică, realizat după licenţă, impecabil, cu 4.000 de ruble. Aceste contracte erau încheiate de un şef de întreprindere din România într-un evident dezavantaj economic pentru România. Directorul a fost indentificat de Securitate ca lucrând în folosul intereselor sovietice. 

De ce mai importam aceste strunguri dacă le produceam în România?


Sitemul economic al fostului CAER-ului (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc creat la iniţiativa URSS, în 1949, ca organizaţie economică a statelor comuniste europene) era foarte ciudat, luam şi de acolo, dădeam şi în partea cealaltă. Între toate ţările socialiste existau astfel de circuite ciudate. 

Ce alte astfel de exemple vă amintiţi?


Apropo de discreditarea unei ţări, un lucru foarte interesant a fost modul în care veneau grupurile de turişti sovietici pe litoralul Mării Negre. Ei veneau şi se aşteptau ca în România să găsească câini maidanezi, infracţionalitate, sărăcie. Aşa erau prelucraţi în Uniunea Sovietică. <<Nu veţi avea lumină, apă caldă, se fură pe străzi>> – asta li se spunea. 
 
Erau oameni obişnuiţi, dar şi oameni cu alte misiuni. În general, veneau în concediu la Marea Neagră angajaţi din întreprinderi, dar, evident, printre ei erau şi oameni şi care aveau alte scopuri, camuflaţi în turişti. Acest tip de prelucrare sistematică dădea roade. Turiştii veneau cu o ostilitate care se păstrează chiar şi în prezent. Astăzi, sunt diverse modalităţi de discreditare ale unei naţiuni. Se întâmplă şi astăzi acţiuni de discreditare a României în anumite medii media din Vest.

Cum erau aflate aceste informaţii?


Aceste cazuri sunt documentate de unitatea specială de informaţii înfiinţată pentru contracararea acţiunilor de spionaj provenite din ţările socialiste. Sunt autori care spun că România şi Uniunea Soietică erau singurele ţări din blocul comunist care aveau structuri informaţionale specializate pe contracararea acţiunilor venite din interiorul blocului socialist. În general, ceilalţi se concetrau pe duşmanul ideologic. Această structură a fost înfiinţată după 1962, după ce consilierii sovietici au început să părăsească România. 
 
Vă mai recomandăm:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: