Cum va folosi o universitate din România realitatea virtuală. „În următorii trei ani, sper ca fiecare profesor să aibă la curs o astfel de componentă” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cu ajutorul realităţii virtuale, un cercetător de la UBB a demontrat cum se poate ţine o lecţie de anatomie. FOTO: Remus Florescu
Cu ajutorul realităţii virtuale, un cercetător de la UBB a demontrat cum se poate ţine o lecţie de anatomie. FOTO: Remus Florescu

Cursurile şi seminariile de la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) nu vor mai fi la fel după ce instituţia a investit circa 200.000 de euro într-un centru educativ care permite profesorilor folosirea realităţii virtuale, augmentate şi mixte. Circa 500 de profesori au început pregătirea pentru ca din toamnă universitatea să intre într-o nouă paradigmă educaţională.

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a investit circa 200.000 de euro pentru a fonda, împreună cu compania americană EON Reality, centrul academic „UBB-EON-XR Center for Higher Education”. Este primul şi este planificat să fie cel mai mare centru de acest gen din România şi ţările învecinate, cu două componente fundamentale: (1) una educaţională, pentru a introduce un nou standard în predare/învăţare, bazat pe o „nouă pedagogie universitară” în realitate virtuală/augmentată/mixtă şi (2) una de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI), pentru a genera produse şi servicii inovative către societate.

750 de profesori şi 5.000 de studenţi 


 

Astfel, timp de 5 ani, 750 de profesori şi 5.000 de elevi vor putea folosi la cursuri elemente de realitate virtuală şi de realitate augmentată. Astfel, un profesor de biologie le poate arăta studeţilor o lalea virtual şi s-o descompună în elemente componente, iar un profesor de geologie poate să facă o vizită virtuală folosind o înregistrare 360 de grade la un vulcan pentru ca studenţii să înţeleagă despre ce e vorba; iar un profesor de economie poate face o vizită virtuală cu studenţii la bursa de acţiuni din New York. „Informaţiile care sunt oferite într-un context de viaţă vor fi reţinute mai uşor”, explică rectorul Daniel David, care spune că a profitat de pandemie şi de faptul că seminariile şi cursurile se ţin online pentru a mai face un pas înainte în sensul folosirii tehologiei. 

David susţine că din câte ştie, UBB este prima  universitate din România care foloseşte realitatea virtuală, dar şi printre primele din lume. „Colegi de la univeristăţi din Italia, Israel, Canada şi, bineînţeles, de la universităţi din România, m-au întrebat cum funcţionează sistemul. Reacţia de la profesori a fost neaşteaptat de pozitivă. Nu ne aşteptam ca de la început să se înscrie la cursuri 500 de profesori”, a declarat rectorul.  

 

Realitatea virtuală intră din toamă în sălile de curs ale UBB

David susţine că până la finalul mandatului său de rector, adică peste aproximativ trei ani, şi-ar dori ca toţi profesorii să folosească anumite elemete de realitate virtuală sau de realitate augmentată. „Pregătirea cursurilor cu astfel de tehnologii te obligă să aduci informaţiile într-un context de viaţă, ceea ce va face informaţiile mult mai interesante pentru studenţi. Va fi un efort suplimentar pentru profesori, dar faptul că de la început s-au înscris 500 de profesori la cursurile de training pentru folosirea acestor tehnologii este un lucru bun. Eu nu mă aştept ca toţi profesorii să ţină cursuri adaptate la aceste tehnologii, dar aş vrea ca toţi profesorii să folosească măcat în anumite părţi ale cursurilor aceste tehologii până la final de mandat”, a spus David.  

UBB are circa 1.500 de cadre didactice şi circa 50.000 de studenţi. 

Profesorii vor lucra în vacanţa de vară la realizarea cursurilor folosind aceste tehnologii, astfel că din toamnă, realitatea virtuală/augmentată/mixtă va fi folosită în procesul de predare-învăţare.

UBB-EON-XR Center for Higher Education beneficiază şi de colaborarea şi coordonarea cu noul Institut de Inteligenţă Artificială, Realitate Virtuală şi Robotică al UBB (fondat pe centrele de Computational Intelligence, Machine Learning, Data Mining, Metaheuristics for Complex Systems, Virtual Reality, Modelling and Simulation – de la Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul UBB) şi cu deja cunoscuta Platformă Matrix a Institutului de Studii Avansate de Psihoterapie şi Sănătate Mintală Aplicată (Robotherapy and Virtual Reality Therapy Platform – Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din UBB).

Cercetătorii de la UBB pot lansa aplicaţiile proprii în platformă. Aplicaţie de 1.000 de euro lansă de Facultatea de Psihologie 

 Sediul central al noii unităţi va funcţiona în cadrul Centrului pentru Industrii Creative inaugurat recent de UBB. „Noi sperăm însă că în fiecare facultate se va realiza un centru unde cercetătorii să inoveze folosind această platformă. Platforma îţi permite accesul la o bibliotecă imensă de elemente virtuale care pot fi folosite în educaţie, undele sunt gratuite, iar alte costă. Noi vrem ca cercetătorii din UBB să-şi creeze singuri o parte din aceste elemente şi, mai mult, să creeze astfel de aplicaţii pe care să le scoată la vânzare pentru alţi cercetători sau alte universităţi. Practic noi nu cumpărăm un serviciu de la compania american EON Reality, ci suntem parteneri în acest proiect”, explică David. Un exemplu de produs inovativ care se înscrie în expertiza Centrului este VR Mind, lansat deja în 2020 prin colaborarea dintre UBB şi EON Reality. 

Produsul VR-Mind, derivat din cercetări psihologice (ştiinţe cognitive clinice) fundamentale şi aplicative avansate, urmăreşte antrenarea şi reantrenarea minţii umane pentru a preveni tulburările emoţionale, putând fi implicat şi ca modul în tratamentele psihoterapeutice mai complexe, inclusiv în promovarea sănătăţii mintale. Focalizarea este pe identificarea şi modificarea distorsiunilor cognitive de tip atenţional, interpretativ şi de memorie (cognitive bias modification), prin efectuarea unor sarcini/jocuri în realitate virtuală (Virtual Reality).

„Tehnologiile psihologice, dacă sunt derivate din cercetări avansate şi dacă sunt şi gândite să fie accesibile, pot produce rapid mutaţii sociale semnificative, în beneficiul bunăstării/calităţii vieţii oamenilor. Mă refer aici la prevenirea unor tulburări psihice, la tratamentul lor şi la promovarea stării de bine. VR-Mind este un astfel de produs! Mă bucur să văd cum colaborarea UBB cu compania americană EON Reality, începută în urmă cu 10 ani, imediat după lansarea deja cunoscutului „Cub Virtual” din AVALONUL UBB, continuă şi generează produse şi servicii inovative către societate”, afirmă rectorul UBB şi directorul acestui proiect, prof. univ. dr. Daniel David.


Rectorul a precizat că aplicaţia a fost scoasă la vânzare pe platformă la preţul de 1.000 de euro. 

Vă mai recomandăm 

Pandemia schimbă educaţia. O universitate din România introduce realitatea virtuală în procesul de predare

Cum schimbăm România prin educaţie: „Dacă profesorii sunt formaţi prost, ne condamnăm viitorul”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite