Cum a reuşit Dana Rogoz să intre în pielea personajului principal din filmul Mo. „A devenit aproape un alter ego al meu, căpătasem o atitudine masculină”

Cum a reuşit Dana Rogoz să intre în pielea personajului principal din filmul Mo. „A devenit aproape un alter ego al meu, căpătasem o atitudine masculină”

Dana Rogoz este una dintre cele mai îndrăgite apariţii de pe micul ecran, cunoscută publicului încă din copilărie, pentru rolul dintr-un serial pentru copii. Între timp, tânăra actriţă şi-a făcut debutul şi pe marile ecrane, în urmă cu doi ani, iar recent a venit la TIFF cu filmul „Mo”, bucurându-se de un succes remarcabil.

Dana este eroină principală în „Mo”, film care a fost scris şi regizat chiar de soţul ei, Radu Dragomir. Actriţa se transpune în pielea lui Mo, o tânără rebelă, descrisă de critici drept „abrazivă, directă, agresivă, un copil supărat pe toată lumea, în special pe sine”. Un personaj total opus Danei, care în viaţa de zi cu zi este o prezenţă plăcută, departe de agresivitatea şi atitudinea băieţoasă a lui Mo.
 
Adevărul: E pentru prima dată când vii la TIFF cu un film, cum a fost primit şi ce sentimente trăieşti acum?
 
Dana Rogoz: Cred că e al treilea TIFF la care vin, dar de data asta pentru mine s-a schimbat genul de experienţă, pentru că e pentru prima oară când vin aici cu un film. Motiv pentru care am fost mai repsonsabilă, cu ghilimelele de rigoare, mai puţine petreceri la TIFF, mai puţine filme văzute. Dar am bifat tot ce se poate la TIFF. Data trecută mergeam la petreceri, după care, a doua zi de dimineaţă mergeam la filme. Când m-am întors la Bucureşti eram frântă, dar era o oboseală foarte plăcută. Însă, aşa cum spuneam, anul acesta experienţa e diferită pentru că am venit cu „Mo”.
 
În ce măsură te regăseşti în personajul principal? 
 
E în mod evident o construcţie de personaj, cei care mă vor vedea vor fi surprinşi, mai ales că există o etichetă sau un fel de a mă privi de dinainte, din timpul celorlalte proiecte. În „Mo” joc rolul lui Mo, o fată supărată pe lume, mai agresivă, mai băieţoasă. Ea este şi o persoană vulnerabilă, e o fată care trăieşte un sentiment pe care cred că toţi l-am trăit în timpul facultăţii, e vorba de acel sentiment de căutare a propriei identităţi, gen cine eşti, ce vrei… Şi, mă rog, vine şi după un eveniment neplăcut, o cădere, o depresie cauzată de moartea tatălui. E cumva o poveste acolo nevindecată, iar atunci, pentru că se întâmăplă foarte multe lucruri în interiorul ei, şi-a şi construit atitudinea asta cumva mai masculină, mai agresivă, mai pe atac, sperând să ţină situaţia sub control, dar de fapt ascunde foarte multe vulnearbilităţi, care ies la un moment dat la iveală.
 
Unde s-au făcut filmările şi cât au durat?
 
S-a filmat chiar în centrul vechi în Bucureşti, aşa cum este şi povestea. Timpul a fost foarte scurt, pentru că a fost un film low buget. Dar noi nu am resimţit neapărat asta, efectiv în timpul filmărilor nu pot să zic că am fost constrânşi de timp, pentru că am avut o perioadă lungă de repetiţii înainte, aproape ca în regim de teatru. Adică, repetam tot scenariul de la un capăt la altul în fiecare zi, pur şi simplu lăsam să curgă, să devină al nostru. Iar atunci când ne-am întâlnit la cadru, dacă exista o cameră de supraveghere am fi putut filma tot filmul cap-coadă, fără întreruperi.
Cred că foarte mult m-au ajutat discuţiile cu Radu, soţul meu, dinainte de începerea repetiţiilor. El a scris scenariul ăsta cumva pentru mine,  a fost cumva un debut al nostru. A fost o ambiţie foarte mare a noastră, a fost ceva ce ne-am dorit foarte mult. Am filmat în 2017 şi în 2018, am completat cu ceva imagini.
 

Scenariul a fost scris de soţul Danei

 
Discutaţi despre film şi acasă, la masă, în timpul liber?
 
Nu, nu aşa. Nu eram în zona asta. Aveam însă discuţii dspre film şi i-am adăugat cât mai multe straturi. A devenit aproape un alter ego al meu. Chiar râdeam că în timpul filmărilor şi în timpul repetiţilor căpătasem această atitudine masculină pe care mi-o remarcau mai mulţi din afară. „Băi, dar ai început să te şi îmbraci altfel”. Mă rog, mă şi tunsesem scurt şi îmi şi exersam un timp de mers, adică efectiv o construcţie de personaj.
 
Spuneai că soţul tău a creat acest personaj pentru tine. Ai contribuit şi tu, v-aţi sfătuit pe tema asta, aţi discutat sau a fost exclusiv ideea lui?
 
Nu, şi nici nu am vrut să influenţez în vreun fel lucrurile. A lucrat foarte mult la scenariu, a fost important şi pentru el, mai ales că a însemnat un debut pentru el.
 
Dana Rogoz (Mo) şi Mădălina Craiu (Vera) într-o scenă din filmul Mo.
 
Dar tu ai mai jucat şi în alte filme…
 
Da, am jucat în filme încă din adolescenţă în filmul lui Andrei Blaier, în „Dulcea saună a morţii”, am avut acolo un rol, asta la 16 ani. După care am jucat în filme de public, „Ho ho ho2”, au mai fost şi altele. Dar în „Mo” am avut pentru prima dată rolul principal.
 
Ai avut şi o serie de proiecte în teatru şi multe reuşite. Care îţi este mai aproape de suflet, filmul sau teatrul?
 
Sincer, n-aş putea face alegerea asta. Pentru mine e complet nerealistă, îmi plac deopotrivă. Pentru mine e minunat să le fac pe ambele, nu se exclud unul pe altul. Este, dacă vrei, ca şi cum ai avea doi copii cu firile diferite, dar îi iubeşti pe amanândoi la fel.
 

Televiziunea e de domeniul trecutului

 
Dar televiziunea?
 
Televiziunea, sincer, nu m-am mai întors de mulţi ani, nu am mai avut proiect acolo. E adevărat, acolo am crescut şi nu zic că nu o să mă întorc, dar mi-am câştigat cumva independenţa şi am început să-mi aleg singură proiectele.  Televiziunea nu-ţi lasă prea mult timp pentru alte proiecte, aşa că e greu. Am câştigat foarte mult din acel mediu, dar în acest moment mi se pare că sunt într-o altă etapă a vieţii, pur şi simplu ca şi căutări. Şi mi-am găsit un public în teatru, plăcerea de a face teatru şi sigur că există şi mare plăcere de a face film. 
 
Vlad, băieţelul tău, este aproape de vârsta la care tu ai intrat în televiziune. Ţi-a moştenit pasiunea, îl vom vedea la televiziune?
 
A început să aibă primele dorinţe exoprimate în acest sens. Că vrea şi el, că e interesat, că-i place…
 
A văzut înregistrări cu tine de când erai mică?
 
Da, a văzut, i-am pus Abracadabra. Şi nu înţelege el de ce nu poate să facă asta. Dar stai puţin, i-am spus că nu e momentul, acum e total nepregătit.
 
Dar tu când ai început?
 
Am început cu Minisong, aveam 3 ani şi jumătate, după care colaborarea cu Pro Tv am început-o la 8n ani, iar cu Abracadabra la 9 ani, deci eram mai mare. Dar el e din altă generaţie, e mai aşa, mai visător… Bine, cred că fetele sunt cumva mai conştincioase, mai altfel. Eu aveam responsabilitatea oamenilor de la cadru, eram tot timpul pregătită, nu era să mă duc cu textul neînvăţat. Pe când Vlad ar fi genul. I-am zis că dacă va fi să facă asta vreodată nu se face chiar aşa, e o meserie, nu e cum crede el. Sunt primele discuţii şi e prematur. Dar mi-ar plăcea ca mai încolo să-l iau cu mine la repetiţii la teatru. E o lume frumoasă şi ar fi frumos să o vadă şi el.
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: