100 de ani de la Trianon. Argumentul rasist cu care maghiarii au pierdut Ardealul

100 de ani de la Trianon. Argumentul rasist cu care maghiarii au pierdut Ardealul

Intrarea trupelor române în Budapesta, în 1919 FOTO Wikipedia

Pe 4 iunie 2020 se împlinesc 100 de ani de la semnarea tratului de pace de la Trianon, moment care a consfiinţit apariţia României Mari şi dezmembrarea Ungariei. Istoricul român Marius Turda a elaborat o lucrare în care identifică printre cauzele eşecului Ungariei la negocierile de pace şi faptul că a promovat argumente şovine şi rasiste.

Ştiri pe aceeaşi temă

Semnarea Tratatului de la Trianon în 4 iunie 1920 a însemnat pentru România alipirea Transilvaniei, în timp ce, pentru Ungaria, pierderea a două treimi din teritoriul său şi a peste trei milioane de locuitori. Dacă în 1900 Ungaria era o putere europeană cu pretenţii imperiale, în 1919 a fost redusă la statutul unei ţări mici a Europei Centrale. În intervalul acestor două decenii, Ungaria cunoscuse o perioadă de dezvoltare remarcabilă. 
 
„Ungaria Mare“ din primele două decenii ale secolului XX, care a fost dezmembrată în urma Tratatului de la Trianon, a devenit imaginea de referinţă a unei noi mitologii a statului maghiar care continuă să inspire naţionalismul maghiar şi azi, susţine, într-un interviu pentru „Adevărul“, istoricul Marius Turda, profesor la Universitatea Oxford Brookes. 
 
Pentru a înţelege acea „perioadă de aur“ a Ungariei este nevoie să înţelegem influenţa mişcării eugeniste asupra societăţii maghiare, spune istoricul, care va lansa în toamna anului 2020, în România, singura carte din lume pe această temă - «„Razboiul sfânt“ al rasei: Eugenia şi protecţia natiunii în Ungaria, 1900-1919». 
 
Turda a documentat 15 ani volumul, deoarece nu există nicio lucrare de specialitate care să trateze această temă, în ciuda importanţei mişcării eugenice maghiare. Unul dintre motivele pentru care istoricul a pornit demersul este invocarea argumentelor eugenice de către delegaţia Ungariei la negocierile de la Paris din 1919. Deşi la începutul secolului XX eugenia era un curent de idei influent printre intelectualii şi politicienii din întreaga Europă, a fost asociat cu nazismul şi rasismul abia după Al Doilea Război Mondial.
 
„Eugeniştii maghiari se străduiau să salveze naţiunea pentru a-i asigura un viitor rasial sănătos şi luminos. Pledoaria lor pentru un stat naţional maghiar s-a tradus printr-o căutare a comunităţii organice, rasiale, complet integrate în spaţiul ei bio-geografic. Dacă vrem să înţelegem anumite politici de populaţie adoptate în trecut şi în prezent în Ungaria trebuie să cunoaştem istoria mişcărilor eugeniste“, explică Turda. 
 

Coperta singurei cărţi din lume pe tema mişcării eugenice maghiare la începutul secolului XX. 


„Viitorul statului maghiar depindea de protejarea rasei maghiare”



Adevărul: Care a fost contextul în care a apărut curentul eugenist în Ungaria?

Marius Turda: La începutul secolului XX, eugenia era un ansamblu de argumente sociale, medicale şi biologice destul de eterogene ce priveau îmbunătăţirea omului, iar acest ansamblu s-a transformat treptat într-un sistem coerent de idei despre protecţia naţiunii. Istoria eugeniei maghiare de la începutul secolului XX ilustrează modul în care ideile eugenice aparent universale referitoare la îmbunătăţirea socială şi biologică au fost naţionalizate printr-un proces complicat de negociere, negare şi apropriere.
 
Ca şi oamenii de ştiinţă, intelectualii şi politicienii din Europa şi din USA, cei din Ungaria au devenit treptat convinşi că biologia, medicina, antropologia şi sociologia pot oferi soluţii la aşa-zisa degenerare a individului şi societăţii, ca urmare a urbanizării, industrializării, dezrădăcinării, emigraţiei etc. În acest context, presupusa deteriorare biologică a individului se suprapunea cu o ipotetică degenerare colectivă, un fel de dezechilibru organic ce trebuia remediat prin intervenţii eugenice, sociale şi medicale adecvate. Degenerarea — socială, culturală sau biologică — a fost astfel privită ca o emblemă a modernităţii, dar şi ca o sursă de contaminare a valorilor naţionale tradiţionale. Combaterea degenerării era un proces atât calitativ, cât şi cantitativ cu unicul scop de a proteja naţiunea. Ca atare, eugenistii maghiaria au oferit şi unele viziuni mai puţin orientate spre sănătatea individului şi mai mult spre aceea a comunităţii rasiale. Din această perspectivă, viitorul statului maghiar depindea de protejarea rasei maghiare. 
 
De asemenea, nu trebuie uitat că la anul 1900 Ungaria era o ţară în plina expansiune. Patru ani mai devreme, festivităţile Mileniului etalaseră pentru lumea internaţională realizările maghiare din domenii diferite precum muzică, arte plastice, etnografie, drept, medicină şi sănătate publică. Budapesta şi ea a trecut printr-o transformare spectaculoasă, ajutată de o urbanizare extensivă şi o continuă industrializare. Transformarea capitalei maghiare în aceasta perioada reflectă la rândul ei schimbările mai ample petrecute în ţară şi în lume, iar aceste schimbări au creat condiţiile necesare eugeniei să se dezvolte în felul în care s-a dezvoltat în Ungaria până în 1919. 
 
 
Care au fost ideile eugeniste principale vehiculate în Ungaria în perioada studiata?
 
Intervalul de timp de care mă ocup în această carte, şi anume primele două decenii ale secolului XX, are o importanţă aparte pentru istoria Ungariei. În 1900, Ungaria era o putere europeană cu pretenţii imperiale; în schimb, în 1919, ea era redusă la statutul unei ţări mici a Europei Centrale, zdrobită aproape de profundele schimbări teritoriale, sociale şi naţionale de după Primul Război Mondial. De-a lungul acestor două decenii, eugeniştii maghiari au propus o interpretare naţională a eugeniei având drept scop soluţionarea, pe durată lungă, a problemelor economice, sociale şi medicale care erau specifice societăţii maghiare. În Ungaria, ambiţia eugeniştilor (mai ales a celor de stangă) a fost, întâi de toate, aceea de a construi o ştiinţă socială ce putea constitui un instrument necesar pentru îmbunătăţirea naţiunii.
 
Aceasta nu a însemnat că dimensiunile biologice şi medicale ale eugeniei erau ignorate. Dimpotrivă, alături de sociologie şi antropologie, biologia şi medicina erau privite ca două discipline esenţiale programului eugenic de reorganizare socială şi protecţie naţională. Principalele idei eugeniste ale perioadei: de la planificare familială prin intermediul programelor de sănătate şi asistenţă publică şi protecţia mamelor şi a nou-născuţilor până la colonizarea rurală cu indivizi din  „rasă” maghiara şi sterilizarea celor cu dizabilităţi mintale şi fizice,  s-au bazat pe aceasta legătură strânsă dintre dimensiunea socială şi cea medicală a eugeniei. 



„Ungaria prima ţară de pe continentul european care pusese eugenia pe ordinea de zi a guvernului”



Care au fost principalele măsuri eugenice adoptate în Ungaria?
 
Au existat două direcţii esenţiale ale acestui program eugenic discutat în Ungaria. Prima, aşa numita „pozitivă” încuraja crearea unor ierarhii socio-biologice, în vreme ce a doua, adesea descrisă ca fiind „negativă” sprijinea politicile intervenţioniste ale statului în vederea menţinerii acestei ierarhii, inclusiv prin instituţionalizare medicală sau chiar sterilizarea indivizilor. Chiar dacă multe dintre aceste idei eugenice au fost discutate ele nu au fost puse în practică. Abia în timpul războiului şi mai ales după 1916 au început să se adopte primele măsuri eugenice, considerate a fi necesare a garanta „renaşterea rasei” după război.
 
Măsurile practice de eugenie erau grupate în două categorii: cantitative şi calitative. Dintre masurile cantitative introduse amintesc: controlul emigrării şi colonizarea rurală. Se făcea „o diferenţa între indivizi” şi doar acelora consideraţi „dezirabili ca cetăţeni ai statului” trebuie să li se solicite să rămână în ţara, în vreme ce toţi ceilalţi care „din punct de vedere individual, rasial sau politic sunt un pericol pentru comunitate” au fost încurajaţi să emigreze. Aceeaşi diferenţiere între persoanele „dezirabile” şi cele „indezirabile” apărea şi în măsura de colonizare rurală. Numai ţăranii sănătoşi şi fertili erau cei ce urmau a fi aleşi printre potenţialii colonişti şi putea primi pământ de la state.
 
A coloniza cu „familii bolnave” şi cu „famillii nedorite,” adică cu minorităţi etnice, era considera a fi contraproductiv pentru economia naţională. Oficiul Naţional de Asistenţă pentru Soldaţi creat în 1916 şi condus de Teleki Pál a fost cel care a coordonat aplicarea măsurilor eugenice printre soldaţii răniţi, văduvele de război şi orfanii de război. Teleki a promovat unele măsuri practice calitative menite să reasigure invalizii de război de valoarea lor socială şi rasială. Mişcarea populaţiei ţărăneşti către marile oraşe era descurajată, întrucât „s-a dovedit că familiile urbane tind să limiteze numărul copiilor lor.”  Oficiul de Asistenţă pentru Soldaţi a investit de asemenea în planificarea eugenică a familiei. Astfel, soldaţilor consideraţi valoroşi din punct de vedere rasial li s-au dat „sfaturi în privinţa datoriei, pe care o aveau cei sănătoşi, de a creşte mulţi copii,” în timp ce cei consideraţi din punct de vedere moral, medical şi rasial „defecţi” erau încurajaţi „să nu aibă familie şi copii.”
 
O alta măsură, la propunerea lui Apponyi Albert a fost legea impozitului pe venit, adoptată în 1917. Drept urmare, familiile fără copii au trebuit să plătească cu 15% mai mult decât cele cu copii, în timp ce acelea cu doar un copil trebuiau să plătească cu 10% mai mult decât cele cu doi sau mai mulţi copii. Încurajând reproducerea şi familiile numeroase, aceste măsuri au reflectat politica din ce în ce mai eugenică şi pro-natalistă a guvernului maghiar din aceea perioadă. Hoffmann Géza a susţinut că aceste măsuri de a „aplica eugenia în practică” făcea din „Ungaria prima ţară de pe continentul european care pusese eugenia pe ordinea de zi a guvernului.”
 
Semnarea Tratatului de la Trianon în 4 iunie 1920. FOTO: George Rinhart/Corbis via Getty Images


„Ungaria a fost singura ţară care a prezentat argumente eugenice la conferinţa de pace de la Paris”

Cum au fost afectate celelalte etnii, şi mă refer aici în principal la românii din Transilvania, care au trăit în „Regatul Sfântului Ştefan” de ideile şi politicile eugenice ale Ungariei? 

Toate aceste măsuri eugenice erau introduse pentru cei consideraţi a fi maghiari din punct de vedere rasial şi minorităţile etnice nu au beneficiat de ele. Ar fi fost anti-eugenic să ajuţi un ne-maghiar sau o familie de ne-maghiari să aibă mai mulţi copii. Cu toate acestea în această perioadă nu exista un discurs eugenic declarat împotrivă celorlalte grupuri etnice cum ar fi românii din Transilvania aşa cum, de exemplu exista un discurs eugenic împotrivă unor categorii medicale (bolnavii psihic de exemplu) sau sociale (alcoolici sau prostitutate). Desigur referinţa repetată din partea eugeniştilor la cei consideraţi a fi de „rasa maghiară” era clar o expresiei a unui anumit fel de a înţelege eugenia naţională prin prisma ideii de superioritate naţională şi culturală a maghiarilor faţă de celelalte grupuri etnice.  
 

Precizaţi într-un fragment al cărţii că la negocierile de pace de la Paris delegaţia maghiară a făcut apel la argumente eugenice pentru a împiedica dezmembrarea Ungariei. Care erau acele argumente eugenice şi cum au fost primite?
 
Ungaria a fost singura ţară care a prezentat argumente eugenice la conferinţa de pace de la Paris. Textul pregătit de delegaţia maghiara se numea „Consecinţele dezmembrării Ungariei din punctul de vedere al eugeniei”. Mesajul principal era că Ungaria formează o unitate geografică perfectă, iar a o împărţi în bucăţi vă duce la distrugerea surselor vitale ale naţiunii maghiare care îşi trag seva nu doar din centrul ţării, dar şi din Transilvania sau Voivodina. O astfel de împărţire vă duce la o suprapopulare a Budapestei pentru că toată intelectualitea maghiară din teritoriile pierdute va veni acolo. Budapesta nu era un oraş unde să poţi avea mulţi copii, şi astfel numărul familiilor numeroase va scădea simţitor.  Dacă Ungaria vă fi împărţită, se mai spunea acolo, viitorul naţiunii maghiare era unul sumbru: „natalitatea va scădea rapid iar rasa va muri.”  Eugenistii maghiari au sperat la un sprijin din partea eugenistilor din tarile Puterilor Aliate (englezii, americanii şi francezi), însă aceştia nu au dorit să intervină pe lângă guvernele lor. Cartea se termină de fapt cu apelul disperat făcut de Teleki către Societatea de Eugenie din Londra să intervină pentru cauza maghiară însă preşedintele Societăţii, Leonard Darwin, a refuzat să o facă. Eugenia nu a putut până la urma proteja naţiunea maghiară.    
 

Care dintre ideile eugeniste pot fi întâlnite şi astăzi în mişcările naţionaliste maghiare ?
 
Eugenia a fost de la început asociată ideilor de sănătate publică, de igienă socială şi de protecţie naţională, toate, de fapt, urmărind impunerea unui control biologic asupra populaţiei. Aceste idei nu au dispărut până în ziua de azi. Acum ca şi atunci se crede că introducerea unei politici coerente de planificare familială trebuia să fie însoţită de o politică demografică la fel de eficientă. Astfel cea mai vizibila idee eugenică de la începutul secolul XX care este la fel de importantă şi acum în secolul XX este cea de regenerarea a comunităţii naţionale prin asigurarea unui mediu social şi biologic adecvat generaţiilor viitoare pentru ca acestea să prospere şi să crească în număr.


Istoricul Marius Turda. FOTO: Arhivă personală

„Ungaria, singurul exemplu pe care îl avem în istoria eugeniei în care un preşedinte de societate eugenică a fost prim-ministru”


Care a fost descoperirea care v-a impresionat cel mai tare în munca laborioasă de documentare a acestei părţi „ascunse” a istoriei Ungariei?

Aceasta este prima carte din lume despre mişcarea eugenică maghiară de la începutului secolului XX. Nu a fost însă deloc uşor de recuperat acest trecut eugenic al Ungariei, pentru că nu m-am putut baza pe cărţi de specialitate existente. În primul rând, a trebuit să găsesc toate textele eugenice care, până acum, au rămas practic necunoscute; la fel şi arhive care nu au fost folosite până acum. În al doilea rând, aceste texte şi documente inedite au trebuit înţelese atât din punct de vedere istoric, cât şi conceptual.
 
A fost o muncă care mi-a luat 15 ani. Tot ce am descoperit m-a uimit într-un fel, dar unele descoperiri au fost poate peste măsura aşteptărilor. Să vă dau câteva exemple: faptul că înainte de 1919 au existat în Ungaria nu una ci două societăţi eugenice, una creată în 1914 şi alta în 1917. Foarte puţine ţări din lume au avut societăţi eugenice în aceea perioada: Germania, Anglia, Suedia, UŞA, Franţa şi Italia. Teleki Pál îmi era un nume foarte cunoscut, însă nu am ştiut că el a fost preşedintele celor doua societăţi eugenice. Teleki a fost prim-ministru al Ungariei de două ori (în 1920/21 şi 1939/41) şi este singurul exemplu pe care îl avem în istoria eugeniei în care un preşedinte de societate eugenică a fost prim-ministru.
 
Un alt exemplu este cel al lui Hoffmann Géza care la începutul secolulul XX era considerat un adevărat specialist în mişcarea eugenică americană şi cel care i-a familiarizat pe eugenistii germani cu realizările acesteia în privinţă sterilizării, imigraţiei etc. În sfârşit, un alt lucru pe care l-am descoperit a fost importanţa atribuită protecţiei sănătăţii naţiunii în timpul regimului comunist al lui Béla Kun. Eugenia, igiena socială şi sănătatea publică au fost invocate ca strategii de construire a unui proletariat şi a unui stat maghiar comunist.
 
 
Care este mesajul pe care contemporanii ar trebui să-l extragă din studierea acestei „zone gri” a istoriei, mişcarea eugenistă?
 
Eugeniştii erau interesaţi atât de reproducţia biologică, cât şi de cea socială, a indivizilor şi familiilor. Prin urmare, istoria gândirii eugenice ne ajută să înţelegem mai bine complexitatea relaţiilor formale şi informale dintre oamenii de ştiinţă, stat şi comunitatea naţională.

Eugeniştii maghiari se străduiau să salveze naţiunea pentru a-i asigura un viitor rasial sănătos şi luminos. Pledoaria lor pentru un stat naţional maghiar s-a tradus printr-o căutare a comunităţii organice, rasiale, complet integrate în spaţiul ei bio-geografic. Dacă vrem să înţelegem anumite politicI de populaţie adoptate în trecut şi în prezent în Ungaria (dar şi în România) trebuie să cunoaştem istoria mişcărilor eugeniste.
 

Cum vi se pare adoptarea în Parlamentul României, zilele trecute, a unei zile naţionale în care se sărbătoreşte Tratatul de la Trianon? Credeţi că poate fi privită că o provocare sau o exagerare?
 
Nu cunosc argumentele care au dus la o astfel de propunere în Parlament. Presupun însă că a fost gândită din perspectiva relaţiilor internaţionale, tratatul de la Trianon fiind cel care finalizează procesul de dezmembrare al Ungariei şi confirmă astfel unirea Transilvaniei, a Maramureşului, a Crişanei şi a Banatului cu România. Desigur că mulţi maghiari o pot intrepreta ca pe o ofensă însă rămâne de văzut cât de sincere vor fi festivităţile oficiale de 4 iunie pentru că la nivelul populaţiei mă îndoiesc că ea va conta prea mult. 
 

Cum vedeţi relaţiile româno-maghiare la 100 de ani de la Trianon? E un potenţial nou „butoi cu pulbere“ al Europei?
 
Chiar dacă continuă să existe multă neînţelegere la nivelul relaţiilor dintre maghiari şi români la fel cum, de altfel, există şi între maghiarii din Ungaria şi cei din Ardeal sau cei din Banat, eu cred că situaţia de acum este de necomparat cu cea din 1920. Nu putem în nici un caz să vorbim de un „butoi cu pulbere”, însă ceea ce trebuie făcut mai consistent este cunoaşterea reciprocă, mai ales a culturii şi istoriei. Ungaria „Mare” aşa cum este ea descrisă în această carte, a încetat să existe la Trianon. Ea a devenit insă o referinţă centrală a unei noi mitologii a naţiunii şi a statului maghiar, mitologie care apare în perioada interbelică şi care continua să inspire naţionalismul maghiar, mai ales cel de dreapta, până  în ziua de azi. Acest naţionalism este însă puţin înţeles în Romania. Această carte, care apare acum şi în limba română, face, sper eu, acest pas înainte şi oferă publicului român, dar şi celui maghiar, posibilitatea de a afla nu doar multe lucruri noi şi interesante despre istoria ţării vecine dar în acelaşi timp şi posibilitatea de a înţelege tradiţiile intelectuale ale unor idei şi practici politice actuale.
 

Carte de vizită:

Nume: Marius Turda
 
Data şi locul naşterii: 11 iulie 1973, Baia Mare, Maramureş
Studiile şi cariera:
A studiat Facultatea de Istorie la Bucureşti. În 1994 a obţinut o bursă la Europa Institut din Budapesta, unde a avut şansa de a lucra cu Hanák Péter, un mare istoric al Europei Centrale, şi Szász Zoltán (originar din Satu-Mare), ambii de la Institutul de Istorie al Academiei Maghiare. La prestigioasa universitate Oxford a ajuns datorită unei burse de cercetare doctorală oferită de Ministerul britanic de Afaceri Externe. Acolo a studiat şi apoi a colaborat cu specialistul pe istoria Europei Centrale, istoricul Robert Evans.
De 14 ani predă la Oxford Brookes University, unde a fondat Centrul de Istorie a Medicinei, al cărui director este. 
Locuieşte în: Londra
   
Citeşte şi:

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: