Cum a ajuns un istoric să cunoască ororile războiului din oraşele asediate: „Nu era apă, mâncare, au pus pe foc parchetul şi mobila”
0
„Eram un student român pârlit la Milano şi m-am gândit ce pot să fac să ajut”, povesteşte istoricul Cristian Ivaneş. Erau anii 90, în timpul asediului asupra oraşului Sarjevo. A luat o cartelă telefonică şi a sunat la un număr aleatoriu din localitate. Aşa a început tot.
Istoricul clujean Cristian Ivaneş propune schimbarea unor nume de străzi din Cluj-Napoca în semn de solidaritate cu Ucraina.
„Aş vrea ca aceste momente să rămână în memoria comunităţii noastre. Oricum avem străzi ale căror nume trebuie schimbat, precum Piaţa 1 mai, strada Karl Liebknecht şi aşa mai departe. De ce nu le-am schimba cu strada Ucraina, Eroii Ucrainei, Kiev, Odessa, Harkov etc?”, spune acesta.
El a contactat un consilier local, care a început procedurile administrative necesare. Ivaneş este cel care a propus Primăriei să schimbe numele unei străzi din oraş în strada Doina Cornea şi să-i acorde curajoasei dizidente titlul de „Cetăţean de onoare al oraşului”.
„Am vrut să vorbesc cu cineva de acolo şi să spun că-mi pasă”
Ivaneş îşi aminteşte că şi în anii 90, în timpul asediului oraşului Srajevo, s-a gândit cum ar putea să-i ajute pe oamenii care se confruntau cu ororile războiului. Era student la Ştiinţe politice, în cadrul Universităţii creştine din Milano.
„Am fost afectat foarte tare, la fel ca azi. M-am gândit: „eu, un student român pârlit, ce pot să fac”. Aveam 21 -22 de ani. Mi-a venit ideea să iau o cartelă telefonică – nu erau atunci telefoane mobile - şi m-am dus la subsolul căminului unde locuiam, la un telefon public şi am format un număr la întâmplare din Sarajevo. Am vrut să vorbesc cu cineva de acolo şi să spun că-mi pasă”, povesteşte istoricul.
Spre surprinderea lui, telefonul fix chiar a sunat. „Mi-a venit să închid când mi-a răspuns cineva la celălalt capăt al firului – era o voce de femeie. Era o croată, Svetlana, al cărui soţ lupta pe front. Am vorbit cu ea săptămână de săptămână timp de un an în 1994”, povesteşte Ivaneş.
Iniţiativa lui a fost urmată şi de alţi studenţi di Universitatea catolică din Milano. „Am făcut un grup mare de studenţi şi le sunam pe ea şi pe încă o femeie din Sarajevo, o musulmană. Soţii lor luptau ambii pe front, în tabere diferite”, detaliază istoricul.
„Războiul în oraş este înfiorător”
Iniţiativa lui Ivaneş, numită „Sarajevo call 94” s-a prelungit şi anul următor, în 1995. „Vorbeam în fiecare săptămână cu ele. Am fost zeci de studenţi care ne-am implicat, le susţineam moral, vorbeam cu ele. Aşa am aflat ce însemană razboiul într-un oraş. Este înfiorător. Am aflat că în primul an arseseră parechetul şi mobila ca să se încălzească. Nu era curent, apă, gaz, alimente, geamurile au fost înlocuite cu folii lipite cu scotch. Singura chestie care funcţiona, uimitor, era telefonul fix”.
Ivaneş s-a implicat şi într-o acţiune prin Crucea roşie, în urma căreia s-au trimis ajutoare în Sarajevo. „I-am trimis Sventlanei şi o poză cu noi, la telefon”.
După război, Ivaneş a ajuns în Sarajevo pentru un documentar despre soarta aromânilor în războiul din Bosnia, ocazie cu care a vizitat-o şi pe vechea sa prietenă. „Locuia tot acolo, pe strada 1 Mai numărul 1 A. Din păcate, soţul îi murise. Într-una dintre convorbiri îmi spusese că o rachetă a lovit blocul în care locuia între etajul 1 şi 2 şi a făcut o gaură foarte mare. Nu mi-am putut imagia ce poate însemna asta, dar am văzut, la ani după ce s-a terminat războiul. Locul fusese zidit cu BCA, dar fusese lăsat aşa, nezugrăvit. Cred că a fost înfiorător pentru cei aflaţi în bloc în timpul exploziei”, spune istoricul.
Ivaneş s-a gândit că poate ar trebui să refacă această iniţiativă şi în cazul Ucrainei, doar că situaţia s-a schimbat foarte mult.
„La atâţia ani de la acel moment, m-am gândit din nou: ce pot să fac? Telefon nu cred că mai pot să dau, probabil o vor lua ca pe o provocare rusească. M-am gândit atunci să fac ceva cu impact asupra comunităţii în care trăiesc eu. Mi-a venit ideea de câteva zile şi văd acum că acest lucru se întâmplă şi în alte oraşe. Citeam o ştire depsre primarul de la Riga care a luat o asemenea hotărâre”, concluzionează Ivaneş.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
