Cum a ajuns un şofer român de TIR să plătească în Italia despăgubiri de un milion de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
TIR-ul condus de şoferul român s-a răsturnat şi a zdrobit doi muncitori. FOTO: La Stampa
TIR-ul condus de şoferul român s-a răsturnat şi a zdrobit doi muncitori. FOTO: La Stampa

Un şofer român de TIR a fost obligat să plătească despăgubiri uriaşe familiilor victimelor unui accident pe care l-a provocat în urmă cu aproape doi ani şi jumătate.

Ilim Bildan a comis un accident grav în Italia, între Albisola şi Celle, pe A 10. Pe 26 martie 2017, românul a intrat cu camionul într-un grup de muncitori de pe marginea şoselei omorând doi dintre aceştia şi rănind grav alţi cinci.

La Stampa notează că Bildan a fost arestat sub acuzaţia de omor multiplu, iar procesul a debutat în 2017. În urma anchetei s-a stabilit că românul a pierdut controlul volanului într-o curbă, la ieşirea dintr-un tunel, iar din această cauză s-a răsturnat şi a intrat cu TIR-ul într-un grup de muncitori. Anchetatorii au precizat şi că românul nu consumase băuturi alcoolice sau substanţe interzise şi că ar fi respectat toate normele prevăzute şi nu ar fi depăşit limita de viteză legală în zonă. Totuşi, judecătorul a decis că Bildan trebuie să plătească despăgubiri victimelor.

Potrivit sursei citate, avocatul Gian Maria Gandolfo, cel care îl apără pe şoferul român de camion, a depus chitanţele pentru plata despăgubirilor în favoarea familiilor celor doi muncitori morţi şi pentru avarierea structurilor autostrăzii. În total, este vorba de nu mai puţin de un milion de euro.

Românul s-a angajat, de asemenea, să despăgubească sindicatul din care făceau parte muncitorii decedaţi în accident, dar deocamdată nu s-a stabilit suma. Din acest motiv, judecătorul Francesco Meloni a amânat audierea la 19 martie. La Stampa mai notează că cel mai probabil românul va primi o pedeapsă de doi ani de închisoare cu supendare.

  

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite