Cum explică preşedintele CJ Cluj mita primită: i-au fost daţi 500.000 de lei „din prietenie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horea Uioreanu spune că Ioan Bene i-a dat circa 300.000 de lei "din prietenie". FOTO: stiridecluj.ro
Horea Uioreanu spune că Ioan Bene i-a dat circa 300.000 de lei "din prietenie". FOTO: stiridecluj.ro

Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a recunoscut că a solicitat bani de la oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean. Totuşi, Uioreanu susţine că nu este vorba despre mită, întrucât „se afla în relaţii apropiate” cu aceştia şi nu a exercitat presiuni pentru a-i primi. Patronul Napoca SA, Ioan Bene, susţine, pe de altă parte, că s-a simţit constrâns să-i dea liberalului 278.000 de lei.

Curtea de Apel Cluj, care a luat hotărârea arestării preventive a preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, a făcut publică, ieri, motivarea deciziei. Liberalul, care se află în arest prevenitv de joia trecută, este acuzat că a luat mită circa 500.000 de lei de la doi oameni de afaceri, Vasile Pogăcean şi Ioan Bene, care sunt de asemenea inculpaţi în dosar. În motivarea instanţei se arată că Uioreanu „recunoaşte că a solicitat ajutor material din partea inculpaţilor, însă acest ajutor a fost solicitat cu un scop precis şi nu a exercitat presiuni pentru obţinerea lui.” Preşedintele suspendat al CJ Cluj a susţinut că a folosit banii pentru cheltuielile necesare partidului şi nu este vorba despre mită întrucât „se afla în relaţii apropiate” cu oamenii de afaceri menţionaţi. Punctul său de vedere a fost contrazis de unul dintre inculpaţi, Ioan Bene, proprietarul SC Napoca SA; firma care a construit noua pistă a aeroportului. „În declaraţia dată în cursul urmăririi penale la fila nr. 82, acesta (Bene-nr) a descris conjunctura în care l-a cunoscut pe Uioreanu Horea şi faptul că după câteva întâlniri legate de pistă, acesta i-a cerut pur şi simplu să-i remită o sumă mare de bani, respectiv 50 000 de euro, invocând faptul că are nevoie de această sumă pentru cheltuielile de partid. De asemenea, inculpatul descrie contextul în care i-a dat inculpatului suma de 100 000 de lei, pe care i-a remis-o prin intermediul unui tânăr angajat, căruia inculpatul Uioreanu i-a cerut să meargă cu el şi în maşină i-a dat banii respectivi, care erau introduşi într-o pungă sau într-un plic mare. Inculpatul a mai arătat că nu a ţinut o evidenţă a sumelor pe care le-a plătit lui U., însă apreciază că este posibil să fie suma reţinută în propunerea de arestare preventivă. În declaraţia dată în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, inculpatul a arătat că este real că a dat în mai multe tranşe inculpatului Uioreanu suma de 278000 de lei, însă a arătat că a făcut acest lucru, întrucât s-a simţit constrâns, în sensul că se gândea că dacă nu va da suma respectivă va fi stopat. Inculpatul a mai arătat că se afla într-o oarecare relaţie de prietenie cu inculpatul U., însă se întâlnea cu acesta în locuri mai ferite, la cererea acestuia din urmă, iar banii pe care i-a dat au fost de cele mai multe ori prin intermediul consilierului P.R., în care inculpatul U. avea încredere, în plus îi era fin”, se arată în motivarea arestării lui Uioreanu. 

Mita din laptop 

Judecătorul a reţinut însă că în laptopul consilierului lui Uioreanu, Răzvan Pop, s-a găsit un tabel în care acesta ţinea evidenţa strictă a banilor încasaţi şi a desinaţiei sumelor. „Din  fişierele excel, obţinute ca urmare a percheziţiei informatice, în care se consemnau banii intraţi şi cheltuiţi, rezultă că, în afara unor cheltuieli mărunte, gen pişcoturi şi şampanie, banii erau folosiţi în proporţie covârşitoare în interes personal”, au reţinut judecătorii. 

Cum era cheltuită mită 

Consilierul lui Uioreanu a declarat în calitate de martor: ,,Cu privire la aceste cheltuieli am ţinut o evidenţă contabilă pe calculator, deoarece era vorba de multe sume de bani cheltuite şi voiam să am o justificare în faţa preşedintelui când voi fi întrebat. Între aceste cheltuieli menţionez plata lunară a sumei de 4500 – 4800 lei către numitul C.M.L. (la care preşedintele avea o datorie, fără să cunosc originile acesteia), cheltuieli cu maşinile familiei – cauciucuri, jante, bani cash daţi lui Uioreanu Horea sau soţiei acestuia, câte 2000 – 3000 lei; pentru cabană am plătit taxele pentru proiectare, arhitect, materiale de construcţie, geamuri, betoane, am plătit de asemenea din acei bani taxa de candidatură a Elenei Uioreanu la alegerile parlamentare din toamna 2012, mai precis i-am dat acesteia în mână suma de 11.200 lei pentru a plăti taxa respectivă”. Din probele procurorilor rezultă că o parte din sumele încasate intrau direct în contul mamei lui Uioreanu.  

Lampa de detectat mita

Judecătorul a mai reţinut că Uioreanu a dat dispoziţie să se cumpere din banii percepuţi  drept mită o lampă specială pentru a identifica banii marcaţi. „De apreciat este faptul că banii au fost administraţi cu grijă, fiecare  sumă a fost consemnată cu atenţie, iar „becul” cumpărat cu scopul de a se verifica dacă banii primiţi sunt marcaţi cu inscripţia „mită”  au fost trecuţi la capitolul cheltuieli, fără a se apela la banii publici”, arată magistraţii Curţii de Apel Cluj. Martorul Răzvan Pop a descris şi cum s-a luat decizia cumpărării acestei lampe cu ultraviolete: „Tot în acea perioadă din toamna 2012, probabil în octombrie, la sediul Cluj, s-a prezentat numitul V., director al firmei Diferit S.R.L., care a lăsat la secretara preşedintelui Uuioreanu un plic maro în care se afla suma de 45.000 de lei. Secretara aştepta să revină preşedintele la birou şi când acesta a revenit în instituţie a întrebat ce conţine plicul şi de la cine provine. Cum secretara nu a ştiut să dea datele cerute, preşedintele a solicitat secretarei să deschidă plicul. De faţă era şi secretara M.L.. S-a constatat că în plic se afla suma de 45 000 de lei, am apărut şi eu în birou, iar preşedintele mi-a cerut să verific, să aflu de unde sunt banii. Pentru că nu aveam datele necesare şi secretara nu a ştiut să mă lămurească cu nimic, am luat decizia de a cumpăra un bec cu ultraviolete pentru a verifica banii”. 

Avocaţii lui Uioreanu au făcut contestaţie la măsura arestării, care se va judeca zilele acestea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ziarist concediat la cererea lui Uioreanu

Din referatul DNA de propunere a  arestării preventive a lui Uioreanu rezultă că o ziaristă de la „Ziua de Cluj” (cotidian al cărui director general este jurnalistul Rareş Bogdan-nr), a fost concediată, deoarece a scris un articol referitor la anumite nereguli legate de realizarea noii piste a Aeroportului de firma unuia dintre oamenii de afaceri acuzaţi de dare de mită, Ioan Bene. „Publicarea articolului a determinat pe preşedintele CJ Cluj Uioreanu Horea să ia legătura cu patronul publicaţiei on line, numitul Hoandră Octavian cu care a stabilit o întâlnire în cursul zilei de 1 aprilie 2014. Urmarea celor discutate de cei doi a constat în scoaterea articolului de pe mediul on line precum şi demiterea ziaristului care l-a realizat”, precizează procurorii. Editorialistul „Ziua de Cluj”, Octavian Hoandră,  a susţinut că textul a fost scos de pe site pentru că acuzaţiile din acesta erau făcute „pe surse” şi nu exista reacţia părţilor implicate. „Eu n-am concediat niciodata pe nimeni din redacţia <<Ziua de Cluj>>, nici în urma dorinţei cuiva sau altcuiva”, precizează el. Jurnalista Cosmina Fernoagă, cea care a scris textul şi acum lucrează la o altă publicaţie din oraş, a replicat: „Cine dintr-o instituţie şi-ar fi permis să spună, fără să apeleze la protecţia anonimatului, că Uioreanu sau Ciceo (directorul Aeroportului Cluj-nr) au trucat o licitaţie de o asmenea anvergură, sau că Bene a dat şpăgi cu nemiluita?”.  Ziarista mai spune că a luat reacţie de la toate părţile implicate şi că motivul comunicat pentru ştergerea materialului ar fi fost: „că aş fi fost prea <<răutăcioasă>>, ca să vă citez exact reproşul”.

Citeşte şi 

Ce făcea Uioreanu cu mita: 2.000 de lei lunar cash la soţie, 4.500 de lei rata pentru credit, cheltuieli cu maşinile familiei, construcţia cabanei

Uioreanu este acuzat că a  primit circa 500.000 de lei de la doi oameni de afaceri, bani pe care i-a folosit în scopuri personale: plata datoriilor, construirea unei cabane, cheltuieli domestice şi chiar pentru a cumpăra o lampă cu ultraviolete. 

De frica DNA, Uioreanu a cumpărat din mita primită o lampă cu ultraviolete pentru a verifica dacă banii sunt marcaţi

În motivarea hotărârii de arestare preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, se arată că acesta a dat dispoziţie să se cumpere, din mita percepută, un bec special pentru „a se verifica dacă banii primiţi sunt marcaţi cu inscripţia mită”.

INTERCEPTĂRI „Cheia” dosarului Uioreanu: omul care ţinea evidenţa mitei şi ridica banii pentru preşedintele CJ Cluj

Un rol esenţial în dosarul de corupţie al preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, l-a avut consilierul său, Răzvan Pop. Acesta ţinea evidenţa mitei luate într-un tabel şi ridica banii de la omul de afaceri implicat. Numele lui Pop a dispărut brusc dintr-un alt dosar de corupţie trimis în judecată în luna mai.

VIDEO Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a fost arestat preventiv. Este acuzat că a luat mită 474.000 de lei de la doi oameni de afaceri  

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost adus, în jurul orei 15, la Curtea de Apel cu propunere de arest preventiv. Magistraţii s-au pronunţat în jurul orei 20.00, emiţând mandat de arestare pe numele acestuia. Liberalul este acuzat de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată  şi complicitate la spălare de bani.

VIDEO Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost reţinut. Este acuzat de luare de mită, complicitate la spălare de bani şi fals

 Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj Horia Uioreanu a fost reţinut după şase ore de audieri. El a părăsit sediul DNA într-o maşină a instituţiei, însoţit de doi anchetatori. Înainte ca acesta să fie dus în arestul poliţiei, din sediul DNA a ieşit avocata lui Uioreanu, Smaranda Bara care s-a limitat să spună doar că „a fost o zi lungă şi obositoare“.
 

Consilierul preşedintelui CJ Cluj şi-a dat demisia. El e acuzat că primit 6.000 de lei mită de la patronul Fany
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a anunţat că Răzvan Pop, consilierul său, şi-a dat demisia deoarece este cercetat în dosarul mitei Fany. El ar fi primit 6.000 de lei pentru a ajuta compania de transport să câştige o licitaţie.

Ioan Bene, afaceristul a cărui firmă a făcut noua pistă a aeroportului, reţinut alături de preşedintele CJ Cluj
Omul de afaceri Ioan Bene a fost reţinut, miercuri seara, 28 mai, de către procurorii DNA pentru 24 de ore în dosarul de corupţie în care a fost reţinut şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, liberalul Horea Uioreanu. Anchetatorii nu au precizat oficial acuzaţiile care le aduc acestuia, însă surse susţin că ar fi acuzat de dare de mită.

Vasile Pogăcean, omul de afaceri reţinut alături de preşedintele CJ Cluj, este un baron local din comuna Iclod

Vasile Pogăcean, omul de afaceri reţinut pentru 24 de ore alături de preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, este membru PNL, a candidat în 2008 pentru postul de primar în Iclod, iar presa locală scria despre el, tot în 2008, că ar fi un baron local extrem de influent. Procurorii DNA îl acuză de dare de mită în formă continuată.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite