Cum ne aşteaptă mănăstirile din Cluj de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de clujeni vin în pelerinaj la Nicula. FOTO: Adevărul
Mii de clujeni vin în pelerinaj la Nicula. FOTO: Adevărul

Clujenii care vor să se reculeagă de Paşte în afara oraşului au la dispoziţie nu mai puţin de 11 mănăstiri ortodoxe. Cea mai cunoscută dintre ele este Nicula, mănăstirea care găzduieşte incoana făcătoare de minuni pe care vin să o vadă mii de oameni din ţară şi de peste hotare cu ocazia sărbătoririi hramului, Adormirea Maicii Domnului.

Mii de clujeni sunt aşteptaţi, la fel ca în fiecare an, să asiste la Slujba de Înviere la Mănăstirea Nicula, renumită pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul. Pentru a ajunge din Cluj-Napoca la Nicula se merge pe drumul spre Gherla, distanţa fiind de 62 de kilometri şi se parcurge în circa 45 de minute. Sâmbătă la ora 23.00 este programată Dezlegarea Mare şi Canonul Sâmbetei celei Mari, iar duminică de la 12.00 noaptea până la 4.00 dimineaţa este ţinute Slujba de Înviere. Se va citit din Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur şi din Pastorala IPS Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Cei care doresc să rămână mai mult se pot caza la Mănăstire dacă anunţă din timp. Eclesiarhul Ieromonah Calinic Stupineanu a susţinut că sunt aşteptaţi câteva mii de clujeni la slujba de înviere. "Mănăstirea oferă 60 de locuri de cazare gratuit, dacă se solicită din timp acest lucru. De obicei, de Paşti nu vin oamenii să stea mai multe zile. Asta se întâmplă pe data de 15 august, de Sfânta Marie", a declarat acesta. Alte locuri de cazare se găsesc în localtatea, Gherla, aflată la doar 3 kilometri de mănăstire, unde cazarea costă circa 100 de lei pe noapte pentru o cameră dublă. Mănăstirea este cunoscută pentru incoana care ar fi lăcrimat în 15 februarie până în 12 martie 1699 şi despre care se spune că ar avea puteri tămăduitoare. Anual, în ziua de 15 august, când manastirea îşi serbeaza hramul, anume Adormirea Maicii Domnului, mii de pelerini, atat din ţară, cât şi de peste hotare, se adună aici. 

Vezi aici harta mănăstirilor din Cluj. 

Mănăstirea lui Ştefan cel Mare de lângă Cluj

Clujenii mai pot merge la Slujba de înviere, chiar la ieşirea din oraş, în localitatea Feleac, unde se află una dintre cele mai vechi mănăsturi din Ardeal, despre care se spune că ar fi fost ctitorită chiar de către Ştefan cel Mare. Cea mai veche atestare a călugarilor felecani şi implicit a Mănăstirii Sfintei Troiţe, dateaza, din cercetarile de până acum, din anul 1581. Unele lucrări istoriografice au vehiculat, având în vedere precedentul de la Vad şi unele elemente arhitecturale ale edificiului, implicarea lui Ştefan cel Mare în ridicarea lăcaşului şi deci, în a unei a doua episcopii ortodoxe în Ardeal. În secţiunile săpăturilor arheologice au apărut urmele fundaţiilor bisericii de lemn, locaş de cult ce avea un plan treflat, prototip de lungă utilizare în arhitectura mănăstirească din Moldova. Săpăturile arheologice făcute în interiorul bisericii au mai scos la lumină 18 morminte, cele mai vechi morminte fiind din jurul anului 1300. Practic, această biserică a fost ridicată pe un cimitir. La pensiunea Feleacu, preţul unei camere duble este de 80 de lei pe noapte. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite