Cum se aşteaptă acum în parcarea aeroportului din Cluj-Napoca. Şase avioane spre Germania au fost anulate iniţial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Români care aşteaptă zboruri spre Germania în parcarea Aeroportului Cluj FOTO Facebook/ Tiberiu Farcaş
Români care aşteaptă zboruri spre Germania în parcarea Aeroportului Cluj FOTO Facebook/ Tiberiu Farcaş

Autorităţile au anulat iniţial zborurile spre Germania care urmau să fie efectuate vineri, 10 aprilie, de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca. În total, 6 avioane pline cu muncitori români vor decola de la Cluj, în cursul zilei de vineri, 10 aprilie.

UPDATE: Un număr de şase zborurile spre Germania pentru muncitorii sezonieri au fost reluate, după o pauză de câteva ore. Sute de oameni aşteaptă şi acum, în parcare, efectuarea procedurilor pentru îmbarcare.

Între timp, Ministerul Transporturilor a anunţat, vineri, că va elabora o procedură pentru organizarea grupurilor de muncitori sezonieri care trebuie să plece către alte ţări. Până la publicarea procedurii în Monitorul Oficial, cursele charter programate vor fi operate, astfel încât oamenii să poată pleca spre locurile de muncă găsite.

Informaţia a fost confirmată şi de prefectul Clujului, Mircea Abrudean. „Informaţia este că vor zbura toate cele 6 curse de azi spre Germania. Deja a plecat aeronava din Dusseldorf spre Cluj”, a anunşat Abrudean.

Ştirea Iniţială:

Toate zborurile spre Germania au fost anulate după ce, ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat aseară că toate transporturile aeriene vor fi avizate de Ministerul Transporturilor, chiar dacă se fac de pe aeroporturi aflate în administrarea consiliilor judeţene. Măsura a fost luată tocmai pentru a evita repetarea unor situaţii precum cea de la Aeroportul Cluj-Napoca, unde circa 2.000 de oameni s-au înghesuit, joi, în faţa aeroportului, înainte de a fi preluaţi de 12 zboruri, toate cu destinaţia Germania..

„În prezent se află în faţa aeroportului mai multe persoane, dar acum toţi respectă distanţa. Nu se ştie când şi dacă vor fi avizate zborurile”, a declarat Liviu Done, şeful Sectorului Poliţiei de Frontieră Aeroport Cluj. 

Joi, după ce imaginile cu haosul de la Aeroportul „Avram Iancu” din Cluj Napoca au apărut in mass media procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca au deschis un dosar penal privind infracţiunea de zădărnicire a răspândirii bolilor. Totodată, în seara zilei de joi spre vineri, ministrul de Interne, Marcel Vela a anunţat noi reguli pentru toate aeroporturile din România. 

„Începând de astăzi, autorităţile competente din România, cum ar fi Ministerul Transporturilor sau Autoritatea Aeronautică vor aviza orice transport aerian chiar dacă aeroporturile sunt în subordinea autorităţilor judeţene. (...) Prin acest articol, competenţa totală pentru decizia calendarului de aterizare/decolarea, acceptului de sosire sau plecare a unor aeronave intră în competenţa Ministerului Transporturilor", a spus Vela.

Citeşte şi

 

VIDEO Haos la Aeroportul Cluj-Napoca. Mii de români se înghesuie, în plină pandemie, la avioanele spre Germania

 

Măsuri după situaţia de la Cluj: Toate zborurile vor fi avizate de Ministerul Transporturilor

 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite