Cum va fi cheltuit bugetul de peste 350 de milioane de euro al unuia dintre cele mai mari oraşe din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bugetul general al municipiului Cluj-Napoca în acest an este în valoare de 353.237.996 euro, mai mare cu 7,39% în 2020 faţă de anul precedent.

Printre priorităţi se află achizţia de tramvaie noi, finalizarea unor parkinguri, finalizarea documentaţiilor tehnice şi de urbanism necesare pentru Centura metropolitană a Clujului, continuarea procedurilor legale pentru proiectul multianual Metrou şi tren metropolitan şi modernizarea unor artere principale.

Educaţia figurează în acest an printre priorităţile Clujului sau cel puţin asta promit autorităţile locale. Astfel, aproape un sfert din bugetul pe anul 2020 ar urma să fie direcţionat spre educaţie.

În acest an, educaţia ar urma să primească circa 20% din buget. Banii ar urma să fie utilizaţi pentru investiţii sau reparaţii, dar şi pentru asigurarea dotărilor necesare din şcolile şi liceele clujene, burse pentru elevii care au media generală cel puţin 8.50, abonamente gratuite pe mijloacele de transport în comun pentru toţi elevii şi toţi studenţii şi alte înlesniri.

„Obiectivul general este creşterea în continuare a calităţii vieţii în municipiu - educaţie, sănătate, descongestionarea traficului, infrastructură, mediu, transport în comun nepoluant, spaţii verzi, arte şi industrii creative, dinamism multicultural. În 2020, rămân direcţii cheie digitalizarea administraţiei publice locale şi susţinerea proiectelor de dezvoltare a Clujului. De asemenea, şi prin acest buget urmărim consolidarea statutului Clujului de puternic centru de inovare în România şi centrul şi estul Europei, al statutului de start-up city şi oraş de referinţă prin calitatea serviciilor din toate domeniile (sănătate, servicii bancare şi altele)”, a declarat primarul Emil Boc.

Priorităţile Clujului 

Primăria municipiului Cluj-Napoca a iniţiat procedura de consultare publică, iar proiectul de buget poate fi consultat pe website-ul primăriei. Iată care sunt cele mai importante 12 proiecte:

1. Introducerea în circulaţie a 12 noi tramvaie achiziţionate din fonduri europene. Menţinerea tuturor facilităţilor la transportul public pentru elevi, studenţi, pensionari etc.

2. Finalizarea a patru noi parkinguri: Haşdeu, Primăverii nr. 20, Primăverii nr. 8 şi Mogoşoaia, cu un total de 1.253 de noi locuri de parcare. Pentru cel puţin încă două noi parkinguri se vor realiza achiziţiile publice pentru proiectare şi execuţie. Va continua procesul de demolare de garaje şi amenajare de parcări.

3. Finalizarea modernizării şi lărgirii străzii Bună Ziua, a modernizării străzilor Regele Ferdinand - Tipografiei - Emile Zola - Sextil Puşcariu şi a primei străzi „smart” din România - strada Molnar Piuariu (mai mult spaţiu pietonal, iluminat inteligent, bănci cu încărcare USB, wi-fi etc.). Demararea lucrărilor la reabilitarea zonei Pieţei Lucian Blaga şi a Bulevardului 21 Decembrie 1989.

4. Finalizarea documentaţiilor tehnice şi de urbanism necesare pentru Centura metropolitană a Clujului. Continuarea procedurilor legale pentru proiectul multianual Metrou şi tren metropolitan.

5. Finalizarea lucrărilor la reabilitarea Turnului Pompierilor şi finalizarea achiziţiei publice pentru reabilitarea zonei străzii Kogălniceanu. Finalizarea noului cimitir din str. Moş Ion Roată.

6. Finalizarea Parcului Între Lacuri şi începerea lucrărilor la Parcul Tineretului - Pădurea clujenilor (21,3 ha şi 1.505 arbori cu balot). Realizarea unui concurs de soluţii pentru noi parcuri: Parcul Est (46,19 ha) şi Parcul Bună Ziua (7,8 ha). Începerea lucrărilor la reabilitarea Parcului Feroviarilor, a Parcului 14 Iulie, a Parcului Ştefan cel Mare şi la extinderea skate parcului Rozelor. Realizarea achiziţiei publice pentru reabilitarea malurilor Someşului şi a parcului Armătura, pentru realizarea Parcului Zorilor şi a Bazei sportive şi de agrement „La Terenuri” Mănăştur. Finalizarea sistemului modern de irigaţii în Parcul Central „Simion Bărnuţiu”.

7. Finalizarea modernizării şi reabilitării termice a Spitalului Municipal prin intermediul unui proiect finanţat din fonduri europene şi sprijinirea cu fonduri de la bugetul local a celorlalte spitale clujene. Achiziţionarea unei noi ambulanţe cu dotări de ultimă generaţie pentru SMURD Cluj (punct medical avansat).

8. Menţinerea alocărilor pentru educaţie prin investiţii în şcoli, oferirea de burse, programul de autobuze speciale pentru transportul copiilor la şcoală sau programul „Şcoală după şcoală”. Finalizarea creşei noi din str. Grigore Alexandrescu (90 de locuri noi) şi începerea lucrărilor la noul corp al creşei de pe str. Meziad (90 de locuri). Finalizarea modernizării grădiniţei „Căsuţa Poveştilor” şi începerea lucrărilor la modernizarea grădiniţei „Floare de Iris”. Demararea lucrărilor pentru modernizarea şi creşterea eficienţei energetice la Colegiul Tehnic „Ana Aslan”. Realizarea unui concurs de soluţii pentru Muzeul Ştiinţei / Science Museum.

9. Continuarea lucrărilor de amenajare a platformelor subterane de colectare selectivă a deşeurilor menajere - cel puţin încă 100 de platforme. Instalarea a cel puţin 10 noi grupuri de pubele inteligente pentru deşeuri plastic, hârtie/carton şi deşeuri reziduale, alimentate cu panouri solare. Extinderea proiectului pilot de acces cu cartelă la punctele gospodăreşti din cartiere. Instalarea unor noi puncte supraterane din construcţie metalică pentru colectarea selectivă în zone aglomerate. Amenajarea a două noi puncte de colectare gratuită a deşeurilor voluminoase de la persoane fizice. Realizarea unui proiect pilot pentru pereţi verzi.

10. Continuarea programelor sociale derulate de Primărie: ajutor pentru plata chiriei persoanelor singure/familiilor marginalizate social, îngrijire la domiciliu pentru bătrâni, îngrijire stomatologică pentru clujenii cu venituri reduse, tichetele acordate în cadrul programului social „Alimente”, cantina de ajutor social, programele de transport dedicat (elevii cu nevoi speciale; persoanele cu dizabilităţi). Continuarea programului de cumpărare de locuinţe sociale de pe piaţa liberă şi darea în folosinţă a 12 noi locuinţe sociale. Continuarea proiectului pentru cartierul Sopor (250 de hectare), primul cartier realizat prin concurs de soluţii.

11. Implementarea proiectelor câştigătoare în cadrul proceselor de Bugetare participativă. Modernizarea zonelor pentru fitness în aer liber cu aparate noi - cel puţin 10 spaţii. Instalarea a trei noi toalete automate pentru persoane cu dizabilităţi.

12. Extinderea numărului de proceduri şi aplicaţii digitale pentru cetăţeni. Dezvoltarea serviciilor oferite de funcţionarul public virtual „Antonia” (care gestionează astăzi 94 de tipuri de cereri). Realizarea unui sistem de achiziţie de date în timp real şi a unei aplicaţii pentru detectarea locurilor de parcare disponibile în zona centrală. Continuarea dezbaterilor publice desfăşurate în cadrul Centrului de Inovare şi Imaginaţie Civică, în colaborare cu partenerii noştri: universităţi, companii private, ONG-uri şi cetăţeni.

Citeşte şi

Oraşul care va investi în 2020 aproape un sfert din buget în educaţie. Sumele vor ajunge la zeci de milioane de euro

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite