Cum a ajuns stră-strănepotul celebrului cancelar Otto von Bismarck să salveze pădurile din România

Cum a ajuns stră-strănepotul celebrului cancelar Otto von Bismarck să salveze pădurile din România

FOTO Shutterstock

Regizoarea Monica Lăzurean-Gorgan a povestit cum l-a convins pe Alexander von Bismarck, preşedintele ONG-ului care a speriat multinaţionalele ce exploatează abuziv pădurile, să-şi îndrepte atenţia şi către România, dar şi să fie protagonistul documentarului „Lemn“.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Lemn“, documentarul semnat de coregizoarele Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst şi Ebba Sinzinger, despre defrişările ilegale şi despre oamenii care trăiesc din această industrie, a avut premiera naţională la începutul lunii august, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, de la Cluj-Napoca. 
 
Filmul urmăreşte investigaţiile desfăşurate în România, Peru, Rusia şi China de Alexander von Bismarck, stră-strănepot al Cancelarului german Otto von Bismarck şi şeful Environmental Investigation Agency (EIA), care reuşeşte să dea lovituri importante multinaţionalelor care profită de lipsa legislaţiei şi de corupţia din anumite ţări pentru a face profituri de miliarde de dolari. EIA şi-a extins activitatea în România după ce regizoarea şi producătoarea Monica 

Lăzurean-Gorgan i-a semnalat, în urmă cu aproximativ şapte ani, situaţia din ţara noastră. Raportul publicat de activişti în 2015 a avut ca rezultat manifestaţii în toată ţara, iar autorităţile au oprit o serie de modificări nocive la Codul Silvic. Monica Lăzurean-Gorgan vorbeşte despre culisele realizării documentarului „Lemn“, dar şi despre ce am putea face fiecare dintre noi pentru a ajuta la stoparea unei probleme care, pe termen lung, ne afectează calitatea vieţii.
 
„Weekend Adevărul“: Există în documentar această replică: „Noi suntem jurnalişti, misiunea noastră este să spunem povestea“. Tu ai fost tentată să mergi mai departe, să te implici în poveste? 

Monica Lăzurean-Gorgan: Cred că aceasta e marea noastră dilemă, a celor care povestim, de aceea am şi ţinut foarte tare să avem declaraţia respectivă în documentar. Dacă fiecare, din poziţia lui, din perspectiva meseriei lui, îşi face treaba, e deja un câştig. Dacă putem face mai mult fără să ne facem rău, e şi mai bine. Să ieşi din poziţia de jurnalist sau de regizor şi să faci încă un pas pentru cauza respectivă e deja un mic câştig. Dar asta ţine de capacitatea şi de puterea fiecăruia. Cred că e important să ne implicăm, să fim cât mai activi şi cât mai conştienţi de ce se întâmplă în jur.

Jaful pădurilor din România este un subiect care stârneşte reacţii puternice în societate. Cum a fost pentru tine, care te-ai implicat direct? 

Orice proiect te consumă, mai ales când realizezi un documentar în care acţiunea se derulează pe mai mulţi ani. N-am ajuns la burnout, dar povestea asta te încarcă, te oboseşte. La un moment dat, îţi dai seama că problema e atât de mare şi de complexă, iar tu eşti atât de mic şi poţi face atât de puţine lucruri, încât îţi vine să pui armele jos – instrumentele meseriei tale – şi să zici: „Gata, pauză!“.
 


STRĂ-STRĂNEPOTUL LUI OTTO VON Bismarck, UN ACTIVIST CARISMATIC

Cum ai reuşit să-l convingi pe Alexander von Bismarck să vină în România pentru acest documentar? 

N-a fost greu să-l conving. A fost contactat de coregizoarele mele, care i-au prezentat o documentare şi i-au explicat ce se întâmplă în România. ONG-ul pe care îl conduce – Environmental Investigation Agency , cu sedii în Londra şi Washington DC – n-a avut în plan să intre în vreo ţară din Europa, concentrându-se pe Asia şi Africa. El a făcut şi câteva investigaţii sub acoperire, dar ştia că „faţa“ lui se va transforma într-una de reprezentant diplomatic al acestui ONG. Deci, a fost de acord, nu a trebuit să-l conving. A înţeles dimensiunea filmului şi a vrut să se implice.
 
Ai avut ocazia să petreci mult timp în preajma lui. Ce-l motivează să ducă această luptă? 

Da, ne-am apropiat pe parcursul filmărilor şi am aflat că este foarte pasionat de natură, de păsări. De altfel, de profesie este biolog. E amuzant, pentru că eu voiam să-i arăt tăierile ilegale, iar el începea să facă sute de fotografii la păsări. E un iubitor de pădure şi de natură, în general, cred că asta îl motivează să se implice în povestea asta. Este şi un personaj foarte interesant. E unul dintre stră-strănepoţii lui Otto von Bismarck, tatăl lui este german, mama lui este americancă, iar de la 13-14 ani trăieşte în SUA. Are o carismă aparte, motiv pentru care ni l-am dorit ca protagonist. Am fi vrut, ce-i drept, să intrăm mai mult în viaţa lui personală, dar a pus, foarte elegant, o barieră. Ne-a zis: „OK, până aici“, chiar dacă noi ne-am împrietenit.
 

RĂBDAREA, CEA MAI IMPORTANTĂ ARMĂ ÎN LUPTA CU DEFRIŞĂRILE

Ce ai aflat despre lupta inegală a ONG-urilor cu un duşman mult mai puternic, cum sunt multinaţionalele, care au resurse financiare uriaşe?

E o luptă grea şi e pe termen lung. Când am început această poveste, eu, venind cu perspectiva începătorului, eram nerăbdătoare: „Hai să facem, hai să dregem“. Pe parcurs, am înţeles că lucrurile se mişcă greu şi durează. Sasha (n.r. – Alexander von Bismarck) chiar spune în documentar: „All we have is time“  (n.r. – „Timpul e cea mai importantă resursă pe care o avem“). Echipa lui, de pildă, nu-şi asumă riscuri inutile. Când situaţia ajunge să fie periculoasă se retrage şi revine mai târziu. Într-adevăr, ONG-urile au diverse metode de lucru. Al lui acţionează mult mai discret şi încearcă să ajungă la nivel legislativ, unde să provoace schimbări. După ce i-am adus în România, ei au început să-şi facă sursele lor şi să lucreze singuri. După ce am terminat filmările, mă sunau şi-mi ziceau: „Suntem în România, am fost la întâlnire la Guvern“. Ei vor să lucreze şi în mod deschis, dar şi la nivel diplomatic, e o metodă care a dat roade.

În film este o scenă interesantă în care îl vedem pe preşedintele companiei Schweighofer într-un clip publicitar în care face precizări în legătură cu dezvăluirile ONG-ului condus de Alexander von Bismarck. Asta ne spune că impactul a fost important. 

Da, era vorba despre acea investigaţie din 2015, pe care am hotărât s-o scoatem mai devreme. Ei strâng dovezi şi fac un raport cu care merg la autorităţi, dar şi la presă. Prezentarea raportului pentru România era programată mult mai târziu, dar i-am zis: „Uite, se încearcă relaxarea Codului Silvic, ce putem face?“. Atunci, el a zis: „Hai să încercăm să scoatem investigaţia“. Am avut emoţii, că nu ştiam dacă o să aibă trecere la presă, la public. La câteva zile de la conferinţa de presă au fost proteste de stradă în toată ţara şi a rămas Codul Silvic neschimbat. 
   

„Nu ajunge să semnăm o petiţie, trebuie să fim şi conştienţi de cât de mult consumăm“

Ce lecţie ar trebui să înveţe spectatorii din documentarul tău? 

Important e să devenim conştienţi nu numai de faptul că se taie ilegal lemn în România – asta o ştim cu toţii –, dar şi că nu ajunge să fim vocali pe Facebook, să mai semnăm o petiţie, să mai mergem la un protest, dacă, în acelaşi timp, cumpărăm mobilă de la aceste companii. Problema cea mai mare este că pădurile sunt tăiate nesustenabil, pentru că se taie şi legal, dar se taie foarte mult, şi atunci trebuie să fim conştienţi şi de pasul următor: copacii se taie pentru că există cerere. Trebuie să fim conştienţi de cât de mult consumăm, inclusiv când vorbim de cartoanele şi hârtiile pe care le aruncăm foarte uşor.

Aşadar, crezi că genul acesta de boicot al companiilor care folosesc lemn obţinut ilegal ar avea efecte benefice în problema exploatărilor abuzive? 
 
Da, chiar cred că ar funcţiona. Dacă se strânge o comunitate îndeajuns de mare care nu mai cumpără marfă de la anumite companii, se poate ajunge la o presiune importantă şi lucrurile se pot schimba. Pentru genul ăsta de presiune este, însă, nevoie de implicare. Mie îmi place foarte mult că la sesiunile de Q&A de după proiecţie, oamenii întreabă: „Noi, concret, ce putem face?“. Există, deci, interes. Cine vrea să facă ceva concret poate să apeleze la ONG-uri, precum Greenpeace, care te ghidează.
   
Pe de altă parte, în România, alegerile consumatorilor sunt influenţate în mare măsură de preţ. 

Da, într-adevăr, e complicat pentru că ţine foarte mult de educaţie şi de sistemul de învăţământ. Aceste valori vor fi schimbate, probabil, de generaţia următoare. În afară de mentalităţile noastre, care trebuie remodelate, regândite la nivel individual, aceste obiceiuri de consum pot fi influenţate şi la nivel legislativ. Statul poate impune anumite restricţii sau anumite taxe, care să regleze aceste lucruri, cum există în alte ţări.
 

Regizoarea Monica Lăzurean-Gorgan FOTO: Remus Florescu
 

EXPLOATAREA ILEGALĂ, GREU DE OPRIT

Cum crezi că a evoluat situaţia din momentul în care aţi început filmările şi până acum? S-a îmbunătăţit ceva? 

Mi-am dat seama, şi la fel a zis şi Bogdan Micu (n.r. – creatorul aplicaţiei Inspectorul Pădurilor), de faptul că depinzi de guvern. Dacă un guvern e mai deschis, dacă un ministru e mai deschis şi produce nişte modificări pozitive, există riscul să vină un nou guvern şi să strice. Iar dacă un guvern a luat măsuri negative, apoi lucrurile se repară foarte greu, cu paşi foarte mici.
Crezi că există şanse ca exploatarea ilegală a lemnului din România să înceteze în viitorul apropiat? 
E foarte greu să se oprească exploatarea ilegală. Dacă cetăţenii sunt conştienţi de acest pericol, la nivelul sistemului lucrurile nu sunt văzute la fel, perspectiva economică primează şi atunci e foarte greu să punem presiune. Noi încercăm să facem tot ce se poate, dar e foarte dificil să se schimbe ceva într-un timp scurt. O regizoare şi producătoare care investeşte timp
   

Documentarul, un gen consumat, dar subfinanţat

Au existat momente la filmări în care aţi fost în pericol, în situaţii tensionate? 

Eu am fost la filmări doar în România. Ebba Sinzinger şi Michaela Kirst, coregizoarele mele, au fost la celelalte filmări. Momente periculoase n-au fost, pentru că nu vreau să-mi pun echipa în pericol. Oricum, în România nu e atât de periculos. Am fost însă la Borşa, unde poate fi periculos, dar n-am mers singuri în pădure, totul a fost organizat astfel încât să nu fie probleme.

Dar subiectul sensibil v-a pus beţe-n roate când a venit vorba de finanţare? 

În România, avem sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) şi atât. În Austria şi Germania sunt multe fonduri care se pot obţine pentru astfel de proiecte. Noi am obţinut o sumă foarte mică de la CNC, dar n-a fost o şicană directă, a fost, pur şi simplu, o limitare, acesta e bugetul care se poate obţine pentru astfel de proiecte în România.

Asta deşi documentarele româneşti au prins avânt în ultimii ani. 

Da, avem din ce în ce mai multe documentare foarte bune şi foarte vizibile. Noi am iniţiat o campanie, care se intitulează „Documentarul contează“, în care atragem atenţia că e nevoie să fie finanţat mai bine, pentru că deja sunt rezultate vizibile. Lumea consumă din ce în ce mai mult acest gen, mă refer atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Cu ajutorul Netflix, HBO şi al altor astfel de reţele, consumul de documentare a crescut cu 17-20% în ultimii ani, conform statisticilor. Fără să vreau să fac o comparaţie cu filmul de ficţiune, dar filmul documentar, pe lângă dimensiunea cultural-artistică şi de entertainment, aduce şi o dimensiune socială de care e foarte multă nevoie în societatea noastră. De asemenea, documentarul aduce şi dimensiunea educaţională: nu trebuie să căutăm mult şi găsim un documentar pe care putem să-l ducem în şcoală, să-l arătăm copiilor. Da, trebuie să i se dea mai multă susţinere documentarului. CNC şi Ministerul Culturii ar trebui să sprijine regizorii români care fac documentar, şi îl fac bine şi vizibil. 
 
Cine este Monica Lăzurean-Gorgan

Locul naşterii: Oradea, Bihor
Studiile şi cariera: A absolvit, în 2001, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică 
„I.L. Caragiale“ din Bucureşti.
 
În 2016, după şapte ani de filmări, a lansat „Doar o răsuflare“, care i-a adus trofee pentru cel mai bun film documentar la Festivalul Internaţional de Film de la Sarajevo, la Astra Film Festival şi la Premiile GOPO.

A fost producătoare şi coproducătoare la mai multe lungmetraje de ficţiune şi documentare care au fost selectate şi premiate la Sundance, Berlinale, Locarno, dintre care amintim: „Acasă“, „Chuck Norris vs. Communism“, „Domestic“, „Colivia“, „Timebox“.
 
A produs şi a regizat documentarul „Lemn“, ale cărui filmări s-au întins pe cinci ani. A avut premiera internaţională în competiţia F:act Award din cadrul Festivalului Internaţional de Film Documentar Copenhaga şi a fost nominalizat la Heart of Sarajevo, cel mai important trofeu din cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo.
 

Vă mai recomandăm

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările