Cum a ajuns să dureze construcţia unui parking de cinci etaje din Cluj mai mult decât cea a faimosului Burj Al Arab

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Cluj-Napoca a avut nevoie de aproape şase ani pentru a finaliza parkingul Negoiu, situat în cel mai aglomerat cartier al oraşului, Mănăştur. După numeroase amânări, autorităţile locale au anunţat triumfătoare că parkingul va fi inaugurat în decembrie 2017, ceea ce nu s-a întâmplat, din cauza faptului că lucrările realizate nu au îndeplinit la standardele de siguranţă ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.

Unul dintre cele mai aglomerate oraşe din ţară, Clujul, se confruntă cu un deficit enorm de locuri de parcare. Cu toate că municipalitatea a construit câteva parkinguri în ultimii 10 ani, problema este departe de a fi rezolvată.

La finele anului trecut, viceprimarul Dan Tarcea anunţa că primaria a dat undă verde pentru realizarea a nu mai puţin de 13 parkinguri, care ar urma să amelioreze situaţia. Totuşi, ţinând cont de durata lucrărilor, lipsesc în continuare soluţiile pe termen scurt şi mediu, astfel că autorităţile ridică din umeri, neputincioase în faţa acestei provocări.

Comedia erorilor la parkingul Negoiu

Un caz particular îl reprezintă parkingul Negoiu, din cartierul Mănăştur. Deşi ordinul de începere al lucrărilor a fost dat în 2012, obiectivul nu a fost dat în folosinţă nici măcar în prezent. Asta deşi, din 2013 până în 2017, autorităţile au anunţat an de an că parkingul va fi gata.

Într-o primă fază, lucrările au fost executate de asocierea Construdava - Icco Energ SRL, numai că între timp prima firmă, care îi aparţinea controversatului om de afaceri Ioan Bene, a intrat în faliment. Primarul Emil Boc a fixat apoi un nou termen, 31 decembrie 2016, însă nici acesta nu a fost respectat, aşa cum nu au fost respectate nici următoarele.

Obiectivul a fost finalizat abia la finele anului trecut, în luna decembrie, însă nu a obţinut toate avizele, după ce Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj (ISU) a găsit o serie de nereguli. „Azi a început procedura de recepţie, urmează obţinerea avizului ISU şi repartizarea ulterioară a locurilor din parking conform Regulamentului aprobat de către Consiliul Local“, scria Boc pe Facebook, la începutul lunii decembrie, însă au apărut noi amânări, astfel că oamenii nu au intrat nici până în prezent în posesia mult râvnitelor locuri de parcare.

Imagine indisponibilă

Primarul Emil Boc s-a deplasat la sfâşitul anului trecut la parkingul de pe strada Negoiu anunţând că imobilul va fi dat în folosinţă chiar în 2017, ceea ce nu s-a întâmplat. FOTO: Facebook / Emil Boc

 

Alte amânări

Viceprimarul Dan Tarcea a confirmat, la începutul acestui an, că inspectorii ISU au solicitat „câteva modificări”, în coformitate cu noile cerinţe apărute după „episodul” Colectiv.

„Aspectele constatate au cuprins neconformităţi cu privire la căile de evacuare, instalaţiile speciale de detecţie, semnalizare, alarmare şi stingere a incendiilor, instalaţiile de iluminat de siguranţă, a măsurilor necesare în vederea limitării extinderii incendiilor prin realizarea încăperilor tampon protejate cu uşi rezistente la foc, cu posibilitatea de evacuare a fumului şi dotate cu dispozitive de autoînchidere, a sasurilor la accesul înspre căile de evacuare, utilizarea materialelor rezistente la foc şi dotarea cu stingătoare şi lăzi de nisip, conform normativelor în vigoare”, au anunţat într-un comunicat reprezentanţii ISU Cluj, în urmă cu trei luni.

Ultimul anunţ

Recent, ISU a autorizat  acest parking, iar primarul Emil Boc a anunţat că deficienţele semnalate au fost remediate şi că locurile de parcare din noul imobil vor fi atribuite locuitorilor din zonă până la sfârşitul lunii iunie.

„În sfârşit am reuşit să parcurgem toate procedurile legale şi administrative. Ştiţi bine că au fost, din nefericire, probleme legate de acreditare şi autorizare cerute de ISU din cauza schimbării legislaţiei şi din acest motiv el nu a putut fi recepţionat aşa cum ne-am fi dorit cu toţii. După ce Serviciul de Parcări preia parkingul în administrare, locurile vor fi atribuite cetăţenilor din zonă”, a subliniat Boc.

Construcţii faimoase realizate într-un timp mai scurt

Investiţia în parkingul Negoiu se apropie de 8,5 milioane de lei, iar imobilul cu cinci etaje dispune de 372 de locuri. Cum lucrările au început în 2012 şi au fost finalizate abia în 2017, parkingul concurează, cel puţin din acest punct de vedere, cu alte obiective mult mai faimoase. 

Tot cinci ani a durat construcţia celebrului hotel de lux Burj Al Arab (foto, jos), din Dubai. Lucrările la cel mai înalt hotel de lux (321 de metri) au început în 1994 şi au durat până în 1999.

Imagine indisponibilă

Constructorii Burj Al Arab au ridicat mai repede cei 321 metri ai hotelului decât au reuşit omologii lor din România în cazul unui parking cu cinci etaje. FOTO: goodfreephotos.com

Şi tot de cinci ani au avut nevoie constructorii celui mai lung pod deasupra mării, Podul Qingdao Haiwan (42,5 kilometri). În acest caz, lucrările au demarat în 2006 şi au fost finalizate în 2011. Doar constructorii Eurotunelului au avut nevoie de ceva mai mult timp, 7 ani, pentru construcţia tunelului care face legătura între Franţa şi Marea Britanie, traversând Canalul Mânecii la o adâncime medie de 40 de metri.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite