Cum au fost pedepsiţi de comunişti clujenii care au luat parte la sărbătoarea Centenarului Micii Uniri: „Sovieticii şi lacheii lor nu voiau să rişte“

Ajuns între timp la 77 de ani, Mircea Tămaş rememorează întâmplările petrecute în 1959 şi 1968

În 1959, comuniştii au acceptat, după 10 ani de pauză, celebrarea „Micii Uniri“ în toate oraşele ţării. Doar că, ceea ce trebuia să fie o festivitate tipic comunistă, cu lozinci pro-partid, s-a transformat într-o sărbătoare naţională cu mii de oameni în stradă.

Cel mai mult au avut de pătimit tinerii studenţi medicinişti de la Cluj-Napoca, mulţi dintre ei fiind arestaţi şi exmatriculaţi, după ce au fost acuzaţi de manifestaţii „naţionalist-şovine“.

Pe 24 ianuarie 1959, la Cluj-Napoca şi în mai multe oraşe din ţară s-a sărbătorit din nou, după o pauză de zece ani, Unirea Principatelor. Pauza de un deceniu a coincis, deloc întâmplător, cu instaurarea regimului comunist adus şi impus în România de tancurile sovietice. Dată fiind situaţia Basarabiei şi a unei bune părţi din Bucovina, sovieticii n-ar fi tolerat ca românii să marcheze momentul unităţii lor. În tot acest timp, autorităţile staliniste din România au evitat să-şi supere stăpânii, astfel că atât momentul 24 ianuarie, cât şi 1 decembrie au fost practic interzise. 

Uitarea a încetat însă în 1959, când, în mod cu totul surprinzător, puterea a decis să permită celebrarea Centenarului Unirii Principatelor Române. Numai că, la scurt timp după sărbătoare, mai mulţi studenţi şi profesori de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca au fost acuzaţi de manifestaţii „naţionalist-şovine“ şi au fost arestaţi.

„La Cluj, ziua de 24 ianuarie 1959 era posomorâtă“

Florea Marian relatează pe larg, în lucrarea sa „Facultatea de Medicină, şcoala medicală clujeană şi spitalele din Cluj (1500-2000)“, momentele dramatice prin care au trecut tinerii persecutaţi de securişti. Pentru aceasta, autorul a folosit şi relatările publicate anterior de către reputaţii medici Liviu Gârbovan, Vasile Frânculescu şi Constanin Voiculescu, toţi dispăruţi dintre noi între timp.

„La Cluj, ziua de 24 ianuarie 1959 era posomorâtă, friguroasă şi înnourată. Nu era chiar aşa ca «să nu scoţi nici câinele din casă», dar nici nu îndemna la plimbare, mai ales că spre seară a plouat şi s-a făcut polei. Şi totuşi, ceva în plus se sesiza în atmosfera socială. Cu o seară înainte se anunţase că în capitală se vor sărbători în mod oficial 100 de ani de la Unirea Moldovei cu Muntenia. Clujul, pe atunci al doilea oraş din ţară, nu putea să nu recepţioneze acest mesaj central, deşi nu suficient de clar“, menţionează Marian.

În centrul evenimentelor s-au aflat studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj, care au luat parte la manifestaţiile prilejuite de centenarul „Micii Uniri“. Tinerii au căzut însă în plasa securiştilor, fiind victimele excesului de zel al informatorilor forţelor de represiune.

„În seara acestei memorabile zile de 24 ianuarie, în timp ce în Piaţa Unirii entuziasmul se mai potolise, careva sau mai mulţi au avut ideea să meargă pe la cei mai iubiţi profesori ai IMF-ului, să cânte Hora Unirii şi să le ureze la mulţi ani. Între cei care i-au primit cu bucurie a fost profesorul Iuliu Haţieganu, conferenţiarul doctor Ovidiu Fodor şi musafirul acestora, Eduard Pamfil, aflat în casa lor din strada Mihai Eminescu, de lângă Parcul Central. Deodată, profesorul Eduard Pamfil a făcut jumătate de pas către balustrada balconului şi adresându-se studenţilor le-a spus: „Până azi am fost sceptic, dar de azi nu mai sunt. Văd în voi steaua României care n-a apus“, povestea regretatul Vasile Frânculescu în „Mărturii. Cătuşe pe suflet“. 

Reacţia profesorului Pamfil nu avea să le scape securiştilor, care au dat o cu totul altă interpretare gestului său.

Un turnător printre studenţi

Evenimentul a fost relatat şi de Constanin Voiculescu, care notează că în grupul de studenţi se infiltrase şi un informator al Securităţii, care avea ulterior să le facă multe zile fripte tinerilor.

„Pe la ora 21.00, eu, secondat de colegele Meri Roşca, universitar timişorean, reputat ginecolog-obstetrician – şi Dora Dumitru – medic primar cardiolog la Braşov, susţinuţi apoi de Ani Ciubotaru – oncolog la Brăila, am luat iniţiativa de a merge să-i jucăm o horă profesorului Iuliu Haţieganu. Lângă noi era şi un oarecare M.N. – al cărui nume întreg nu vreau să-l menţionez –, făcând parte dintre aşa-zişii „sorbonişti“, recrutaţi dintre muncitorii industriali, cu liceul comprimat în doi ani şi intraţi la facultate fără examen de admitere, evident mare ştab la UTM-ul pe IMF, care, aflat probabil în misiune, nu a protestat să vină după noi“, relatează Voiculescu, cel care avea ulterior să devină profesor universitar la Medicină în Craiova.

Din relatările scriitorului Teodor Tanco se ştie că nu numai mediciniştii s-au manifestat astfel, ci şi majoritatea studenţilor de la Universitatea „Victor Babeş“, în mod deosebit cei de la Drept şi de la Litere. Aceştia au dansat în faţa Operei şi a Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, singuri sau împreună cu mediciniştii.

Acuzat pentru că „sărea mai sus şi cânta mai tare“

Câteva săptămâni mai târziu, în luna februarie, au fost arestaţi următorii studenţi, majoritatea strălucitori la învăţătură: Constantin Voiculescu (şef de promoţie), Pinti Vintilă, Meri Roşca, Teodora Dumitru, Silvia Brăguţă şi Mircea Iorga. 

Acelaşi Voiculescu şi-a continuat confesiunea. „Ce acuzaţii mi se aduceau? Că am fost iniţiatorul şi organizatorul manifestaţiei «naţionalist-şovine» din 24 ianuarie 1959 şi că în 1956, cu prilejul rebeliunii din Ungaria, aş fi spus colegilor de grupă că trebuie ca şi noi, studenţii români, să ne organizăm, pentru orice eventualitate. În ce priveşte prima acuzaţie, martor era însuşi M.N... Pentru a doua, cel mai bun prieten şi coleg de grupă. La prima acuzaţie, M.N., ca martor, a spus că Voiculescu sărea mai sus şi cânta mai tare, ceea ce l-a făcut până şi pe preşedintele completului să surâdă ironic“, explica regretatul doctor clujean.

Pentru a le smulge declaraţii tinerilor şi pentru a-i convinge să se toarne reciproc, comuniştii au dat dovadă de o imaginaţie ieşită din comun. Constantin Voiculescu a povestit un episod aproape comic, dacă nu s-ar ţine cont de gravitatea situaţiei: „De pildă, mi se cerea să confirm că Ani Ciubotaru ar fi zis în cămin că «barba lui Marx e mai lungă decât barba lui Engles». Nu zâmbiţi, pare grotesc, dacă nu chiar tragicomic, dar perfect autentic. Într-un rafinament diabolic, ei voiau să-i arate lui Ani semnătura mea, doar vor determina-o ca, la rându-i, să spună ceva compromiţător la adresa mea“.

Cel mai mult a avut de suferit Eduard Pamfil, nimeni altul decât fondatorul şcolii româneşti de Psihiatrie.

„În rechizitoriu, profesorul Eduard Pamfil, ca «şef de lot», era acuzat că a ţinut cursuri de psihiatrie şi patologie medicală impregnate de idei reacţionare şi că ne-a influenţat şi determinat, pe mine şi pe ceilalţi studenţi să organizăm manifestaţia din 24 ianuarie“, amintea Voiculescu.

Eduard Pamfil a intrat în vizorul Securităţii încă de la începutul anilor 50, din cauza originii sale, părinţii săi fiind consideraţi burghezi

Ulterior, tinerii au fost eliberaţi, după câteva luni de arest, la fel şi profesorul Eduard Pamfil, care a primit doi ani de închisoare cu suspendare. Însă studenţii aveau să aibă parte de o nouă surpriză neplăcută: deşi eliberaţi din arest, au fost exmatriculaţi de la facultate şi au pierdut luni sau chiar ani buni până când li s-a permis din nou să se reînscrie la studii.

„Au fost mulţi liceeni bătuţi de miliţieni“

Fost profesor universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca, actualmente pensionar, Mircea Tămaş (77 de ani), a trăit două momente încărcate de istorie pentru români: sărbătorirea Semicentenarului Marii Uniri, la Alba Iulia, în 1968 şi pe cea a Centenarului Unirii Principatelor, în 1959, la Cluj. Tămaş, care era elev pe atunci, rememorează cele petrecute în centrul Clujului:

„Au fost foarte, foarte mulţi oameni, iar atmosfera a fost una profund patriotică şi incredibil de frumoasă. Însă staliniştii s-au simţit lezaţi şi au perceput aceste manifestări ca pe ceva ostil URSS. Eu nu am avut probleme atunci, dar au fost mulţi studenţi exmatriculaţi şi liceeni bătuţi de miliţieni şi tunşi la zero“, îşi aminteşte profesorul Tămaş.

„Sovieticii şi lacheii lor nu voiau să rişte“

Profesor doctor în istorie, Virgiliu Ţârău confirmă acest episod. Istoricul clujean precizează însă că au existat unele tulburări şi anterior sărbătoririi Unirii Principatelor. „A fost o astfel de manifestaţie la Cluj, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Unirea Principatelor Române. Au existat presiuni, iar cu câteva zile înainte de sărbătoare, a fost un eveniment mai special la statuia lui Matei Corvin“, rememorează şi profesorul de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca.

Istoricul Andrei Bezeşan, specializat în istoria contemporană a României, explică de ce comuniştii au interpretat greşit patriotismul tinerilor: „Foarte mulţi dintre comuniştii aflaţi la vârful partidului erau fideli Uniunii Sovietice, iar mulţi dintre ei nici măcar nu erau români. Situaţia era în mare măsură asemănătoare când vine vorba despre şefii Securităţii de la Cluj. Erau oameni fideli Moscovei, dispuşi să facă orice pentru a se remarca, a se evidenţia. Şi, cum cu mai puţin de trei ani înainte avusese loc Revoluţia Ungară, sovieticii şi lacheii lor erau foarte atenţi şi nu voiau să rişte alte tulburări în zonă“, susţine Bezeşan.

„Nici nu vă închipuiţi cum se făceau în anii ’50-’60 dosarele politice!“

Mircea Tămaş, participant la evenimentul din 1959, are un mesaj pentru tinerii din ziua de azi. Profesorul clujean spune că patriotismul studenţilor de atunci trebuie să servească drept model tinerilor din prezent, la fel cum nici vinovaţii nu trebuie uitaţi.

„Nici nu vă închipuiţi cum se făceau în anii ’50-’60 dosarele politice şi apoi cele penale. În acei ani, instituţiile de forţă şi politice erau conduse de alogeni. Au existat însă şi printre români «cozi de topor», aşa cum mai există şi azi. Este bine să se ştie şi în Moldova şi în Muntenia participarea studenţilor clujeni la sărbătorirea Centenarului Unirii Principatelor în 1959 şi urmările lor şi cine se face vinovat de cele întâmplate. Mesajul ardelenilor pentru moldoveni şi pentru munteni a fost următorul: «Unirea voastră a fost speranţa noastr㻓, a afirmat Tămaş.

În horă cu Ana Blandiana, la semicentenarul Marii Uniri

Profesorul Mircea Tămaş a trăit pe viu atât Centenarul Micii Uniri, cât şi un alt eveniment important al istoriei României. În 1968, Tămaş, care pe atunci era elev la Liceul „Gheorghe Şincai“ din Cluj-Napoca, a participat la Semicentenarul Marii Uniri, la Alba Iulia. 

„La începutul lunii noiembrie 1968, s-a anunţat, în Centrul Universitar Cluj, că se vor organiza, pentru prima dată în perioada comunistă, manifestări de 1 Decembrie, la Alba Iulia, dedicate sărbătoririi Marii Uniri din 1918. În acest sens se prevedeau deplasări ale studenţilor şi cadrelor didactice din Centrul Universitar, cu trenul sau cu autocarele“, povesteşte profesorul clujean. Numai că autorităţile comuniste s-au răzgândit subit, fără să dea nicio explicaţie.

Mircea Tămaş (primul din rândul de sus, cu guler alb), la sărbătoarea Semicentenarului. După ani, profesorul încearcă să afle acum cine au fost ceilalţi tineri din fotografie. FOTO Arhivă personală

Asta după ce Nicolae Ceauşescu s-a deplasat la Alba Iulia, cu câteva zile înainte, în 28 noiembrie, când s-au regizat, numai pe plan local, „manifestărili“, cu participanţi selecţionaţi de organele de partid. 

O manifestaţie neautorizată

Deşi numeroşi tineri din Cluj şi din ţară îşi propuseseră să ia parte la această sărbătoare, s-au văzut nevoiţi să renunţe. Nu şi Mircea Tămaş, care s-a deplasat la Alba Iulia împreună cu doi colegi de liceu, Adrian Părţilă şi Petru Prunea. Ei aveau să-i înfrunte pe securişti după ce i-au mobilizat pe localnici să sărbătorească evenimentul.  Cum manifestaţie nu fusese autorizată, cei trei riscau enorm. În plus, simplul fapt că nici măcar bannerele lor nu fuseseră autorizate de partid, acest lucru le putea provoca mari neplăceri. Au găsit însă o soluţie să scape de securişti.

„La urcarea pe aleea spre Cetate au apărut, pe lângă admiratorii care aplaudau, şi câţiva oameni «în haine de piele», pe care cred că i-am luat prin surprindere. Când se apropiau ameninţător de noi, i-am îndepărtat cu lozinci despre partid şi conducătorul iubit şi atunci au făcut un pas înapoi. Între timp, pe platoul din faţa statuii se adunaseră şi mai mulţi oameni care ne-au primit cu aplauze şi entuziasm. În faţa statuii lui Mihai Viteazul, ne-am fotografiat cu pancartele desfăcute. I-am recunoscut pe Ana Blandiana şi Ion Pop de la Filologie, dar nu ştim cine au fost ceilalţi. Apoi, spontan, oamenii au început să cânte „Hora Unirii“ şi „Deşteaptă-te Române!“ şi s-au prins în horă. Când supraveghetorilor  din umbră li s-a părut că hora era prea încinsă, au început intimidările, iar colegul nostru Adrian a fost legitimat de un agent de miliţie“, adaugă profesorul.