Cum poate ajuta privarea de somn la tratamentul depresiilor. Rezultatele surprinzătoare ale unui studiu efectuat de americani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
somn controlat

Privarea de somn poate să reducă rapid simptomele de depresie la aproximativ jumătate din pacienţi, atunci când este administrată într-un mediu controlat, în regim de internare. Aceasta este concluzia unui studiu publicat de cercetători de la Universitatea din Pennsylvania.

Studiul a fost realizat de Şcoala de Medicină Perelman a Universităţii din Pennsylvania, din Statele Unite şi mai arată că privarea de parţială de somn a fost la fel de fel de eficace ca privarea totală de somn.

Atunci când se referă la privarea parţială de somn, specialiştii au în vedere etape de somn fe trei până la patru ore, urmată de trezire forţată 20-21 de ore, în timp ce prin privarea totală se referă la privarea de somn timp de 36 de ore. Autorii studiului precizează că medicamentele nu au influenţat semnificativ aceste rezultate, scrie Science Daily, care citează Jurnalul Clinic de Psihiatrie.

De preferat medicamentelor antidepresive

Deşi privarea de somn totală sau parţială de somn poate produce o ameliorare clinică în termen de 24 de ore a simptomelor pacienţilor cu depresie, medicamentele antidepresive sunt acum cel mai folosit tratament pentru depresie. Astfel de medicamente îşi fac efectul, de obicei, în săptămâni sau chiar mai mult, însă 16,7% din cei 242 de milioane de pacienţi americani au scos cel puţin o dată reţete pentru medicamente psihiatrice în 2013. Rezultatele acestei meta-analize speră să ofere ajutor celor circa16,1 milioane de adulţi americani care au prezentat episoade depresive majore.   

Unele studii efectuate anterior au arătat că privarea de somn are efecte antidepresive rapide pentru aproximativ 40%-60% la suta dintre pacienţi. „Au trecut mai mult de 30 de ani de la descoperirea efectelor antidepresive ale privării de somn şi încă nu avem o înţelegere eficientă cu privire la cât de eficient este tratamentul şi la modul în care se pot obţine cele mai bune rezultate clinice“, a spus principalul autorul al studiului, Philip Gehrman, PhD, profesor asociat de psihiatrie şi membru al Centrului Penn Sleep, care, de asemenea, tratează pacienţii de la Centrul Medical „Michael J. Crescenz”. 

„Analiza noastră arată cu precizie cât de eficientă este privarea de somn şi la ce tip de pacienţi ar trebui sa fie administrată”, completează el.    

Mii de studii revizuite

Analizând peste 2.000 de studii, echipa a extras datele dintr-un ultim grup de 66 de studii realizat pe o perioadă de 36 de ani pentru a determina cum poate fi afectată reacţia la tratament în funcţie de tipul de privare de somn (totală sau parţială), de eşantionul clinic (dacă pacientul e maniacal sau cu episoade depresive, sau o combinaţie a celor două), medicamentele ce au fost administrate, precum şi vârsta şi sexul eşantionului. 

În plus, cercetătorii au explorat şi modul în care răspunsul la privarea de somn poate diferi în funcţie de studii, în funcţie de modul în care se defineşte „răspunsul” în fiecare studiu. „Aceste studii analizate de noi demonstrează că privarea de somn poate fi eficientă pentru multe tipuri de pacienţi“, a punctat autorul principal Elaine Boland, psiholog şi cercetător asociat la Centrul Medical „Michael J. Crescenz”. 

„Indiferent de modul în care a fost cuantificat răspunsul, modul în care a fost livrată privarea de somn, sau de tipul subiectului confruntat cu depresie, am găsit o rată de răspuns aproape constantă.“ Totuşi, autorii au notat faptul că sunt necesare şi alte studii suplimentare pentru a identifica cu exactitate modul în care privarea de somn produce reduceri rapide şi semnificative în severitatea depresiei. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite