Cum au ajuns Bucureşti şi Cluj să concureze la PIB cu oraşe importante din Vest. Explicaţiile unui expert al Băncii Mondiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clujul s-a dezvoltat enorm în ultimii 20 de ani, iar datele Eurostat arată că e oraşul al cărui PIB a crescut cel mai mult în acest timp
Clujul s-a dezvoltat enorm în ultimii 20 de ani, iar datele Eurostat arată că e oraşul al cărui PIB a crescut cel mai mult în acest timp

Cele mai dezvoltate oraşe din România din punct de vedere economic au ajuns să concureze la multe capitole cu oraşele importante din Polonia, Cehia şi Slovacia, dar şi cu multe dintre cele din Occident.

Afirmaţia, cel puţin în ultima sa parte, ar putea să pară o glumă, dar nu este. Asta pentru că Bucureştiul şi Clujul, oraşele despre care este vorba, au crescut enorm în ultimii ani, explică Marcel Ionescu - Heroiu, expert în dezvoltare durabilă urbană. Alte oraşe, precum Oradea,Timişoara şi chiar Iaşi, vin şi ele puternic din urmă. 

Regiunea Bucureşti-Ilfov are produsul intern brut pe cap de locuitor (PIB) calculat în funcţie de standardele puterii de cumpărare (PPS) peste multe.regiuni similare din ţări ca Spania, Portugalia şi chiar peste unele din Franţa sau Germania.În acelaşi timp, oraşul Cluj-Napoca surclasează oraşe importante din ţări ca Polonia, Slovacia şi Cehia şi concurează la PIB şi cu oraşe importante din Vest. 

Explicaţiile unui salt neaşteptat

Marcel Ionescu-Heroiu explică: „„În baza de date de la Harvard se văd cel mai bine aceste diferenţe, care sunt şi în funcţie de ce tip de forţă de muncă ai în zone, în oraşele respective. E vorba de PIB-ul la curs actual ajustate la putere de cumpărare. Datele ajustate la putere de cumpărare sunt mai corecte şi practic reprezintă  indicatorul folosit şi de Comisia Europeană pentru a alocă fonduri europene.

Fiind costul vieţii mai scăzut în România, bineînţeles că asta ne ajută oarecum cu performanţa pe partea asta. O chirie în Bucureşti, în centru chiar, e 300-400 de euro. Dar în Berlin, chiar dacă e oraş relativ ieftin în Vest, trebuie să plăteşti 1.000-.2000 de euro.

Aici e vorba de performanţă forţei de muncă, nu există altă explicaţie fantastică. Romanul chiar produce, e mai productiv şi sigur că singurul factor care ne poate încuraja creşterea pe termen lung e consumul. Ne ajută mult diasporenii care trimit banii înapoi, apoi costul vieţii mai scăzut.

Clujul, cel puţin ca cifra, ca PIB pe cap de locuitor, peste multe oraşe vestice. Mergeţi în Polonia, în Cehia sau Slovacia. Vedeţi cum arată oraşele lor şi apoi mergeţi în vest să vedeţi comparativ. Inclusiv fizic să vedeţi cum arată infrastructura. Acolo a mişcat şi administraţia publică. Şi o să aveţi surpriza să vedeţi că se trăieşte mai bine acum în Europa de Est decât în bună parte din oraşele din Vest”, spune Heroiu. 

Clujul, campion la creşeterea PIB în Europa

El spune că România în general, dar mai ales oraşele amintite au crescut în ultimele două decenii ajungând din urmă numeroase oraşe din Occident. De altfel, Clujul este oraşul cu cea mai rapidă creştere economică dintre marile oraşe ale Uniunii Europene. Informaţia a fost publicată de experţii Băncii Mondiale, în baza unor date culese de Eurostat, care monitorizează toate marile oraşe din Uniunea Europeană. 

Aderarea României la Uniunea Europeană a reprezentat o şansă istorică pentru Cluj, iar oraşul a ştiut să profite din plin de această oportunitate, consideră Heroiu.

„Clujul, în momentul de faţă, poate lucru puţin cunoscut, este oraşul cea mai rapidă creştere din Uniunea Europeană. Eurostat-ul culege date pentru cele mai mari oraşe din Uniunea Europeană şi dacă ne uităm la perioada în care au fost culese datele, 2000 şi 2019, deci într-o generaţie, PIB-ul Clujului a crescut de 4,5 ori. În momentul de faţă, este oraşul cu cea mai rapidă creştere din Uniunea Europeană”, susţine el.

Forţa de muncă înalt calificată şi bine plătită, faptul că oraşul este un centru universitar puternic, un centru al IT-ului, medical şi bancar sunt câteva dintre argumentele Clujului.

„Este performanţa oraşului. Dacă vă uitaţi, Clujul are şi cea mai mare concentrare de softişti din Europa. Harvard a publicat o bază de date cu forţa de muncă. Performanţa unui oraş ţine de concentraţia de forţă de muncă care lucrează în domenii cu valoare adăugată mare, adică domenii în care se plătesc salarii mai mari şi în care se generează venituri mai mari. Clujul e la distanţă de restul oraşelor în ceea ce priveşte ponderea forţei de muncă angajată în IT.

Vă daţi seama că o forţă de muncă într-un domeniu cu potenţial de creştere mare o să performeze întotdeauna bine. Plus pe lângă sectorul IT mai sunt sectoare cu valoare adăugată mare bine reprezentate, industria farmaceutică, sectorul medical, sectorul academic, partea de consultanţă. Sectorul bancar. E Banca Transilvania cu sediul acolo, plus toate băncile mari din România bine reprezentate. Nu e mare filosofie”, e reţeta succesului clujean, în opinia expertului. 

Vă mai recomandăm şi:

Expert al Băncii Mondiale, despre extremele României: „Sunt zone la nivel de Burkina Faso şi zone la nivelul Elveţiei”

Experţii explică de ce avem atâţia morţi de COVID-19. Cum au ajuns medicii să aleagă pe cine să salveze

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite