FOTO VIDEO Preşedintele statului, premierul, Emil Boc şi foşti miniştri ai Educaţiei, transformaţi în gogoşi de studenţii clujeni la „6% pentru educaţie“

FOTO VIDEO Preşedintele statului, premierul, Emil Boc şi foşti miniştri ai Educaţiei, transformaţi în gogoşi de studenţii clujeni la „6% pentru educaţie“

Protest  studenţesc la Cluj FOTO: Florina Pop

Sute de studenţi au ieşit în stradă, şi la Cluj-Napoca, ca să ceară guvernanţilor alocarea a 6% din PIB pentru educaţie. La manifestaţie au participat şi elevi.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE 18.57 Peste 1.500 de studenţi şi elevi s-au adunat în centrul Clujului ca să ceară, încă o dată, alocarea unui procent de 6% din PIB pentru educaţie.

Ei aveau pancarte pe care scria „Educaţia salvează naţia“, „Legea respectaţi, 6% alocaţi!“, „Uniţi salvăm educaţia!“.

În Piaţa Unirii s-au unit discursuri, s-au scandat lozinci precum: „Să vă fie frică, studenţii se ridică!“, „Ole, ole, să se audă în toată ţara, educaţia e salvarea“, „Nu mai vrem politică-n sistem“.

Alături de liderii studenţilor a fost şi Mihnea Blidariu, solistul trupei „Luna Amară“, care le-a transmis manifestanţilor un mesaj de solidaritate din partea simpatizanţilor campaniei „Salvaţi Roşia Montană“.

Tot el a afirmat că e timpul ca politicul să nu se mai implice peste tot:

„Trebuie să terminăm odată cu amestecul politicului în universităţi şi licee. Trebuie să încetăm să promovăm persoane care sunt aservite politic. Nu mai vrem politică-n sistem!“.

Preşedintele Băsescu şi miniştrii ai Educaţiei, transformaţi în gogoşi

Studenţii au adus la protest şi o tavă plină de gogoşi, iar alături era o foaie pe care erau scrise numele miniştrilor Educaţiei din ultimii 20 de ani, ai premierilor care au promis că vor sprijini educaţia, dar şi numele preşedintelui statului, Traian Băsescu.
În dreptul fiecărui nume, studenţii au desenat câte o gogoaşă, diferită una de cealaltă, ca să arate că fiecare ministru al Educaţiei nu s-a ţinut de promisiune.

„Astea sunt gogoşile pe care nu le-au spus ei!“, a spus un student de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

După vreo 40 de minute de discursuri şi scandări în Piaţa Unirii, tinerii au plecat în marş spre Bulevardul Eroilor - Prefectură- Primăria Cluj-Napoca - Casa de Cultură a Studenţilor, adică pe deja obişnuitul traseu al manifestanţilor anti-RMGC de la Cluj.

Protestele studenţilor pentru acordarea a 6%din PIB pentru educaţie au început mai târziu la Cluj-Napoca decât în celelalte nouă oraşe ale ţării unde au loc manifestaţii similare.

Studenţii clujeni au ieşit în stradă de la ora 15.00 faţă de colegii lor din Iaşi şi Bucureşti care au început protestele  la ora 13.00. Studenţii din Observator, campusul studenţesc din cartierul Zorilor, au ieşit, de la ora 15.00, cu pancarte scandând „Nu staţi la ferestre, haideţi la proteste!“.

O oră mai târziu, colegii lor din cartierul Mărăşti s-au adunat. Iar la ora 17.00 se vor strânge toţi în Piaţa Unirii din centrul Clujului.

Mai puteţi citi:

„6 pentru educaţie“. Studenţii clujeni ies miercuri în stradă

Vocea elevilor grevişti, Iulia Miron: „Statul nu are interes real să investească în educaţie. Un stat needucat e mai uşor de controlat“

Protest studenţesc la Cluj. 13 noiembrie, Piaţa Unirii   FOTO: Florina Pop

Imagini din aceeasi galerie
  • Protest studenţesc la Cluj. 13 noiembrie, Piaţa Unirii   FOTO: Florina Pop

Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre:
Modifică Setările