Cum au ajuns britanicii la mâna şoferilor români de camioane. „Înainte ne tratau ca pe sclavi, acum se roagă de noi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Unsplash
FOTO Unsplash

Şoferii români de camioane sunt marii câştigători ai Brexitului, în condiţiile în care Marea Britanie se confruntă cu uriaşe probleme pe piaţa muncii. Asta după ce mulţi şoferi au părăsit ţara din cauza Brexitului, iar acum magazinele şi depozitele nu mai pot fi aprovizionate.

Există şi români care au de câştigat după Brexit. Şoferii români sunt la mare căutare, iar patronii englezi se roagă de ei să rămână în Marea Britanie. Iar pentru a fi mai convingători, patronii companiilor de transport britanice au început să le crească salariile, obligaţi de criza uriaşă a forţei de muncă.

Clujeanul Valentin Bonda este unul dintre şoferii de TIR care au avut experienţe neplăcute cu britanicii. A petrecut câteva săptămâni în Marea Britanie, în urmă cu trei ani, dar a renunţat din cauză că nu se simţea apreciat, iar patronul firmei la care se angajase nu era serios. 

„Am avut o experienţă în Marea Britanie, dar nu mi-a plăcut deloc. Aş spune că a fost o experienţă mai degrabă negativă. Nu se ştiau purta cu angajaţii, erau aroganţi, iar din acest motiv am plecat rapid de acolo. Şi au plecat mulţi alţi colegi, români, polonezi şi alţi est-europeni. Am plecat în Belgia şi nu regret deloc, pentru că salariile sunt cel puţin la acelaşi nivel, dar oamenii sunt de altă calitate. Culmea e că acum e plin de anunţuri şi vin englezii şi se roagă de tine să mergi la ei, dar nu mai fac greşeala asta. Dacă nu au ştiut să ne aprecieze atunci...”, a spus el. 

valentin bonda

Valentin Bonda e printre şoferii români de TIR care preferă să muncească în ţările UE. FOTO Arhivă personală

Există şi români care au dat însă curs ofertei britanicilor şi au rămas să muncească în Marea Britanie. Printre ei se află şi Nicolae Costea, şofer de TIR stabilit în Nottingham, dar care lucrează pe cont propriu, la comenzi. Despre cazul său a scris şi presa britanică. Tată a trei copii, românul în vârstă de 32 de ani spune că a rămas în Marea Britanie doar pentru a-şi întreţine familia şi a vorbit despre schimbarea de atitudine a britanicilor, constrânşi de problemele cu care se confruntă.

Voiau să-i alunge, acum îi imploră să nu plece

„La fel ca mulţi alţi şoferi de camioane români din Marea Britanie, lucrez ca şofer de camion independent pentru a-mi putea organiza propriul program. Dacă aş fi angajat direct la o companie, aş fi avut doar 28 de zile de vacanţă pe an. A fi şofer de camion este o slujbă solicitantă şi am vrut să fiu independent.

Cu toate acestea, în luna aprilie a acestui an, înainte de termenul limită pentru Brexit, mulţi şoferi europeni de camioane erau supuşi unei presiuni uriaşe pentru a aplica pentru locuri de muncă. Agenţia mi-a oferit două opţiuni: fie să fiu angajat direct de companie, fie să nu mai lucrez. Aşa că am renunţat şi am rămas fără loc de muncă timp de trei săptămâni”, a spus Costea, potrivit Nottinghamshire Live.

nicoale costea

Nicolae Costea a continuat să muncească în Marea Britanie pentru a-şi întreţine familia. FOTO: Nottinghamshire Live.

El a mai spus că foarte mulţi colegi, şoferi de TIR şi ei, au părăsit Marea Britanie atunci când li s-a dat ultimatum să plece, în prima jumătate a anului. Acum, angajatorii britanici sunt disperaţi şi încearcă să-i convingă să revină, însă cei mai mulţi şi-au găsit între timp joburi bine plătite în ţări ca Franţa, Germania, Olanda sau Belgia.

Cei care au rămas în Insulă, sunt „bombardaţi” acum zilnic cu oferte, care de care mai tentante. 

„Acum există o cerere mare de şoferi de camioane. Şi eu, dar şi mulţi dintre prietenii mei zilnic oferte de muncă. Companiile sunt presate, deoarece mulţi ţoferi au plecat din cauza Brexitului. Înainte de Brexit, britanicii nu ar fi acceptat sub nicio formă şoferii de camioane care desfăşoară activităţi independente, dar uote că acum imploră pe toată lumea să se întoarcă”, a adăugat el. 

Însă Costea, la fel ca alţi şoferi din estul Europei, nu mai acceptă acum să fie trataţi cu superioritate de britanici, iar dacă au rămas, au făcut-o şi pentru că salariile le-au fost crescute. „Înainte de Brexit câştigam în jur de 700 de lire sterline pe săptămână, acum câştig uneori mai mult de 1.000 de lire sterline”, a punctat Costea.

Şi Izabela Ladan, şoferiţă română din Marea Britanie, spune că englezii au început să pună problema diferit după ce au început să se confrunte cu criza de personal. Potrivit spuselor ei, acum remuneraţiile au crescut în medie cu 25%. Asta pentru că britanicii confruntaţi cu exodul forţei de muncă sunt acum disperaţi să-şi păstreze şoferii.

Ladan are 55 de ani şi s-a mutat din România în Nottingham împreună cu cei patru copii şi soţul său. 

„Companiile britanice sunt acum disperate după şoferi din Uniunea Europeană. Acum au nevoie de noi mai mult ca niciodată. Este amuzant cum a funcţionat Brexit. Uite că au obţinut ceea ce au vrut, dar acum sunt în criză. Şi pentru că sunt disperaţi, se roagă de noi. Înainte ne tratau ca pe nişte sclavi, acum se roagă de noi“, a spus ea.

izabela tir

Izabela Ladan (stânga) şi-a dus toată familia în Mare Britanie

Criza îşi arată colţii după Brexit

Mai bine de jumătate dintre britanici au privit cu încredere despărţirea ţării lor de Uniunea Europeană. Însă cei care se aşteptau ca după divorţul de Bruxelles să curgă doar lapte şi miere s-au înşelat, pentru că în realitate lucrurile au stat exact invers.

Brexitul a provocat în primul rând un adevărat exod al străinilor, cei mai mulţi dintre ei est-europeni, iar piaţa muncii a fost grav afectată. Confruntaţi cu lipsa personalului, în special a şoferilor de TIR, dar şi a muncitorilor din agricultură şi a celor din domeniul construcţiilor, britanicii s-au văzut nevoiţi să ia primele măsuri. 

Din acest motiv, prim-ministrul Boris Johnson a decis să fie ridicate temporar restricţiile de viză pentru şoferii străini. Este vorba despre 5.000 de locuri de muncă, însă presa britanică crede că acesta este doar începutul şi că Guvernul de la Londra va trebui să găsească soluţii pentru a evita apariţia unor dezechilibre uriaşe pe piaţa muncii.

În ultimele luni, mai multe lanţuri de supermarketuri britanice s-au confruntat cu probleme de aprovizionare. Imaginile surprinse în magazinele cu rafturile golite au ajuns să fie la ordinea zilei, iar anumite produse de necesitate au ajuns să fie de negăsit în Insulă. În paralel, preţurile la produsele de import din Uniunea Europeană au crescut din ce în ce mai mult, după introducerea unor taxe vamale, dar şi din cauza problemelor cu aprovizionarea. 

magazine goale uk

În lipsa şoferilor, multe dintre magazinele din Marea Britanie nu mai sunt aprovizionate cu marfă. FOTO Unsplash

Afectate au fost şi lanţurile de restaurante din Marea Britanie. Potrivit BBC, cunoscutul lanţ internaţional McDonald's a rămas fără milkshake-uri şi unele băuturi îmbuteliate la restaurantele sale din Marea Britanie. 

Nando, un alt lanţ de fast-food, a anunţat în luna august închiderea unor restaurante din Marea Britanie din cauza faptului că depozitele companiei au rămas fără carne de pui.

Şi în aceste două cazuri problemele au apărut pe lanţul de aprovizionare şi s-au acutizat, în special din cauza lipsei şoferilor. Potrivit sursei citate, Marea Britanie se confruntă cu un deficit de 100.000 de şoferi de camion, astfel că măsura adoptată de cabinetul Johnson, pentru aducerea de urgenţă a 5.000 de şoferi, se va dovedi insuficientă.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Drama unei familii care nu-şi poate îngropa de trei ani fata asasinată în stil mafiot în Spania

Ce relaţie este între Brexit şi înmulţirea manifestărilor şovine la adresa românilor. Reacţia MAE

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite